Category: Limba română (Page 1 of 5)

Exclusiv pentru jurnalistii.ro: Ana Guțu despre decizia CC a RM referitor la desuetudinea Legii cu privire la funcționarea limbilor în RSS Moldovenească din 1989

Opinie 

 Legea din 1989 a fost un document important pentru conjunctura socio-politică din 1989, când în stradă zeci de mii de români basarabeni își revendicau drepturile naționale – dreptul a limba română, la identitate, și chiar dreptul la reunire cu România (eu anume așa am tratat esența manifestațiilor de emancipare națională din acea perioadă).

În același timp, respectiva lege chiar și pentru anul 1989 era defetistă – nomenclaturiștii, care au lucrat la acest text, nu au putut să se debaraseze de cordonul ombilical moscovit nici sub presiunea străzii. În textul legii din 1989 sunt acordate drepturi extrem de largi limbii ruse, astfel încât, chiar dacă nu avea statutul de a doua limbă oficială (sau cum este eronat notat în constituție și legislație prin transliterare din limba rusă – ”limbă de stat”), limba rusă, minoritară la prima vedere, dar cu veleități imperiale, își asigura prezența în toate instituțiile statului. Practic, fără să fi fost specificat statutul de a doua limbă ”de stat”, limba rusă și-l adjudeca de facto prin acea lege. Iată de ce, încă în 2009 când am devenit deputat, fiind parte a coaliției pro-europene de guvernare, în procesul de arhitecturare a guvernului, am propus crearea unui Departament de politici lingvistice, care ar fi vegheat asupra reechilibrării funcționării limbilor pe teritoriul RM în sensul animării rolului și importanței limbii române, românizării spațiului informațional etc. Propunerea mea a fost respinsă cu vehemență, fiind invocată ”sensibilitatea” subiectului.

Am înțeles că lupta politică pentru drepturile lingvistice ale românilor din Basarabia necesită mult curaj, determinare și voință politică. Aveam toate aceste calități. Am elaborat un text de proiect de lege în 2011 și am început să-mi conving colegii din grupul parlamentar liberal, al cărui membru eram, să semneze acest proiect – așa era instituită tradiția în grupul liberal politic: niciun deputat nu trebuia să prezinte de unul singur inițiative fără semnăturile colegilor. Mihai Ghimpu, liderul grupului de atunci, a tărăgănat susținerea proiectului meu până în 2013, când a izbucnit cearta între noi pe motiv că Mihai Ghimpu își dorea alegeri anticipate, iar eu și alți colegi pledam pentru reînscăunarea unui guvern pro-european care urma să semneze cât mai curând Acordul de Asociere cu UE și să obținem liber la vize pentru cetățeni în UE.  Astfel, înțelegând că nu mai am ce aștepta, la 26 martie 2013, în ajunul celor 95 de ani de la votarea de către Sfatul Țării a Unirii Basarabiei cu România, am depus sesizarea la CC a RM cerând  interpretarea art.13 din Constituție cu privire la denumirea corectă a limbii vorbite în RM. Am invocat necesitatea constituționalizării Declarației de Independență a RM, în care era utilizată denumirea corectă a limbii vorbite în RM – limba română. Exact în aceeași zi am depus la cancelaria parlamentului proiectul de lege cu privire la politicile lingvistice din RM (despre aceste documente vă puteți informa aici: http://anagutu.net/?p=2425), prin care în Dispoziții finale și tranzitorii legea din 1989 urma să fie abrogată, în cazul adoptării noii legi.

La 5 decembrie 2013 CC a RM a examinat sesizarea mea (http://anagutu.net/?p=2979)  și prin hotărârea sa  a constituționalizat Declarația de Independență a RM, aceasta a devenit corp comun cu Constituția Republicii Moldova, deci sintagma ”limba română” din Declarație prevalează asupra normei contradictorii din art.13 al Constituției, care a devenit caduc (adică, art.13 cu faimoasa ”limbă moldovenească” nu este valabil din 5 decembrie 2013).

Cât privește proiectul meu de lege referitor la politicile lingvistice, așa precum și era de așteptat, a fost dat uitării, urmau alte alegeri, iar în 2015 parlamentul noii legislaturi, rezultat din alegerile din 2014, l-a abrogat, ca proiect al legislaturii precedente (conform regulamentului parlamentului proiectele vechi nu mai sunt examinate și sunt abrogate). Interesant este faptul că niciun deputat român sau pro-român atunci nu a ieșit în apărarea acestui text, sau, cel puțin, să-l fi plagiat și să-l fi reînregistrat în noua legislatură, pentru a atrage atenția asupra necesității reelaborării legislației lingvistice.

Decizia de ieri a CC, prin care legea despre funcționarea limbilor pe teritoriul RM a fost declarată desuetă, și deci, se abrogă, este doar o jumătate de măsură, survenită cu mare întârziere. Oricum golul rămâne – nu avem legislație lingvistică adecvată, nu avem o concepție a politicilor lingvistice în RM. De ce? Deoarece acest subiect le dă frisoane politicienilor, nimeni nu vrea să-și asume riscul unei teme, care generează neînțelegeri. Așa și existăm – de 27 de ani nu avem politici lingvistice, dar, ocazional, politicienii utilizează subiectul limbilor române și ruse pentru a-și ridica ratingul, sau a sustrage atenția de la problemele esențiale din societate.

Reacția lui Dodon și a PSRM la decizia CC de ieri este exact aceeași ca și reacția lor din 5 decembrie 2013 – îmi amintesc cum venise o ceată de tineri cu drapele și kepiuri roșii în fața sediului CC și, după ce au scandat zgomotos sub geamurile sediului CC, la finele ședinței CC și-au luat cuminți simbria de la organizatori –câte 100 de lei fiecare – și au plecat în plata Domnului.

Consider că subiectele identități, limbii române și statutului limbii ruse în RM trebuie să fie examinate la rece, cu mult discernământ și consiliere din partea sociolingviștilor, care ar fi chemați să elaboreze politici lingvistice, strategii și planuri de acțiuni ce ar asigura ca absolut toți cetățenii din RM să cunoască limba română.  Din păcate, tema lingvistică și identitară este isterizată și servită pe tavă unor reprezentanți ai minorităților etnice, pentru a păstra ”vie” rațiunea de a fi a partidelor de stânga pro-ruse. Așa a făcut Voronin, așa face Dodon, așa va face un alt lider pro-rus de mâine, oricare ar fi numele lui.

Din cauza acestor sensibilități, animozități – consider că niciun partid politic nu va îndrăzni să-și asume curajul de a elabora profesionist, doctrinar politici lingvistice adaptate la contextul situației din Republica Moldova.

În calitate de fost deputat în parlamentul RM, ca lingvist, pe mine nu mă mustră conștiința că nu m-am preocupat de subiectul identității și limbii române, cel puțin eu am încercat, am acționat, dar mai întotdeauna m-am simțit de una singură în fața unui perete zidit din interese meschine de moment, unde nu era loc pentru discuții serioase despre educație, despre limba română și soarta ei în Republica Moldova după atâția ani de  independență mimată.

Opinie pe: site-ul jurnalistii.ro

 

 

LOGO ISEF

AM FONDAT O INSTITUȚIE DE EDUCAȚIE ȘI CULTURĂ – INSTITUTUL SUPERIOR DE STUDII FRANCEZE

Limba și cultura franceză, istoria Franței au marcat profund cultura și civilizația europeană. Pentru mine limba franceză a constituit esența proiectiului meu profesional. Din 1984 am predat limba franceză în toarte varietățile ei – de la limba franceză predată în școală, la limba franceză predată în universități – aplicată în varii domenii până la doctrine filosofice ale limbii. Așa a fost să fie că mereu am învățat și m-am perfecționat, depășind limitele formării mele de care am avut parte în sistemul universitar sovietic. Limba franceză a constituit pentru mine un izvor nesecat de inspirație pedagogică și poetică, științifică și politică.

În 1989 am ratat concursul pentru postul de lector la Universitatea Agrară din Chișinău, fiind învinuită de naționalism. Era perioada emancipării naționale  între Prut și Nistru. Pledam deschis pentru limba română, și, ca să se răzbune, birocrații rusofili comuniști ”m-au pedepsit”, votând împotriva umilei mele candidaturi la postul de lector de limbă franceză. Aveam 27 de ani, eram doctorandă, urma să susțin teza de doctorat în scurt timp. Absolvisem cu  eminență universitatea, nu datorită calității sistemului de învățământ, ci imensei mele dragoste pentru civilizația franceză, pentru limba franceză, pentru latinitate – dragoste moștenită mai cu seamă de la tata, profesor de istorie și limbă română, îndrăgostit și el de limba franceză pe care o preda cu plăcere atunci când era solicitat.

După anul 1989 au venit și timpuri mai bune, am predat franceza aplicată la ASEM, până în 1995, când am fost invitată să lucrez la ULIM, o instituție privată, fondată în 1992, unde mi s-a oferit postul de decan al facultății de limbi străine.  Atunci nu credeam că mă voi reține pentru mult timp la ULIM. Sunt un spirit rebel, gândesc liber, și privilegiez inițiativa creatoare. Aceste calități sunt mai puțin apreciate, de obicei.  RM ieșea din totalitarism, căciulirea și complicitatea erau comportamentele magice care îți asigurau stabilitatea. Dar, la ULIM am găsit o atmosferă dinamică, rectorul de Andrei Galben reușise să coaguleze o echipă de entuziaști care au acceptat ”aventura” – edificarea unui model de învățământ superior în pas cu modernitate europeană și nord-americană. Am acceptat provocarea. Am dezvoltat facultatea, am inaugurat curricula novatoare în domeniul  formării traducătorilor și interpreților, m-am inspirat din experiența franceză. În 1997 ULIM a aderat la Agenția Universitară a Francofoniei, am fondat filiera francofonă în domeniul gestionării afacerilor. Grație activității mele ULIM a devenit vizibilă în plan internațional, ulterior am fost aleasă în bordul Agenției Universitare a Francofoniei, unde am reprezentat comunitatea universitară francofonă din Europa Centrală și de Est. ULIM a devenit instituție-gazdă pentru numeroase manifestări științifice, ateliere, proiecte francofone. Personalități precum Michelle Gendreau-Massaloux, Bernard Cerquiglini – foști rectori ai AUF, au devenit Doctori Honoris Causa ULIM. La fel Stephane Courtois – autorul Cărții negre a comunismului, Cicerone Rotaru – român-francez, academician al Academiei Franceze – au fost distinși cu titlul onorific Doctor Honoris Causa ULIM. Am gestionat proiecte internaționale, am elaborat și implementat sistemul de asigurare a calității care și azi funcționează la ULIM.

În 2013 ULIM a oferit sediu Antenei AUF la Chișinău, în regim de urgență. Am întreprins aceste diligențe, care au fost posibile grație spiritului deschis al rectorului ULIM Andrei Galben. 25 de ani Andrei Galben a condus corabia pe nume ULIM, care a înscris pagini frumoase în istoria învățământului superior din Republica Moldova. Din păcate la 16 decembrie Andrei Galben moare  subit din cauza unui atac de cord. Era unicul fondator al ULIM, și, prin moștenire, cum e ”primit” la moldoveni, instituția a trecut în proprietatea familiei sale, iar fiul său a devenit gestionar.

La 3 februarie, la doar câteva zile de la începutul semestrului, Ilian Galben m-a chemat la el și mi-a spus că trebuie să plec din funcția de prim-vicerector, deoarece există presiuni politice asupra lui personal, și că prezența mea la ULIM, ca unionistă, în funcție de conducere dăunează intereselor partidului democrat, de care el se teme.

Nu am mers în instanțe, nu merită acest individ și cei care îl consiliază mai mult decât o demisie din propria inițiativă. Sunt fiică de profesori, am demnitate, și nu doresc să mă iau la harță cu niște ticăloși, care acționează în stil banditesc.

Din acel moment am înțeles că tot ce înseamnă excelență, calitate și corectitudine la ULIM a murit odată cu rectorul Andrei Galben. Au urmat și alte demisii. Unele cu scenarii ca pe timpurile KGB-ului. Adresa mea de e-mail mi-a fost blocată la indicația proprietarului ULIM în aceeași zi când mi-am strâns cele 500 kg de cărți și am plecat. A fost încălcată flagrant legea cu privire la protecția datelor cu caracter personal. Îmi  venea greu să cred că în RM mai e posibil un astfel de comportament într-o instituție academică.

22 de ani de serviciu impecabil într-o universitate care se dorea model, s-au risipit ca un castel de nisip. M-a durut mai ales tăcerea colegilor mei. Mulți din ei, mai tineri, mai cu experiență – au fost promovați de mine personal în funcții de conducere la ULIM. Ei nici măcar n-au catadichisit să încerce să îmi ia apărarea, să amintească de faptul că orice cuvânt din doctrină pedagogică la ULIM conține investiția mea intelectuală.  Au demisionat odată cu mine unul din doctoranzii mei și profesorul meu de latină din anii studenției. Persoane cu verticalitate.  Desigur, oamenii depind de salariile la locul de muncă, desigur, fiecare e cu destinul și opțiunile sale. Dar, îi întreb pe foștii colegi – cum e dragi intelectuali să stați cu capul plecat pe care sabia nu-l taie? Vă zic eu – dacă stați cu capul plecat – înseamnă că nici numele de intelectual ni vi-l meritați. Dacă nu puteți să înfruntați minciuna, corupția și persecuțiile – instituția în care ați rămas nu se mai poate numi universitate. Concluzie – orice investiție internă în învățământul privat din Republica Moldova este lovită de morbul prăbușirii odată cu schimbarea proprietarului. În SUA nicio universitate privată nu colapsează, deoarece există un bord responsabil care decide destinul instituției. Cazul ULIM este unul emblematic și trebuie să servească drept lecție moralizatoare.

Acum vă aduc la cunoștință că am fondat în conformitate cu legislația RM Institutul Superior de Studii Franceze – o instituție privată non-profit, care va servi drept o platformă educațională și culturală de promovare a limbii și culturii franceze, a limbii și culturii române, a latinității în general, a cunoașterii europene aplicate în toate domeniile societății pentru a-i asigura dezvoltarea durabilă. Mi-am propus să contribui prin proiecte, expertiză, consultanță, formări inițiale și continue,  la salvgardarea a tot ce se mai poate salva și de dezvolta în Republica Moldova, și în primul rând, resursele sale umane. Tinerii pleacă, mulți din ei nu-și mai leagă viitorul de RM. Este foarte trist. În același timp, chiar dacă nimeni nu-i profet în țara sa, având experiența academică și științifică, dar și politică – nu pot sta și contempla indiferent derapajele societale. Pentru aceasta suntem noi, intelectualii, mai ales cei care au pătimit din cauza persecuțiilor pentru viziuni și idei.

La 27 de ani am ratat concursul la postul de lector la Universitatea Agrară fiind învinuită de”naționalism” (așa numeau pe atunci comuniștii lupta pentru limba română), la 55 de ani am pierdut locul de muncă fiind învinuită de unionism. Nimic nou sub soare – libertatea gândirii și de exprimare are un preț.

Mi-a scris recent un coleg din Franța – trebuie să știm să întoarcem pagina, chiar dacă cei din jur răsfoiesc cartea anapoda.

Eu am întors pagina.

***

L’Institut Supérieur d’Études Françaises est un établissement culturel-éducatif à but non-lucratif fondé en  2018 par Madame Ana GUTU, docteur ès-lettres, professeur des universités, qui a pour but la mise en place des projets éducationnels et culturels en République de Moldavie, mettant en valeur la langue et la culture française, la francophonie, le savoir-faire français, dans tous les domaines de la société: éducation, culture, administration centrale et locale, médecine, ingénierie, nouvelles technologies, enseignement supérieur, politiques linguistiques, état de droit, droits de l’homme, démocratie, valeurs européennes (tolérance, égalité des genres, liberté d’expression, pluripartisme). ISEF a aussi pour mission la sauvegarde et la promotion de la langue et de la culture roumaine, de la latinité en général dans la région de l’Europe Centrale et Orientale.

www.isefmd.org

LOGO ISEF

 

 

LIMBA ROMÂNĂ DIN OCHII MAMEI MELE

poza parinti

Sfârșit de august al unei veri toride. 31 august 2017. Ziua Limbii române aici între Prut și Nistru, și, mai nou, în Țară. Odată pe ani se îmbulzesc politicienii la bustul lui Eminescu pe Aleea Clasicilor. Odată pe an. Obligativitate pentru unii sinceră, pentru alții obositoare. După care se împrăștie toți prin instituțiile lor. Unii din ei –  deputați, miniștri (majoritatea, de fapt) folosesc prin hârtiile lor în continuare sintagma ”limba de stat”. Din lașitate. Din prostie. Din trădare.

Și doar Măria Sa profesorul, profesorul de limbă română, veghează neobosit asupra dăinuirii Limbii Române. Profesorul de ieri, de azi și de mâine. Pentru mine Profesorul de Limbă Română are chipul Mamei. Ochii albaștri ai Mamei mele, aplecați asupra caietelor, scrutând atent greșelile comise de elevi. Mama nu mi-a predat nicio lecție de limbă română. Nu voia să audă vorbe că îi predă propriei fiice. Dar nici să plec în altă școală nu puteam –  școala numărul 2 din Cahul era unica școală de limbă română.

În 1989 limba română și-a recăpătat veșmântul natural. În sfârșit! – a spus Mama. Și-a amintit cum a repetat clasa a doua când ne ocupaseră rușii din cauză că peste noapte s-a trecut la alfabetul chirilic.

Venirea rușilor a adus multe tragedii în familia mamei. Au luat totul: pământ, vite, cai, covoare – totul. Apoi veni foametea. Bunicii au salvat întreaga familia de la acel prăpăd, toți cei cinci copii au rămas în viață. Ba au mai salvat și o familie de evrei de la pieire. Dar cea mai mare pierdere a fost Ionică, fratele cel mai mic al Mamei. A fost forțat de un rus pe post de învățător de gimnastică să urce în vârf de piramidă umană. A căzut și s-a prăpădit cu zile.

Mama a făcut școală. A devenit învățătoare de Limbă Română. Tata a preferat istoria. Ambii mi-au fost și școală, și universitate. Au fost colegi cu Grigore Vieru. Clandestin scriau românește. În 1989 reveniserăm la normalitatea lingvistică și istorică.

Ochii Mamei continuau să se aplece asupra caietelor, doar că deja prin sticla ochelarilor.

De Ziua Limbii Române, am mers la cimitirul central. Am depus flori la mormântul Mamei și Tatălui meu. Ei nu sunt pe Aleea Clasicilor. Au fost simpli profesori. L-au citit și iubit pe Eminescu. Au fost colegi cu Grigore Vieru. Au educat generații de elevi în spiritul adevărului științific. Și-au crescut copiii și nepoții cu dragoste pentru Țară, Neam, Limbă și Istorie. Azi, de Ziua Limbii Române, mă închin memoriei lor. Limba Română are profunzimea ochilor Mamei. Istoria noastră izvorăște din ochii lui Tata.

Glorie eternă profesorilor cuminți și înțelepți, care s-au zidit în opera educației noastre întru dăinuirea veșnică a Neamului românesc!

 

 

DE ZIUA LIMBII ROMÂNE: PE BARICADE PENTRU VICTORIE PLENARĂ

l.romana 2

La 31 august sărbătorim Ziua Limbii Române pe ambele maluri ale Prutului. Ne amintim de istoricul devenirii noastre ca neam românesc, organizăm manifestări științifice, recităm poezii, cântăm limba română. Însă, trebuie să realizăm faptul că în ciuda timpului care a trecut, în ciuda eforturilor intelectuale depuse pentru revenirea limbii române la noi acasă, limba română mai are o cale lungă de parcurs, mai ales în mințile înguste ale politicienilor, care au transformat problema denumirii limbii și cea identitară din Republica Moldova în sursă inepuizabilă pentru capital politic.

La 31 august politicienii depun solidar flori la monumentul lui Ștefan cel Mare, la busturile literaților din Aleea clasicilor, recită sârguincios la camere de luat vederi versuri din Eminescu sau Vieru, iar după aceea, majoritatea se împrăștie pe la partidele și casele lor (castele unele din ele), uitând și de limba română și cele câteva versuri recitate la cameră. Nimeni nici măcar sporadic nu se gândește la o eventuală nouă legislație lingvistică, sau, cel puțin, la respectarea limbii române în documentele oficiale – conform hotărârii Curții Constituționale din 5 decembrie 2013.

Vom menționa importanța constituționalizării de către Curtea Constituțională a RM la 5 decembrie 2013 a Declarației de Independență din 1991, prin acest act juridic suprem, fiind constituționalizată și limba română. (Vezi comunicatul CC ). Decizia Curții a survenit în urma sesizării mele, depuse la 26 martie 2013, în care am solicitat interpretarea art.13 din Constituție în raport cu Declarația de Independență, dar și ținându-se cont de experiența franceză în materie de constituționalizare a Declarației Drepturilor Omului și Cetățeanului din 1789.  (Citește AICI Sesizarea la CC privind interpretarea art.13 din Constituție/Sesizarea privind solicitarea constituționalizării Limbii Române).

Citește aici Pledoaria pentru Limba Română a Anei Guțu

Oricum, indubitabil, mai avem și vom avea foarte mult de lucru. Profesorii și intelectualii sunt cei care veghează asupra moștenirii și perpetuării patrimoniului lingvistic românesc aici în Republica Moldova. Politicienii sunt marii restanțieri și marii ipocriți, care, dincolo de depunerea de flori și discursuri pompoase la 31 august, nu traversează frontiera spre zona asumării responsabilității politice în domeniul salvgardării limbii române din RM. În actele legislative – proiecte de legi, legi – mai continuă să fie utilizată fariseic sintagma ”limba de stat”, o calchiere nefericită  din limba rusă ”gosudarstveniy iazyk” – termen inexistent în limba română, termenul adecvat fiind ”limba oficială”.

Pentru a impune autoritatea limbii română la noi în Republica Moldova, e nevoie să avem demnitate, să nu ne pliem exagerat doar pe discriminarea pozitivă și să facem hatârul tuturor, respectând autonomii, minorități și alte vânturi aducătoare de multiculturalism deșănțat.  Limba română va fi la ea acasă în Republica Moldova când ea va constitui cadrul intelectual, existențial, instituțional OBLIGATORIU pentru toți cetățenii acestui teritoriu, indiferent de identitate culturală.

Să nu uităm, că  eliberarea/emanciparea națională, demarată la mijlocul anilor *80, a fost de sorginte lingvistică. Revoluția poeților din 1989 ne-a adus libertatea lingvistică.

Ne rămâne să conștientizăm, să luptăm și să obținem libertatea identitară românească pentru a înfăptui reunificarea națiuni românești prin reunirea celor două state românești – România și Republica Moldova. Unirea celor două state românești va constitui condiția necesară pentru perpetuarea patrimoniului lingvistic românesc în spațiul devenirii sale istorice.

Pentru a asigura victoria plenară a limbii române la noi acasă formulez următoarele priorități la nivel de politici lingvistice în Republica Moldova:

  • Adoptarea noii legislații lingvistice, Legea despre funcționarea limbilor din 1989 fiind obsoletă, și instituind, de jure, bilingvismul român-rus;
  • Înființarea Departamentului de politici lingvistice pe lângă Ministerul Educației și Cercetării, care va contribui la asanarea climatului lingvistic din RM prin reducerea coerciţiei limbii ruse şi promovarea unor politici corecte în ceea ce priveşte statutul limbii române şi cunoaşterea acesteia de către toți cetățenii Republicii Moldova;
  • Ameliorarea statutului limbii române pe teritoriul RM prin românizarea internetului, mass mediei, spațiului informațional;
  • Dotarea bibliotecilor din RM cu carte românească în proporții mari, ajungând până la 99% din patrimoniul de carte al fiecărei biblioteci;
  • Stimularea publicării cărții românești în Republica Moldova, obiectivul fiind depășirea numărului de cărți de limbă rusă în librării, rețele comerciale etc.

Citește AICI articolul  Anei GUȚU  ”DESPRE LIMBĂ ȘI IDENTITATE – CAZUL REPUBLICII MOLDOVA

Citește AICI articolul Anei GUȚU ”Tandemul limbă și putere”

 

Video – discurs de Ziua Limbii Române, 31 august 2013

Video – pledoaria la CC, 05 decembrie 2013.

 

13895072_10208837308822672_8226588394342088885_n

CONGRESUL AL 40-lea AL ACADEMIEI ROMÂNO-AMERICANE 29-31 IULIE, MONTREAL, CANADA  

13680707_10208837310782721_4238726585928941021_n 13645154_10208837313782796_2635464813138315523_n 13782204_10208837310222707_5665112605730036267_n

13872708_10208837311782746_7244533487472496624_n 13876269_10208837312142755_751203696113077967_n 13620698_10208837314582816_2501397326926369179_n

20160728_093259 13872931_10208837308622667_6697458278099272503_n 13895072_10208837308822672_8226588394342088885_n

La 29-31 iulie 2016 la Montreal, Canada s-a desfășurat cel de-al 40-lea congres al Academiei Româno-Americane (ARA), înființată în 1976 ca platformă pentru cercetătorii români din exil, emigrați din cauza regimului comunist din România.

În acest an congresul ARA a avut loc la Montreal, Canada, și a întrunit cercetători din varii domenii, stabiliți pe continentul american și nu numai. Din Republica Moldova în calitate de vorbitor principal și vorbitor invitat au participat Ana Guțu, profesor universitar, președinta partidului unionist DREAPTA și Dorin Dușciac, cercetător la Comisariatul pentru Energie Atomică, Paris, Franța, vicepreședintele partidului unionist DREAPTA.

Comitetul științific organizator a fost condus de Ala Mîndîcanu, doctor în economie, președinta Comunității cetățenilor moldoveni din Quebec.

Congresul a fost salutat de președinta ARA, doamna Ruxandra Vidu, domnul Victor Socaciu, consulul României în Canada, domnul Mircea Lubanovici, deputat pentru diaspora românească de pe continentul american în parlamentul României.

La cel de-al 40-lea congres ARA Ana Guțu a prezentat comunicarea ”Problemele identitare în Republica Moldova – abordare lingvistică”.

Grație diligențelor organizatorilor congresului  participanții la congres au avut surpriza de a dispune de culegerea de materiale ale autorilor participanți în acest an la congresul ARA.

Exprim sincere mulțumiri organizatorilo congresului ARA din acest an, în special doamnei Ala Mîndîcanu, Ion Paraschivoiu, Nicolae Mărgineanu și multor alți conaționali care au întreprins diligențe majore pentru a asigura bunul mers al lucrărilor congresului.

Citește aici prezentarea Anei Guțu în cadrul Congresului 40 ARA

Citește

DOI ANI DE LA CONSTITUȚIONALIZAREA DECLARAȚIEI DE INDEPENDENȚĂ

l.romana 2

La 5 decembre s-au împlinit doi ani de la adoptarea de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova a Hotărârii privind constituționalizarea Declarației de independență din 1991. Această decizie a survenit în urma sesizării mele depuse la 26 martie 2013 (vez aici textul) și suplimentată 19 septembrie 2013 (nu mai dau detalii despre presiunea unui judecător de la CC ca sa retrag sesizarea…), prin care solicitam să fie interpretat articolul 13 din Constituția Republicii Moldova prin prisma Declarației de independență și experiența Consiliului Constituțional al Franței, care a constituționalizat Declarația Universală a Drepturilor Omului și Cetățeanului din 1789 începând cu anul 1971.

Acum pot spune că CC s-a pronunțat abia în decembrie deoarece, după cum comentau în culise venerabilii judecători de la CC, se apropia summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius, iar Republica Moldova trebuia să fie cuminte.   O primă ședință a fost fixata pentru 12 septembrie, dar a fost amânată, deoarece liberalii încă nu reușiseră să depună sesizarea lor, și dă mă rog, cum să rămână liberalii fără glorie! Că ei tot ce fac – e în numele gloriei, în rest – nu au nicio treabă cu ideile naționale, pe care le-au exploatat doar în folosul personal, meschin și strict pecuniar.

De altfel, în ziua de 5 decembrie la Curte s-a prezentat singuratic cel mai june pe atunci deputat liberal (restul sorbeau liniștiți cafeaua, important e că decorațiunile le-au ridicat vesel, zgomotos și colectiv) și a citit glorios de pe foaie textul argumentării sale, care nicidecum nu-i aparținea. A fost pus la dispoziție, cu siguranță, de fidelul coleg de partid ajuns pe banca onorabilă a CC.

Lăsând vânătorii de glorii mai la o parte, căci gloria o distribuie istoria și posteritatea, ne întrebăm azi care a fost efectul real al constituționalizării Declarației de independență?

Imediat după 5 decembrie 2013 toate tratatele internaționale, încheiate de Republica Moldova, în dispozițiile finale conțineau sintagma ”limba română”, adică, documentar, la nivel internațional, Republica Moldova s-a ”lepădat” de sintagma rușinoasă și mincinoasă ”limba moldovenească”. Despre aceasta m-a informat, la solicitarea mea, prim-ministrul și viceministrul de externe.

Din păcate, în proiectele de lege din parlament, deputații, chiar și cei care-și spun patrioți și pro-români, prezentau și continuă să prezintă suficiente proiecte de legi unde figurează dacă nu sintagma ”limba moldovenească”, apoi sintagma completamente eronată ”limba de stat”, o calchiere din limba rusă «государственный язык». Această calchiere, după cum s-a exprimat în parlament un fost și actual viceministru al justiției (mai bine zis, etern viceministru al justiției) ”este juridic suficientă și corectă”, No comment.

După hotărârea CC am redactat o scrisoare în adresa președintelui Nicolae Timofti – el  răspunde de politica externă a Republicii Moldova, în care am solicitat să expedieze tuturor organismelor internaționale o notă informativă conținând hotărârea CC. Prin aceasta s-ar fi realizat un gest extrem de important – comunitatea internațională ar fi fost pusă la curent, oficial, despre identitatea națională a populației din Republica Moldova și despre limba oficială a acestui stat. Din păcate, președinția a răspuns printr-un fel de ”nu e treaba mea”.

Eu, personal, am desfășurat pe cont propriu campanii de informare în exterior despre hotărârea CC: am informat plenul APCE și  alte structuri ale CoE despre aceasta, am publicat cărți, am făcut prezentări la foruri științifice internaționale etc.

O singură idee cu statut de concluzie: hotărârea CC din 5 decembrie 2013 va deveni caducă/nulă și va rămâne doar o simplă  filă din istorie în ziua când Republica Moldova se va uni cu România. Iar acest fapt este inevitabil.

 

Page 1 of 5

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén