poza parinti

Sfârșit de august al unei veri toride. 31 august 2017. Ziua Limbii române aici între Prut și Nistru, și, mai nou, în Țară. Odată pe ani se îmbulzesc politicienii la bustul lui Eminescu pe Aleea Clasicilor. Odată pe an. Obligativitate pentru unii sinceră, pentru alții obositoare. După care se împrăștie toți prin instituțiile lor. Unii din ei –  deputați, miniștri (majoritatea, de fapt) folosesc prin hârtiile lor în continuare sintagma ”limba de stat”. Din lașitate. Din prostie. Din trădare.

Și doar Măria Sa profesorul, profesorul de limbă română, veghează neobosit asupra dăinuirii Limbii Române. Profesorul de ieri, de azi și de mâine. Pentru mine Profesorul de Limbă Română are chipul Mamei. Ochii albaștri ai Mamei mele, aplecați asupra caietelor, scrutând atent greșelile comise de elevi. Mama nu mi-a predat nicio lecție de limbă română. Nu voia să audă vorbe că îi predă propriei fiice. Dar nici să plec în altă școală nu puteam –  școala numărul 2 din Cahul era unica școală de limbă română.

În 1989 limba română și-a recăpătat veșmântul natural. În sfârșit! – a spus Mama. Și-a amintit cum a repetat clasa a doua când ne ocupaseră rușii din cauză că peste noapte s-a trecut la alfabetul chirilic.

Venirea rușilor a adus multe tragedii în familia mamei. Au luat totul: pământ, vite, cai, covoare – totul. Apoi veni foametea. Bunicii au salvat întreaga familia de la acel prăpăd, toți cei cinci copii au rămas în viață. Ba au mai salvat și o familie de evrei de la pieire. Dar cea mai mare pierdere a fost Ionică, fratele cel mai mic al Mamei. A fost forțat de un rus pe post de învățător de gimnastică să urce în vârf de piramidă umană. A căzut și s-a prăpădit cu zile.

Mama a făcut școală. A devenit învățătoare de Limbă Română. Tata a preferat istoria. Ambii mi-au fost și școală, și universitate. Au fost colegi cu Grigore Vieru. Clandestin scriau românește. În 1989 reveniserăm la normalitatea lingvistică și istorică.

Ochii Mamei continuau să se aplece asupra caietelor, doar că deja prin sticla ochelarilor.

De Ziua Limbii Române, am mers la cimitirul central. Am depus flori la mormântul Mamei și Tatălui meu. Ei nu sunt pe Aleea Clasicilor. Au fost simpli profesori. L-au citit și iubit pe Eminescu. Au fost colegi cu Grigore Vieru. Au educat generații de elevi în spiritul adevărului științific. Și-au crescut copiii și nepoții cu dragoste pentru Țară, Neam, Limbă și Istorie. Azi, de Ziua Limbii Române, mă închin memoriei lor. Limba Română are profunzimea ochilor Mamei. Istoria noastră izvorăște din ochii lui Tata.

Glorie eternă profesorilor cuminți și înțelepți, care s-au zidit în opera educației noastre întru dăinuirea veșnică a Neamului românesc!