Category: Vilnius

DOI ANI DE LA CONSTITUȚIONALIZAREA DECLARAȚIEI DE INDEPENDENȚĂ

l.romana 2

La 5 decembre s-au împlinit doi ani de la adoptarea de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova a Hotărârii privind constituționalizarea Declarației de independență din 1991. Această decizie a survenit în urma sesizării mele depuse la 26 martie 2013 (vez aici textul) și suplimentată 19 septembrie 2013 (nu mai dau detalii despre presiunea unui judecător de la CC ca sa retrag sesizarea…), prin care solicitam să fie interpretat articolul 13 din Constituția Republicii Moldova prin prisma Declarației de independență și experiența Consiliului Constituțional al Franței, care a constituționalizat Declarația Universală a Drepturilor Omului și Cetățeanului din 1789 începând cu anul 1971.

Acum pot spune că CC s-a pronunțat abia în decembrie deoarece, după cum comentau în culise venerabilii judecători de la CC, se apropia summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius, iar Republica Moldova trebuia să fie cuminte.   O primă ședință a fost fixata pentru 12 septembrie, dar a fost amânată, deoarece liberalii încă nu reușiseră să depună sesizarea lor, și dă mă rog, cum să rămână liberalii fără glorie! Că ei tot ce fac – e în numele gloriei, în rest – nu au nicio treabă cu ideile naționale, pe care le-au exploatat doar în folosul personal, meschin și strict pecuniar.

De altfel, în ziua de 5 decembrie la Curte s-a prezentat singuratic cel mai june pe atunci deputat liberal (restul sorbeau liniștiți cafeaua, important e că decorațiunile le-au ridicat vesel, zgomotos și colectiv) și a citit glorios de pe foaie textul argumentării sale, care nicidecum nu-i aparținea. A fost pus la dispoziție, cu siguranță, de fidelul coleg de partid ajuns pe banca onorabilă a CC.

Lăsând vânătorii de glorii mai la o parte, căci gloria o distribuie istoria și posteritatea, ne întrebăm azi care a fost efectul real al constituționalizării Declarației de independență?

Imediat după 5 decembrie 2013 toate tratatele internaționale, încheiate de Republica Moldova, în dispozițiile finale conțineau sintagma ”limba română”, adică, documentar, la nivel internațional, Republica Moldova s-a ”lepădat” de sintagma rușinoasă și mincinoasă ”limba moldovenească”. Despre aceasta m-a informat, la solicitarea mea, prim-ministrul și viceministrul de externe.

Din păcate, în proiectele de lege din parlament, deputații, chiar și cei care-și spun patrioți și pro-români, prezentau și continuă să prezintă suficiente proiecte de legi unde figurează dacă nu sintagma ”limba moldovenească”, apoi sintagma completamente eronată ”limba de stat”, o calchiere din limba rusă «государственный язык». Această calchiere, după cum s-a exprimat în parlament un fost și actual viceministru al justiției (mai bine zis, etern viceministru al justiției) ”este juridic suficientă și corectă”, No comment.

După hotărârea CC am redactat o scrisoare în adresa președintelui Nicolae Timofti – el  răspunde de politica externă a Republicii Moldova, în care am solicitat să expedieze tuturor organismelor internaționale o notă informativă conținând hotărârea CC. Prin aceasta s-ar fi realizat un gest extrem de important – comunitatea internațională ar fi fost pusă la curent, oficial, despre identitatea națională a populației din Republica Moldova și despre limba oficială a acestui stat. Din păcate, președinția a răspuns printr-un fel de ”nu e treaba mea”.

Eu, personal, am desfășurat pe cont propriu campanii de informare în exterior despre hotărârea CC: am informat plenul APCE și  alte structuri ale CoE despre aceasta, am publicat cărți, am făcut prezentări la foruri științifice internaționale etc.

O singură idee cu statut de concluzie: hotărârea CC din 5 decembrie 2013 va deveni caducă/nulă și va rămâne doar o simplă  filă din istorie în ziua când Republica Moldova se va uni cu România. Iar acest fapt este inevitabil.

 

UN PREȘEDINTE DE ȚARĂ CARE CÂNTĂ LA PIAN

13110019

Vytautas Landsbergis, Ana Guțu și Emmanuelis Zingeris, 28 noiembrie 2013, Vilnius, Lituania

Anul 1988 este anul nașterii mișcării de redobândire a independenței naționale a Lituaniei   Sajudis. La 11 martie 1990 Lituania proclamă independența statului Lituanian și revenirea la Constituția din 1938. În fruntea mișcării de eliberare națională a Lituaniei a fost ales profesorul universitar, muzicologul Vytautas Landsbergis. Imediat după declararea independenței Lituaniei Rusia a început ofensiva împotriva statelor baltice. Tancurile sovietice, dar de fapt rusești, au invadat străzile orașului Vilnius în ianuarie  1991.  Au fost victime,  lituanienii nu au făcut uz de arme, poporul lituanian s-a adunat în piața centrală a orașului, au înconjurat clădirea Seimas-ului – parlamentul devenise un simbol al rezistenței în fața agresorului rus… Deputații lituanieni în noaptea dinspre 12 spre 13 ianuarie 1991 rămâneau închiși în clădirea parlamentului, fără arme, gata să se jertfească pentru libertatea poporului lituanian. În mijlocul acestui asediu președintele Vytautas Landsbergis, le-a spus colegilor: ”Nu știm ce ne așteaptă, arme nu avem, posibil că vom muri aici, eu o să vă cânt la pian”. Landsbergis e profesor-muzicolog,  cercetător al operei pictorului și compozitorului lituanian  Mikalojus Konstantionas Ciurlionis. În noaptea cea de pomină, 13 ianuarie 1991, în sediul Seimas-ului asediat răsuna muzica lui Chopin și  Ciurlionis…

Aceste clipe memorabile le-a depănat Emmanuelis Zingeris, președintele Forumului Parlamentar pentru Democrație, profesor universitar, distins politician lituanian, în cadrul unei serate organizate în incinta Muzeului de artă evreiască de la Vilnius, la 28 noiembrie 2013. Toți participanții la ediția a cincea a Forumului Parlamentar pentru Democrație l-au aclamat pe Vytautas Landsbergis, prezent în sală. Gloriosul Președinte al Lituaniei, distins profesor universitar, s-a așezat la pian și a interpretat aceleași piese ale lui Ciurlionis, pe care le-a interpretat la 13 ianuarie 1991 în Seimas-ul asediat de tancurile rusești. În acest moment m-am gândit că ar fi fost extraordinar ca măcar unul din toți președinții Republicii Moldova să poată cânta la pian, poate dacă măcar unul din ei ar fi știut să cânte la pian Republica Moldova ar fi avut soarta Lituaniei.Ar fi bine ca printre politicienii decidenți din Republica Moldova să fie mai mulți profesori universitari, precum a fost Vytautas Landsbergis, primul președinte al  Lituaniei independente,  Kazimira Danuté Prunskiené, fostă prim-ministru în anii 1990, precum este și Benedictas Juodka, actualul președinte al Comisiei pentru politică externă a Seimas-ului lituanian, precum este și Emmanuelis Zingeris, deputat în Seimas-ul lituanian, membru APCE și mulți alții. Implicarea celor mai notorii reprezentanți ai mediului academic în procesul politic din Republica Moldova a devenit o necesitate imperioasă. Prietenii știu de ce…

 

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén