Daily Archives

În RM sistemul educaţional a beneficiat de o discontinuitate crasă în materie de modernizare şi reformare. Perindarea la nesfârşit a miniştrilor educaţiei practic în toate guvernele au făcut ca acest domeniu să fie intr-o permanentă derivă, supus unor experienţe mai mult sau mai puţin reuşite, care experienţe, în funcţie de competenţele miniştrilor, au generat un oarecare progres. Zicem un „oarecare” progres fiindcă nu putem nega meritul profesorilor din licee şi universităţi în educarea unor generaţii de tineri talentaţi, ambiţioşi şi cetăţeneşte activi. Totuşi, nu e un secret pentru nimeni că sistemul educaţional din RM trebuie supus unor reforme serioase, atât de ordin structural instituţional, cât şi de ordin conceptual. Aceste reforme depind, în primul rând, de voinţa politică a celor de la guvernare. Precizez: în interiorul unei coaliţii de guvernare există o majoritate de partid, prin urmare, voinţa politică a unei guvernări de coaliţie deseori se rezumă nu atât la consens, cât la voinţa politică a partidului majoritar din coaliţie, sau, prin extrapolare, la voinţa politică a liderului respectivului partid.

În ce punct al procesului de refornare a educaţiei din RM suntem în prezent? Exact acolo unde eram în 1994, 2002, 2006, 2009 şi…2012. Acest punct se numeşte Istoria românilor. Disciplina de predare în instituţiile de învăţământ preuniversitar a scos în stradă în 1994 tineri studenţi (care între timp s-au maturizat şi fac politică), a generat slogane de campanie pentru partidele politice (şi mai generează azi), a servit (neoficial) drept motiv de demitere a unui ministru, care s-a dovedit a fi, în primul rând, un mare intelectual, în afara  viziunilor oscilante ale unui lider de partid. Comunitatea istoricilor s-a pronunţat. Comisii speciale au votat. Oamenii de ştiinţă (cu exceptţia ideologilor de la curtea unor partide) au decis: istoria românilor şi punctum. Nu mai e loc pentru divagări de complezenţă pe placul „partenerului strategic” din est ce-şi ţine armata pe teritoriul RM, divagări alimentate şi de unii pretinşi istorici, care au făcut din românism o meserie. Prientenii ştiu de ce. Şi atunci? Căderea permanentizată în ridicol prin dorinţa de a evita orice cuvânt care ne aminteşte că suntem români (ce-i drept, o buna parte din noi fără memorie genetică, tot din lipsă de educaţie), ne face exclusivişti la capitolul identitar. Am ajuns să ignorăm politici educaţionale de modernizare a sistemului în numele ascunderii după deget. Am ridicat minciuna şi fariseismul la rang de demnitate de stat. Ăştia suntem noi,  mari geopoliticieni ai spaţiului est-european, produsul unei schizofrenii psiho- sociale, erijată pe post de „conducători”. Istoria românilor trebuie să rămână disciplină de studiu în şcoli şi licee, inclusiv cele alolingve, pentru a educa cetăţenii acestui stat în spiritul adevărului istoric, restul părerilor sunt opinii oportuniste. În istorie va rămâne adevărul despre noi, mai puţin nume de politicieni epigoni, care de dragul funcţiei sunt gata să afirme lucruri diametral opuse esenţei firii.

Şi ce e cu limba rusă? Citește AICI articolul în întregime