paris balti

(pamflet – reacție la scrisoarea lui Alexandr Baikalov сătre Traian Băsescu)

Acest pamflet eset inspirat din Scrisoarea lui Alexandr Baikalov către Traian Băsescu

Azi, după ce mi-am înfulecat croissant-ul franțuzesc cu un dublu espresso, care îmi amintește de vechile vremuri bălțene polietnice și multiculturale,  după ce am rătăcit inspirat prin faimoasele catacombe pariziene (voi, unioniștii-naționaliști habar nu aveți ce e asta), mă gândii eu așa că de la un timp încoace nu-mi mai priește  cafeaua din cauza voastră – a unioniștilor-naționaliști. Sunteți atât de sălbatici cu unionismul vostru naționalist, încât nu pot înțelege mai multe lucruri:

  1. Cum de îi considerați pe Ștefan cel Mare cel mai mare român, pe când el, Ștefan, era de fapt un internaționalist sadea – își luase de nevastă o ucraineancă frumoasă, apoi o bizantină. Asta cred că știți. Că nu vă mai întreb câți copii legitimi și câți bastarzi a avut Ludovic al XIV (șase copii legitimi și 17 bastarzi), hélas, voi, unioniștii-naționaliști nu vă ridicați la așa performanțe (mă refer la numărul de copii legitimi și bastarzi).
  2. Cum mai îndrăzniți să-i glorificați pe Brâncoveni, și să-i considerați martiri, punând la îndoială decizia Porții Otomane?! Voi, unioniști-naționaliști care știți că aveți pe teriotriul vostru o autonomie turcoidă? Ați cerut autorizarea bașcanului pentru așa ceva?! Cum puteți opina despre Unire, și chiar despre orice, fără aprobarea minorității turcoide creștinizate? Noi, bălțenii conectați cu istoria Franței (nos ancêtres les gaulois), știm că până și  regele Francois I, fiind întemnițat de Carol de Habsburg (Charles Quint), a cerut ajutor de la Sultanul Suleiman în 1526! Ei, voi, unioniștii-naționaliști de unde să o știți și pe asta?
  3. Cum vă trece prin capul vostru unionist-naționalist să desconsiderați minoritatea rusă, care e de veacuri în Basarabia, de veacuri v-a învățat ce să faceți, v-a ocupat, v-a deportat, v-a înfometat! Cum de îndrăzniți să-i cereți minorității ruse să se integreze, învățând limba, cultura și istoria română, când această minoritate este mesagerul Rusiei – o megațară, prietenă bună cu Franța și Parisul! Cel mai frumos pod peste Sena, podul Alexadru III, a fost construit în numele prieteniei franco-ruse, iar prima piatră a acestui pod au pus-o țarul Nicolae al II al Rusiei (ce-i drept, omorât tot de ruși) și de președintele Felix Faure (care a murit fericit în 1899 – fără a-i mai face dreptate sărmanului Dreyfus – la 58 de ani, în Palatul Elysee, în timpul unui singur act sexual cu o amantă, și nu e vorba de Cântăreața cheală, care tot un act are, v-am mai spus, că voi nu aveți de unde ști). Eu, mes frères, dacă sunt bălțean-parisian, mă delectez în civilizație, lumină, construcție (bine, nu chiar construcție de poduri peste Sena, dar tot construiesc și eu ceva) și mă minunez de ignoranța voastră, unioniștilor-naționaliști!
  4. Cum puteți promova atât de agresiv Unirea Republicii Moldova cu România, lăsați-o mai moale, avem atâtea minorități pe teritoriul Republicii Moldova! În 1918 Actul Unirii a fost votat de deputații Sfatului Țării cu un larg ”consens” minoritar, inclusiv bălțean, astfel, au votat împotriva Unirii Ștefan Balmez, bulgar; Arkadi Osmolovski, ucrainean, Mihail Starenkii, ucrainean; și s-au abținut de la votr Zaharia Bocșan, bălțean, Gheorghe Brinici, ucrainean, Vasil Kovali, ucrainean, Alexei Kulev, bulgar, Petar Kulcev, bulgar, Alexandr Gekulov, rus, Isac Gherman, evreu, Andrei Krupenski, ucrainean, Konstantin Iurco, ucrainean, Eugen Konigschatz, evreu, Teodor Kirilov, evreu,Ivan Krivorukov, rus, Samuel Lichtmann, evreu, Alexander von Loesch, german, Vladimir Linev, rus, Piotr Manițki, rus, Dimitri Maldor, bulgar, Hristo Misirkov, bulgar, Iacob Nagornak, ucrainean, Teodor Nikitiuc, ucrainean, Petre Poliatenciuk, ucrainean, Gheorghe Ponomarev, rus, Mihai Savenko, ucrainean, moise Slutski, evreu, Vladimir Țiganko, rus. Ei și ce dacă în Franța de azi există din punct de vedere juridic un singur popor – poporul francez și statisticile etnice nu sunt autorizate, Republica Moldova nu este Franța! Iarna nu-i ca vara! Republica Moldova este polietnică și multiculturală!  Până nu obțineți binecuvântarea minorităților, inclusiv a minorității bălțene, nici nu putem vorbi despre Unire! Jamais de la vie, naționaliștilor!
  5. Cum puteți voi, unioniștii-naționaliști, să cereți condamnarea negaționismului crimelor comuniste? Noi, francezii, putem condamna negaționismul, am și făcut-o, legiferând pedepsirea negaționismului genocidului armenesc de către turci, chiar dacă acea lege a fost declarată neconstituțională. Dar voi, unioniștii-naționaliști, nu sunteți în drept să cereți pedepsirea negaționismului crimelor comuniste! Cât de frumos era orașul Bălți pe timpul când bunica era medic-șef la spitalul de urgență, a făcut din el un adevărat Cochin sau Saint-Louis al Parisului (sunt niște spitale publice faimoase din Paris, vedeți că habar nu aveți nici de asta…).
  6. Cum îndrăzniți voi, istericilor, primitivilor, ignoranților de unioniști-naționaliști să confundați România lui Cuza cu România Anei Pauker?! Sunt două Românii diferite! Dar eu, ca unionist bălțean parizian sadea, rațional și liber gânditor, le iubesc pe ambele! Da, pe ambele Românii! Ele fac parte din ființa mea polietnică și multiculturală, deosebit de iluminată, eu nu sunt ca voi, niște consumiști execrabili, care vă complaceți în a vă parfuma cu  Channel Nr.5 cu iz nazist, prefer un Marlow de la Anais Biguine!
  7. Finalement, Unirea nu e de nasul vostru, dragi unioniști-naționaliști, de ea se vor ocupa snobii talentați ca mine, bălțeni stabiliți la Paris, cu ifose de nouvelle vague, la cigare a la Claude Chabrol în dinți, cu privirea visătoare a la Johnny Hallyday spre insula Saint-Barthelemy, unde vom poposi pentru eternitate după ce vom înfăptui Unirea, pragmatic și constructiv. Iar voi, unioniștilor-naționaliști, n-aveți decât să ne invidiați  – noi suntem tinerii de la Paris care învață la gât cravata cum se leagă nodul ș-apoi venim de fericim norodul cu chip isteț de oaie creață…vai, scrisei ca Nathalie Saraute, fără virgule și puncte, ce bine îmi iese, chit că seamănă cu versurile lui Eminescu. Ah da! Voi, unioniștilor-naționaliști, și pe Eminescu îl idolatrizați! Mai să uit, mai aveți un naționalist faimos, Grigore Vieru, și la el vă închinați!  Mereu cinstiți niște idoli, uitând de preceptele Bibliei, care, Biblia, este și ea o rezicere palidă a Thorei.
  8. Vive le suicide national! (Că de Eric Zemmour, omologul francez al neamțului Thilo Sarazin nici că să fi auzit, voi, ăștia care sunteți Pentru Unionism Naționalist, un fel de PUN). Vive Le Paris de Bălți! Et vive moi, qui vous parle de vive voix, si beau, si courtois (rien avoir avec Stéphane Courtois l’anticommuniste et non plus avec le trop anti-communiste Thierry Wolton). Bien à vous, à toutes les minorités, à la nation civique moldave, Alexander Baikalow, avec « K » de КПСС.