APELUL LUI ILIE ILAȘCU CĂTRE CETĂȚENII REPUBLICII MOLDOVA

Posted by on
APELUL  LUI  ILIE  ILAȘCU  CĂTRE  CETĂȚENII REPUBLICII MOLDOVA

Stimați compatrioți,

S-au împlinit 25 de ani de la declararea independenței Republicii Moldova și 24 de ani de la războiul dintre Republica Moldova și Rusia, care s-a finalizat cu crearea zonei separatiste din stânga Nistrului. Am luptat cu arma în mână pentru a apăra acest pământ românesc și oamenii săi de cizma ocupantului, am luptat pentru libertate și democrație, am luptat pentru poporul român. Din păcate, trădătorii m-au vândut și am fost judecat după legi nedrepte, după legi separatiste, dușmanii acestui pământ mi-au răpit anii de viață și sănătatea.

Azi, privind la ceea ce se întâmplă în Republica Moldova, văd doar disperare și necaz prin satele noastre. Oamenii se simt abandonați nu doar de copiii lor, care au părăsit baștina pentru a munci peste hotare, oamenii se simt abandonați de autoritățile care în 25 de ani așa și nu au  demonstrat că sunt capabile să facă față proiectului pe nume Republica Moldova.

Cu toată puterea conștiinței mele cred și consider că unica salvare a noastră a tuturor este reîntregirea neamului românesc. A venit timpul să fim uniți pentru a ne asuma deschis și de-a pururea reunirea Republicii Moldova cu România – unica șansă de a ne trăi viața cu demnitate, într-o țară mare, cu justiție dreaptă, cu  potențial economic și social în creștere.

 

După ani  buni petrecuți în politica din România am decis să mă implic și în politica din Republica Moldova. Am făcut acest pas conștient la 5 septembrie 2015, când am semnat ca membru al Grupului de inițiativă pentru constituirea partidului unionist Dreapta. Am fost ales la congres în calitate de vicepreședinte al acestui partid – un partid al tinerilor, un partid care știe ce vrea și nu se ascunde după fraze goale politicianiste.

Dragi cetățeni ai Republicii Moldova,

Se apropie alegerile prezidențiale din Republica Moldova. Va fi un scrutin complicat. Știu, că mulți cetățeni, care își doresc unirea, vor fi tentați să voteze candidați cu presupuse șanse la victorie, dar care nu au nici în programele lor electorale, nici în cele ale partidelor care le reprezintă,  dezideratul Unirii.

În acest scrutin prezidențial vă chem pe toți să susțineți candidatura doamnei

Ana Guțu  – profesor universitar și politician responsabil, care a demonstrat principialitate și consecvență. Ana Guțu este onestă, puternică și inteligentă. Profesorul Ana Guțu a făcut dreptate limbii române în Republica Moldova – ea merită sprijinul nostru pentru a deveni  președintele Unirii neamului românesc.

Nu vă fie frică! Demnitatea noastră de români este mai presus de toate! Averile și bogățiile nu rezistă în timp! Să fim solidari în ziua de 30 octombrie!

Votul dumneavoastră pentru Ana Guțu va însemna opțiune clară în favoarea unirii definitive a Republicii Moldova cu România.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

ilie apel-ilie-ilascu-2016