În Republica Moldova dorința de a reforma domeniile vitale de activitate socio-umană a fost mai mare doar în cercurile intelectuale selecte, unde este loc pentru idei novatoare și progresiste. Unul din domeniile prioritare supuse procesului de reforme este învățământul superior și cercetarea. Odată cu adoptarea Codului Educației a apărut necesitatea stringentă de amendare a faimosului Cod pentru Știință și Inovare, adoptat pe timpul guvernării comuniste cu sprijinul și la inițiativa AȘM condusă și pe atunci, în 2004, de neschimbatul la față Gheorghe Duca, actualmente acesta adjudecându-și un al treilea mandat, chipurile în baza aceluiași faimos cod (desigur, primind și o pasă generoasă de la două comisii din parlament și de la direcția sa juridică).

Am scris de nenumărate ori despre necesitatea reformării sectorului științei din RM, care reprezintă un atavism sovietic, mai cu seamă, în persoana AȘM, o structură ineficientă și greoaie, consumatoare de bani publici, cu prezumpții  de dictator în tot ceea ce ține repartizări de bani publici, finanțări de proiecte și evaluări ale acelorași proiecte asupra finanțării cărora a decis tot ea, Academia de Științe.

Recent am primit un e-mail de la cancelaria AȘM cu  un proiect de Lege, elaborat de  aceasta,  prin care se propune amendarea Codului pentru Știință și Inovare, un proiect însoțit de notă informativă și avizele ministerelor.

După mese rotunde, discuții și analize, propunerea era de amendat acest Cod în direcția redefiniri managementului științific în RM, cu eventuala creare a unei Agenții ce seva ocupa de lansarea, selectarea prin concurs și evaluarea proiectelor de cercetare, cu asocierea vastă a sectorului economic/industrial privat. Uite că citind proiectul de lege, mi-am dat seamă că cei de la AȘM sunt incurabili: de o manieră camuflată AȘM încearcă să-și păstreze competența decizională în tot ceea ce ține de cercetare și inovare, adjudecându-și în continuare statut de minister al cercetării.  Precizez, am propus de mai multe ori ca denumirea ministerului de resort, cel al Educației, să fie schimbată în Ministerul Educației ș Cercetării. În 2009, Consiliul Rectorilor sa opus acestei inițiative politice, deoarece mai mulți rectori, angajați politic, luaseră titlul de academicieni sau așa ziși membri-corespondenți ai AȘM (o transliterare din limba rusă, inexistentă nicăieri în țările civilizate cu tradiție) și se simțeau obligați, din complezență, să mențină  rolul de minister al AȘM. Or, acolo unde nu există clarități în structură și  management, cel mai ușor e să speli banii publici fără a da socoteală, anume aceasta se întâmplă cu AȘM la ziua de azi.

Să revenim la proiectul de lege. Este unul mai mult decât carențial, și, în acest sens cele mai relevante avize (Aviz M. Justitiei Aviz M.Educatiei )  au parvenit de la Ministerul Justiției și Ministerul Educației, care sunt tranșant negative. Restul ministerelor mai că nu au intrat în esența proiectului, propunând unele amendamente cu iz lobbist sectorial.

Acum, că a căzut guvernul Gaburici, peste 6 an de la declararea tranșantă de către RM a orientării sale europene, la formarea noului guvern ar trebui să se țină cont de o posibilă schimbare a denumirii ministerului educației, acesta fiind redenumit în Ministerul Educației și Cercetării. Propuneri similare parvin și de la experții europeni. Înainte acestora, eu am înaintat în 2011 în parlament un proiect de lege (Proiectul nr.. 244 din 27.07.2011 Legea ASRM)   cu privire la Academia de Științe a Republicii Moldova, care se rezumă la racordarea sistemului și realităților științifice de la noi la cele din țările europene cu tradiții seculare în domeniu. Proiectul a fost boicotat masiv de AȘM, am fost denigrată la comandă de scribuiarzii unor publicații plătiți din bani publici (bugetul AȘM este generos în acest sens: din incapacitatea de a asimila fondurile publice la finele anului astronomic la AȘM sunt înmânate premii bănești, mai bine zis, indemnizații de corupere, care rezolvă multe chestii în interesul persoanelor de la vârf implicate în matrapazlâcuri financiare).

Uite așa merge RM pe calea reformelor – 6 ani în mocirla incapacității politice (căci, finalmente, este vorba de o simplă voință politică atunci când decizi să faci o reformă) de a face ordine în sfera cercetărilor științifice. Am avut nevoie de 6 an pentru a adopta Codul Educației,  vom avea nevoie încă de vreo câțiva ani să decidem soarta cercetării și inovări în RM. Concluzie (și nu e vorba de sofisme): o reformă într-u domeniu în RM durează circa 10-12 ani.