REUNIUNEA PLENARĂ A COMISIEI COMUNE PENTRU INTEGRARE EUROPEANĂ A PARLAMENTELOR RM ȘI ROMÂNIEI

La 20 martie la Chișinău în Sala de Conferințe a Ministerului Agriculturii a avut loc prima ședința plenară a Comisiei Comune pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul RM și Parlamentul României. Co-Președinți Comisiei Comune Doamna Ana Guțu și senatorul român Titus Corlățean au inaugurat ședința, după care membrii Comisiei Comune  au făcut schimb de opinii referitor la modalitățile punctuale de sprijinire a parlamentului RM în adoptarea legislației europene (acquis communautaire)și prin expertiza pe care colegii parlamentari din România pot să o acorde parlamentarilor din RM. Parlamentarii români au remarcat progresele evidente pa care le-a realizat RM pe calea apropieri de UE și au […]

INTERVIU CU ANA GUŢU LA RADIO EUROPA LIBERĂ

Necesitatea imperioasă a unui nou Cod al educaţiei 01.09.2009 Radu Benea Interviu cu deputatul liberal Ana Guţu, prim-vice-rector la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova Sistemul de învăţămînt din Moldova a fost în ultimii 8 ani terenul unor reforme radicale, aplaudate de unii şi contestate de alţii. Începînd cu limitarea autonomiei universitare şi terminînd cu experimente de factură ideologică, cum ar zice, spre exemplu, adversarii înlocuirii istoriei românilor cu disciplina istoriei integrate. Multe lucruri s-au schimbat, dar multe au rămas la fel, cum ar fi problemele cronice de finanţare, problema salariilor sau a lipsei de cadre didactice. Statul a impus în […]

ZECE ARGUMENTE ÎMPOTRIVA NOULUI COD AL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI DIN REPUBLICA MOLDOVA

Codul învăţământului, care a fost adoptat deja de către parlamentul Republicii Moldova la 19 decembrie 2008, reprezintă un document amorf, prost structurat, elaborat într-un limbaj completamente non-racordat la terminologia şi epistemologia educaţională modernă. Există o contradicţie dintre articolele Codului Transpare discrepanţa flagrantă dintre spiritul/litera Codului şi legislaţia europeană la care RM este parte Codul Învăţământului acordă un rol exagerat Academiei de Ştiinţe a Moldovei Codul învăţământului desconsideră profesia învăţătorului şi a profesorului universitar Codul învăţământului legiferează finanţarea insuficientă a sistemului educaţional Codul învăţământului adoptă o terminologie improprie familiei de limbi romanice din care face parte şi limba română Codul învăţământului […]

COLOCVIU “MEMORIE ŞI RECONCILIERE” – COLLOQUE “MEMOIRE ET RECONCILIATION”

La 8-9 decembrie 2008 în incinta salii de conferinţe Dedeman de la Chişinău a avut loc un colocviu organizat de Ambasada Franţei la Chişinău cu genericul: “Memorie şi reconciliere: construirea identităţii naţionale moldoveneşti” cu participarea experţilor în domeniul istoriei din Franţa şi Republica Moldova. Genericul colocviului a stârnit interesul şi curiozitatea mea personală – cine ar putea să ne înveţe pe noi, românii din Basarabia, cum să construim o “identitate moldovenească”? După cum am şi presupus, organizatorii colocviului au întins mâna actualei guvernări şi au venit cu un sprijin din exterior, finanţat de diplomaţia franceză, ca să “traseze” un algoritm […]