Opinie 

 Legea din 1989 a fost un document important pentru conjunctura socio-politică din 1989, când în stradă zeci de mii de români basarabeni își revendicau drepturile naționale – dreptul a limba română, la identitate, și chiar dreptul la reunire cu România (eu anume așa am tratat esența manifestațiilor de emancipare națională din acea perioadă).

În același timp, respectiva lege chiar și pentru anul 1989 era defetistă – nomenclaturiștii, care au lucrat la acest text, nu au putut să se debaraseze de cordonul ombilical moscovit nici sub presiunea străzii. În textul legii din 1989 sunt acordate drepturi extrem de largi limbii ruse, astfel încât, chiar dacă nu avea statutul de a doua limbă oficială (sau cum este eronat notat în constituție și legislație prin transliterare din limba rusă – ”limbă de stat”), limba rusă, minoritară la prima vedere, dar cu veleități imperiale, își asigura prezența în toate instituțiile statului. Practic, fără să fi fost specificat statutul de a doua limbă ”de stat”, limba rusă și-l adjudeca de facto prin acea lege. Iată de ce, încă în 2009 când am devenit deputat, fiind parte a coaliției pro-europene de guvernare, în procesul de arhitecturare a guvernului, am propus crearea unui Departament de politici lingvistice, care ar fi vegheat asupra reechilibrării funcționării limbilor pe teritoriul RM în sensul animării rolului și importanței limbii române, românizării spațiului informațional etc. Propunerea mea a fost respinsă cu vehemență, fiind invocată ”sensibilitatea” subiectului.

Am înțeles că lupta politică pentru drepturile lingvistice ale românilor din Basarabia necesită mult curaj, determinare și voință politică. Aveam toate aceste calități. Am elaborat un text de proiect de lege în 2011 și am început să-mi conving colegii din grupul parlamentar liberal, al cărui membru eram, să semneze acest proiect – așa era instituită tradiția în grupul liberal politic: niciun deputat nu trebuia să prezinte de unul singur inițiative fără semnăturile colegilor. Mihai Ghimpu, liderul grupului de atunci, a tărăgănat susținerea proiectului meu până în 2013, când a izbucnit cearta între noi pe motiv că Mihai Ghimpu își dorea alegeri anticipate, iar eu și alți colegi pledam pentru reînscăunarea unui guvern pro-european care urma să semneze cât mai curând Acordul de Asociere cu UE și să obținem liber la vize pentru cetățeni în UE.  Astfel, înțelegând că nu mai am ce aștepta, la 26 martie 2013, în ajunul celor 95 de ani de la votarea de către Sfatul Țării a Unirii Basarabiei cu România, am depus sesizarea la CC a RM cerând  interpretarea art.13 din Constituție cu privire la denumirea corectă a limbii vorbite în RM. Am invocat necesitatea constituționalizării Declarației de Independență a RM, în care era utilizată denumirea corectă a limbii vorbite în RM – limba română. Exact în aceeași zi am depus la cancelaria parlamentului proiectul de lege cu privire la politicile lingvistice din RM (despre aceste documente vă puteți informa aici: http://anagutu.net/?p=2425), prin care în Dispoziții finale și tranzitorii legea din 1989 urma să fie abrogată, în cazul adoptării noii legi.

La 5 decembrie 2013 CC a RM a examinat sesizarea mea (http://anagutu.net/?p=2979)  și prin hotărârea sa  a constituționalizat Declarația de Independență a RM, aceasta a devenit corp comun cu Constituția Republicii Moldova, deci sintagma ”limba română” din Declarație prevalează asupra normei contradictorii din art.13 al Constituției, care a devenit caduc (adică, art.13 cu faimoasa ”limbă moldovenească” nu este valabil din 5 decembrie 2013).

Cât privește proiectul meu de lege referitor la politicile lingvistice, așa precum și era de așteptat, a fost dat uitării, urmau alte alegeri, iar în 2015 parlamentul noii legislaturi, rezultat din alegerile din 2014, l-a abrogat, ca proiect al legislaturii precedente (conform regulamentului parlamentului proiectele vechi nu mai sunt examinate și sunt abrogate). Interesant este faptul că niciun deputat român sau pro-român atunci nu a ieșit în apărarea acestui text, sau, cel puțin, să-l fi plagiat și să-l fi reînregistrat în noua legislatură, pentru a atrage atenția asupra necesității reelaborării legislației lingvistice.

Decizia de ieri a CC, prin care legea despre funcționarea limbilor pe teritoriul RM a fost declarată desuetă, și deci, se abrogă, este doar o jumătate de măsură, survenită cu mare întârziere. Oricum golul rămâne – nu avem legislație lingvistică adecvată, nu avem o concepție a politicilor lingvistice în RM. De ce? Deoarece acest subiect le dă frisoane politicienilor, nimeni nu vrea să-și asume riscul unei teme, care generează neînțelegeri. Așa și existăm – de 27 de ani nu avem politici lingvistice, dar, ocazional, politicienii utilizează subiectul limbilor române și ruse pentru a-și ridica ratingul, sau a sustrage atenția de la problemele esențiale din societate.

Reacția lui Dodon și a PSRM la decizia CC de ieri este exact aceeași ca și reacția lor din 5 decembrie 2013 – îmi amintesc cum venise o ceată de tineri cu drapele și kepiuri roșii în fața sediului CC și, după ce au scandat zgomotos sub geamurile sediului CC, la finele ședinței CC și-au luat cuminți simbria de la organizatori –câte 100 de lei fiecare – și au plecat în plata Domnului.

Consider că subiectele identități, limbii române și statutului limbii ruse în RM trebuie să fie examinate la rece, cu mult discernământ și consiliere din partea sociolingviștilor, care ar fi chemați să elaboreze politici lingvistice, strategii și planuri de acțiuni ce ar asigura ca absolut toți cetățenii din RM să cunoască limba română.  Din păcate, tema lingvistică și identitară este isterizată și servită pe tavă unor reprezentanți ai minorităților etnice, pentru a păstra ”vie” rațiunea de a fi a partidelor de stânga pro-ruse. Așa a făcut Voronin, așa face Dodon, așa va face un alt lider pro-rus de mâine, oricare ar fi numele lui.

Din cauza acestor sensibilități, animozități – consider că niciun partid politic nu va îndrăzni să-și asume curajul de a elabora profesionist, doctrinar politici lingvistice adaptate la contextul situației din Republica Moldova.

În calitate de fost deputat în parlamentul RM, ca lingvist, pe mine nu mă mustră conștiința că nu m-am preocupat de subiectul identității și limbii române, cel puțin eu am încercat, am acționat, dar mai întotdeauna m-am simțit de una singură în fața unui perete zidit din interese meschine de moment, unde nu era loc pentru discuții serioase despre educație, despre limba română și soarta ei în Republica Moldova după atâția ani de  independență mimată.

Opinie pe: site-ul jurnalistii.ro