DUPĂ ASOCIERE – FIE ȘI POTOPUL

Istoria monarhiei franceze ne oferă unele exemple de aserțiuni, care au intrat în patrimoniul universal, ce oglindește ascensiunea experiențelor societale și umane. Astfel, Ludovic al XIV-lea, supranumit Regele – Soare, a înscris în istoria Franței  pagini glorioase de centralizare a puterii monarhice, de consoliodare a statului monarhic francez. Renumita sa frază – Statul sunt eu (l’Etat c’est moi) poate fi considerată drept slogan al apoteozei monarhiei franceze. În schimb Ludovic al XV-lea nu a fost decât o replică fadă a tatălui său, acesta fiind interesat mai cu seamă de favoritele sale, intrând în istorie prin a delăsa treburile statului pentru 25 de ani în mâinile Marchizei de Pompadour, una din favoritele sale, femeie de proveniență umilă, talentată în ale administrației. Ludovic al XV-lea avea o singură preocupare – să-și petreacă frumos timpul, să cheltuiască banii  din vistieria coroanei franceze. Aserțiunea ”După mine – măcar potopul” (Après moi – le déluge ») ne-a rămas de la el

Anul 2013 va rămâne în istoria emergentei democrații a RM drept an al unei crize politice, declanșate de o vânătoare ilegală, soldată cu moartea unui om. Pe fundalul acestei crize, coroborate cu ambițiile disproporționate ale liderilor politici din RM, s-a născut un guvern ”de tranziție”. De ce de tranziție – fiindcă era nevoie să trecem un vad. Vadul se numea ”Acordul de Asociere a RM la UE”. Noiembrie 2013 a fost marcat de summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius. A urmat liberalizarea regimului de vize. Apoi semnarea și ratificarea Acordului de Asociere.

În miezul acelei crize politice era deja negociat și format  un guvern minoritar. Cei 7 deputați care s-au desprins din PL au stricat planurile concepătorilor unui guvern minoritar, menit să treacă cu bine vadul.

Subsemnata și colegii de atunci au fost învinuiți de trădare. ”Au spart dreapta românească”, ”Au spart Partidul Liberal”, ”Au fost cumpărați de Filat” (cine mai poate crede că Filat ar fi dat bani ca să fie votat Leancă premier?) etc.

Am trecut prin clipe infernale de blam public. Dar tuturor le-a plăcut că am trecut de Vilnius, că am obținut liber la vize, că am semnat și ratificat Acordul de Asociere la UE, care va servi de  acum încolo drept o ancoră ireversibilă pentru orice guvern  ce va veni.

 

Published