DUCA – FEODALUL SAU CEA DE-A DOUA CĂDERE A UNIVERSITĂȚII DIN TIRASPOL REFUGIATĂ LA CHIȘINĂU

Pamflet

Toate bune și mai bune după întronarea a treia a lui Duka în fruntea Academiei (nu cea de la Jmerinka, cea de științe din Moldova, trunchiată, dar tot pe acolo), recent înscăunatului, de Curtea de Conturi controlatului, de opinia publică învinuitului, uite că îi revin pohtele (a se citi poftele) feodale! După ce a făcut-o de oaie, fondând cu Voronin universitatea akademikă pentru a o isprăvnici, pardon, a o ”rectori”, pe muierea sa (că la acea universitate nu prea vin studenți), Duka a bulbucat ochii tulburați de atâta cercetare în chimie ecologică spre o nouă pradă. Că dă mă rog, nu poți numi universitate o încropeală de te miri ce – niște hangaruri decorate cu tehnică modernă din bani publici, ce urma să ajungă în alte instituții valoroase, hangaruri fără cadre, fără perspectivă, cu niște profesorași buhăiți de atâta băutură prin cabinetele sovieticei academii (gen Buhhhh, scuzați, Bahnaru, mare director pe institut de filoșefuleție, dublu decorat de camaradul său de patriotardism Ghimpul Mihail Fiodorovitsh).

Prada! (Nu Prado, de Maja desnuda și Maja vestida de Francisco de Goya, cu siguranță, nu au auzit academicienii de la noi). Prada pe care a pus ochii bulbucați Duka-feodalul este Universitatea din Tiraspol, refugiată la Chișinău după  războiul din stânga Nistrului. Ce idee genială! Să ”optimizezi” două universități! Fantastic de modern! O să-i placă și Maiei Sandu! Da poate și unor șefi de partide! (Să stai bine cu șefii este regula de aur pe care Duka a însușit-o de pe timpurile când comsomolea cu liderii comuniști). Feodalizarea academiei a devenit patimă pentru înscăunatul, mult prea controlatul, dar nepenalizatul Duka. A găsit și complice pe potrivă – Laurențiu Calmuțchi, care a rectorit două mandate, și, aidoma feodalului de la academie, râvnește la cel de-al treilea. Ehee, aici LA Moldova, al treilea mandat, dar și al patrulea, al cincilea etc – e monedă curentă! Dacă nu ești capabil să ”mandatuiești” la infinit – ești un bleg! S-au înțeles cei doi, feodalul Duka și aspirantul la ”înnobilire” prin mandat etern Calmuțchi, să unească cele doi moșii – universitatea ”academică” și Universitatea din Tiraspol, refugiată la Chișinău, ca să-și sporească avuțiile. Duka ar prinde doi iepuri odată (ca să nu plagiăm vestita zicere cu două vaci mulgătoare ale lui Voronin și vițelul deștept, adică. academician): unu (pe academicește, primo) – o descalecă pe madama sa din șaua de rector (să-i facă pe plac lui Donciul, mare ”dregător” de integritate din buzunarul lui Ghimpul-dezintegratul, liberal nefericit în căutarea briliantelor risipite prin cazinourile din Europa), și, doi (pe academicește, secundo) – mai asigură niște bănișori de la vaca slăbănoagă pe nume ”bugetul public al RM” (vaci grase do holmogora, care dau 30 litri de lapte pe zi, deocamdată academia nu a inventat). Genial! – vor spune șefii, vor titra ziarele. Duka – feodalul academik de Jmerinka, merită premiul Nobel! Ce contează că în spatele numelui ”Universitatea din Tiraspol, refugiată la Chișinău”, stau zeci de profesori, care au suferit în urma războiului de pe Nistru, ce contează că aceasta este istoria recentă a sutelor de specialiști-pedagpgi formați de această instituție! (Desigur, mai puțin contează, că umila mea persoană și-a început cariera în această înstituție la Tiraspol, unde  am perfectat sute de pagini de documente didactice la o mașină de dactilografiat cu grafie chirilică, acolo am petrecut prima mea lecție de limbă franceză în grupa academică a facultății de psihopedagogie, de acolo am fost admisă la doctorat….). Acești profesori refugiați au îmbătrânit prin cămine, deoarece statul nu a avut buget pentru nefericirea lor, statul a întreținut ditamai academie, cu cercetători veniți de pe aiurea, care nici limba română nu o cunosc! Uite că vine un Duka – un autoproclamat prezident de academie, nelegitim moral, un plagiator ordinar, care și-a urmărit doar confortul său personal, și taie în valoarea vie pe nume tradiție, istorie și respect…

Quousque tandem abutere,  Catilina,  patientia nostra? Quam diu etiam furor tuus iste nos eludet?!

Îi las pe feodalii gen Duka, Calmuțchi și muuulți alții, să pună mâna pe dicționar și să traducă acest început din faimoasele Catilinare ale lui Cicerone. Au trecut aproape două milenii de la aceste discursuri, dar tot valabile sunt…Poate pe feodalii dezlânați îi vizitează Marea Doamnă pe nume Conștiința…

P.S. Prima cădere a Universității din Tiraspol a avut loc după războiul de pe Nistru, când s-au refugiat studenți și profesori, cu ce au apucat să ia cu ei… A fost o tragedie, statul, din păcate, e restanțier în a despăgubi moral și material colectivul pedagogic al acestei universități. Îndemn colectivul Universității din Tiraspol refugiate la Chișinău să ia atitudine față de grosolănia care este pusă la cale fără voia lor, fără acceptul ministerului educației, și să nu permită cea de-a două cădere a Universității din Tiraspol refugiate la Chișinău  -abuzul plăsmuit de nelegitimul președinte al AȘM Gheorghe Duca și rectorul ”pe ducă” Laurențiu Calmuțchi, prin unificarea a două instituții – una clientelară – alta cu tradiții și simboluri.  

 

 

Published