DREAPTA CONSIDERĂ CĂ BREXIT-UL ESTE UN ARGUMENT IMBATABIL ÎN FAVOAREA UNIRII REPUBLICII MOLDOVA CU ROMÂNIA

Posted by on
DREAPTA  CONSIDERĂ CĂ BREXIT-UL ESTE UN ARGUMENT IMBATABIL ÎN FAVOAREA UNIRII REPUBLICII MOLDOVA CU ROMÂNIA

Comunicat de presă

Partidul unionist DREAPTA a aflat cu îngrijorare despre votul cetățenilor britanici în favoarea ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Acest vot va declanșa consecințe drastice pentru tot ceea ce a însemnat construcția europeană de la 9 mai 1950, așa cum a fost concepută de Jean Monnet, Robert Shuman și Konrad Adenauer.

Brexit-ul este considerat de experți un veritabil cutremur de nivel mondial. Uniunea Europeană va trece printr-o criză inevitabilă ce ține de identitatea instituțională europeană, politicile economice și securitare. Ideea Uniunii Europene cu două viteze va reveni pe masa de negocieri a țărilor fondatoare ale UE. Brexit-ul deja a declanșat euforia susținătorilor partidelor populiste și extremiste din țările UE, care vor insista pe referendumuri similare în țările lor.  În plus, economia UE va fi perturbată de criza pe piețele  bursiere europene, dar și mondiale.

În aceste condiții cetățenii Republicii Moldova devin și mai vulnerabili  în tot ceea ce înseamnă calitatea vieții și speranța lor de a beneficia de susținerea instituțiilor europene pentru modernizarea statului. Pentru o perioadă nedefinită Uniunea Europeană va uita de preocupările sale în regiunea frontierelor sale de est. În același timp, propaganda rusească anti-europeană se va declanșa cu o forță zdrobitoare, pentru a manipula opțiunile electorale ale cetățenilor, inclusiv pe perioada scrutinului prezidențial din 30 octombrie.

Partidul unionist DREAPTA atenționează cetățenii Republicii Moldova, dar și actuala guvernare, care conduce Republica Moldova, că discursul pro-european în aceste condiții trebuie reconsiderat, și abordat dintr-o nouă perspectivă. DREAPTA consideră că unica posibilitate de a oferi o reală stabilitate și prosperitate economică pentru toți cetățenii Republicii Moldova și de a contracara tendințele populiste din țările Uniunii Europene, dar și din Republica Moldova, este elaborarea și lansarea strategiei geo-politice de Unire a Republicii Moldova cu România.

Brexit-ul care s-a produs reprezintă un argument în plus, absolut imbatabil pentru reunificarea națiunii române prin unirea, ca prim pas, a Republicii Moldova cu România. Fără declanșarea unui proces imediat al reunificării cu România, riscul reorientării Republicii Moldova către spațul estic devine unul real.

Serviciul de presă

Partidul unionist DREAPTA