Secretarul de stat Ana Guțu în dialog cu românii din Republica Moldova

În perioada 31 ianuarie – 3 februarie 2020, secretarul de stat Ana Guțu din cadrul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) a avut o serie de întrevederi cu reprezentanți ai mediului academic, ai mass-media de limba română și ai domeniului medical în vederea consolidării dialogului și a dezvoltării de proiecte pentru românii de pe cele două maluri ale Prutului.

Astfel, secretarul de stat s-a întâlnit cu Excelența Sa, domnul Valeriu Matei, Directorul Institutului Cultural Român, Chişinău „Mihai Eminescu” pentru a discuta despre oportunitățile de colaborare și sprijin reciproc între ICR și nou înființatul DRRM, dorindu-se creșterea impactului activităților culturale românești în Republica Moldova. În egală măsură, spațiul mass-media în limba română este o preocupare pe agenda DRRM, sens în care Ana Guțu s-a întâlnit cu redactorul-şef al publicației Timpul și directorul 10TV, domnul Silviu Tănase. Subiectul principal al întâlnirii a fost rolul mass-media în promovarea culturii şi identității româneşti, precum și întărirea relației dintre cele două state pe cale culturală.

Seria întrevederilor a continuat cu o dezbatere pe tema modernizării tratamentelor în cazul maladiilor autoimune şi rare alături de şefa secției Artrologie a Spitalului Republican din Chişinău, doamna doctor reumatolog Oxana Bujor și doamna profesor Liliana Groppa. A avut loc un dialog constructiv despre măsurile care pot fi luate atât pentru a facilita introducerea tratamentelor biologice în practica medicală, cât și pentru a îmbunătăți condițiile infrastructurii instituțiilor medicale din Republica Moldova.

Agenda de lucru a cuprins și o discuție aplicată cu domnul profesor universitar Grigore Belostecinic, rector al Academiei de Studii Economice a Moldovei, despre parteneriatul durabil dintre instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova și România, despre oportunitățile puse la dispoziție de statul român studenților de peste Prut, precum și despre proiecte care să se concentreze pe păstrarea și menținerea forței de muncă în cele două state după terminarea studiilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.