SCRIBUIARZII DE TREI PARALE (NU E VORBA DE BERTOLT BRECHT)

S-au înmulțit  scribuiarzii în Republica Moldova, ai căror comanditari fac business cu statul într-o veselie, chiar dacă din banii furați le dau bloggerașilor de trei parale niște sume derizorii. Din cauza comanditarilor politici, hoți de buget public, avem drumuri reparate ce se strică după prima zăpadă, trenuri renovate cu materiale spumante pentru tuning-uri de automobile, trenuri ce ard la razele soarelui, avem instituții reparate anual și echipamente, procurate cu sume ce depășesc de zeci de ori costul real al materialelor de construcție și al pieselor inginerești….Din para-îndărături (”otkat-uir” pi moldovenești) sunt finanțate partidele politice și…scribuiarzii (a se citi – bloggerii)! Tare s-au mai înmulțit, Doamne, acești ”vărsători” neinspirați de cerneală politic angaja(n)tă! Culmea, își permit apostrofări, porecle, denigrări, numai să îi facă pe placul comanditarului politic! Denigrarea nefondată a persoanelor publice – așa e  percepută  de către scribuiarzii de trei parale libertatea de exprimare. Sclavul-scribuiard – trebuie să pupe fundul stăpânului – căci asta e sarcina de bază a scribuiardului, să îl ”uimească” prin ”talentul” de blogger, care îi va asigura existența de zi cu zi, căci în afară de postări agramate și aberante nu știu să facă nimic în viața aceasta. Am avut și eu o altercație verbală cu unul din acești scribuiarzi de trei parale, care mișună în spațiul virtual din RM ( nu i-a dus capul niciodată să facă ceva bun pentru românizarea internetului). Culmea! Tipul crede că TOȚI politicienii sunt niște incapabili, nu știu să scrie, și nu își gestionează ei personal conturile pe rețelele sociale! (Minte de scribuiard de trei parale, care se crede ”primul cocoș scriitor din coteț”). Prezint mai jos fotografia (”capture”) dialogului. E valabil pentru toți bloggerașii de trei parale din RM, care nu se dezlipesc de la ecranele tabletelor, cei care nu au nici părinți, nici mame, nici copii, cei care cred că lumea se învârtește doar în jurul lor și al comanditarului pe care îl venerează. Ei sunt mulți, exact ca la Lăpușneanu. E o dedicație pentru scribuiarzii de trei parale, mai mult la această temă nu revin. Iar bloggerașii – cățeluși  lătrători la lună plină, sper, cel puțin vor avea un freamăt de remușcare în   modesta ramificare de circumvoluțiuni ale materiei cenușii din căpuceanul  rataților cu diplomă de studii superioare.

pagina Gandrabur

 

 

Published