SIRENA MAYA ȘI PESCÂRLANUL DE PE BÂC (ALEGORIE)

A fost odată pe când Bâcul își răsturna apele volburoase la vale, un Pescârlan. Avea o turmă de cârlani, o păștea pe timp de vară, iar când cârlanii o luau hăisa prin câmpii, omul se apuca de pescuit. De aici și numele i se trăgea – Pescârlan. Și ajunsese cu timpul pescârlanul sărac, bătrân și cu mintea-i găurită.

Într-o bună zi se porni la pescuit, căci cârlanii din turmă o luaseră razna prin câmpii. Și aruncând undița simți cum a și prins ceva foarte greu, neobișnuit pentru apele Bâcului fioros. Mare i-a fost mirarea când, după ce trase undița cu greu spre mal, i s-a arătat un ditamai pește,  cu coada orbitor de strălucitoare, dar, ca să vezi, cu chip frumos de femeie!

–         OOOO, uite la minunea asta! – exclamă Pescârlanul. – Tu cine ești, fa?

–         Sunt o sirenă, mă cheamă Maya, – răspunse minunea.

–         Sirenă? Ce mai e și asta? De unde te-ai luat în Bâc?

–         M-am rătăcit, m-au adus ca prin minune apele Oceanului Atlantic.

–         Ce baftă pe mine! Să vezi cum  te prăjesc și te prepar cu mujdei și mămăligă! – își frecă mânile Pescârlanul.

–         Vai, nu mă nenoroci! Îți voi îndeplini trei dorințe ale tale, numai să-mi dai drumul înapoi în Bâc!

–         Aaa, așa? Bun, – făcu Pescârlanul. – Mai întâi, fă-mi o casă nouă, cu toate acareturile necesare!

Sirena Maya dispăru în volbura Bâcului spunându-i să meargă acasă liniștit.

Când veni acasă, văzu Pescârlanul un ditamai palat, aurit, împodobit – de nu-i venea să creadă că e al lui!

Dar el nu se lăsă și reveni pe malul Bâcului.

–         Văd că te-ai ținut de cuvânt! Acum, a doua dorință,  vreau ca eu de la un cioban prost și pescar păcătos să devin un mare bisnessman cu afaceri petroliere! Să dictez eu celor mulți și proști și toată lumea să mă creadă om mare!

Sirena Maya dispăru din nou în apele Bâcului, spunându-i să mearga acasă liniștit. Și când venise la palat – mare-i fu mirarea: Pescârlanul era așteptat de oameni mulți și importanți, mașini care mai de care și limuzine se îngrămădeau la scara palatului său, și, de îndată ce s-a apropiat, oamenii importanți au și început să îl aclameze, să-i cânte osanale și să-l arunce în sus de bucurie.

Mulțumit, dar nu îndestulat, Pescârlanul s-a întors pe malul Bâcului și a strigat-o pe Maya.

– Acum, – spuse el – te rog să îmi dai în locul babei mele bătrâne, neisprăvite, cu kalgotchi albi, un harem de fete tinere, mlădioase, iubărețe, frumoase, care să mă însoțească peste tot – la păscut turma de cârlani, la pescuit,  și să-mi îndulcească zilele.

Sirena Maya l-a privit iscoditor, i-a mai spus odată să plece acasă liniștit și  a dispărut în apele Bâcului.

Pescârlanul făcu drum întors spre palat. Și, ia minune, măi!!! În locul babei sale cu care trăise o viață, dar care se transformase într-o epavă, găsește o droaie de fete tinere: blonde, brunete, mai înalte, mai josuțe, dar toate pe gustul său! Și fetele îi zâmbeau mieros, promițător, de-i fugeau ochii Pescârlanului în toate părțile.

– Ce noroc chior a dat peste mine!! Sunt bogat, sunt important, sunt iubit de fete tinere, dar…..stai, că eu mai vreau ceva!……

Zicând acestea, Pescârlanul  trage o fugă până la Bâc. O strigă pe Maya. Sirena dispăruse. O mai strigă odată, într-un sfârșit, ieși Sirena Maya la suprafață și îl întrebă furioasă:

– Ce dorești, Pescârlanule?

– Păi, uite, mi-ai dat multe, dar stau și mă gândesc, vreau să te faci sluga mea, să vii cu mine la palat, să îmi îndeplinești dorințele mele toate, să mă laud cu tine în fața oamenilor importanți, că dă mă rog, ești frumoasă, nu zic, ești dotată cu minte și putere, dar cine te crezi? Că nu ești tu regina Bâcului, nu tu tre să dictezi aici pe Bâc, ci eu, Pescârlanul, și prin urmare, tre să faci ce zic eu, cu turma mea. Turma m-a făcut cioban pe mine, nu pe tine. Tu ești o venetică de peste ocean!

Sirena Maya îl privi cu ochii  verzi, părea că va scoate scântei prin ei, dar, ea glăsui liniștit:

– Mergi acasă, Pescârlane, vei avea tot ce meriți!

Bucuros nevoie mare, Pescârlanul  se porni grăbit spre palat. Dar, ajungând acolo, bucuria îi căzu în scârbă, da scârbă mare de tot! Ia palatul de unde nu-i – el se transformă într-o cocioabă șchioapă și arzândă,  căci îi dăduse foc cineva, și nici mașinile de lux, și nici oamenii importanți nu mai erau pe acolo – în locul lor găsi turma sa de cârlani, și – vai! Cel mai strașnic! Câtă disperare! Nici haremul de fetișcane dulci și tinerele nu mai era – în locul lor orăcăiau niște broaște râioase! În schimb, îl întâlni baba sa, cu un toiag în mână, în eternii kalgotshi albi, făcându-i semn cu mâna să vină să o ajute să scape de broaștele râioase.

Morala:

Întinde-te cât ți-e plapuma; dacă tăceai – filosof rămâneai;  atunci când prostia dă busna pe urechi, pe nas și  nu doar pe gură, dispari din spațiul public.

ÎN RM E VORBA DE CORUPȚIE SAU CRIMINALITATE?

Agenda politică în aparența tuturor programelor partinice este împestrițată de scopuri nobile – lupta împotriva corupției fiind pivotul programelor electorale ale partidelor, indiferent de doctrină – dreapta sau stânga. Spectacolele ieftine scenarizate de liderii partidelor politice ce dețin controlul instituțiilor coercitive este atât de dezolant, încât și un elev de gimnaziu râde cu poftă de arestările pe larg mediatizate, de investigațiile jurnalistice la comandă și alte artificii neinspirate. Mă rog, cine arvonește acela plătește aceasta este regula de aur în RM.

Gravitatea fenomenului corupției, care se află pe buzele fiecărui cetățean al RM, a atins cote maxime, încât, prostiți de atâta gălăgie și tam-tam, după furtul miliardului, după  concesionarea aeroportului – două lovituri letale aplicate statului RM, apare justa întrebare: în Republica Moldova ceea ce se întâmplă se numește doar corupție sau, a venit timpul să spunem lucrurilor pe nume și să declarăm foarte clar, că ne confruntăm cu fenomenul criminalității ridicat la rang instituțional de stat.

Or, cum poți defini permisivitatea instituțiilor coercitive vizavi de schemele de spălare a banilor prin băncile comerciale cu acordul Băncii Naționale (sic!)? Cum poți numi implicarea funcționarilor din instituțiile coercitive și de drept în dosarele răsunătoare de interes societal, în defavoarea acestui interes (a se vedea multiplele investigații jurnalistice pe marginea spălării banilor, clasării dosarelor marilor corupți și infractori, achitării criminalilor cu epoleți, exproprierii forțate a business-urilor prin instanțe judecătorești  etc)?

Răspunsul este univoc: corupția, fiind extinsă aidoma unei caracatițe în instituțiile statale, conjugată cu controlul partinic/politic, protejată aproape integral de sistemul judiciar, a dat naștere criminalității organizate cu veleități de entitate statală.

Noi, cetățenii, suntem în așteptarea unei răsturnări de situație. Ne întrebăm – mai are Republica Moldova șanse reale de a se afirma ca stat? Căci ”țară”, așa cum se complac unii să o numească, RM nu este și nici nu are de unde să fie. Am impresia că nici statutul de ”stat” nu i se mai potrivește Republicii Moldova. Statul pare să fi dispărut sau paralizat din cauza non-funcționalității instituțiilor.

 

Unii zic că  RM e ”stat capturat” (prea frumos e termenul),  eu zic că, de fapt, RM e un fief, cu un teritoriu incert, măcinat de separatism, un fief disputat între câțiva lideri hărțăgoși (nici măcar oligarhi nu-i poți numi, sunt hoți ordinari), care nu  pot asigura nici măcar securitatea celor 3 milioane de cetățeni (nu mai zic de bunăstare). Acești hărțăgoși, indiferent de culoare politică (ea de fapt nu există, există dorința oarbă de a fura, a fura cât mai mult, a fura tot ce mai mișcă în RM) duc  ei înșiși la pierzanie ceea ce în limitele convenționalității internaționale, mai numi astăzi Republica Moldova. Dacă această criminalitate  la rang de stat nu va fi oprită în timpul apropiat, prin procese răsunătoare, obiective, împotriva celor care au devastat RM, fieful Republica Moldova se va prăbuși definitiv în neant.

 

 

SCHIMBAREA LA FAȚĂ A REPUBLICII MOLDOVA VINE DIN EXTERIOR

Nume tari de tot: FBI, DNA, Interpol. Noi, cetățenii, ne bucurăm  că au început și la noi arestările în căutarea miliardului pierdut. Dar miliardul pierdut este doar o parte din prejudiciul adus poporului de marii corupți ai neamului (nici nu știu cum să scriu – neam moldovenesc sau neam românesc, sau neam evreiesc sau altfel de neam…). Noi, cetățenii suntem interesați nu doar de arestări zgomotoase ( de astea am mai văzut, și nu o singură dată, dar la pușcărie au mers medici și profesori, și mai nou, actori). Ne interesează nu doar miliardul, ci și zecile, sutele de milioane de lei care au mers în buzunarele personale ale demnitarilor cu funcții în stat, de la independență încoace. Demnitari, care nu-și imaginează să ”servească patria” fără a se îmbogăți prin afaceri cu bugetul public. Sutele de investigații jurnalistice rămân fără răspuns, investigații care scot la iveală monstruozitatea imoralității unor personaje din justiție, legislativ, executiv, care au supra-licitat prin intermediul rudelor și prietenilor contracte de zeci, sute de milioane lei. Din cauza acestor apucături comportamentale,  ”neamul” alegătorilor și-a modificat percepția: ”păi dacă ajunge acolo sus, normal că tre să-și facă și lui ceva….”. Și, ”neamul” alegătorilor alege un tâlhar ditamai grangur la postul de primar – a se vedea cazul Șorhei.

Vreau schimbarea cu ajutorul celor din  exterior, și nu doar la nivel de spectacol mediatic cu clasarea ulterioară a dosarelor, vreau confiscări extinse, vreau nu doar miliardul înapoi, ci și alte miliarde furate treptat de la gura bătrânilor, copiilor, de la gura mamelor și suferinzilor.

Vreau ca exteriorul să inspire RM astfel, încât cei mai mari ai statului să circule cu avioane low cost, să meargă cu bicicleta sau propriul autovehicul la serviciu, să trăiască în apartamente la bloc iar dacă trăiesc în case de lux – să-și publice mijloacele de întreținere a acestora.

Vreau anchetă extinsă în cadrul unui dosar penal cu privire la finanțarea partidelor politice – cum se face că într-un stat sărac cu cele mai mici salarii și pensii din Europa partidele politice cheltuie în campaniile electorale sume nerușinat de exorbitante, care, de fapt, știm cu toții, provin din scheme de delapidare a bugetului public (că de mă rog – nu vor cheltui politicienii bani din bugetul familiilor lor, nu ”e primit”).

Vreau penalizarea tuturor funcționărașilor (din poliție, medicină, învățământ etc), exagerat de mulți la număr pentru un stat în derivă precum e RM,  din multiplele instituții ale statului, care funcționărași sunt subjugați politic și îndeplinesc comenzile patronilor partinici la telefon, în detrimentul intereselor cetățeanului, în folosul sistemului corupt până în cerneala stilourilor și ștampilelor care aplică semnături și steme.

Cine să reprezinte acest ”exterior” salvator? România?  UE? SUA? DNA? FBI? Interpol? Europol? Cred că da, într-un ceas bun! Schimbarea să  vină din exterior!

 

 

 

CIZMA ”PACIFICATORULUI” RUS ȘI SPATELE ÎNCOVOIAT AL POLITICULUI MOLDOVENESC

Uneori am impresia că deciziile luate de politicienii din Republica Moldova s-ar potrivi de minune pentru scenarii gen ”Cum să arcuiești mai bine spatele, ca stăpânul să te calce confortabil, încât să atingi extazul maxim al masochismului”. Aceasta e simțirea supremă a (i)responsabililor politicieni  din arcul guvernamental al RM, mai actual și mai vechi, care, din raționamente anumite (de business sau pseudo-consensuale) afișează o idolatrizare a ”partenerului strategic” Rusia. Ba ”suntem alături de Rusia în celebrarea a nu știu care victorii”, ba, mai recent, afișăm cu nonșalanță decizia de a permite mișcarea pe teritoriul RM a trupelor armate ”pacificatoare”, care trupe, cică, ar asigura pacea în zona de securitate a teritoriului separatist de dincolo de Nistru. Vadim Pisari se răsucește în mormânt.

Oficialul  Victor Osipov, ”omologul” lui Ștanskaia,  cu buna știință sau neștiință a președinției, a parlamentului, a guvernului, ia decizia în numele statului Republica Moldova (alias noi cu dumneavoastră) și zice ”Dobro, zaiezjaite” trupelor rusești, implicate în alimentarea dispozițiilor separatiste pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Decizia vine în contrasens cu multiplele declarații oficiale ale Republicii Moldova la summit-uri, întruniri etc. referitor la cererea de a substitui trupele ”pacificatoare” rusești cu o misiune civilă internațională. Și făcându-le pe plac rușilor, Osipov se alege cu elogii din partea unor oficiali ai lui Putin. Mai dezgustătoare elogii nici că pot fi. O fi Osipov rupt de lume? A uita Osipov că Rusia duce un război de agresiune împotriva Ucrainei? Nu privește Osipov știrile la TV despre morții, răniții și criza umanitară de proporții din Ucraina? Sau magazinele Duty Free în serviciul propriului business (sau al celui de partid) deschise la frontiera administrativă pe Nistru au determinat demult interesele personale ale oficialului? Poate mai deschide niște Duty Free și la Comrat? Sau la Bălți?

Oare astfel de decizii, afișate brusc în presă, nu merită să fie luate la nivel de un Consiliu de securitate? La nivel de parlament? La nivel de președinție? Parlamentul se ocupă cu reglări de conturi și risipește timpul pe bâlbâieli adolescentine cu statut de PR ieftin ca brusturele de câmp, iar astfel de probleme importante precum accesul trupelor zis ”pacificatoare” rusești rămâne la discreția ”dutifrinistului” oficial Osipov.

Ziceți avem nevoie de ”tineri politicieni”? Domnilor, avem nevoie de politicieni integri și cu inimă mare pentru această palmă de pământ, care timp de secole nu și-a mai dezdoit spatele în fața ocupantului. Da-da, timp de secole, deoarece nici cei 24 de ani de pseudo-independență nu mai contează. Iar de politicieni tineri și corupți nu avem nevoie.

Din păcate, corupții sunt astăzi în fruntea a mai tuturor eșaloanelor puterii. Ei scot la vânzare tot: terenuri, bănci, funcții, persoane, deoarece și-au vândut demult sufletul diavolului. Și acești politicieni-tranzacționaliști își tot curbă spatele pentru a fi călcați confortabil de stăpân, de mă rog, ca să-și ia doza de masochism.

 

 

 

COPIII GENERAȚIEI ’89 VOR FACE UNIREA – DUMINICĂ 5 IULIE, PMAN, MAREA ADUNARE NAȚIONALĂ

11150942_10205720167256081_3500032821521421036_n 11138519_10205954632757572_2059012143590490706_n

Insuficiența revendicărilor revoluției poeților din 1989 a fost demonstrată în timp – declararea independenței față de URSS i-a făcut pe mulți atunci euforici – normal, altă inspirație nu putea veni de nicăieri decât de la fostele republici sovietice. Numai că NICIUNA din fostele republici sovietice nu avea statutul avantajos al Republicii Moldova de atunci – Tara-mamă istorică la frontiere, leagănul civilizației românești! Cum ar fi procedat Lituania, Letonia sau Estonia dacă ar fi fost parte trunchiată din trupul unei țări-mume? Corect, răspunsul este univoc – ar fi realizat reunificarea întru revenirea la sursă,  adică la normalitate.

Acum diverse teorii conspiraționiste îi glorifică pe unii (cei care ar fi încercat să realizeze reunificarea cu România), îi blamează pe alții (cei care ar fi obstrucționat reunificarea cu România). Doar că aceste analize post-factum nu aduc plus-valoare realității prezente. Un lucru este cert – în 1991, după revoluția lingvistică a poeților din 1989, independența care în opinia politicienilor de atunci (imaturi, cu veleități nomenclaturiste) trebuia să fie una tranzitorie și foarte temporară,  s-a  materializat în modelul unui stat cu grave probleme de funcționare.

Se pare că multă lume tânjește după amploarea manifestațiilor de masă din 1989  și 1991, se aud voci că niciodată nu vom mai reuși să ridicăm atâta mamă de lume, pasională, decisă, curajoasă – capabilă să se sacrifice pentru idee. Uite că după  26 de ani de la revoluția poeților, s-a  născut și s-a maturizat generația-fiică a celor care erau în stradă în 1989-1991. Copiii noștri, care atunci îi duceam în brațe pe la manifestații, au crescut. Ei sunt mai deștepți,  mai bine formați decât generația 1989, dar tot atât de pasionali, de energici și deciși să ducă misiunea părinților și buneilor lor la bun sfârșit. Ei vor Unirea Republicii Moldova cu România. Ei știu că în 1991 revendicările părinților/buneilor s-au oprit pe malul Prutului, acele revendicări nici măcar nu au smuls sârma ghimpată de pe Prut. Azi tinerii din generația 7 aprilie 2009 nu doar doresc Unirea Republicii Moldova cu România, ei o făuresc.

5 iulie, ora 14.00,  2015 se anunță a fi una din etapele valului care nu mai poate fi stăvilit: Marea Adunare Națională unde oamenii sunt chemați să vină și să se pronunțe în favoarea Unirii cu România.

Națiunea românească merită să fie reîntregită în haosul tendințelor separatiste ce bântuie pe vechiul continent.  Așa să ne ajute Dumnezeu!

 

 

LECȚIILE ALEGERILOR LOCALE DIN IUNIE 2015

Chișinăul este o capitală cu veleități de stat: Republica Moldova cu doar 3,5 mln locuitori (exceptând zona secesionistă din stânga Nistrului) respiră și trăiește în ritmul Chișinăului, capitala cu cele mai mari mișcări de capital financiar și uman. Chișinăul a ales, ca de obicei, de o manieră rațională, mulți din votanți trecând peste frustrările personale, închizând ochii la multiplele deficiențe din capitală. Victoria lui Dorin Chirtoacă la alegerile locale din 28 iunie 2015 este una emblematică, catalogată fiind, în primul rând, drept victoria chișinăuianului responsabil, produs al culturii politice urbane, capabil să se mobilizeze și să dea tonul în toate. La prima vedere nimic deosebit nu s-a întâmplat în scrutinul local din iunie. Chișinăul a votat geopolitic, deci strategic, nordul a votat pentru doctrina de stânga pro-rusă,  capitala a votat pentru orientarea pro-europeană. Adevărat, au existat și unele anomalii de sorginte haiducească orheiană.

Totuși,  au survenit unele schimbări demne de luat în considerare. În primul rând, s-a scindat ireversibil stânga extremă din Republica Moldova. De acum înainte pe acest eșichier se înghesuie PCRM-ul moldovenist al lui Voronin (Ivanov, Violeta), PSRM-ul pro-rusesc al lui Dodon și PN-ul populist al lui Usatâi. Atomizarea multașteptată a stângii extreme s-a produs într-un sfârșit și acum putem afirma cu certitudine că revenirea la putere a unui singur partid de extremă stânga pro-rusesc, monolit este imposibilă.  În al doilea rând, din cauza erodării puternice a partidelor de la guvernare, și mai ales, în rezultatului jafului secolului din ceea ce a fost cândva banca poporului, unele localități și-au ales primari independenți, care nu au avut susținere partinică, nu au beneficiat de finanțări obscure, ci au înfruntat alegătorul doar în baza meritelor lor (acțiuni pentru comunitate sau parcurs profesional impecabil). Acești candidați au obținut victoria fie din primul tur (Valentina Casian, primar de Strășeni aleasă pentru al doilea mandat din primul tur, Silvia Șterbeț, primar de Văleni, Ion Dolganiuc, primar de Colibași ș.a.), fie din al doilea tur – și aici voi cita exemplul lui Nicolae Dandiș, profesor universitar, ales în al doilea tur primar de Cahul.  Voi aminti că orășelul Cahul este profund rusificat încă din timpul copilăriei mele. Niciodată nici un candidat de dreapta sau centru dreapta nu a avut șanse de a câștiga primăria Cahul, deoarece votul etnic mereu și-a spus cuvântul. Victoria lui Nicolae Dandiș demonstrează faptul că alolingvii din zonele urbane, care ceva timp mai devreme votau solidar pentru un candidat de stânga extremă au basculat spre un candidat băștinaș (bun român, unionist, deci, pro-european), acordându-i acestuia un vot de încredere.

Aceste două constatări ne permit să facem următoarea concluzie: în RM democrația electorală  a progresat, deci a luat sfârșit etapa în care în parlament treceau doar 4 maximum 5 partide, electoratul și-a diversificat opțiunile de vot și acordă șanse diverselor partide, doctrinare sau mai puțin doctrinare,  votul etnic marcând un debut de scindare; se pare că Republica Moldova s-a eliberat definitiv de stigmatul trecutului totalitar, când cetățenii privilegiau masiv un singur partid (rămâne să se debaraseze de dorința patriarhală să fie conduși de un singur lider atotputernic) .

Cât privește fenomenologia  partidelor politice din RM, acestea oricum rămân a fi entități construite pe modelul clientelar bine cunoscut, unde nu e loc nici pentru meritocrație, nici pentru profesionalism, nici pentru o finanțare transparentă. Deci, pe firmamentul politicii din Republica Moldova este suficient loc pentru noi partide politice, capabile să federalizeze energiile creatoare ale tinerilor, să funcționeze pe principiile democrației autentice, să fie gata de un dialog franc cu cetățenii pentru a le explica ce sacrificii sunt de făcut ca să trăiască mai bine. Mai este loc pentru partide politice moderne, ai căror membri să-și dorească să guverneze treburile în stat nu pentru a fura făcând business cu bugetul public, ci pentru a mișca această palmă de pământ spre libertate, bunăstare, fericire și securitate. Mai este loc.

Page 1 of 64

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén