Comunicat de presă

 Partidul unionist Dreapta este indignat de comportamentul anticonstituțional al lui Igor Dodon, de care a dat dovadă de la investirea sa în funcție. Declarațiile și acțiunile sale denotă o iresponsabilitate crasă vizavi de funcția pe care o ocupă.

Acțiunea sa de ultimă oră, și anume, invitarea la Chișinău a liderului enclavei separatiste din stânga Nistrului Krasnoselskii, exponentul intereselor Moscovei, în condițiile în care teritoriul secesionist nu este controlat de administrația oficială de la Chișinău, constituie nu doar o sfidare obraznică a demnității noastre naționale, ci un act de trădare de patrie, pentru care Igor Dodon trebuie să fie tras la răspundere penală în conformitate cu articolul 337, Trădarea de Patrie, al Codului Penal:

(1) Trădarea de Patrie, adică fapta săvârşită intenţionat de un cetăţean al Republicii Moldova în dauna suveranităţii, inviolabilităţii teritoriale sau a securităţii de stat şi a capacităţii de apărare a Republicii Moldova, prin trecerea de partea duşmanului, spionaj, divulgare a secretului de stat unui stat străin, unei organizaţii străine sau reprezentanţilor lor, precum şi acordarea de ajutor unui stat străin la înfăptuirea activităţii duşmănoase împotriva Republicii Moldova, se pedepsesc cu închisoare de la 12 la 20 de ani.

Partidul unionist Dreapta cheamă organele abilitate ale Republicii Moldova – SIS, Procuratura generală – să se autosesizeze și să pornească o anchetă penală împotriva lui Igor Dodon, urmând să-i fie ridicată imunitatea și să fie declanșată procedura de destituire a lui Igor Dodon din funcția de președinte al Republicii Moldova.

Serviciul de presă al partidului unionist Dreapta.

24.03.2017