DEMARAREA PROIECTULUI DE DRUM LOCAL LA LOZOVA, STRĂȘENI

Lozova 5 Lozova 2

Duminică, 24 august, reprezentanții Partidului Liberal Reformator au participat la demararea lucrărilor de construcție a unui drum din satul Lozova, raionul Strășeni.

Lungimea drumului este de 0,8 kilometri, iar valoarea proiectului este de 4800000 de lei. În urma licitației, a fost acceptată compania care a făcut oferta cea mai avantajoasă- 4100000 de lei.

La eveniment au fost prezenți co-președinta Partidului Liberal Reformator Ana Guțu, deputatul Valeriu Saharneanu și vicepreședinții PLR Ștefan Chitoroagă și Dorin Dusciac.

Primarul satului Lozova  din partea partidului Liberal Reformator, doamna Maria Ursachi a adus la cunoștința locuitorilor sumele alocate din fondul rutier pentru reabilitarea drumurilor din localitate.

Recent, a demarat și reparația unui drum cu o lungime de 300 de metri din localitate. Costul lucrărilor de reparație este de 990 de mii de lei.

Reprezentanții PLR deputatul Ana Guțu, deputatul Valeriu Saharneanu, viceministrul mediului Dorin Dusciac,  directorul Moldsilva Ștefan Chitoroagă – i-au felicitat pe locuitorii satului Lozova cu ocazia demarării lucrărilor de construcție a drumurilor din localitate.

În cadrul discuțiilor au fost analizate mai multe evenimente prioritare pentru Republica Moldova, inclusiv semnarea și ratificarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană dar și necesitatea soluționării urgente a embargoului la fructele și legumele moldovenești, impus de Federația Rusă.

 

 

Published