(refelcţii pe marginea proiectului Tempus-Tacis SCM The Development of Quality Assurance System Within Selected Universities in Moldova
SCM Tempus T005B05)
Pe lângă faptul de a fi o bijuterie a Coastei de Azur, care a păstrat istoricul său italo-francez, regiune retrocedată Franţei de Principele de Sardinia încă la începutul secolului XIX drept mulţumire lui Napoleon Bonaparte pentru a fi salvat regiunea de ocupaţia austriacă, Nisa este un oraş universitar.
Recent o delegaţie reprezentativă a celor cinci universităţi partenere din RM – Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, USM, Universitatea din Bălţi, Universitatea din Cahul, Academia de Poliţie – s-a deplasat la Universitatea Sophia Antipolis din Nisa, Franţa, pentru a participa la cea de a treia reuniune-workshop din cadrul proiectului Tempus-Tacis SCM, proiect consacrat asigurării calităţii în învăţământul superior din universităţile Republicii Moldova. Partenerii vest-europeni în acest proiect sunt Universitatea din Växjö, Suedia, ea fiind şi gestionarul financiar al proiectului (grant holder) în persoana Domnului Mosad Zineldin, doctor, profesor, Universitatea Sophia Antipolis din Nisa, Franţa şi Universitatea din Vilnus, Lituania.
Universitatea Sophia Antipolis are mai multe locaţii, şapte la număr şi reprezintă un impunător centru universitar cu 26 mii de studenţi, dintre care 5 mii sunt cetăţeni străini. Numeroasele facultăţi acoperă toate domeniile de pregătire a specialiştilor pentru societatea contemporană, inclusiv cel al medicinii. Universitatea Sophia Antipolis din Nisa este inclusă în clasamentul Top Shanghai 500 World Universities 2006 (500 cele mai prestigioase universităţi din lume) şi este plasată pe locul II în clasamentul universităţilor franceze pe site-ul webometrics 2007 (www.webometrics.info).
Instituţia şi-a restructurat arhitectura studiilor în conformitate cu Procesul de la Bologna, în Franţa această arhitectură fiind cunoscută sub sigla LMD – Licenţă, Master, Doctor, siglă ce convine perfect uzanţelor limbii române. Toate specialităţile cu excepţia medicinii, au acceptat durata ciclului de licenţă de trei ani, şi a ciclului master de doi ani.
Cât priveşte ciclul master, am dori să menţionăm următoarea realitate: universităţile franceze au păstrat vechea divizare a studiilor de masterat prin instituirea diplomei de Matser 1, care prevede o pregătire cu specializare strict profesională şi diplomei de Master 2, care orientează spre cercetare şi permite accesul la studiile de doctorat. Este de asemenea interesant faptul, că la finele ciclului licenţă studenţii nu scriu teză de licenţă, ei nu elaborează teză nici în cadrul masteratului 1, ci doar la finele masteratului 2. Şi termenul utilizat nu este echivalent celui de la noi – francezii numesc lucrarea elaborată la ciclul master 2 „memoriu”, noţiunea de teza fiind rezervată doar cercetării doctorale.
Structura curriculară la nivelul conceperii de planuri de studii (utilizând terminologia adoptată în RM) prevede aplicarea sistemului european de credite transferabile (ECTS) la nivel de unităţi de studii (în terminologia RM – module). Unitatea de studiu este compusă din câteva discipline – 3 şi mai multe. Creditele se alocă unităţii în întregime, însă studentul este evaluat prin examen cu acordarea notei la fiecare disciplină aparte. Alocarea creditelor este de asemenea foarte interesantă: de exemplu, dacă studentul a susţinut pe note promovabile şi/sau mai mari două din trei discipline ce fac parte din unitatea de studii, iar pentru cea de a treia disciplina a fost notat insuficient, pentru alocarea creditelor se sumează notele la primele două discipline şi se împart la trei. Daca media este promovabilă, creditele se alocă întregii unităţi de studiu. Însă, colegii noştri francezi au precizat, că modelul de calcul al notei şi de alocare a creditelor poate varia de la un program de licenţă/master la altul, regulile de joc fiind stabilite la nivel de universitate atât responsabilii programelor de licenţă sau masterat, cât şi de profesorii universitari sau instanţele academice la nivel de facultăţi.
Colegii noştri francezi, Domnul Christian Vallar, doctor în drept, responsabil pentru relaţii internaţionale la facultatea de economie, drept şi ştiinţe politice şi Domnul Jean-Paul Guichard, directorul Centrului pentru Ţările Europei de Est, au făcut prezentări despre sistemul învăţământului superior din Franţa, organigrama şi modelul de gestionare a activităţilor academice, de altfel, foarte birocratizat, după cum au menţionat însăşi colegii. Astfel, persoana ce se află în fruntea universităţii se numeşte „preşedinte” şi nu „rector” ca în RM, rectorul în Franţa fiind un funcţionar de stat al ministerului, care are în responsabilitate supervizarea problemelor din sistemului de învăţământ preuniversitar şi universitar.
Preşedintele universităţii franceze este ales pe cinci ani fără dreptul de a fi reales consecutiv a doua oară de trei consilii universitare – consiliul pentru studii, consiliul pentru cercetare şi consiliul de administrare. În cea de a patra zi a workshop-ului delegaţia din RM a fost în audienţă la preşedinţia Universităţii Sophia Antipolis din Nisa, care este amplasată în castelul Valrose din sec.XIX, construit de marchizul Von Derviess. Somptuozitatea biroului şi a sălii de conferinţe ale preşedintelui universităţii Domnului Albert Marouani ne-a făcut pe o clipă să ne simţim descendenţi de viţă regală, însă dialogul cu preşedintele ne-a readus la realitate, dumnealui referindu-se la priorităţile universităţii pe care o conduce şi anume: extinderea axei de cercetare de la ciclul doctorat spre ciclul licenţă, idee ce merită să fie preluată de autorităţile academice din RM. Cercetarea la universitatea Sophia Antipolis din Nisa constituie o prioritate incontestabilă, o bună parte a profesorilor universitari fiind antrenaţi doar în activităţi de investigare ştiinţifică, concentrate în laboratoare specializate şi în Centrele Naţionale de Cercetare Ştiinţifică (CNRS).
În trecut în Franţa au existat două trepte de doctorat – doctoratul şi doctoratul de stat. Cu mai mulţi ani în urmă cea de a doua treaptă a fost suprimată, fiind înlocuită cu „habilitarea”, un posibil echivalent a titlului de profesor universitar în RM. Pentru obţinerea hablitării profesorul francez reuneşte toate lucrările sale într-un volum nu mai mic de 1000 pagini publicate şi prezintă acest dosar consiliului pentru cercetare. Toate diplomele de doctor şi habilitarea sunt acordate de autorităţile academice universitare şi nu de alte organisme externe universităţii sau de ministerul de resort. Un profesor universitar francez poate ghida mai muţi doctoranzi, numărul acestora ajungând până la 14-17). Circa 70% din doctoranzii susţin tezele lor în termenele stabilite.
În prezentările lor colegii francezi au menţionat gradul înalt de libertate academică de care beneficiază profesorii francezi. Christian Vallar a spus că profesorii sunt mai liberi decât magistraţii, liberi în a-şi efectua cercetările ştiinţifice, în a determina tematica cercetărilor doctoranzilor, în a-şi structura curricula la nivel de LMD, inclusiv în a-şi determina algoritmul de evaluare a cunoştinţelor şi modalitatea de acordare a creditelor ECTS. Această libertate academică în exces a adus la situaţia în care un profesor universitar, angajat la serviciu, nu este (re)evaluat în baza de concursuri sau dosare etc. Astfel, dacă profesorul se face vinovat de încălcarea disciplinei de muncă, nu îndeplineşte obligaţiunile funcţionale, împotriva lui nu există mecanisme de sancţionare. Abia anul acesta colegii de la universitatea Sophia Antipolis din Franţa au pus la punct un sistem informatizat de evaluare de către studenţi a calităţii predării cursurilor. Partenerii din Franţa au recunoscut că foarte mulţi profesori sunt împotriva implementării acestui sistem care va fi testat începând cu luna septembrie 2007. Elaborarea unui atare sistem a fost condiţionată de schimbarea legii cu privire la evaluarea externă a universităţilor şi crearea Agenţiei Naţionale de Evaluare a Cercetării şi Învăţământului, organism independent faţă de stat (ministerul educaţiei şi cercetării) şi universităţi. Agenţia evaluează programele de licenţă, master, doctorat, cercetare etc. în baza unui ghid de evaluare, bine structurat, care este plasat pe site-ul agenţiei. Criteriul fundamental al evaluării calităţii nu este cel cantitativ, ci unul bazat pe eficienţă şi rezultate finale. Membrii agenţiei sunt profesori universitari cu experienţă, pe post de experţi.
Contractele dintre universităţi şi stat sunt încheiate în baza rezultatelor evaluării efectuate de agenţie. Finanţarea acordată de stat şi prevăzută în aceste contracte, în mare măsură, depinde, ca şi în Suedia, de exemplu, de numărul de studenţi înmatriculaţi: cu cât mai mulţi studenţi a înmatriculat universitatea, cu atât e mai mare finanţarea din partea statului. Deschiderea noilor programe de master şi licenţă are loc în baza solicitărilor universităţilor cu motivarea plauzibilă a proiectelor
Deci, tradiţia valorilor revoluţiei franceze – libertate, egalitate, fraternitate – a influenţat pentru o perioadă indefinită dezvoltarea sistemului de învăţământ superior din Franţa.
Astfel, când vorbim despre asigurarea calităţii învăţământului superior, vom face referinţă şi la conceptul de „tradiţie”, această fiind determinantă în evoluţia mentalităţii societale, memoriei genetice, inclusiv a mentalităţii universitarilor. Afirmăm aceasta reieşind din conceptul de responsabilitate care este imanent faimoasei noţiuni de „libertate academică”. Cu regret, realitatea RM diferă de climatul ambiental academic vest-european, iar veriga ce lipseşte în sistemele universităţilor noastre de asigurare a calităţii este anume patrimoniul civilizator, vechimea istorică a universităţilor, care în vest se cifrează la secole, pe când la noi maximum la câteva zeci de ani.
Societatea post-industrială este o societate a controlului, şi atunci, involuntar, făcând referinţă la uzanţele academice, apare următoarea întrebare: ce e mai uşor – să controlezi şi să evaluezi un sistem universitar cu istorie şi tradiţii, ale cărui valori majore s-au afirmat de-a lungul secolelor şi care sistem este unul calitativ în esenţă, sau să evaluezi un sistem universitar în tranziţie, care se zbate între criza performanţelor şi excesul de zel al organismelor de control în formularea exigenţelor faţă de universitate?
Răspunsul la ceastă întrebare nu este deloc uşor, însă universităţile partenere din RM vor continua activităţile în cadrul proiectului Tempus-Tacis SCM. La finele acestuia ele vor publica ghiduri ale asigurării calităţii studiilor universitare, ce vor reflecta atât experienţa sistemului universitar autohton, cât şi preţioasa experienţă a universităţilor vest-europene împărtăşită şi valorificată în cadrul reuniunilor din afara graniţelor RM. În fiecare universitate din RM implicată în proiect vor fi deschise pentru funcţionare centre de asigurare a calităţii, ce vor desfăşura diverse activităţi menite să garanteze continuitatea procesului de control şi evaluare a studiilor şi cercetării universitare.
Actualmente universităţile partenere din RM se pregătesc pentru următoarea reuniune care va avea loc la Universitatea din Vilnus, Lituania la 3-4 aprilie.