La 22 şi 23 septembrie 2005 la Consiliul Europei, Strasbourg, Franţa a avut loc primul For european cu tema „Guvernarea în învăţământul superior”, la care au participat circa 70 de reprezentanţi din 40 de state europene. La forum a fost pusă în discuţie problema guvernării atât a sistemului învăţământului superior, cât şi a instituţiilor din învăţământul superior european. Programul forumului a fost elaborat în strictă conformitate cu tema dezbătută, raportorii axându-se cu preponderenţă pe conceptul „guvernării” din perspectiva aplicării sale în învăţământul superior.
Pe parcursul a celor două zile responsabili ai Consiliului Europei pentru învăţământul superior, miniştri, rectori, profesori universitari au încercat să aducă precizări la definiţia conceptului „guvernării” din perspectiva reformelor Procesului de la Bologna. S-a constatat faptul că, din păcate, noţiunea de „guvernare” nu figurează ca una determinantă în documentele Procesului de la Bologna, ea fiind însă eminamente importantă pentru:
1. asigurarea calităţii în învăţământul superior;
2. dezvoltarea dinamică şi durabilă a învăţământului superior;
3. realizarea reformelor curente în învăţământul superior;
4. restructurarea metodelor şi formelor de predare;
5. asigurarea calităţii cercetării fundamentale şi aplicative.
În cele 4 ateliere au fost prezentate studii de caz din diverse ţări europene şi a fost împărtăşită experienţa pozitivă a unor ministere ale educaţiei, universităţi europene, precum celor din Serbia, Turcia, Macedonia, Georgia, Portugalia ş.a.
Dezbaterile la temă au avut, în primul rând, un caracter profund doctrinologic, conceptul de „guvernare” în învăţământul superior fiind identificat (după descrieri lexicografice, etimologice, metaforice) drept o noţiune complexă, care nu poate fi confundată cu managementul universitar, guvernarea ţinând de strategiile de dezvoltare a universităţii pe perioade mai lungi, iar managementul cuprinzând activităţi operaţionale cotidiene, ce asigură implementarea strategiilor guvernării.
Raportorii şedinţelor plenare au definit multidimensionalitatea conceptului, legătura sa organică atât cu toate principiile lansate de procesul de la Bologna, cât şi cu noţiunile cheie ale învăţământului superior precum libertatea academică, asigurarea calităţii studiilor, excelenţa, cercetarea etc.
Problema guvernării în învăţământul superior a fost examinată mai rar în conferinţe şi simpozioane europene, prioritatea constituind acum crearea Ariei Europene a Învăţământului Superior în conformitate cu prevederile Procesului de la Bologna. Iată de ce Direcţia Generală a Consiliului Europei pentru Educaţie, Patrimoniu Cultural, Tineret şi Sport în cadrul proiectului Anului European al Cetăţeniei Democratice prin Educaţie a iniţiat acest forum cu o tematică importantă, dar dificilă din punct de vedere a complexităţii teoretice şi implicaţiilor praxiologice la nivel de ţări şi instituţii.
Europa în contextul modern are nevoie de universităţi puternice, iar pentru ca universităţile să fie cu adevărat puternice e nevoie, în primul rând, ca ele să fie autonome (să poată să-şi aleagă liderii, profesorii şi studenţii), să fie bine finanţate de stat, să beneficieze de structuri descentralizate (facultăţi, departamente, institute etc), să dea dovadă de transparenţă şi democraţie în luarea deciziilor (autoevaluarea, antrenarea studenţilor la procesele decizionale, dările de seamă periodice ascendente în ierarhia managerială).
Cuvântul „guvernare” cuprinde mai multe arii conceptuale şi este utilizat în diverse contexte sociale, politice şi economice. Dacă examinăm sensul cuvântului în limba latină, vom găsi că el înseamnă „navigare”, în greacă „guvernare” se traduce prin Kybernein – etimonul cuvântului „cibernetică”. Deci, a guverna ar însemna şi a naviga, context metaforic ce poate fi aplicat la guvernarea universităţilor, care, sunt aidoma unor nave pe apă în căutarea portului de destinaţie. Buna „guvernare” depinde atât de căpitan, cât şi de echipa navei. Dacă ar fi să prezentăm o definiţie a guvernării în învăţământul superior am putea face referinţă la următoarea formulare: guvernarea este „exercitarea formală şi non-fromală a autorităţii în cadrul legilor, politicilor şi regulilor ce articulează drepturile şi responsabilităţile diferitor actori (persoane), inclusiv regulile de interacţiune ale acestor persoane, întru realizarea cu succes a obiectivelor academice ale instituţiei” (Hirsch W. Z., Weber L. Governance in Higher Education. The University in a State of Flux, Economica, London).
Guvernarea în învăţământul superior poate fi etalată pe trei nivele: guvernarea internă (instituţională), guvernarea externă (a sistemului învăţământului superior), guvernarea internaţională a învăţământului superior (Aria Europeană a învăţământului superior – European Higher Education Area).
Revederea principiilor guvernării în învăţământul superior trebuie efectuată în contextul schimbării esenţei învăţământului superior – trecerea de la un învăţământ superior de elită la învăţământul superior de masă. Accesul în masă la treptele învăţământului superior antrenează perpetuarea procesului de reforme atât la nivel instituţional, cât şi la nivel de sistem naţional al învăţământului superior.
Conceptul guvernării este indisolubil legat de conceptul autonomiei universitare, acesta având o vechime de 800 ani în Europa. Vârsta tradiţiei nu împiedică deloc evoluţia conceptului odată cu progresul social, politic şi economic al statelor naţionale europene. Totodată, dezvoltarea, progresul au contribuit la apariţia deosebirilor între sistemele de învăţământ superior în diferite ţări ale Europei. Această diversitate, însă, cu timpul a devenit un impediment serios pentru recunoaşterea diplomelor şi mobilitatea academică. Procesul de la Bologna obiectivul suprem al căruia este asigurarea dezvoltării durabile în Europa în baza cunoaşterii şi cercetării prin crearea Ariei Europene a Învăţământului Superior formulează noi sarcini în faţa universităţilor, postulează reformarea principiilor sale clasice prin dinamizare, democratizare şi progres ştiinţific.
Impactul unei bune sau rele guvernări în învăţământul superior are repercusiuni directe asupra dezvoltării întregii societăţii. Finalităţile strategice ale universităţilor europene sunt strâns legate de piaţa muncii, de conjunctura socio-politică naţională şi internaţională, iată de ce problemele învăţământului superior depăşesc pereţii universităţilor şi se suprapun sau interferează cu problemele majore ale societăţii. Ca să ne convingem de acest adevăr putem să ne punem întrebarea: câte guverne au rezistat presiunii studenţilor din ţară?..
Derek Bok rectorul Universităţii Harvard din SUA afirmă: „Când oamenii pierd încrederea şi confidenţa în obiectivitatea profesorului consecinţele fenomenului se extind dincolo de graniţele lumi economice, impactul afectează funcţionarea democratică a societăţii autoguvernate.” Deci guvernarea în învăţământul superior nu este o matrice tehnică neutră, matematizată, ea nu este un fenomen metafizic, şablonat gata de aplicat în orice circumstanţe ale oricărei societăţi. Exercitarea guvernării este în strictă dependenţă de viaţa reală, cultura şi tradiţiile poporului, filosofia existenţială a societăţii.
Problema finanţării instituţiilor învăţământului superior din Europa este o problemă cheie. Diminuarea finanţărilor învăţământului superior din bugetul statului este un adevăr valabil pentru toate statele europene. În mod inevitabil apare problema dotării instituţiilor cu o bază materială adecvată cerinţelor epocii contemporane. Astfel, universităţile sunt puse în situaţia de a intensifica activităţile economice, inclusiv cercetarea la comandă, pentru a alimenta cu fonduri financiare bugetele lor. Este oare recomandabil ca universităţile să-şi vândă rezultatele cercetărilor ştiinţifice aplicative? Pavel Zgaga reprezentantul Sloveniei, unul din raportorii în şedinţa plenară a forumului, este de părerea că universităţile pot să efectueze cercetări ştiinţifice la comandă (în scopuri economice), ele pot „comercializa” cunoştinţe, dar nicidecum valori!
Libertatea academică noţiune ce decurge din autonomia universitară, are nevoie de a fi reinterpretată în sensul redefinirii ponderii gradului de responsabilitate a cadrului didactic. Actualmente cadrul didactic trebuie să sensibilizeze faptul că studentul contemporan se deosebeşte radical de studentul ce era prezent în aulele universitare 20 de ani în urmă. Schimbarea în profunzime a calităţii tineretului studios (explozia noilor tehnologii şi accesul la informaţie) cere imperios modificarea metodelor şi principiilor de lucru în auditoriu. Studentul de astăzi vrea să vadă în calitate de profesor o personalitate cu principii etico-profesionale selecte, cu abilităţi de comunicare didactico-ştiinţifică încadrate într-un context educaţional democratic. Guvernarea în învăţământul superior trebuie să pună în valoare şi această prioritate: selectând un cadru profesoral competent universitatea îşi asigură unul din pilonii calităţii studiilor prestate.
Este eminamente important de a nu confunda guvernarea cu managementul universitar, guvernarea constituind un complex de strategii ale dezvoltării universităţii de lungă durată, iar managementul întrunind acţiuni operaţionale cotidiene ce asigură implementarea strategiilor trasate. De aici şi diferenţa dintre un „guvernator” şi „manager”. Guvernarea este asigurată de Rector, Bordul universitar, Senatul universitar, iar decanii, directorii de departamente, şefii catedrelor sunt manageri ce realizează activităţile cotidiene legate de buna funcţionare a universităţii. Totuşi, ambii termeni nu pot fi relaţionaţi ca opoziţie, ci mai degrabă ca noţiuni ce se complementează.
Cine sunt, deci, actorii guvernării în învăţământul superior? Formulele deviază de la continent la continent, de la ţară la ţară. De exemplu, SUA au implementat un model specific de guvernare, şi anume, Bordul universităţii, constituit atât din persoane din interiorul instituţiei, cât şi din exterior. Actorii externi pot fi oameni de afaceri, reprezentanţi ai societăţii civile, politicieni. Bordul universităţii alege Rectorul universităţii, care la rândul său, desemnează vicerectorii şi directorii colegiilor (decanii). În universităţile americane rectorul, vicerectorii şi decanii sunt administratori, în trecut profesori, dar care fiind în funcţie de conducere nu mai efectuează activităţi didactice. Participarea la guvernarea universităţii a actorilor externi a fost recomandată la forumul european în calitate de nouă dimensiune în universităţile europene, care merită să fie luată în considerare de către conducătorii instituţiilor de învăţământ superior. În universităţile europene guvernarea este exercitată după un alt model: în fruntea universităţii se află Rectorul ales fie de Senat, fie de întreg colectivul, rectorul numeşte vicerectorii, decanii se aleg pe cale democratică de colectivele facultăţilor. Rectorul, vicerectorii şi decanii sunt profesori universitari în exerciţiu. Rectorul în universităţile europene tradiţional este personalitatea care se alege în funcţie de criterii stabile, de obicei acestea sunt: vârsta, experienţa, autoritatea didactico-ştiinţifică. La forum au răsunat opinii care au pus la îndoială pertinenţa sistemului electoral în universităţi, menţionându-se faptul că deseori, în goană după palmares academic, în funcţie de rectori sunt alese persoane fără competenţe manageriale, vizionare, care nicidecum nu pot asigura o bună guvernare a instituţiei. Problema liderilor şi liderismului rămâne a fi una de soluţionat în instituţiile publice de învăţământ superior. În universităţile private situaţia este diferită: cât de mult nu s-ar plânge gestionarii acestor universităţi de proasta calitate a managementului în instituţiile lor, ea rămâne a fi una net mai calitativă decât în instituţiile publice. În ce constă diferenţa? În gradul de eficienţă. Eficientizarea guvernării universitare pare a fi o adevărată provocare în condiţiile implementării principiilor Procesului de la Bologna. Voi cita un singur exemplu. În timpul stagiului meu în SUA pe problemele managementului în instituţiile de învăţământ superior, la Universitatea privată Xavier din Cincinnati am avut întâlnire cu Responsabilul pentru Admitere al universităţii, tot dumnealui era însărcinat cu problema politicilor de promovare a imaginii universităţii. Astfel de cumulări de funcţii există mai ales în universităţile private, unde angajaţii sunt dispuşi să lucreze mai mult, fiind, desigur, remuneraţi respectiv. Or, acest principiu vine din experienţa întreprinderilor, ceea ce dovedeşte, de fapt, posibilitatea de a „plagia” unele principii de funcţionare a întreprinderilor pentru a le aplica în universitate. Totuşi, nu putem admite, şi aceasta a fost subliniat cu insistenţă la forum, copierea în formă de palimpsest a modelului de funcţionare a întreprinderilor pentru a-l incorpora în universitate nu poate fi admisă. Universitatea nu este o întreprindere, cu toate că în ultimul timp se vorbeşte din ce în ce mai mult despre prestarea serviciilor educaţionale şi ştiinţifice de către universităţi. În pofida terminologiei economice, în momentul în care guvernatorii universităţilor vor considera că instituţia lor funcţionează ca o întreprindere, valorile universitare sunt completamente anihilate. „Comercializarea” universităţilor este un pericol enorm pentru societate. Cred că nu voi greşi, dacă voi constata fără să comentez că în Republica Moldova, din păcate, o anumită perioadă de timp, ba chiar şi în prezent, fenomenul comercializării studiilor universitare, fiind tolerat de cadrul legal în domeniu, a stigmatizat nefast situaţia pe piaţa naţională a muncii. După cum am menţionat mai sus, impactul evenimentelor din învăţământul superior are repercusiuni asupra întregii societăţi, şi, prin urmare, consecinţele comercializării în învăţământul superior din RM se fac deja resimţite în societatea noastră.
Anume întru evitarea a astfel de fenomene negative în învăţământul superior, este necesară conlucrarea armonioasă a statului, care reprezintă legalitatea, şi a universităţilor, care reprezintă potenţialul creator, generator de cunoştinţe şi cercetări, capabil să asigure dezvoltarea durabilă a societăţii. Această conlucrare dintre stat şi universităţi trebuie să fie este realizată în bază de contracte, în care să fie strict delimitată cota parte a ingerării statului în guvernarea universităţii. De exemplu, dacă am deduce o medie europeană, ţinând cont de prezentările făcute de experţii forumului în atelierele tematice, această medie constituie 1/3 în ţările Europei Centrale ş Orientale, iar în ţările vest europene –ea este mai mică – 1/5. Care este situaţia în Republica Moldova? Venind dintr-un spaţiu totalitar, în pofida reformelor cauzate de aderarea RM la Procesul de la Bologna, după părerea mea, rolul statului (în cazul dat, al Ministerului Educaţiei, Tineretului şi Sportului) în guvernarea universităţilor este încă destul de mare. Cadrul legal ce cuprinde Codul educaţional cu Legea învăţământului superior, Nomenclatorul specialităţilor, Planul cadru – includ acele standarde minime de care este nevoie pentru a sigura fundamentul de principiu al asigurării calităţii în învăţământul superior. Autonomia universitară bazată pe legalitatea iniţiativelor academice rezidă şi în flexibilizarea racordării obiectivelor didactico-ştiinţifice la cerinţele societăţii moderne: universitatea trebuie să dea dovadă de creativitate şi spirit vizionar în formularea noilor specializări dictate de imperativul dezvoltării sociale, economice şi politice, specializări de care ţara va avea nevoie peste 5-10 ani. Or, în Republica Moldova reglementarea sistemului învăţământului superior de către ministerul de resort câte odată pare a fi exagerată, dacă e să facem referinţă la textul Nomenclatorului specialităţilor şi cel al Planului cadru, de exemplu. Totodată, ţinând cont de situaţia creată în republică (existenţa a unui număr, totuşi, exagerat de universităţi private, care deseori încalcă flagrant cadrul legal al învăţământului superior), delegarea universităţilor a unei autonomii în tradiţia vest-europeană ar duce la consecinţe grave ce ar putea afecta nu doar asigurarea calităţii pregătiri specialiştilor, ci ar avea un impact nefast asupra întregii societăţi…
Aşa dar la forum au răsunat diverse opinii, câte odată contradictorii, referitor la misiunea universităţilor europene (toate universităţile ar trebui să aibă statut de instituţii ce instruiesc şi fac cercetare ştiinţifică sau e cazul să se preia modelul american de delimitare a colegiilor (instituţii ce instruiesc) şi universităţilor de cercetare (instituţii clasice ce instruiesc şi efectuează cercetări)), la criteriile de definire a bunei guvernări, a definirii actorilor guvernării în învăţământul superior.
Participanţii la forum au discutat toate aspectele problemei guvernării atât din perspectiva cadrelor de conducere din ministerele educaţiei, cât şi din perspectiva cadrelor de conducere a instituţiilor învăţământului superior. Studenţii europeni au avut şi reprezentanta lor la acest forum în persoana preşedintei ESIB, care a venit cu precizări şi intervenţii utile în calitate de porta voce a tineretului studios european. Or, prezenţa studenţilor la guvernarea instituţiilor de învăţământ superior a fost acceptată de toţi participanţii drept un factor definitoriu întru asigurarea accesului tineretului studios la procesul decizional.
Problema bunei guvernări depăşeşte frontierele instituţiilor de învăţământ superior, ea are impactul direct asupra dezvoltării tuturor verigilor societăţii moderne: piaţa muncii, economia, politica, cultura etc. Iată de ce guvernarea în învăţământul superior trebuie să aibă un suport legal solid, să fie realizată în conformitate cu bunele tradiţii ale libertăţii academice, libertate complimentată de autoeavluare obiectivă, transparenţă şi posibilităţi de control şi autocontrol.
Mecanismele asigurării unei bune guvernări în învăţământul superior (atât ca sistem cât şi ca instituţie) nu sunt deloc simple. A răsunat insistent propunerea atragerii în senatul universităţilor a reprezentanţilor din exterior – ei pot veni din întreprinderi, ministere, departamente, societate civilă etc. Această idee merită să fie promovată şi în realităţile Republicii Moldova.
În actul final al forumului au fost definite o serie de considerări şi recomandări întru asigurarea continuităţii subiectului discutat. Printre acestea figurează:
 Plasarea guvernării învăţământului suoerior în contextul creării unei culturi a democraţiei în societăţile europene;
 Delocalizarea şedinţelor tematice ale Consiliului Europei în ţările Europei Centrale şi Orientale;
 Schimbul de experienţă la scară internaţională;
 Definirea de către universităţi a strategiilor de dezvoltare de lungă durată în contextul Ariei Europene a Învăţământului Superior şi principiilor Procesului de la Bologna;
 Flexibilizarea curriculei universitare în dependenţă de cerinţele pieţei de muncă, progresultehnico-ştiinţific şi dezvoltarea de,ocratică a societăţii;
 Atragerea în senatul universităţilor a reprezentanţilor din exterior – ei pot veni din întreprinderi, ministere, departamente, societate civilă etc. Această idee merită să fie promovată şi în realităţile Republicii Moldova;
 Asigurarea autonomiei universităţilor în selectarea cadrelor manageriale.

Consider că fenomenologia guvernării în învăţământul superior este o dimensiune importantă în implementarea reformelor dictate de aderarea Republicii Moldova la Procesul de la Bologna şi urmează a fi studiată şi perfecţionată.
Referinţe bibliografice:
1. Higher Education Governance betweendemocratic culture, academic aspirations and market forces. Synopses of presentations. Strasbourg, 22-23 september 2005.
2. Hirsch W. Z., Weber L. Governance in Higher Education. The University in a State of Flux, Economica, London.
3. Magna Carta Universitatum, Bologna, 1998.
4. Working Party in Higher Education Governance. Draft Literature Review. Strasbourg, 21 September 2005.

articol scris si publicat in octombrie 2005