PARTIDUL UNIONIST DREAPTA A FOST INREGISTRAT LA MINISTERUL JUSTIȚIEI

Posted by on

received_10209012297286903_1459413753126

Partidul unionist Dreapta a fost inregistrat la ministerul justitiei la 28 martie 2016.

Partidul politic ”DREAPTA” a fost înregistrat miercuri, 30 martie la Ministerul Justiţiei obţinând astfel dreptul de a participa la scrutinele electorale din RM.

Partidul ”DREAPTA” reprezintă o formaţiune politică unionistă, care își propune realizarea reîntregirii națiunii românești prin reunificarea juridico-politică, economică, militară, diplomatică și socială a Republicii Moldova cu România. Partidul ”DREAPTA” militează pentru UNIRE, considerând că realizarea acestui obiectiv e singura soluţie pentru îmbunătățirea vieții tuturor cetățenilor RM fără nicio discriminare.

Partidul Politic „DREAPTA” este un partid ce se bazează pe principiile democrației interne și funcționează independent de voința unei singure persoane, oricare ar fi ea, lider sau membru de partid.

Partidul ”DREAPTA”  are convingerea că prin reîntregirea națiunii românești, pe malul stâng al Prutului se va reuşi redresarea situației din sistemul financiar–bancar şi se va evita în viitor colapsul economic și social, va fi stopată disfuncționalitatea justiției şi va fi combătută corupția din instituţiile statului.

Din  Partidul ”DREAPTA” fac parte profesioniști veritabili, oameni integri și patrioți ai neamului, care pledează pentru reunificarea celor două state românești – Republica Moldova și România, ca soluție unică și inevitabilă întru repararea consecințelor istorice ale pactului Hitler-Stalin.

„DREAPTA” e un partid politic condus de Ana Guţu, doctor, profesor universitar, membru onorific pe viață al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Vicepreşedinţii formaţiunii sunt Ilie Ilașcu, Dorin Dușciac, Anatol Arhire, Ion Ursu, Maxim Guțu şi  Iulian Gramațki.

Simbolul permanent al Partidului reprezintă inscripția „DREAPTA”, realizată în culorile tricolorului, litera „D” având o nuanță mai închisă decât literele „R” și „E”. Culorile tricolorului sunt simbolul idealului politic al partidului „DREAPTA”, care constă în reîntregirea națiunii române prin reunificarea Republicii Moldova cu România.