11150942_10205720167256081_3500032821521421036_n 11138519_10205954632757572_2059012143590490706_n

Insuficiența revendicărilor revoluției poeților din 1989 a fost demonstrată în timp – declararea independenței față de URSS i-a făcut pe mulți atunci euforici – normal, altă inspirație nu putea veni de nicăieri decât de la fostele republici sovietice. Numai că NICIUNA din fostele republici sovietice nu avea statutul avantajos al Republicii Moldova de atunci – Tara-mamă istorică la frontiere, leagănul civilizației românești! Cum ar fi procedat Lituania, Letonia sau Estonia dacă ar fi fost parte trunchiată din trupul unei țări-mume? Corect, răspunsul este univoc – ar fi realizat reunificarea întru revenirea la sursă,  adică la normalitate.

Acum diverse teorii conspiraționiste îi glorifică pe unii (cei care ar fi încercat să realizeze reunificarea cu România), îi blamează pe alții (cei care ar fi obstrucționat reunificarea cu România). Doar că aceste analize post-factum nu aduc plus-valoare realității prezente. Un lucru este cert – în 1991, după revoluția lingvistică a poeților din 1989, independența care în opinia politicienilor de atunci (imaturi, cu veleități nomenclaturiste) trebuia să fie una tranzitorie și foarte temporară,  s-a  materializat în modelul unui stat cu grave probleme de funcționare.

Se pare că multă lume tânjește după amploarea manifestațiilor de masă din 1989  și 1991, se aud voci că niciodată nu vom mai reuși să ridicăm atâta mamă de lume, pasională, decisă, curajoasă – capabilă să se sacrifice pentru idee. Uite că după  26 de ani de la revoluția poeților, s-a  născut și s-a maturizat generația-fiică a celor care erau în stradă în 1989-1991. Copiii noștri, care atunci îi duceam în brațe pe la manifestații, au crescut. Ei sunt mai deștepți,  mai bine formați decât generația 1989, dar tot atât de pasionali, de energici și deciși să ducă misiunea părinților și buneilor lor la bun sfârșit. Ei vor Unirea Republicii Moldova cu România. Ei știu că în 1991 revendicările părinților/buneilor s-au oprit pe malul Prutului, acele revendicări nici măcar nu au smuls sârma ghimpată de pe Prut. Azi tinerii din generația 7 aprilie 2009 nu doar doresc Unirea Republicii Moldova cu România, ei o făuresc.

5 iulie, ora 14.00,  2015 se anunță a fi una din etapele valului care nu mai poate fi stăvilit: Marea Adunare Națională unde oamenii sunt chemați să vină și să se pronunțe în favoarea Unirii cu România.

Națiunea românească merită să fie reîntregită în haosul tendințelor separatiste ce bântuie pe vechiul continent.  Așa să ne ajute Dumnezeu!

 

 

Chișinăul este o capitală cu veleități de stat: Republica Moldova cu doar 3,5 mln locuitori (exceptând zona secesionistă din stânga Nistrului) respiră și trăiește în ritmul Chișinăului, capitala cu cele mai mari mișcări de capital financiar și uman. Chișinăul a ales, ca de obicei, de o manieră rațională, mulți din votanți trecând peste frustrările personale, închizând ochii la multiplele deficiențe din capitală. Victoria lui Dorin Chirtoacă la alegerile locale din 28 iunie 2015 este una emblematică, catalogată fiind, în primul rând, drept victoria chișinăuianului responsabil, produs al culturii politice urbane, capabil să se mobilizeze și să dea tonul în toate. La prima vedere nimic deosebit nu s-a întâmplat în scrutinul local din iunie. Chișinăul a votat geopolitic, deci strategic, nordul a votat pentru doctrina de stânga pro-rusă,  capitala a votat pentru orientarea pro-europeană. Adevărat, au existat și unele anomalii de sorginte haiducească orheiană.

Totuși,  au survenit unele schimbări demne de luat în considerare. În primul rând, s-a scindat ireversibil stânga extremă din Republica Moldova. De acum înainte pe acest eșichier se înghesuie PCRM-ul moldovenist al lui Voronin (Ivanov, Violeta), PSRM-ul pro-rusesc al lui Dodon și PN-ul populist al lui Usatâi. Atomizarea multașteptată a stângii extreme s-a produs într-un sfârșit și acum putem afirma cu certitudine că revenirea la putere a unui singur partid de extremă stânga pro-rusesc, monolit este imposibilă.  În al doilea rând, din cauza erodării puternice a partidelor de la guvernare, și mai ales, în rezultatului jafului secolului din ceea ce a fost cândva banca poporului, unele localități și-au ales primari independenți, care nu au avut susținere partinică, nu au beneficiat de finanțări obscure, ci au înfruntat alegătorul doar în baza meritelor lor (acțiuni pentru comunitate sau parcurs profesional impecabil). Acești candidați au obținut victoria fie din primul tur (Valentina Casian, primar de Strășeni aleasă pentru al doilea mandat din primul tur, Silvia Șterbeț, primar de Văleni, Ion Dolganiuc, primar de Colibași ș.a.), fie din al doilea tur – și aici voi cita exemplul lui Nicolae Dandiș, profesor universitar, ales în al doilea tur primar de Cahul.  Voi aminti că orășelul Cahul este profund rusificat încă din timpul copilăriei mele. Niciodată nici un candidat de dreapta sau centru dreapta nu a avut șanse de a câștiga primăria Cahul, deoarece votul etnic mereu și-a spus cuvântul. Victoria lui Nicolae Dandiș demonstrează faptul că alolingvii din zonele urbane, care ceva timp mai devreme votau solidar pentru un candidat de stânga extremă au basculat spre un candidat băștinaș (bun român, unionist, deci, pro-european), acordându-i acestuia un vot de încredere.

Aceste două constatări ne permit să facem următoarea concluzie: în RM democrația electorală  a progresat, deci a luat sfârșit etapa în care în parlament treceau doar 4 maximum 5 partide, electoratul și-a diversificat opțiunile de vot și acordă șanse diverselor partide, doctrinare sau mai puțin doctrinare,  votul etnic marcând un debut de scindare; se pare că Republica Moldova s-a eliberat definitiv de stigmatul trecutului totalitar, când cetățenii privilegiau masiv un singur partid (rămâne să se debaraseze de dorința patriarhală să fie conduși de un singur lider atotputernic) .

Cât privește fenomenologia  partidelor politice din RM, acestea oricum rămân a fi entități construite pe modelul clientelar bine cunoscut, unde nu e loc nici pentru meritocrație, nici pentru profesionalism, nici pentru o finanțare transparentă. Deci, pe firmamentul politicii din Republica Moldova este suficient loc pentru noi partide politice, capabile să federalizeze energiile creatoare ale tinerilor, să funcționeze pe principiile democrației autentice, să fie gata de un dialog franc cu cetățenii pentru a le explica ce sacrificii sunt de făcut ca să trăiască mai bine. Mai este loc pentru partide politice moderne, ai căror membri să-și dorească să guverneze treburile în stat nu pentru a fura făcând business cu bugetul public, ci pentru a mișca această palmă de pământ spre libertate, bunăstare, fericire și securitate. Mai este loc.

foto raluca 5 foto raluca 6 foto raluca 1

La 24 iunie la ULIM a fost susținută în seminarul științific  ad hoc teza pretendentei la titlul științific de doctor în filologie la specialitatea 621.07 Glotodidactica, profilul științific 621 Științe ale limbajului, ramura științifică Filologie, Raluca Lăpădat Răuț (România) cu tema ”Interactivitatea multidimensională în didactica limbii franceze (studiu sincronic în baza noilor tehnologi informaționale aplicate în procesul de predare/învățare/evaluare a limbii franceze)”. După prezentarea tezei, parcurgerea tuturor formalităților birocratice, doctoranda a acumulat 72 de puncte, suficiente pentru a fi recomandată spre susținere în Consiliul științific, ce urmează a fi creat, la recomandarea seminarului științific, senatului ULIM cu validarea ulterioară a Consiliului Național pentru Acreditare Academică (CNAA).

După adoptarea Codului Educației, s-a creat un vid normativ, care urmează a fi completat prin acte normative noi, unul din ele a și fost elaborat, este vorba despre hotărârea guvernului cu privire la școlile doctorale. Din păcate, excesul unor concepători de regulamente în a introduce restricții pentru a-și imagina că prin restricții augmentăm calitatea cercetării sau a altor produse științifice, a dus la faptul că acest regulament a fost atacat la Curtea Constituțională și  autorii au avut câștig de cauză. Este vorba de liberalizarea restricției referitor la plafonul de vârstă pentru un conducător de doctorat (65 ani) și la restricția statutului de profesor titular pentru a fi membru într-o școală doctorală.

Însă, vidul normativ nu se oprește aici. Întrebarea sacramentală  constă în următoarele: cum vor urma studiile doctorale doctoranzii înmatriculați cu ani în urmă – după sistemul vechi sau în cadrul școlilor doctorale? Ministerul și CNAA răspund așa: după sistemul vechi, adică, armata de doctoranzi din anii 2, 3 și 4  vor respecta vechiul regim de susținere a tezelor (conform deja noului nomenclator științific adoptat de guvern la propunerea CNAA), perioada extinzându-se pentru vreo 7 ani minimum (deoarece nici pe departe toți doctoranzii susțin tezele în termenele prevăzute regulamentar). Pentru instituții povara va fi dublă atât din punct de vedere logistic, cât și din punct de vedere financiar. De când țin minte, în învățământul superior am lucrat nu doar cu standarde duble, ci și triple, și cvadruple (de exemplu, în perioada adoptării sistemului Bologna, modificării planurilor de studii, introducerii ciclului masterat etc).

Ar fi judicios și imperios necesar ca reforma legată de inaugurarea școlilor doctorale să aibă un caracter de ghilotină: din momentul în care școala doctorală va fi inaugurată, ea să demareze activitatea sa în trombă, preluând doctoranzii înmatriculați la studii în anii anteriori și racordând formarea acestora la noile rigori și cerințe.

Dacă aceasta nu va fi acceptat, riscăm să ne bălăcim într-o tranziție lipsită de coerență, arhitectură europeană (căci vechiul sistem de susținere a doctoratelor este unul perimat, sovietic, care, din lipsă de creativitate pur și simplu a fost preluat fără schimbare și adoptat în RM).

Am trecut printr-o  experiență neplăcută în acest sens când o comisie de experți în domeniul filologiei a respins solicitarea unui ditamai senat universitar de a constitui seminarul științific ad hoc pentru susținerea tezei despre care am pomenit la începutul postării.  Refuzul a fost remediat de comisia superioară de experți, care a decis constituirea acestui seminar, considerând neplauzibilă decizia primei comisii de experți. Mai trist este că sunt membru al primei comisii de experți, alături de filologi de prestigiu din RM. Neconsecvența și torpilarea proceselor birocratice, care însoțesc în mod necesar o susținere de doctorat, vine să descurajeze și mai mult tinerii (puținii, de altfel) ce ar fi capabili să efectueze o cercetare.

Finalmente,  ar fi cazul să ne întrebăm – cine ne sunt experții? Și dacă în persoana acestora întâlnim oameni cu o mentalitate închistată în abordarea restricțională  a algoritmului de evaluare și apreciere a dosarelor științifice, nu ne rămâne să regretăm că în RM cercetarea nu va fi foarte curând eliberată de rigori și canoane de sorginte sovietică. De altfel, aplicate la realitățile de dezavuare și de demotivare a tinerilor cercetători din RM în plin exod demografic, RM niciodată nu va avea nici calitate a cercetării, nici progres rapid societal, nici resurse umane talentate, capabile să regenereze modesta noastră comunitate științifică.

 

 

 

 

În Republica Moldova dorința de a reforma domeniile vitale de activitate socio-umană a fost mai mare doar în cercurile intelectuale selecte, unde este loc pentru idei novatoare și progresiste. Unul din domeniile prioritare supuse procesului de reforme este învățământul superior și cercetarea. Odată cu adoptarea Codului Educației a apărut necesitatea stringentă de amendare a faimosului Cod pentru Știință și Inovare, adoptat pe timpul guvernării comuniste cu sprijinul și la inițiativa AȘM condusă și pe atunci, în 2004, de neschimbatul la față Gheorghe Duca, actualmente acesta adjudecându-și un al treilea mandat, chipurile în baza aceluiași faimos cod (desigur, primind și o pasă generoasă de la două comisii din parlament și de la direcția sa juridică).

Am scris de nenumărate ori despre necesitatea reformării sectorului științei din RM, care reprezintă un atavism sovietic, mai cu seamă, în persoana AȘM, o structură ineficientă și greoaie, consumatoare de bani publici, cu prezumpții  de dictator în tot ceea ce ține repartizări de bani publici, finanțări de proiecte și evaluări ale acelorași proiecte asupra finanțării cărora a decis tot ea, Academia de Științe.

Recent am primit un e-mail de la cancelaria AȘM cu  un proiect de Lege, elaborat de  aceasta,  prin care se propune amendarea Codului pentru Știință și Inovare, un proiect însoțit de notă informativă și avizele ministerelor.

După mese rotunde, discuții și analize, propunerea era de amendat acest Cod în direcția redefiniri managementului științific în RM, cu eventuala creare a unei Agenții ce seva ocupa de lansarea, selectarea prin concurs și evaluarea proiectelor de cercetare, cu asocierea vastă a sectorului economic/industrial privat. Uite că citind proiectul de lege, mi-am dat seamă că cei de la AȘM sunt incurabili: de o manieră camuflată AȘM încearcă să-și păstreze competența decizională în tot ceea ce ține de cercetare și inovare, adjudecându-și în continuare statut de minister al cercetării.  Precizez, am propus de mai multe ori ca denumirea ministerului de resort, cel al Educației, să fie schimbată în Ministerul Educației ș Cercetării. În 2009, Consiliul Rectorilor sa opus acestei inițiative politice, deoarece mai mulți rectori, angajați politic, luaseră titlul de academicieni sau așa ziși membri-corespondenți ai AȘM (o transliterare din limba rusă, inexistentă nicăieri în țările civilizate cu tradiție) și se simțeau obligați, din complezență, să mențină  rolul de minister al AȘM. Or, acolo unde nu există clarități în structură și  management, cel mai ușor e să speli banii publici fără a da socoteală, anume aceasta se întâmplă cu AȘM la ziua de azi.

Să revenim la proiectul de lege. Este unul mai mult decât carențial, și, în acest sens cele mai relevante avize (Aviz M. Justitiei Aviz M.Educatiei )  au parvenit de la Ministerul Justiției și Ministerul Educației, care sunt tranșant negative. Restul ministerelor mai că nu au intrat în esența proiectului, propunând unele amendamente cu iz lobbist sectorial.

Acum, că a căzut guvernul Gaburici, peste 6 an de la declararea tranșantă de către RM a orientării sale europene, la formarea noului guvern ar trebui să se țină cont de o posibilă schimbare a denumirii ministerului educației, acesta fiind redenumit în Ministerul Educației și Cercetării. Propuneri similare parvin și de la experții europeni. Înainte acestora, eu am înaintat în 2011 în parlament un proiect de lege (Proiectul nr.. 244 din 27.07.2011 Legea ASRM)   cu privire la Academia de Științe a Republicii Moldova, care se rezumă la racordarea sistemului și realităților științifice de la noi la cele din țările europene cu tradiții seculare în domeniu. Proiectul a fost boicotat masiv de AȘM, am fost denigrată la comandă de scribuiarzii unor publicații plătiți din bani publici (bugetul AȘM este generos în acest sens: din incapacitatea de a asimila fondurile publice la finele anului astronomic la AȘM sunt înmânate premii bănești, mai bine zis, indemnizații de corupere, care rezolvă multe chestii în interesul persoanelor de la vârf implicate în matrapazlâcuri financiare).

Uite așa merge RM pe calea reformelor – 6 ani în mocirla incapacității politice (căci, finalmente, este vorba de o simplă voință politică atunci când decizi să faci o reformă) de a face ordine în sfera cercetărilor științifice. Am avut nevoie de 6 an pentru a adopta Codul Educației,  vom avea nevoie încă de vreo câțiva ani să decidem soarta cercetării și inovări în RM. Concluzie (și nu e vorba de sofisme): o reformă într-u domeniu în RM durează circa 10-12 ani.

 

 

 

 

20150611_093103

La 11-12 iunie la Galați, România,  Universitatea ”Dunărea de Jos” se desfășoară colocviul internațional ”Lexic comun/Lexic specializat” cu genericul ”Interculturalitate și plurilingvism în context european”.  Universitatea Liberă Internațională prin Institutul de Cercetări Filologice și Interculturale, este partenerul fidel al acestui colocviu de prestigiu, care întrunește universitari cercetători de pe ambele maluri ale Prutului, dar și din alte țări europene. O echipă de profesorii de la ULIM la această ediție a colocviului au prezentat rezultatele cercetărilor desfășurate în domeniul filologiei, studii fundamentale și aplicative, au înmânat colegilor de la Galați ultimele ediții ale revistei ”Intertext”, editate la ULIM și alte cărți publicate de profesorii ULIM în domeniul filologiei.

Ana Guțu a susținut o comunicare cu tema ”Politici lingvistice în Republica Moldova: probleme și soluții”, afirmând că în RM, de fapt, nu există politici lingvistice din lipsă de voință și viziune politică. Se atestă necesitatea cută de creare a unui departament care s-ar ocupa de aceste politici, care ar gestiona procesul de predare-învățare a limbii române la toate nivelele de către toți membrii societății din RM scindate pe criterii identitare.

Vezi AICI Programul Colocviului LSLS ediția 2015

Vezi AICI Prezentarea ”Politici lingvistice în RM: probleme și soluții”

Acțiunile tinerilor, care pledează pentru reunificarea Republicii Moldova cu România sunt mai mult decât firești, în contextul derapărilor grave ale instituțiilor politic aservite din RM, și, mai ales, în condițiile degradării totale a tot ceea ce înseamnă proces politic și responsabilitate civică. Expulzarea lui George Simion pare să nu mai preocupe instituțiile de drept din RM. Acum toată lumea este în febra alegerilor locale – o altă cursă pentru covrigul puterii – căci doar pentru asta există la ora actuală Republica Moldova – pentru business bănos cu statul în profitul armatei de ”kondukători” – exagerat de numeroși pentru o biată palmă de pământ depopulată.

Acțiunea desfășurată la Prut la 6 iunie, inițiată de Tinerii Moldovei și Platforma Unionistă Acțiunea 2012 a întrunit cetățeni corecți, cu acte în regulă, trecerea frontierei s-a efectuat în deplină concordanță cu rigorile vamale și de frontieră.

Uite că, pe lângă interesul sporit al instituțiilor coercitive, reprezentanții cărora au venit mult prea mulți la frontieră, pentru a nu cumva scăpa de sub control manifestația și a nu permite reunificarea celor două state românești (Doamne, câtă frică de Unire!), ofensiva și dorința de a dezavua astfel de manifestații, a și demarat. Colegul meu, Anatol Arhire, a primit citație să se prezinte la agentul constatator de frontieră pentru contravenția de a fi încălcat (sic!) regimul de frontieră!

Arhire, cel care a votat în parlament legea cu privire la Poliția de frontieră, cel care a votat ratificarea Acordului de Asociere a RM la UE, cel acre a contribuit la liberalizarea regimului de vize, cetățean cunoscut, respectat nu doar în județul Ungheni – este citat de poliția de frontieră pentru faptul că a trecut legal, regulamentar frontiera și a scandat ”Unire” la Prut alături de mulțimea de tineri frumoși și energici.

Vai de capul instituțiilor noastre, vai de capul șefilor acestor instituții, vai de capul celor care trag sforile, partidelor politice, care au înscăunat acești șefi și funcționari – aceste derapaje dovedesc încă odată, că statul Republica Moldova este strict necesar celor care îl consideră ca un fief feudal – unde din fiecare ”votcină” au a se căpătui lideri și liderași, mai de stânga, mai de dreapta, mai de centru.

Stimați tovarăși, tovarășei, pseudo-europeni, pseudo-pro-români, oricare ar fi mișcările voastre, inevitabilul se va produce. Cu fiecare zi voi înșivă apropiați reunificarea celor două state românești – Republica Moldova și România.  Chiar dacă de frică întreprindeți gesturi disperate. Disperarea și înverșunarea nu vă ajută la nimic. Unirea face Puterea! La 5 iulie, ora 14, în Piața Marii Adunări Naționale, la Chișinău, veniți și voi, șefi și șefuleți de arestați toată lumea întreagă la cap, care gândește mai treaz decât o lege anti-alcool – unica soluție pentru a mai salva aceasta palmă de pământ între Prut și Nistru este unirea noastră cu România. România ne este Țara, Țara noastră de glorie, Țara noastră de vis și realitate!

Vezi aici CITAȚIA pentru ANATOL ARHIRE

Next Page »