l.romana 2

La 5 decembre s-au împlinit doi ani de la adoptarea de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova a Hotărârii privind constituționalizarea Declarației de independență din 1991. Această decizie a survenit în urma sesizării mele depuse la 26 martie 2013 (vez aici textul) și suplimentată 19 septembrie 2013 (nu mai dau detalii despre presiunea unui judecător de la CC ca sa retrag sesizarea…), prin care solicitam să fie interpretat articolul 13 din Constituția Republicii Moldova prin prisma Declarației de independență și experiența Consiliului Constituțional al Franței, care a constituționalizat Declarația Universală a Drepturilor Omului și Cetățeanului din 1789 începând cu anul 1971.

Acum pot spune că CC s-a pronunțat abia în decembrie deoarece, după cum comentau în culise venerabilii judecători de la CC, se apropia summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius, iar Republica Moldova trebuia să fie cuminte.   O primă ședință a fost fixata pentru 12 septembrie, dar a fost amânată, deoarece liberalii încă nu reușiseră să depună sesizarea lor, și dă mă rog, cum să rămână liberalii fără glorie! Că ei tot ce fac – e în numele gloriei, în rest – nu au nicio treabă cu ideile naționale, pe care le-au exploatat doar în folosul personal, meschin și strict pecuniar.

De altfel, în ziua de 5 decembrie la Curte s-a prezentat singuratic cel mai june pe atunci deputat liberal (restul sorbeau liniștiți cafeaua, important e că decorațiunile le-au ridicat vesel, zgomotos și colectiv) și a citit glorios de pe foaie textul argumentării sale, care nicidecum nu-i aparținea. A fost pus la dispoziție, cu siguranță, de fidelul coleg de partid ajuns pe banca onorabilă a CC.

Lăsând vânătorii de glorii mai la o parte, căci gloria o distribuie istoria și posteritatea, ne întrebăm azi care a fost efectul real al constituționalizării Declarației de independență?

Imediat după 5 decembrie 2013 toate tratatele internaționale, încheiate de Republica Moldova, în dispozițiile finale conțineau sintagma ”limba română”, adică, documentar, la nivel internațional, Republica Moldova s-a ”lepădat” de sintagma rușinoasă și mincinoasă ”limba moldovenească”. Despre aceasta m-a informat, la solicitarea mea, prim-ministrul și viceministrul de externe.

Din păcate, în proiectele de lege din parlament, deputații, chiar și cei care-și spun patrioți și pro-români, prezentau și continuă să prezintă suficiente proiecte de legi unde figurează dacă nu sintagma ”limba moldovenească”, apoi sintagma completamente eronată ”limba de stat”, o calchiere din limba rusă «государственный язык». Această calchiere, după cum s-a exprimat în parlament un fost și actual viceministru al justiției (mai bine zis, etern viceministru al justiției) ”este juridic suficientă și corectă”, No comment.

După hotărârea CC am redactat o scrisoare în adresa președintelui Nicolae Timofti – el  răspunde de politica externă a Republicii Moldova, în care am solicitat să expedieze tuturor organismelor internaționale o notă informativă conținând hotărârea CC. Prin aceasta s-ar fi realizat un gest extrem de important – comunitatea internațională ar fi fost pusă la curent, oficial, despre identitatea națională a populației din Republica Moldova și despre limba oficială a acestui stat. Din păcate, președinția a răspuns printr-un fel de ”nu e treaba mea”.

Eu, personal, am desfășurat pe cont propriu campanii de informare în exterior despre hotărârea CC: am informat plenul APCE și  alte structuri ale CoE despre aceasta, am publicat cărți, am făcut prezentări la foruri științifice internaționale etc.

O singură idee cu statut de concluzie: hotărârea CC din 5 decembrie 2013 va deveni caducă/nulă și va rămâne doar o simplă  filă din istorie în ziua când Republica Moldova se va uni cu România. Iar acest fapt este inevitabil.