Nimeni nu ar fi crezut doar cu un an în urmă că în preajma noastră va izbucni un război. Pentru românii din Basarabia cea mai fecventă  zicere atunci când își dorește ceva este ”sănătate și pace să fie”. Pace. În 2014, la aniversarea a 100 de ani de la primul război mondial (care spre marele meu regret, nu a fost comemorată nicicum la nivel politic în RM) regiunea noastră  se confruntă cu un nou focar de război, focar ce ar putea să se extindă și pe teritoriul RM – un stat vulnerabil, sfâșiat de un conflict secesionist, a cărui populație este schizofrenizată între adorațiunea servilă a Rusiei și ”marelui Putin” și fragila perspectivă europeană.

Un lider cu pretenții imperiale a suscitat blamul tuturor popoarelor civilizate pentru adevăratele crime împotriva umanității – doar așa pot fi numite acțiunile teroriste ce au generat fose comune în Donețk și crash-ul avionului Malaysian Airlines MH-17.  Putin il cheamă. Se vrea un ”Petru cel Mare” al Rusiei moderne (conform lecturilor sale preferate). Culmea e că a reușit! A reușit să devină un ”Petru cel Mare” nu doar al Rusiei, ci și al…unor cozi de topor din Republica Moldova. Trist este că aceste cozi de topor sunt cam multe, raportate fiind la numărul populației din RM. Profilul acestor cozi de topor poate fi categorisit în trei tagme. Prima, tagma celor proști, dar mulți (vorba lui Lăpușneanu) – mancurții fără rădăcină, nostalgici URSS, cu studii modeste, spălați pe creier de propaganda rusească, ei înjură rusește, merg la munci de argat la Moskova, ascultă Russkoye Radio, privesc ”Pole tschudes” și admiră pozele cu Putin-vânătorul, Putin-tankistul, Putin-exploratorul, Putin-judokanul. A doua tagmă – tagma celor puțini, dar  hâtri – ăștia au anumite studii (unii școliți în Occident), au bani (trimiși de Putin)  și urmăresc un singur scop – să devină mai mari pe RM cu ajutorul celor proști, dar mulți; a se citi Dodon, Usatâi, Tkaciuk, Petrenko și alte apariții faunistice din politica de pe Bâc. A treia tagmă – tagma ciulinilor, ăștia se lipesc (că de aia sunt scaieți în bătaia vântului) de cei care le convin la moment – atsfel, azi pot fi patrioți și pot cânta ”Hora unirii”, mâine – vânzători de neam, cântând ”Kazacoik”  pentru Uniunea vamală – în funcție de cine și cât le dă; a se citi Cuciuk, Grigoriev,  Ciolak, Kuzenkoffff, Shura, Gardienka și, din păcate,  foarte muuulte alte anomalii pseudoartistice. Însă, pe toți îi leagă o singură categorisire – cu toții sunt ”holopii” (adică  șerbii, aserviții,  slugile) lui Putin. Republica Moldova se va autopurifica și va renaște pentru a-și merita libertatea doar atunci, când vor dispărea în neantul timpului holopii țarului rus, oricare ar fi numele lui, Ioan cel Groaznic, Petru cel Mare sau Putin…

 

 

E pe sfârșite legislatura a XIX-a a actualului parlament, se pare că am reușit, totuși, să realizăm câte ceva, s-ar fi putut mai mult, s-ar fi putut mai bine. Însă, actul de guvernare în Republica Moldova, în virtutea imaturității și iresponsabilității clasei politice, în virtutea unei profunde carențe (dacă nu chiar lipsei totale) a unei memorii istorice a democrației, pare a fi un joc de-a decidența cu jumătăți de măsură. Un pas înainte și doi, iar uneori trei-patru – înapoi – cam așa funcționează statul Republica Moldova de la independență încoace. Au fost ani când RM a stagnat, pur și simplu, ba chiar a făcut regrese în materie de primordialitate a legii, funcționării democratice a instituțiilor, respectării drepturilor și libertăților fundamentale (anii 2001-2009).

Ce (nu)am reușit în 5 anifiind în politică  – 2009-2014?

Eșecurile principale în pofida anumitor eforturi legislative realizate (inclusiv, constatate în urma  activității  de control parlamentar):

  • rămânem prizonieri ai unui spațiu informațional infectat de propagandă rusească veninoasă, deoarece proprietarii holdingurilor media sunt deputați în parlament (unii în flagrant conflict de interese pe care CNI nici că le observă) sau pe post de lideri de partide politice, care controlează instituția regulatorie în domeniu;
  • corupția înflorește în toate instituțiile statului, mai cu seamă în sistemul judiciar, unde procesul judiciar s-a transformat   într-o tranzacție comercială de tip licitație cu sloganul: câștigă procesul cel care dă mai mult;
  • instituțiile statului (insluiv cele de drept, anticorupție, integritate, audiovizual) sunt în captivitatea influenței politice, generând relații clientelare conform principiului manus manum lavat/o mână spală pe alta;
  • economia subterană  e la ea acasă în RM, anual câte două-trei bugete publice fiind puse în circuitul financiar prin spălarea banilor;
  • securitatea cetățenilor, și prin urmare a statului, e la un nivel foarte scăzut, RM rămâne a fi vulnerabilă în fața unei eventuale agresiuni, alimentate inclusiv din interior.

Cu ce s-a ales RM timp de 5 ani de guvernare în coaliție? Beneficiul major – liberalizarea regimului de vize și semnarea/ratificarea Acordului de Asociere la UE (care a însemnat un proces politic foarte complicat, un proces legislativ complex, cu adoptarea a unui vast pachet de legi euroconforme). Realizări conexe în materie legislativă: adoptarea pachetului anticorupție, demararea reformei în justiție, și, finalmente, adoptarea unei noi legi a învățământului – Codul Educației. Voi face un ”studiu de caz” în baza acestui Cod.

Din 2009 am făcut parte în grupul de autori și de experți pentru elaborarea proiectului Codului Educației. Deci, o lege nouă a fost elaborată, discutată și în final adoptată –  în cinci ani. E o perioadă de timp enormă, ținând cont de faptul că legea veche din 1995 demult nu mai corespundea realităților. Este oare bun Codul adoptat? Din punctul meu de vedere este revoluționar, dacă am judeca după reglementările lingvistice – limba română în sfârșit e la ea acasă în sistemul educațional și  limba rusă, în sfârșit, este o limbă străină ca altele și va putea fi predată la alegere. Codul pare a fi echilibrat, dar, din păcate, în goana după echilibre exagerate, Codul Educației a păstrat un set de jumătăți de măsură – un soi de ”tradiții moldovenești”, cu iz răsuflat de sovietism totalitar, tot ele ținându-ne în captivitatea nostalgiilor și apucăturilor de rea pomină.

Le voi enumera punctual.

  • Codul nu oferă soluții clare cu privire la părăsirea și revenirea în traseele educaționale preuniversitare, mai cu seamă, în cazurile eșecurilor școlare: au dispărut din textul Codului liceele profesionale, car ar fi trebuit să propună și ele, pe lângă asimilarea unei profesii-meserii,  un bac profesional, ca finalitate pentru elevi, pentru a nu-i discrimina în raport cu elevii ce aleg bacul academic;
  • Codul nu a tranșat suficient de clar misiunea colegiilor, păstrând în același timp (din cauza unui amendament ”cu interes lobbist” votat de comisia parlamentară de profil) posibilitatea transferului a cel puțin 30 credite ECTS din învățământul colegial în cel universitar (lucru inimaginabil, deoarece e vorba de două trepte de învățământ diferite!);
  • Codul a păstrat denumirea ministerului de resort – Ministerul Educației, autorii negăsind susținerea politicului în a promova denumirea sa corectă (prin tradiție eruopeană) – Ministerul Educației și Cercetării;
  • Codul oferă funcției de rector două mandate consecutive a câte 5 ani (era cazul de păstrat 4 ani (la nivel de mandat prezidențial), căci, oare nu universitatea este entitatea ce trebuie să ofere un exemplu de  progres și dinamism societății întregi? 10 ani de rectorie este exagerat de mult, unde mai pui că acest Cod nu are efect retroactiv și unul din rectori, cu fular verde în jurul gâtului,   perenizat  în funcția sa ca mulți alți omologi de-ai săi de funcție și de fular,  deja a  declarat că rectorii moldoveni vor avea dreptul să mai cumuleze încă două mandate! Luați aminte – mandatul ”moldovenesc” este o realitate diagnosticată cu acte în regulă.  La întrebarea adresată unui rector al instituției publice sau președintelui Academiei din Jmerinka moldovenească – ”Cât doriți  să dureze mandatul dstră?” Răspunsul este unul: ”Hojma”.
  • Aceiași rectori au făcut presiuni asupra ministerului prin șantaj și au obținut un alt vestigiu sovietic, ce ne păstrează în limitele diagnozei de ”moldoveni”. Cea de a doua treaptă de doctorat – habilitatul – apare în textul Codului, pentru a liniști orgoliile prezomptuoase ale tuturor habilitaților din RM, care pe timpuri susțineau la Moskova tezele lor, cărând lăzi cu sticle de coniac din Moldova, și uimind profesorii ruși cât de bine cunoșteau doctoranzii moldoveni la examen limba ”străină” – româna! Habilitații din RM sunt excepționali, când se adună la o conferință științifică pe la Academia noastră din Trembita și Malinovka – nu-și dau rândul la sforăială, iar într-o frază fac câte șapte greșeli de gândire, ceva mai mult decât unii academicieni. Aceia totuși, sunt academicieni, am citit și ”epistole” de-ale unora din ei – teribilism, nu alta! Culmea este faptul că acest ”doctorat habilitat” nu este echivalabil nicăieri în lume – cu cele 200 de pagini de ”cercetare autentică moldovenească” – habilitatul moldovenesc nu poate fi echivalat nici măcar peste Prut, în România. Am cunoscut personal tipi, care se umflă în pene cu habilitatul lor, dar a căror ”operă” face exact cât o ceapă degerată și e valabilă doar în spațiul ”megaștiințific ” de pe Bâc.
  • Codul nu readuce plenar, odată și pentru totdeauna, cercetarea științifică la ea acasă – în instituțiile de învățământ superior. Și nici nu putea să se întâmple aceasta doar prin adoptarea Codului Educației.  Era necesară fie adoptarea Legii cu privire la Academia de Științe și adoptarea unei noi legi, care ar fi reglementat cercetarea și inovarea, fie, cel puțin, modificarea radicală a Codului pentru știință și inovare.  În situația creată  jumătatea de măsură va da multe bătăi de cap celor ce vor implementa Codul Educației.
  • Preocupat de monopoluri și temorat de concurență europeană loială, un academician  din parlament, vestit prin activitatea de lobby în favoarea clinicilor sale  private, prin care pompează bani pentru transplanturi și reproducere artificală, nu a ezitat să vicieze versiunea guvernului în materie de învățământ medical – amendând (cu siguranță, nu gratis, activitatea de lobby în RM nu este legalizată) un articol din cod, obtsrucționând astfel dreptul cetățeanului la libertatea de alegere a parcursului educațional. Tipul nu are nicio treabă cu normele europene, că, dă mă rog, el e academician al academiei de pe malul Bâcului, cea mai academicească  academie din toate academiile lumii (așa ar fi spus Candid, vestitul personaj dintr-o poveste filosofică a lui Voltaire). Iar un ditamai titlu de academician se obține cu greu – trebuie să dai niște niște bani  pentru astfel de titlu, să mai lobezi niște interese pentru scumpa academie de pe Bâc! Duka are ochiul vigilent și mâna lungă! În RM dacă nu ai titluri – nu ești om de vază și nu te cheamă nimeni la masă! Numai că titlurile astea de pe malul Bâcului nu prea sunt vizibile imediat ce treci frontiera cu UE. O fi ele vizibile prin spațiul CSI, că de acolo li se trage lucoarea unor academicieni și habilitați.

În concluzie – intențiile autorilor Codului Edcucației au fost foarte bune. In esență  este un document programatic (fie și cu lacune vizibile), care va necesita o sumedenie de acte normative adiționale și  o muncă titanică pentru ca prevederile acestui Cod să fie realizate. Noroc de ministrul educației, Janne d’Arc, zic eu, dacă poposea încă în 2009 în fruntea ministerului, Codul ar fi fost votat în 2011.

Am făcut radiografia doar a unui singur proiect de lege, cu o istorie de cinci ani, dar care radiografie este emblematică și poate fi aplicată multor proiecte de legi, adoptate în parlament. Spre regret, unele din ele, prin viciere intenționată, au îmbogățit, fie o bună parte din deputați, fie o categorie de cetățeni cu interese. Cert este că astfel de fenomene nu trebuie să aibă loc. Dar o simplă predică sau o chemare patetică de pe paginile unui blog de profesor universitar, cu siguranță, îi vor face să zâmbească pe cei ce țin mâna pe pulsul  banului obținut din business cu statul și  din controlul instituțiilor aceluiași stat.

M-am convins pe parcursul a 5 ani, că a face politică în RM înseamnă jumătăți de măsură, condimentate cu arta șantajului și a populismului. Cuvintele cheie negative ale acestor cinci ani de activitate politică, pe care i-am  urmărit inclusiv de la o anumită distanță, ca un evaluator de profesie, ar fi: ineficiență, ambiții bolnăvicioase, incoerență, ipocrizie, șantaj, troc, neîncredere, minciună, lovitură sub centură. Care snt cuvintele-cheie pozitive? Le voi enumera, dar se vor referi la umila mea persoană și, doar  la unii din colegii mei politicieni: sacrificiu, dedicație, responsabilitate, pasiune, activism.

Politicul din RM are nevoie urgentă de un transplant de sânge nou, dar și curat, sânge ce ar veni de la o generație de cetățeni, nepătați de balcanismele moldovenești. Aceștia ar fi, o parte din  cetățenii activi, din sfera publică și privată, din RM, dar mai ales, cetățenii noștri din diasporă. E bine cunoscut faptul, că un sistem poate fi reformat doar cu ajutorul celor din exterior. Cei mai buni cetățeni ai noștri din diasporă trăiesc demult conform legilor europene, ei nu au gândire defectă, ei știu cum și ce trebuie de făcut în RM. Avem nevoie de un suflu nou în politicul din RM. Sper că aceste vânturi noi, europene, vor anima  catargele vasului în semi-derivă pe nume Republica Moldova.

 

 

 

drapeau Fr

Azi, 14 iulie, de Ziua Națională a Franței, Ambasadorul Franței în RM Excelența Sa Domnul Gérard Guillonneau, mi-a comunicat o veste surprinzătoare și foarte plăcută – Președintele Franței François Hollande a semnat decretul cu privire la decorarea a 560  personalități notorii din viața publică a Franței și de peste hotare cu Ordinul Național ”Legion d’Honneur” – Legiunea de Onoare. Printre aceste personalități mă  aflu și eu, Ana Guțu,  cetățeancă a RM și României, profesor universitar, actualmente deputat în Parlamentul RM, președintă a Comisiei Politică Externă și Integrare Europeană.

Ordinul ”Legion d’Honneur” a fost instituit de Napoleon în 1802 și reprezintă o recompensă pentru merite militare sau civile în fața națiunii. Ordinul ”Legion d’Honneur” este atribuit în rang de Cavaler, Ofițer, Comandor, Mare Ofițer și Mare Cruce.

Legion d Honneur

Aujourd’hui, le 14 juillet, Fête Nationale de la France, l’Ambassadeur de la France en République de Moldavie m’a donné une très heureuse et surprenante nouvelle: le Président de la France M. François Hollande a signé le décret visant les  560 nominations au rang  de la Légion d’Honneur . Parmi les décorés figure aussi Mme Ana Gutu – professeur universitaire de l’ULIM, actuellement député au parlement moldave, présidente de la Commission politique extérieure et intégration européenne. Ana Gutu a été nommée au range de Chevalier de la Légion d’Honneur.

Merci à la France pour avoir apprécié mes modestes projets éducationnels et scientifiques à la gloire de la langue française et de la francophonie!

Vive la France! Vive la Langue Française! Vive le 14 juillet!

Microbuzele sunt și ele un simbol al tranziției. O tranziție interminabilă, perenizată cu slogane europene, unde e prea puțin loc pentru lege, corectitudine, calitate și alte valori mai cotidiene, de care este atașat fiecare cetățean. Nu e zi în care să nu fie implicat în accident vreun microbuz din Chișinău. Businessul cu microbuze, care transportă pasageri, chipurile dând o mână de ajutor primăriei în soluționarea problemei transportului public, a devenit ucigaș. Nu știu, cum de nu le ard mâinile celor, care gestionează rutele de microbuz, care fac bani pe insecuritatea pasagerilor, care angajează deseori pe post de șoferi persoane ce nu au acte în regulă.  Acuz de iresponsabilitate autoritățile locale – primăria Chișinău, în frunte cu primarul actual, consilierii, care protejează acest business ucigaș, cei, care din lăcomie și impotență profesională nu au fost în stare să lanseze proiecte public-privat pentru asigurarea Chișinăului cu transport public decent. Microbuzele sunt o rușine pentru capitala unui stat care a semnat Acordul de Asociere cu UE, pentru primarul, care se bate cu pumnii în piept și invocă toate cauzele posibile și imposibile în a justifica incapacitatea de a administra capitala.

Păi, la ce i-ar servi primarului grija față de locuitorii Chișinăului? Oricum, el nu e tată, copii nu are, așa că  viitorul copil strivit de roțile microbuzelor (sau sfâșiat de câinii vagabonzi – și asta e o altă problemă!), cu siguranță, nu va fi copilul lui Dorin Chirtoacă.  Și nici copilul unuia din consilierii municipali, ăștia sunt businessmeni de succes, prin piețe, burse de valori, benzinării etc. Odraslele lor nu circulă nici cu microbuzele, nici cu troleibuzele, nici cu alt transport public. De fapt, ei țin ”krysha” businessului cu microbuze – business ucigaș! Chișinăul nu e o capitală europeană, ci un oraș asemeni unei urbe provinciale din țările lumii a treia, unde accidente cu microbuze omoară practic zilnic cetățenii acelor state. A face bani cu prețul morții cetățenilor – e o crimă pasibilă de pedeapsă penală. Cine credeți că trebuie să fie judecat?… Așa cred și eu! Dar până se trezește justiția noastră, cred că Dumnezeu le va lua în seamă pe toate, dar mai ales blestemul mamelor, care și-au pierdut copiii, rudele în accidente de microbuze, aceste microbuze care sunt adevărați teroriști cu patru roți, finanțați și protejați de aleșii locali într-o capitală pseudo-europeană.

La 8 iulie am participat la emisiunea Fabrika din 8 iulie 2014, la Publika TV, în cadrul căreia am dezbătut  reacția CCA la demersul public către CCA cu privire la solicitarea sistării propagandei rusești la posturile TV rusești, retransmise în  RM. CCA a suspendat postul Rossia 24, iar alte două posturi – Prime TV și TV7 au fost  sancționate.

Același subiect a fost discutat și în cadrul emisiunii Politica la TV7, din 7 iulie 2014.

Pamflet

Mustăciosul pe timpuri ministru al transporturilor din cel mai patriotard partid din istoria tuturor românilor, din toate colțurile și de pe toate malurile, Anatolie Șalarul, a cam dispărut în ultimul timp de pe firmamentul politicii de pe Bâc. Acum marele patriotard No2 (că primul e clar cine este – nimeni mai presus decât Strategul Liberal Ghimpul), cu buzunarele bâcsite de euro, cutreieră urbele din Europa, plătind generos lăutarii mereu săraci și neprihăniți, care lăutari îi vor ajuta pe cel din PL (așa speră disperații din PL) vor convinge diaspora să le dea voturi la toamnă. Și tot se ”pozează” Anatolie Șalarul, zis ”cenaclistul-trezorier”, alături de moldovenii din diasporă – ba în Italia, ba în Spania, numai pe acasă nu vrea să ajungă! Acasă – pe malul Bâcului, unde politica autohtonă suspină de dorul ”cenaclistului-trezorier”, iar poporul aclamează glorios bărbosul ex-ministru mai mare pe trenuri zise ”europene” și drumuri asfaltate cu nisip îndoiat cu zama zămii de bitum de la firmele Strategului No1 Ghimpul.

Căci măreț a fost scopul celui mai liberalnic partid de la Ștefan încoace – cică să ne ducă în Europa, și nu așa – șontâc-șontâc  -  ci cu ditamai trrrrenuri euro-rrrreparate (vorba celui mai român dintre toți românii cunoscători de DEX Valera zis Munteanul) – cu deștepte computere la bord (atât de deștepte încât să nu înțeleagă nimeni de ce au ars), cu aer condiționat să răcorească puii moldovenilor, transportați de la incubatoare pe timp de sezon, cu internet fără fir – să poată moldovenii face internet banking – mai știi de la Ungheni până la Chișinău câte se întâmplă – da dacă, Doamne ferește,  dă faliment  vreun cont din Elveția sau se prăbușește Dow Jones-ul sau bursa de la Tokyo nitam-nisam – cruce de aur la casa noastră!). Zis și făcut. Milioanele din buget au fost alocate, trenurile ”euro” reparate. Ehee-heeee! În ziua când a mers primul tren ”euroreparat” de la Chișinău la Ungheni – s-a strâns toată gașca liberalnicilor să aducă laude ministrului mustăcios, Strategului Ghimpul (datorită căruia toți din PL merg sub soare, și în general, se învârte globul pământesc pe nume Republica Moldova). Jurnaliștii lăudau, PL-iștii jubilau, iar fanfarele cântau imnul european al PL ”Nash paravoz nazad leti, v komune ostanovka!” Taaaare frumos mai cântau fanfarele! Și parcă se arăta tuturor  chipul mustăcios al altui mare strateg, ce stă neînhumat cu picioarele înainte pe Piața Roșie….Și de odată sărbătoarea fu întreruptă de un strigăt ca din gură de șarpe: Fire! Pojar! Săriți care puteți! (care nu mai rămâneți – ca taaaare-i bine  în trenul european al lui Șalarul cel cu barbișon!)… Și uite așa, au ars, unul câte unul, cele cinci (!!!) trenuri ”euro”reparate de ”cenaclistul-KGB-ist” Anatolie Șalarul, cel care cândva strângea banii românilor creduli, umbla cu sacul și țigănea: ”dați cât puteți pentru mișcarea de eliberare națională”-  pe la Teatrul Verde. Ehei, lucrurile au evoluat! Azi Șălărică nu se mai joacă cu ruble rusești nenorocite – ci e și el în rând cu lumea – a trecut la milioane de euro, de s-a pricopsit și el, și Strategul No 1 Ghimpul, și Primarul necopt de Chișinău,  cățărătorul prin copaci și pescuitorul de broaște prin Bâc, veșnic neînsuratul  și obijduitul  Dorinel Kirtoakâ – cu ditamai case în cartierul de lux  Pipera din București. Că așa se cuvine unor adevărați patriotarzi – să aibă case de milioane în Țara-mumă, că nu se vor juca de-a țurca aici, în Chișinăul ăsta împuțit și plin de duhoare, unde poți doar bani să faci prin firmele lui Moșu, ale lui Frate-de-primar și alte neamuri harnice și păpușarnice.

Uite așa își duc traiul și își mănâncă mălaiul de milioane de euro vestiții și neprihăniții lideri ai celui mai liberalnic partid de la Ștefan încoace – cât a mai rămas până la alegeri – au furat și fură, bade, de sfârâie haznaua statului – ce e foc ca focul trece! Trenurile au ars, ”paravozul” european s-a transformat într-o mârțoagă hodorogită cu diplomă de jurist restanțier, ex-ministrul mustăcios așteaptă să devină deputat cu imunitate, ca să nu fie tras la răspundere pentru trenurile de milioane (reparația cărora de 11,5 mln Euro ar fi putut echivala cu procurarea a 4 trenuri noi) – tot e OK! ”Votați patri(h)oții number one! ”Nash paravoz nazad leti, v Kolonitse ostanovka, drugogo net u nas puti(n), my -  Partia-Vorovka!”

P.S. Deputații fracțiunii Partidului Liberal Reformator au depus la 3 iulie 2014 demersuri pe numele Procurorului General Corneliu Gurin și Directorul CNA Viorel Chetraru demersuri cu solicitarea de a investiga cazurile de delapidare a banilor publici, dezvăluite în presă, pe marginea reparației a cinci trenuri de la CFM, cât și a utilizării  instituțiilor municipale pentru pomparea banilor publici în contul firmelor, ale căror proprietari sunt liderii PL.

Vezi aici AICI demersul către Directorul CNAA  și Demersul către Procurorul General pe cazul trenurilor euro-reparate

Vezi Aici Demersul către Directorul CNA cu privire la firmele ce fac business cu instituțiile municipale

 

 

 

 

 

 

Next Page »