”Denumirea limbii intr-un spatiu geopolitic constituit recent ca stat tine doar de opinia elitelor stiintifice, punct.”
Interviu realizat de Camelia Badea, reporter ziare.com cu deputatul liberal-reformator în parlamentul RM Ana Guţu, doctor în filologie romanică, preşedinta Comisiei pentru politică externă şi integrare europeană, vice-preşedinta grupului politic ALDE la APCE
Când şi cum a apărut “limba moldovenească“?
Eu m-am pomenit din copilărie cu „limba moldovenească”, dar şi cu limba română. M-am născut în comuna Alexandru Ioan Cuza, judeţul Cahul, aproape de Prut, am copilărit la Cahul, oraş extrem de rusificat, unde, totuşi, nestingherit priveam TVR 1. Am avut cărţi româneşti în casă, părinţii fiind profesori de română şi istorie, iar cărţile le-am adus cu toţii din România în 1967,când am plecat împreună cu bunica mea la Iaşi şi Galaţi la rude (cele trei surori ale bunicii şi străbunica trecuseră Prutul încă în 1933, după moartea străbunelului). Pentru mama mea limba moldovenească s-a născut în 1944, odată cu ocupaţia rusească. Până în 1944 mama făcuse două clase româneşti – profesoara de clase primare îi învăţa pe elevi limba română, toate lecţiile începeau cu Tatăl Nostru. După venirea ruşilor, aceeaşi profesoară a trecut brusc, fără nicio explicaţie, la alfabetul chirilic şi la limba moldovenească. Din această cauza mama a fost nevoită, ca şi toţi elevii semeni de-ai săi, să repete clasa a doua. Consider că anume atunci (bazându-mă pe experienţa mea şi a părinţilor mei pe termen istoric scurt şi mediu) a luat naştere „limba moldovenească”, o făcătură ideologică de sorginte sovietică, menită să distorsioneze conştiinţa naţională şi să fabrice o nouă identitate – cea moldovenească. De altfel, să nu confundăm identitatea şi limba moldovenească de origine ideologică-sovietică, cu identitatea moldovenească de sorginte regională – Moldova e o regiune românească.
De ce aţi făcut această sesizare abia acum? Ce v-a motivat?
Încă din primii ani de la 2009 încoace am înaintat un set de iniţiative legislative în parlamentul RM cu specific lingvistic, care vizau cunoaşterea obligatorie e limbii române de către deputaţi şi funcţionari de stat, susţinerea obligatorie a unui examen la limba română şi istoria românilor pentru aspiranţii la cetăţenia RM, am elaborat un proiect de lege cu privire la politicile lingvistice, pe care l-am depus abia în acest an, deoarece nu aveam girul şi susţinerea preşedintelui de partid, până mai recent, Domnul Mihai Ghimpu. Argumentul dumnealui era că nu are rost să depui proiect de lege, în care se operează cu „limba română” , pe când Constituţia RM conţine faimosul articol 13 despre „limba de stat” „limba moldovenească, funcţionând în baza alfabetului latin”. În plus, pe interiorul coaliţiei de guvernare se ajunsese la o înţelegere de a nu pune în discuţii subiecte sensibile ce ţin de limbă şi identitate. Eu nu am respectat această prevedere, deoarece sunt în primul rând, profesor-lingvist. În 2010 am înregistrat iniţiativa ce ţinea de modificarea legii privitor la actele de stare civilă, iniţiativă care a devansat pierderea la CEDO a procesului Cibotaru vs RM, în urma acestui proces guvernul a venit cu co contra-iniţiativă, similară cu a mea, prin care românii din RM îşi pot declara identitatea pe propria răspundere, fără a prezenta acte doveditoare. Legea a fost adoptată abia în 2011, din păcate în 2010, proiectul meu a fost retrimis în comisii, la sugestia vice-preşedintei parlamentului care modera şedinţa Dna Palihovici, la propunerea liderilor fracţiunilor PD şi PLDM.
Ideea sesizării la Curtea Constituţională a RM referitor la interpretarea art.13 din Constituţie o aveam demult în cap. Am sugerat-o de mai multe ori colegului meu de atunci Valeriu Munteanu, el mi-a comentat că lucrează la această sesizare, că o va lansa mai târziu. La 5 martie a căzut guvernul Filat. Liderul Partidului Liberal Mihai Ghimpu a deraiat de la ideea europeană, contribuind imens la căderea guvernului, chiar dacă nu a votat pentru demiterea lui. Eu am simţit că nu-l mai pot urma. Criza politică era în toi, de asupra RM planau alegerile anticipate. Nu aveam de gând să candidez din nou pentru un mandat de deputat, eram de fapt şi în dizgraţia liderului de partid, deoarece sunt o persoană francă şi spun lucrurilor pe nume, iar astfel de oameni nu sunt agreaţi de liderii politici din RM. Am acţionat pe cont propriu, am elaborat textul sesizării, am depus-o la cancelarie la 26 martie, odată cu proiectul de lege privitor la politicile lingvistice. Atunci m-am gândit, că în eventualitatea anticipatelor, Curtea, totuşi, va examina sesizarea mea, cu atât mai mult că a fost reînnoită complet componenţa CC în iarna 2013. Nu puteam să depun până în 2013 sesizarea cu privire la interpretarea art.13 din Constituţie la o Curte constituţională, unde absolut toţi judecătorii era oamenii comuniştilor – ar fi fost un non-sens.
Care sunt argumentele dvs? În ce proporţie credeţi că vă împărăaşesc opinia concetăţenii dvs?
În Declaraţia de independenţă a RM din 27 august 1991 denumirea limbii vorbite de către locuitorii RM este corectă – limba română. Cum poate un articol din constituţie, votată conjunctural într-un parlament plin de nomenclaturişti-comunişti, să fie superior Declaraţiei de independenţă? Contradicţia dintre actul fondator al statului Republica Moldova şi art.13 din Constituţie creează mari divergenţe la nivel politic. Denumirea incorectă a limbii în constituţie este speculată în mod abuziv. O exegeză constituţională, prin care s-ar echivala din punct de vedere juridic sintagma „limba română” cu sintagma „limba moldovenească funcţionând î baza alfabetului latin” (chiar dacă îmi dau seamă că e o nerozie – cum pot fi echivalate din punct de vedere juridic două sintagme cu un conţinut lingvistic?!) ar permite, în baza demersurilor diplomatice să excludem „limba moldovenească” de la Consiliul Europei şi ONU, din toate documentele birocratice naţionale şi internaţionale. Din acest punct de vedere am reabilita, chiar dacă e să fie cu întârziere, limba română din RM, i-am reduce la tăcere pe politicienii de stângă, acoliţi ai estului imperial rusesc, care nu au doctrină, ci doar o singură obsesie – să salveze identitatea şi limba moldovenească, înfiptă în spaţiul dintre Prut şi Nistru cu preţul genocidului în masă prin deportări silite şi foamete organizată. Cât priveşte opinia concetăţenilor, nu odată am menţionat că denumirea corectă a limbii nu ţine de competenţa cetăţenilor, mai ales atunci când marea majoritate încă este prizoniera trecutului totalitar-comunist. Denumirea limbii într-un spaţiu geo-politic constituit recent ca stat ţine doar de opinia elitelor ştiinţifice, punct. Elitele şi-au spus părerea, inclusiv pe timpul regimului totalitar-comunist. Buneii mei niciodată nu au folosit sintagma „limba moldovenească”, au trăit în România Mare, au rămas fideli valorilor naţionale româneşti.
Ce sanse daţi unei soluţii favorabile ţinând cont de componenţa Curţii Constituţionale şi de contextul politic de la Chişinău?
Văd o izbândă în interpretarea CC , deoarece, reiterez, cinci din şase membri ai CC sunt intelectuali de talie europeană, sunt buni români nu graţie cetăţeniei, ci conştiinţei de sine, o conştiinţă matură şi fără echivoc. Nu aş vrea să fie calificate drept presiuni raţionamentele mele, însă, ţinând cont de oportunismul unor partide politice, discursul lor demagogic şi manipulator, nu mai putem aştepta. Adică, speranţa că vom putea rectifica art.13 din actuala Constituţie este cam deşartă. Afirm aceasta. Deoarece ştiu că nu există actualmente, şi nici nu va exista în viitorul apropiat o majoritate parlamentară constituţională, favorabilă modificării art.13. De aceea, Curtea Constituţională, din componenţa căreia fac parte intelectuali de valoare, trebuie să-şi spună cuvântul. A venit momentul propice.
Care ar fi principalele consecinţe ale recunoaşterii limbii române în Constituţia Republicii Moldova, atât pe plan intern, cat şi pe plan european?
După cum am mai menţionat, în plan naţional şi internaţional va dispărea confuzia cu privire nu doar la denumirea corectă a limbii, dar şi cea legată de existenţa a unei limbi aparte decât cea română. Spun această, deoarece foarte puţină lume (cu excepţia erudiţilor, experţilor) nu numai că ştie prea puţin sau deloc despre existenţa statului RM, dar cu atât mai mult nu ştie că RM are istorie comună cu România, şi de fapt, există un singur popor – poporul sau naţiunea română, dar această naţiune, trăieşte, deocamdată, în două state.
Consecinţa principală a tranşării problemei limbii române în RM ţine de revendicările spirituale ale românilor din RM, după atâtea umilinţe, după deznaţionalizarea forţată, ideologizarea diabolică, ale căror sechele le vedem şi azi, vom avea parte de un moment de glorie şi demnitate. Aşa să ne ajute Dumnezeu!
VEZI AICI interviul realizat de reporetrul Camelia Badea pentru portalul de știri ziare.com