Category: Pamflet

LEPĂDATUL DE LEPĂDĂTURĂ LA MOLDOVENI (Alegorie)

Moldovenii dintre Prut și Nistru sunt niște firi extrem de vesele. Omul vesel nu are timp pentru tristeți. Totuși, istoria lor este una tristă. Cu un secol de analfabetism și orbecăire prin întunericul imperialismului rus. Cu jumătate de secol de ocupație sovietică, ce i-a lipsit pe moldovenii dintre Prut și Nistru de identitate, de pământ. Ocupație care i-a înfometat, i-a împușcat și i-a deportat. Cu o permanentă spălare de creieri pe parcursul a circa 170 de ani. Dar istoria este tristă și moldovenii nu pot irosi viața cu ea. E mult mai vesel și mai îmbătător pentru moldovenii dintre Prut și Nistru, să cânți, să dansezi, mai ales kalinka și kazaciok, să mănânci cârnați gratis prăjiți pe banii furați din propriile lor buzunare. Că n-are importanță CĂ-CÂrnații de fapt sunt plătiți de moldoveni. Moldovenii iubesc să fie furați și mințiți frumos. Că minciuna frumoasă e o adevărată fericire pentru ei. Da, și încă ceva, extrem de important. Moldovenii dintre Prut și Nistru sunt foarte bisericoși. Da, da, bisericoși. Credincioși – mai puțin. Credincioși sunt oamenii, care își iubesc aproapele, care nu fură, care sunt milostivi și glorifică opera lui Hristos. Moldovenii sunt bisericoși. Ei cred în Popa-rusu. Ei cred în ce spune Popa-rusu. Moldovenii își fac semnul crucii foarte evlavios, cu regularitate, la paște și la Crăciun, la botez și la mort, ei se leapădă de satana așa cum îi îndeamnă Popa-rusu. Doar că după ce ies din biserică, moldovenii sunt liberi de ea și îl glorifică nu pe Hristos, dar pe Satan. Satan dintre Prut și Nistru e roșu. Da, da, roșu, nu negru. Satan cel roșu e în cârdășie cu Popa-rusu.  Moldovenii dintre Prut și Nistru sunt oameni veseli și l-au ales mereu mai mare peste ei pe Satan cel roșu, fiindcă și el el e o fire veselă. Iubește kalinka, dansează kazaciok, bea vodkă și bate mătănii la Popa-Tartarul-cel-mare pe popii-ruși. Satan cel roșu râde de moldoveni. Îi are de proști. De lepădături. Satan știe că va fi mereu iubit și adorat de ei. Fiindcă moldovenii nu se vor lepăda de Satan. Ei se leapădă mai degrabă de istoria lor. Că istoria e tristă și neînțeleasă. Moldovenii nu au timp de istorie. Nici de limba mamei. E important să ai ce pune pe limbă. Și veneticii să le spună  ce limbă vorbesc și cine sunt ei – ia acolo niște boi cu coarne. Moldovenii nu știu că sunt români. Moldovenii nu știu că vorbesc limba română. Moldovenii sunt niște lepădați. Lepădați de istorie și de memorie. Lepădați la o margine a uitării. Lepădați,  care preferă o lepădătură în fruntea lor. Moldovenii sunt români. Ei vorbesc limba română. Moldovenii dintre Prut și Nistru vor afla că sunt români, dar nu azi, mâine. Lepădarea de lepădătura roșie la moldoveni se va face când ei se vor lepăda cu adevărat de Satan, nu doar în fața lui popa-rusu, ci și în fața lui Dumnezeu Isus Hristos, mântuitorul nostru, iubitor de oameni, Amin.

 

 

 

POVESTEA PORCULUI LA TRON (alegorie)

can-stock-photo_csp32123082

Era odată un porc. Și, ca toți porcii, își ducea zilele într-o porcărie, dar visa să devină mai mare peste toate orătăniile și animalele dintr-o gospodărie părăsită, stăpânii  fiind duși în Pustiul moscălesc cu lucrul. Din când în când mai dădeau pe acasă, mai hrăneau vietățile din gospodărie, apoi iar plecau, lăsându-le în grija vecinilor. Vecinii, când mai apucau să se trezească din beție, le aruncau niscaiva hrană orătăniilor și animalelor, aproape că sălbătăcite de atâta uitare.

Porcul nostru între timp, hrănit și întreținut de maică-sa scroafă și taică-su porc-senior, se făcuse gras și frumos, de nu-l mai încăpeau halatele albe cu blazonul familial, care întruchipa strămoșul-său – un Mistreț de Magadan, cu rât obtuz și pompat cu botox.

În lipsa stăpânilor vietățile se autoguvernau singure, chiar dacă nu prea le reușea – în funcție de cine ajungea pe tronul gospodăriei părăsite.

”Tronul” era de fapt o improvizație stângace – o căruță veche, cu doar două roți, iar în ea două pneuri suprapuse, acoperite cu niște paie și o pătură cam ștearsă de ploi, în care fătaseră mai multe generații de animale casnice.

Așa jegos cum era, dar tronul ajunsese să fie râvnit de mai toate speciile sălbăticite din gospodăria părăsită. Ba s-a urcat pe el Buhaiul satului și tot urla la toți că pe globul Moldovei este loc doar pentru vaci și boi. Ba s-a cocoțat pe tron Măgarul și-i învăța pe toți să cânte kalinka și kazaciok. Vreo opt ani vietățile au fost înnebunite la cap de un Vulpoi roșcat, care visa să devină mai mare pe sălbătăciunile din pădure și a tot râvnit la pădurile din preajmă. Apoi pentru perioade scurte de timp s-au cocoțat pe tron un Grivei gălăgios și jerpelit, dar cu papion tricolor, fapt care i-a permis sa stea un an în tron. După care tronul a fost ocupat de un Struț, foarte înalt și foarte distant de problemele orătăniilor și animalelor, în schimb dulce la vorbă și din punct de vedere științific, și din punct de vedere politic.

Tot certându-se între ele cine să ocupe tronul, într-un final vietățile au hotărât să-l înscăuneze în el pentru patru ani pe Rățoiul taciturn. Nu strălucea la minte, dar atunci când vorbea – vorbă era, frate, nu  glumă! Simțea că lipsește ceva în gospodăria părăsită, dar nu știa ce nu-i ajunge, chiar dacă era bine să fi fost, bref,  știau ele vietățile ce nu le ajungea.  Însă, măcinat de protestele vietăților, care s-au pomenit cu câteva puduri de grăunțe și câteva scârte de paie furate peste noapte, Rățoiul a devenit nepopular și i-a mai trecut și sorocul – deci, el a părăsit tronul.

Porcul cel tânăr, încurajat de viețuitoarele-protestatare, agitate de un Berbec, un Țap, un  și o  Prepeliță, se vedea deja pe tronul devenit disponibil peste noapte. A pornit Porcul să dea veste în gospodăria părăsită că vrea să fie mai mare peste prostime, adică vietăți, și că el le va aduce fericirea tuturor orătăniilor și animalelor – și găinilor otomane, și oilor stataliste, și câinilor moscălești și altor seminții rătăcite prin gospodărie. Numai harmăsarilor unioniști nu le-a promis nimic. Le-a spus că îi va alunga din gospodărie ca să nu dea iama peste iepele socialiste și Doamne ferește, să nu cumva să plodească mânji unioniști prin toată gospodăria, nu de alta, dar se va alege praf și pulbere din tronul și gospodăria părăsită. Părăsită-părăsită, dar tot gospodărie era – cu boi, vaci, porci, oi – toți în slujbă și la treabă.

Vietățile din gospodărie ascultau cu gura căscată toate balivernele Porcului, care le promitea fâneață pe săturate, grăunțe și lături din tocmai Pustiul moscălesc. S-au adunat vietățile la sfat, după ce vecinii le aruncaseră niște fâneață și grăunțe muiate în păducel mucegăit și alcoolizat, și, au votat ca Porcul să le fie conducător.

Bucuros nevoie mare, s-a cocoțat Porcul pe tron și a început a covița cât îl țineau bojocii, înfășurat în halat alb, furat din casa mare a stăpânilor. Primul covițat l-a aruncat fioros în adresa harmăsarilor unioniști. Le-a spus că îi va alunga din gospodărie dacă mai umblă cu Unirea prin Țară. Al doilea covițat, languros și drăgăstos, l-a adresat Cloștii otomane, ca să țină în frâu găinile sale și să se uite numai după cocoși moscălești, slabi la pinteni, și nu după cei europeni și românești, tari la semințe făcătoare de ouă de aur. Al treilea covițat l-a scos în pustiul  moscălesc, trântindu-se la copitele Mistrețului și promițându-i că-i aduce în jertfă toată gospodăria părăsită. Căci el, Porcul moldo-statalist, moare de dragul Mistrețului, de se dă cu râtul de toate gardurile ca să-și potolească  nemărginita erecție pentru pustiul moscălesc.

Și iată așa a ajuns Porcul-Halat-Alb mai mare peste vietățile din gospodăria părăsită, și tot se aude de cu zori până în noapte covițatul obraznic al acestuia, de enervează toate orătăniile și animalele de bună credință. Și au ajuns vietățile să-l pomenească de bine pe Rățoiul taciturn.

Și-am încălecat pe o șa și v-am spus povestea așa. Dar povestea Porcului la tron nu se sfârșește aici. Căci un Porc, așa cum îi stă bine, tot în glod trebuie s-o sfârșească.

SIRENA MAYA ȘI PESCÂRLANUL DE PE BÂC (ALEGORIE)

A fost odată pe când Bâcul își răsturna apele volburoase la vale, un Pescârlan. Avea o turmă de cârlani, o păștea pe timp de vară, iar când cârlanii o luau hăisa prin câmpii, omul se apuca de pescuit. De aici și numele i se trăgea – Pescârlan. Și ajunsese cu timpul pescârlanul sărac, bătrân și cu mintea-i găurită.

Într-o bună zi se porni la pescuit, căci cârlanii din turmă o luaseră razna prin câmpii. Și aruncând undița simți cum a și prins ceva foarte greu, neobișnuit pentru apele Bâcului fioros. Mare i-a fost mirarea când, după ce trase undița cu greu spre mal, i s-a arătat un ditamai pește,  cu coada orbitor de strălucitoare, dar, ca să vezi, cu chip frumos de femeie!

–         OOOO, uite la minunea asta! – exclamă Pescârlanul. – Tu cine ești, fa?

–         Sunt o sirenă, mă cheamă Maya, – răspunse minunea.

–         Sirenă? Ce mai e și asta? De unde te-ai luat în Bâc?

–         M-am rătăcit, m-au adus ca prin minune apele Oceanului Atlantic.

–         Ce baftă pe mine! Să vezi cum  te prăjesc și te prepar cu mujdei și mămăligă! – își frecă mânile Pescârlanul.

–         Vai, nu mă nenoroci! Îți voi îndeplini trei dorințe ale tale, numai să-mi dai drumul înapoi în Bâc!

–         Aaa, așa? Bun, – făcu Pescârlanul. – Mai întâi, fă-mi o casă nouă, cu toate acareturile necesare!

Sirena Maya dispăru în volbura Bâcului spunându-i să meargă acasă liniștit.

Când veni acasă, văzu Pescârlanul un ditamai palat, aurit, împodobit – de nu-i venea să creadă că e al lui!

Dar el nu se lăsă și reveni pe malul Bâcului.

–         Văd că te-ai ținut de cuvânt! Acum, a doua dorință,  vreau ca eu de la un cioban prost și pescar păcătos să devin un mare bisnessman cu afaceri petroliere! Să dictez eu celor mulți și proști și toată lumea să mă creadă om mare!

Sirena Maya dispăru din nou în apele Bâcului, spunându-i să mearga acasă liniștit. Și când venise la palat – mare-i fu mirarea: Pescârlanul era așteptat de oameni mulți și importanți, mașini care mai de care și limuzine se îngrămădeau la scara palatului său, și, de îndată ce s-a apropiat, oamenii importanți au și început să îl aclameze, să-i cânte osanale și să-l arunce în sus de bucurie.

Mulțumit, dar nu îndestulat, Pescârlanul s-a întors pe malul Bâcului și a strigat-o pe Maya.

– Acum, – spuse el – te rog să îmi dai în locul babei mele bătrâne, neisprăvite, cu kalgotchi albi, un harem de fete tinere, mlădioase, iubărețe, frumoase, care să mă însoțească peste tot – la păscut turma de cârlani, la pescuit,  și să-mi îndulcească zilele.

Sirena Maya l-a privit iscoditor, i-a mai spus odată să plece acasă liniștit și  a dispărut în apele Bâcului.

Pescârlanul făcu drum întors spre palat. Și, ia minune, măi!!! În locul babei sale cu care trăise o viață, dar care se transformase într-o epavă, găsește o droaie de fete tinere: blonde, brunete, mai înalte, mai josuțe, dar toate pe gustul său! Și fetele îi zâmbeau mieros, promițător, de-i fugeau ochii Pescârlanului în toate părțile.

– Ce noroc chior a dat peste mine!! Sunt bogat, sunt important, sunt iubit de fete tinere, dar…..stai, că eu mai vreau ceva!……

Zicând acestea, Pescârlanul  trage o fugă până la Bâc. O strigă pe Maya. Sirena dispăruse. O mai strigă odată, într-un sfârșit, ieși Sirena Maya la suprafață și îl întrebă furioasă:

– Ce dorești, Pescârlanule?

– Păi, uite, mi-ai dat multe, dar stau și mă gândesc, vreau să te faci sluga mea, să vii cu mine la palat, să îmi îndeplinești dorințele mele toate, să mă laud cu tine în fața oamenilor importanți, că dă mă rog, ești frumoasă, nu zic, ești dotată cu minte și putere, dar cine te crezi? Că nu ești tu regina Bâcului, nu tu tre să dictezi aici pe Bâc, ci eu, Pescârlanul, și prin urmare, tre să faci ce zic eu, cu turma mea. Turma m-a făcut cioban pe mine, nu pe tine. Tu ești o venetică de peste ocean!

Sirena Maya îl privi cu ochii  verzi, părea că va scoate scântei prin ei, dar, ea glăsui liniștit:

– Mergi acasă, Pescârlane, vei avea tot ce meriți!

Bucuros nevoie mare, Pescârlanul  se porni grăbit spre palat. Dar, ajungând acolo, bucuria îi căzu în scârbă, da scârbă mare de tot! Ia palatul de unde nu-i – el se transformă într-o cocioabă șchioapă și arzândă,  căci îi dăduse foc cineva, și nici mașinile de lux, și nici oamenii importanți nu mai erau pe acolo – în locul lor găsi turma sa de cârlani, și – vai! Cel mai strașnic! Câtă disperare! Nici haremul de fetișcane dulci și tinerele nu mai era – în locul lor orăcăiau niște broaște râioase! În schimb, îl întâlni baba sa, cu un toiag în mână, în eternii kalgotshi albi, făcându-i semn cu mâna să vină să o ajute să scape de broaștele râioase.

Morala:

Întinde-te cât ți-e plapuma; dacă tăceai – filosof rămâneai;  atunci când prostia dă busna pe urechi, pe nas și  nu doar pe gură, dispari din spațiul public.

Baladă populară de pe malul Bâcului din secolul 21 de până şi după venirea/plecarea lui Shor

Bade-bădi-Shor-ul meu, 
Ce-ai făcut cu BEM-ul, zău,

Cum, leliţă, n-ai aflat?
BEM-ul l-am off-Shor-izat!

Off, bădiţă, am să mor
Du-mă -n lume prin off-Shore!

Fa, leliţa, stai aşa,
Că mă joc de-a CNA!

Hai, bădiţă, arde-o -n zbor,
Drept la Istanbuli-Shor!

Vom cânta, vom chiui,
Miliarde-om cheltui,
Că mi-e dragă tare, fa,
Ţări-Shor-icuţa mea!

PLR – OOOOPS, SRL HaBoPo SAU DEZINTEGRAREA FINALĂ

Am aflat azi că pretinsul Consiliu Național al PLR, alias SRL HaBoPo,  m-a dat afară din partid! Ha! Un déjà-vu dezgustător, pe care doar politicul din RM ți-l poate oferi gratis! Ilegalitatea acțiunii este evidentă, pretinșii politicieni au încălcat art.25 din Statutul PLR, pe care l-au votat cu fast la congres. Oooh, plr-iști-srl-iști, de ce nu ați făcut-o ieri, 13 noiembrie, să fie perfect déjà-vu-ul! Mai țineți minte 13 aprilie 2013?! Păcat, situația ar fi fost perfectă din punctul de vedere al numerologiei. Dar pe mine nu mă deranjează numărul 13… Mama știe de ce….

Cât de puțin durează  democrația și integritatea unui partid în RM, născut din dorința avidă de a controla fluxuri financiare! Bravissimo, figuranți plr-iști de trei parale! Ați sucombat în fața banului, care v-a întunecat mințile de politicieni srl-iști, ați dat dovadă de lipsă totală de bun simț și discernământ. La 12 aprilie v-ați ascuns în spatele unei femei, care a salvat RM de alegeri anticipate, iar în mințile voastre strâmte deja se făceau calcule matematice – cât, de la cine, cum și unde! V-ați pricopsit cu apartamente în capitală, v-ați alimentat generos businessul, ați vândut pe sub masă funcții……

Ați exclus  ILEGAL din partidul, la care am muncit alături de voi, pe Anatol Arhire, pe Dorin Dușciac, pe Maxim Guțu și subsemnata. Dar cum vă imaginați să deveniți deputați, dacă voi încălcați chiar statutul propriului  partid, pe care l-ați creat și care acum se dezintegrează urât, public,  în ochii societății, în plină  campanie electorală? Politica făcută la disperare este un exhibiționism dezgustător, ghiciți cine a spus asta….

Inventați conjurații, campanii de denigrare etc. Cum să nu….dacă mintea voastră venală e e axată doar pe ban, nici că ați putea gândi altfel!

Conjurația, stimați, foști colegi, se cheamă BUNUL SIMȚ și GÂNDIREA RAȚIONALĂ. De fapt, în politica moldovenească există mai puțin loc pentru aceste două noțiuni. Nu vă salvează nici blonda cu câteva picături de Chanel No5 pe ea…. Vă spun eu, o brunetă cu mintea mai trează decât la unii ”bărbați ai neamului”, îmbătați la propriu și la figurat prin gospodăriile silvice, devastate de tăieri ilicite și furturi obraznice. A propos, pădurarii nu-i mai calculați ca potențiali votanți, vă mai rămân doar drumarii, dar și ăștia vor lua alt drum, cred eu, zilele acestea…. Dezintegrarea  PLR, alias, SRL HaBoPo este fatală și….finală. Și ca orice dezintegrare politică….pute….

Garçon! Să vină distribuitorii de parfumuri franceze!… Ah da, ce  marcă preferați; plr-iștilor –srl-iști? Vă propun Imperatrice 3 de la Dolce and Gabbana, poate vă veniți în fire….în cel de-al doisprezecelea ceas!

 

***

PLR-iști mai rămași prin partid, rupeți rândurile….nu merită efortul să mai munciți pentru un….

 

 

 

 

 

 

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén