(DE) CE NU ȘTIU ZIARIȘTII DESPRE APCE?

Posted by on


Din 2009 am avut onoarea de a reprezenta parlamentul RM la Adunarea parlamentară a Consiliului Europei, for european din care fac parte delegații din parlamentele celor 47 state membre ale Consiliului Europei. Pe parcursul acestor 5 ani am participat la ședințele grupurilor politicie, la discutarea rapoartelor în comisii și plen, la votarea rezoluțiilor și recomandărilor, adoptate în ședințele de plen ale APCE. Aceste sesiuni plenare au loc de 4 ori pe an: în ianuarie, aprilie, iunie și octombrie. Între sesiuni, rapoartele și rezoluțiile/recomandările sunt adoptate în ședințele Comisiei Permanente a APCE. O sesiune APCE durează 5 zile (de la 8.00 până la 20.00), adică toată săptămâna de lucru. Ședințele plenare au loc în prima și a două jumătate a zilei. Între ședințele plenare se întrunesc grupurile politice și comisiile permanente ale APCE.

M-am străduit să schimbăm în bine imaginea Republicii Moldova la Consiliul Europei, la APCE. Am fost activă, vizibilă prin luarea de atitudine, prin elaborarea declarațiilor scrise ce țin de probleme stringente de încălcare a drepturilor omului, prin discursurile în numele grupului meu politic – Alianța Liberalilor și Democrațiulor Europeni, dar și în numele meu ca membru al delegației. Nu ;tiu dacă cineva cunoș;te, cum e să ajungi  să ții  un discurs în plen la APCE. E foarte greu să obțíi acest drept pe marginea unor subiecte de interes major, chiar dacă te înscrii cu mult timp înainte (o lună, două până la sesiune), uneori riști să nu poți vorbi. Pentru a fi sigur că vei vorbi, cele 3 minute regulamentare, trebuie să-i conving colegii din grupul politic ca să-ți ofere dreptul de a vorbi în numele grupului politic, căci  vorbitorii în numele grupului politic vorbesc printre primii patru, ceilalți sunt supuși trierii conform faimoasei formule D’Hont. Anume astfel am procedat eu de multe ori pe parcursul acestor ani, obținând dreptul de a vorbi în numele grupului politic, de a pune întrebări personalităților invitate în numele grupului ALDE. Însă, pentru acest drept a trebuit să conving colegii, că subiectul pe care urmam să-l abordez e de interes general, și nu specific național.

Niciodată nu am înțeles atitudinea entităților media față de această lume aparte pe nume APCE. Parlamentul RM nu a acreditat niciun ziarist la CoE și APCE, puținii ziariști care s-au deplasat de o manieră sporadică la unele sesiuni APCE au transmis informații sumare, generale, care puteau fi luate de pe site-ul APCE, fără ca aceștia să se deplaseze la Strasbourg. De APCE și-au adus aminte ziariștii doar când președintele Nicolae Timofti a ținut un discurs în plen, și în luna octombrie 2013 când plenul APCE a examinat raportul cu privire monitorizarea instituțiilor democratice. Niciun interviu video  timp de 5 ani, nicio retransmisiune detaliată de la discuțiile în plen pe marginea unor chestiuni importante pentru legislația europeană. În schim toate ieșirile extremiste ale deputatului Grigore Petrenco au fost transmise cu lux de amănunte, fără a preciza că deputatului Petrenco mereu i-au dat replică pe măsură alți membri ai deleației noastre.

…În anul 2010 a fost adoptată rezoluția cu titlul Comemorarea victimelor Holodomorului (foametea organizată din Ucraina în anii 1932-33). Grație contribuției mele în proiectul rezoluției și în raport a fost inserată o informație istorică pe tema foametei organizate în Transnistria și RSSM (chiar dacă atunci pe interiorul AIE-1 nimeni nu a agreat această contribuție, practic am făcut-o pe cont propriu, fiind șefa delegației). Nimeni nu s-a interesat de acest eveniment. Nimeni nu s-a interesat care au fost amendamentele elaborate de mine și susținute de mai mulți colegi de la APCE. Nimeni așa și nu a aflat cum a arătat această dezbatere în plen, care a fost conținutul rezoluției.

Același lucru s-a întâmplat cu raportul pe marginea funcționării instituțiilor democratice din RM din octombrie anul trecut. Niciun jurnalist acreditat nu a dat detalii despre ședința plenară, niciun post TV sau radio nu s-a obosit să preia secvențe video, măcar în reluare dacă nu în direct. Unica știre a fost că – totul a ieșit cum și-au dorit comuniștii:  RM a rămas sub monitorizare. Entitățile media nu s-au obosit să vadă care au fost amendamentele delegației noastre, cum au trecut unele, de ce nu au trecut altele. Nimeni nu a menționat faptul cum spre momentul votării toți membrii delegației ruse au venit în hemicilu și  au votat alături de alți colegi din Armenia, Croația, Suedia, Franța și alte țări pentru ca RM să rămână sub monitorizare.

Nimeni nu a apreciat niciodată caracterul combativ al membrilor delegației noastre, care în fiecare zi de sesiune timp de 12 ore participă la toate ședințele, sunt activi și vizibili, or, nu întâmplător doi din membrii delegației, subsemnata și Valeriu Ghilețchi,  au ajuns președinți de comisii permanente la APCE. Vreau să menționez că la APCE nimeni nu te promovează pentru faptul că ești bogat, că ești aproape de liderul politic, că ești ruda cuiva, că îți datorează cineva ceva și din alte motive balcanice. Da, există algoritm politic, dar acest algoritm este unul civilizat, deoarece CoE / APCE promovează și apără valori.

Anume în numele valorilor europene în sesiunea din aprilie 2014 membrii delegației ruse au fost sancționați – lor li s-au retras dreptul de vot, dreptul de a participa la ședințele biroului APCE, Comisiei permanente, dreptul de a monitoriza și de a prezenta rapoarte. Am citit varii comentarii pe net, în care  autorii iau în râs această penalizare. Dar nu e chiar așa. Rusia a fost foarte deranjată de această penalizare. În ciuda influențelor pe care le au rușii în interiorul CoE și APCE, Rusia a fost penalizată sever, a existat un consens foarte larg pe interiroul grupurilor politice, inclusiv liderul Stângii Europene Unite, șeful lui G.Petrenco, a votat pentru sancțiunea împotriva Rusiei. Mai mult ca atât, această sancțiune nu se opreșete aici. Dacă Rusia nu va elibera Crimeia, APCE își rezervă dreptul de a o sancționa mai drastic, mai multe voci deja au cerut excluderea Rusiei din CoE, și aceasta poate să se întâmple.

Revenind la reflectarea sesiunilor APCE de către media din RM, am rămas mai mult decât surprinsă, când am citit o știre pe un portal din RM, care (culmea) prelua info de pe un portal rusesc referitor la votul din plenul APCE pe marginea sancționării Rusiei! De parcă nu ar exista delegația  RM la APCE pentru a furniza informațiii veridice…Televiziunile rusești au transmis la 10 aprilie în direct dezbaterea, televiziunile de la noi – nu au dat nicio imagine, multe posturi, portaluri nici nu știu că pot fi  urmărite live toate ședințele plenare ale APCE, cu sonorizare în câteva limbi. Dezbaterea a fost spectaculară, delegația rusă a părăsit APCE, în schimb galeriile erau pline de susținători veniți din Rusia. Vizitatorii din galerii au scnadat lozinci antieuropene după adoptarea rezoluției. Au fost pronunțate discursuri dure la adresa Rusiei și comportamentului său în Ucraina, amendamentele au fost dezbătute pasional, Petrenco fiind unul din cei mai mari susținători ai Rusiei, de parcă nici nu a reprezentat RM la APCE. Eu am avut onoarea să închei dezbaterile, cel puțin discursul meu nu a fost unul ezitant, aceasta contează foarte mult în astfel de dezbateri. Votul final a fost distrugător pentru ruși, APCE a demonstart că valorile sunt mai presus decât banii și interesele meschine.

De cinci ani fidelul și neobositul jurnalist din diasporă Gheorghe Bobeică, bun cunoscător al realităților de la APCE,  vine să întâlnească membrii delegației noastre, să le ia interviuri (de la toți, fără excepție), interviuri pe care le plasează ulterior pe youtube, fără a fi remunerat de cineva. Gheorghe Bobeică este jurnalist acreditat la CoE, și-a propus serviciile inclusiv televiziunii publice din RM, dar nicio entitate media nu s-a arătat interesată. Gheorghe Bobeică este stabilit la Strasbourg de mulți ani, are o familie frumoasă – soția Svetlana și patru copii. Jurnalistul Bobeică dorește un singur lucru – să fie util Republicii Moldova, dar Republica Moldova nu are nevoie de ajutorul lui în acest caz. Aș vrea să-i aduc sincere mulțumiri lui Gheorghe Bobeică pentru munca sa, ce trece neobservată și rămâne neapreciată de țara lui de origine. Totodată, îl asigur că reportajele lui de pe youtube sunt și vor fi în continuare o sursă documentară foarte importantă pentru cei care se vor interesa de istoria politică a Republicii Moldova.  Tot ce as putut face acest jurnalist de la Strasbourg e să pună la punct un site proriu, neodacii.com, pe care îl alimentează cu materiale jurnalistice ce vin din toată lumea.

Imi dau  foarte bine seama că un reportaj de la sesiunea APCE nu face rating. O crimă, un jaf, o ceartă ca la ușa cortului aduce accesări și  vizionări.Totuși, urmărind portaluri și TV internaționale, imi dau seamă cât de departe este jurnalismul nostru de ceea ce se poate numi profesionalism, creativitate și profunzime.

Dincolo de autoritatea pe care am căpătat-o în mediul APCE și care poate aduce un anumit grad de consolare intelectuală, îmi exprim regretul, că toți acești cinci ani de activitate intensă, în favoarea imaginii RM la CoEși APCE, activitate atât de solicitantă din punct devedere intelectual, nu a fost niciodată pe deplin cunoscută și apreciată în spațiul public. Și nici nu are de unde. Un stat precum RM, care nu a înțeles că valorile europene – statul de drept, libertățile fundamentale ale omului, democrația – trebuie să fie în centrul atențeiei, și că acest stat trebuie să aibă cel puțin un ziarist acreditat la CoE și APCE, mai are de parcurs o cale importantă pentru a aduce aceste valori acasă.