Monthly Archives

6 Articles

LA FRANCOPOLYPHONIE – COLLOQUE INTERNATIONAL, X-e EDITION, ULIM

Posted by on

foto 4 foto 3 foto 5 foto 6 foto 7 foto francopilf.1

Le 29 mars à l’ULIM, dans Aula Magnifica, a eu lieu la X-e édition du Colloque la Francopolyphonie, ayant comme générique cette année «L’interculturalité et l’herméneutique  à travers la linguistique, la littérature, la traduction et la communication». Cette année le colloque regroupe    une centaine de participants venus de 14 pays, représentant une cinquantaine d’établssements universitaires et centres de recherches.  Les partenaires du l’ULIM dans l’organisation du colloque sont l’AUF, l’Ambassade de France en Moldavie, l’Alliance Française de Moldavie, l’Université Paris Sorbonne Nouvelle, l’Université “Stefan cel Mare” de Suceava,  l’Université Feira de Santana de Brésil, 

 L’herméneutiquelangue commune de notre temps (Vattimo) caractérise l’espace intellectuel et culturel de notre époque relativiste postmoderne. Le  visage contrasté et polymorphe de l’herméneutique installe  un règne interprétatif dans un monde multipolaire où il n’y a pas de faits, mais seulement des interprétations (Nietzsche) parce que nous sommes des êtres qui vivent le drame insurpassable du sens, d’un sens que nous nous efforçons de comprendre, mais qui est  toujours extensible suite au caractère interprétatif de notre expérience du monde. La compréhension, catégorie essentielle de l’herméneutique, est un mode primordial de notre être-au-monde. Mais le Logos humain (raison+parole) est dans l’incapacité d’exprimer l’Être situé au-delà de l’intelligence. Il doit se contenter de l’indiquer, de le signifier, de l’interpréter. Sans rien rajouter au Réel, l’herméneutique introduit un nouvel ordre de fonctionnalité anthropologique, celui de la  transcendance du Réel – de représenter, d’interpréter, d’analyser, d’expliquer, d’élucider le Réel par des signes et de comprendre ces signes comme représentant le Réel.

L’interculturalité doit apprivoiser l’herméneutique et la mettre à ses services parce que l’intercompréhension des cultures n’est pas une intuition pure, directe et immédiate, elle doit faire des détours suite à l’entendement humain qui est par essence participatif. La véritable humanité tient compte de la raison étrangère et se rend sensible à une autre source de sens. Le cogito humain ne règle ses problèmes que dans un antagonisme adaptatif entre la raison et une raison autre à travers la confrontation de perspectives. Notre irréductible appartenance à l’espèce humaine est la condition d’une compréhension mutuelle, d’un dialogue possible, d’un engagement pour mieux rendre compte des faits et asseoir un monde plus compréhensible et plus intelligible.

Le langage (langue+parole) est la dimension essentielle pour fonder une vraie herméneutique. La raison n’existe que dans le langage et par le langage, qui est son unique et ultime organon. L’herméneutique ouverte d’aujourd’hui souligne que tout sens est relatif aux conditions de la compréhension possible dans le contexte des formes de vie dépassant l’autonomie normative de la langue, le caractère statique et automatique de la compréhension suite à la récursivité des règles, décrétant une approche créative, imprévisible et incalculable de la compréhension. Dans ce sens, l’interprétation n’est plus la prise de connaissance du compris, mais l’élaboration des possibilités esquissées dans le comprendre (Heidegger). Ainsi, l’unité spéculative du Langage  et de l’Être contribue à une mise en forme du réel, au fondement de notre rapport au monde, à autrui et à soi, au renouvellement incessant et au mouvement du sens dans la compréhension et l’interprétation.

   La traductologie est redevable à l’’herméneutique qui s’arroge un rôle médiateur dans l’activité traduisante. Par définition la traduction ne trouve son essence que d’être partage et/ou parcours herméneutique entre deux cultures, entre deux discours, entre deux sujets. La traduction est le plus indocile des actes langagiers qui révèle une opposition factice et/ou adaptative entre identité et altérité. La mission titanique qui s’en suit est cette activité de relation par excellence comme rapport demeuré rapport (Meschonnic) qui permet mieux reconnaître une altérité dans une identité. Une telle démarche médiatrice de l’herméneutique réduit l’opposition banale et aporétique entre partisans de la lettre, attachés au texte de départ (sourciers) et défenseurs du sens, soucieux de l’efficacité de la transmission du message (ciblistes). Une traduction est toujours sur une ligne de fuite, jamais définitive, toujours ouverte à la reprise, à la retraduction par nature et nécessité. C’est aussi un dépassement – progression en avant (Hegel), représentation-suppléance (Gadamer) parce que toute l’identité d’une traduction est faite d’altérité et sa nature hétérogène montre qu’il ne s’agit là que de deux modes d’être qui, de surcroît, ont ontologiquement besoin l’un de l’autre.

     La littérature orchestrait de toujours le compromis (in)stable entre une logique du « territoire » et une logique « herméneutique », légitimé par son caractère de discours cumulatif et inclusif. Le littéraire  commente les œuvres en s’appuyant sur des routines interprétatives et sur son propre charisme, en recourant à deux stratégies : la fuite vers le « haut » (la philosophie) et la fuite vers le « bas » (l’érudition). Dans un dernier temps, son ouverture à des corpus littéraires l’oblige à se préoccuper davantage de la question du texte, en accordant un rôle privilégié à la mémoire, à la diversité des supports matériels, aux modes de diffusion, à la diversité des usages des textes. De même, elle l’incite à renouveler sa réflexion sur l’auctorialité et sur la question des appareils d’interprétation de textes littéraires.

      Les médias et la communication participent au processus de mise en relation qui recoupe précisément la (re)définition herméneutique de la compréhension, de sa nature dialogique comme recherche d’un accord. Pourtant, la communication humaine procède des confusions véhiculées entre l’étant que nous sommes et les étants subsistants et manipulables, soit de l’objectivation et de l’aliénation méthodologique (Ricœur) or, en l’absence de la vérité on décide d’un sens. Les médias exploitent au maximum la nature idéologique du langage qui exprime différents sens dans des co(n)textes différents ainsi que l’incapacité des agents de la communication d’exercer un contrôle total sur les symboles, les signaux, les expressions, les unités de message et le sens de l’information pour profiler et promouvoir des intentionnalités diverses.

        Le sacrement du langage humain (Agamben) et  son anthropogénie (Van Lier) comme donné-construit suit une évolution hiérarchique, dialogique et adaptative pour projeter une dialectique infinie des entre-deux à l’interface des oppositions : fermeture-ouverture ; réalité –représentation ; unité-diversité etc. et c’est à l’intelligence herméneutique que revient la (re)découverte de la puissance créatrice du langage et de l’unité spéculative de l’Être et du Langage.

 

+++

Francopolifonia 2015, ediţia a X aniversară

Deschideri hermeneutice ale interculturalității

Institutul de Cercetări Filologice şi Interculturale (ICFI), Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Libere Internaţionale din Moldova organizează Colocviul Internaţional „Interculturalitatea și hermeneutica prin prisma lingvisticii, literaturii, traducerii și comunicării” în parteneriat cu universităţile Nouvelle Sorbonne Paris 3 , « Ștefan cel Mare » din Suceava, « Feira de Santana » din Brazilia şi în colaborare cu Agenţia Universitară a Francofoniei, Ambasada Franţei şi Alianța Franceză din Moldova. Manifestarea va avea loc pe data de 27 martie curent, în incinta Universității  Libere Internaționale din Moldova (etajul 4, deschidere în Aula Magnifica).

            Hermeneutica limba comună a timpurilor noastre (Wattimo) reliefează spaţiul  intellectual şi cultural al epocii noastre relativiste postmoderne. Caracterul  contrastiv şi polimorf al hermeneuticii impune o dominație a interpretării într-o lume multipolară în care nu există fapte, ci doar interpretări (Nietsche)  pentru că fiinţele umane trăiesc drama insurmontabilă a sensului, pentru perceperea căruia  depun eforturi susținute dar care este mereu extensibil grație caracterului  interpretativ al empirismului nostru existențial. Comprehensiunea, categorie esenţală a hermeneuticii, este și însemnul primordial a modului de a fi al ființei umane. Dar Logosul uman (raţiunea şi limbajul), nu este apt să pătrundă fiindul situat dincolo de granițele inteligenței. Acesta se limitează să-l indice, să-l exprime, să-l semnifice, să-l interpreteze. Complementând Realitatea, hermeneutica instaurează o nouă ordine de funcţionalitate antropologică – transcendenţa Realului prin reprezentarea, interpretarea, analiza, explicarea, elucidarea acestuia prin semne/simboluri şi perceperea acestora ca reprezentând Realul.

La acest eveniment vor participa profesori din peste 34 de instituţii de învăţământ superior şi de cercetare din 14 țări ale lumii precum Franța, Belgia, Italia, Spania, Brazilia, Polonia, Turcia, Rusia, Ucraina, Letonia, Camerun, Coasta de Fildeş inclusiv din 10 universități din România și 8 din Republica Moldova. Personalităţi notorii din numeroase ţări îşi vor aduce contribuţia pentru optica hermeneutică a interculturalităţii  prin comunicări care se anunţă variate şi originale.

La conferinţa de inaugurare vor conferenţia  distinși invitați precum Sanda-Maria Ardeleanu, prof. univ., DHC, Universitatea « Ștefan cel Mare », Suceava, deputat;  Philippe Loubière, dr., traducător, jurnalist, Universitatea Nouvelle Sorbonne Paris 3, Franţa; Alexandru Laurențiu Cohal, dr., prof. asociat la Universitatea din Pavia, Italia ş.a. ULIM-ul a fost reprezentat de profesorii Elena Prus, dr. hab., Directoare a Institutului de Cercetări Filologice şi Interculturale; Victor Untilă, dr. hab., Vice-Director  ICFI, Ludmila Hometkovschi, Decanul Facultăţii Litere, Ion Manole, prof. univ, dr. hab., Gh. Râbacov, şef Catedră Filologie Romanică.

La deschidere vor participa cu alocuțiuni dl Jérémie PETIT, Primul Consilier al Ambasadei Franţei, dl Roman Kwiatkovski, Director al Antenei AUF, Chişinău, dl Emmanuel Skoulios, Director al Alianței Franceze din Moldova.

Lucrările se vor desfăşura cu ușile deschise, fiind invitați toți cei interesați de tematica colocviului. Limbile de comunicare ale colocviului sunt franceza, româna, engleza, italiana, spaniola, rusa.

 

Consultez le programme du colloque Francopolyphonie édition 2015

 

 

 

UNIREA FACE PUTEREA

Posted by on

tricolor

La cei 97 ani de la Unirea Basarabiei cu România constatăm revenirea ciclului istoric la punctul nevralgic ce a generat Unirea din 1918: conjunctura internațională favorabilă actului unirii, inclusiv pericolul rusesc. Doar că în 1918 acest pericol se rezuma la expansiunea comunismului și a terori roșii, iar astăzi pericolul rusesc constă în butonul de declanșare a unui război nuclear, buton care stă la îndemâna președintelui tuturor rușilor (mai nou, și al tuturor găgăuzilor din RM) Vladimir Putin.

Nimeni nu e naiv să creadă că Republica Moldova este o piesă importantă la masa ruletei rusești, capabilă să pericliteze planurile  expansioniste ale lui Putin. O ditamai Ucraină, leagăn al slavismului, e decimată de mercenarii furnizați generos de Rusia, cu tot cu armament și mod de utilizare. Încet, dar sigur, Ucraina își pierde teritoriile sale suverane și nimeni nu-i mai garantează (nici nu poate să o facă) revenirea ei în frontierele recunoscute de ONU.

Născută dintr-un proiect de ocupație, inițial imperială rusă, mai apoi imperială sovietică, Republica Moldova, a încercat să se afirme ca un stat independent, suveran, cu toate atribuțiile necesare. După 24 de ani de independență declarată, într-un sfârșit asociată la UE,  azi RM vine cu un patrimoniu politic, economic și social mult prea sărac pentru a face față unei eventuale crize de proporții. Vulnerabilitatea securității pe toate palierele – militar, alimentar, energetic, informațional – fragilizează Republica Moldova.

Corupția la nivel înalt, disfuncționalitatea instituțională datorată aservirii partinice, sistemul de justiție carențial, lipsa voinței politice în luarea deciziilor cruciale pentru destinul cetățenilor – toți acești factori împiedică avansarea Republicii Moldova pe calea progresului. Elita politică, fiind emanația potențialului uman local, tributar al mentalităților sociale și obișnuințelor comportamentale comunistoide, este practic incapabilă să gestioneze corect și în beneficiul cetățenilor  treburile în stat.

Spuneam mai sus de punctul nevralgic al istoriei, care ar putea declanșa reiterarea ciclică a evenimentului – Unirea Basarabei cu România din 1918. Consider  Republica Moldova a ajuns în acest punct nevralgic al dezvoltării sale, iar spațiul public (indiferent de proprietarii instituției media) trebuie să devină arenă de discuții, dezbateri, care ar răspunde la întrebarea: după atâția ani de încercări eșuate de a se autoguverna, merită Republica Moldova să rămână un stat (pseudo)suveran și (pseudo)independent? Sau, pentru binele  cetățenilor Republicii Moldova, indiferent de preferințele lor politice/ doctrinare, de apartenența național-culturală, acest copil rătăcit pe nume Republica Moldova, trebuie să revină la Țara-Mamă România?

Or, reunificarea celor două state românești este inevitabilă, rămâne doar să ne întrebăm – ce mai așteptăm? Sau, poate, pe cine așteptăm?

 

 

 

 

LA FRANCOPHONIE – POLYPHONIE DES VALEURS À L’ULIM

Posted by on

La francophonie est née d’un désir ressenti hors de France.

(Boutros Boutros-Ghali)

La francophonie est entrée dans la vie quotidienne de l’Université Libre Internationale bien avant l’institutionnalisation de la République de Moldova et,   notamment, son entrée en tant que membre titulaire de l’Organisation Internationale de la Francophonie en 1997 au sommet de Hanoi. La même année l’ULIM a été acceptée comme membre de plein droit de l’AUPEL-UREF, l’ouverture de la filière francophone « Gestion et Administration des Entreprises » ayant été l’événement–symbole de l’adhésion de l’ULIM à l’espace francophone mondial.

À la source la stratégie du développement de notre université prévoyait clairement le privilège des enseignements en langues étrangères, y compris en français. Des groupes académiques avec des enseignements partiellement ou entièrement francophones ont été créés aux départements de sciences économiques, droit, histoire et relations internationales. Bien sûr, le département des langues étrangères comportait une chaire de philologie française dont les traditions remontaient aux plus anciennes facultés de langues de la république – celles de l’Université d’État de Chisinau et l’Université de Balţi.

Parler de la francophonie en Moldova en général et à l’ULIM en particulier veut dire, tout d’abord, parler de valeurs.

 

……

La francophonie est, sans doute, une valeur incontestable car elle contribue largement aux connexions interculturelles. La perception de la francophonie dans les milieux estudiantins de l’ULIM est d’obédience spirituelle. Les étudiants associent à la francophonie, tout d’abord, la langue française qu’ils ont en partage. Et, comme toute langue est porteuse d’un message civilisateur prégnant, bien sûr, c’est la culture et la civilisation de la France que les étudiants attachent à la francophonie. Cette appartenance première franco-française parfois est une vérité inaliénable pour eux, certains ayant passé toute leur enfance et adolescence dans une atmosphère scolaire profondément marquée par l’expérience curriculaire du pays phare  – la France.

Abdou Diouf: « La Francophonie, c’est d’abord bien sûr la défense et la promotion de la langue française. C’est aussi, et à travers d’ailleurs la défense de cette langue, le combat pour faire progresser certaines valeurs, la paix, la démocratie, la solidarité entre les peuples, les droits de l’Homme, l’État de droit. »

Lire le texte intégral de l’article

Picture 008 ??????????????????????????????? ??????????????????????????????? ??????????????????????????????? IMG_1959 ??????????????????????????????? ??????????????????????????????? ???????????????????????????????

 

 

”VIVA EL CANCER”

Posted by on

Eva Peron  a fost o personalitate politică a Argentinei anilor  patruzeci, soția generalului Peron, care ajuns mai populară decât soțul său grație implicațiilor în favoarea drepturilor sociale ale nevoiașilor. Totuși, în 1953, când zăcea pe patul de spital bolnavă de cancer, pe străzile Buenos-Aires-ului puteau fi observate inscripții ”Viva el cancer”.  Era inscripția urii față de Evita pentru că era femeie, pentru că era de proveniență umilă, pentru că a combătut discriminarea într-o țară militarizată, crispată de prejudecăți.

Suntem în Republica Moldova, anul 2015.  Un stat problematic, bântuit de corupție și…. cancer. Cancerul face ravagii în populația RM, morbiditatea cauzată de cancer este direct proporțională cu mortalitatea, adică, în fiece an se atestă un număr tot mai mare și mai mare de îmbolnăviri și respectiv, un număr tot mai mare de decese în raport cu anul precedent. În țările UE, spre comparație, chiar dacă numărul celor ce se îmbolnăvesc de cancer este în creștere, numărul deceselor rămâne la același nivel (date statistice în baza exemplului Franței). Importanța combaterii  cancerului este consfințită în strategii și planuri de acțiuni, elaborate de ministerul de resort, sunt organizate campanii de sensibilizare, care costă mulți bani, dar eficiența acestora pare a nu da roade.

RM se poate lăuda cu un ditamai institut oncologic, poate cel mai fioros spital în mintea cetățenilor, căci dacă spui ”spitalul oncologic” despre internarea unui pacient, următoarea instituție, inevitabil, pentru acest pacient, este morga.

Bolnavii de cancer se confruntă nu doar cu nemiloasa maladie, care, practic, în condițiile RM, este incurabilă, ci și cu mizeria serviciilor medicale prestate de spitalul oncologic și subdiviziunile sale. În pofida milioanelor care sunt investite în reparații, spitalul nu reușește să facă față cerințelor mereu crescânde ale pacienților. Insuficiența de servicii infirmiere, lipsa medicamentelor de prima necesitate, condițiile indecente de spitalizare (de exemplu, un singur veceu cu un singur bideu, pentru femei și bărbați, în secția hematologie, unde sunt internați pacienți ce urmează tratamente cu chimioterapie, radioterapie etc) – toate induc la ideea că drepturile cetățenilor, bolnavi de cancer, sunt încălcate, deoarece ei sunt supuși unei duble torturi – pe lângă calvarul durerilor prin care sunt nevoiți să treacă, mai sunt supuși și umilinței de a nu fi tratați în condiții umane decente.

De ce se întâmplă aceste atrocități (bănuiesc, nu doar în cazul bolnavilor de cancer) în RM? Răspunsul este unul: managementul defectuos al instituțiilor spitalicești. Un director de spital nu poate fi dependent politic. Dar el este. Un director de spital trebuie să fie, în primul rând, manager, și nu doar medic, dar el nu este. Un director de spital nu trebuie să fie implicat în operațiuni de spălare a banilor publici prin reparații curente ineficiente, prin înlocuirea unei gresii cu alta de dragul înlocuirii, dar acest director este (doar trebuie cumva să finanțeze partidul care l-a pus în funcție)! Un director de spital ar trebui să aibă grijă atât de spațiile spitalicești, eficiența și comoditatea acestora, cât și de morgă .… A propos, ați văzut cumva morga spitalului oncologic? Dezolant aspect. Nu mai zic de interior. Nici chiar așa, domnule director al spitalului oncologic!

Cred că cei mulți  implicați în perenitatea  mizeriei existențiale a canceroșilor, ar subscrie acelei inscripții din depărtații ani 50 ai Buenos-Aires-ului din secolul trecut ”Viva el cancer”.

 

 

 

MAMA

Posted by on

Fericirea are un nume – MAMA. Mămica mea Valentina a fost o sfântă în viață. A fost… Verb la perfectul compus. Urăsc perfectul compus atunci când vine vorba despre mama. Prefer prezentul. Prezentul durativ – Mama e cu noi, Mama ne așteaptă, Mama coace cozonacul, Mama cântă, Mama zâmbește, Mama ne probozește, Mama ne dezmiardă, Mama își amintește, Mama trăiește, Mama este soarele nostru, Mama este….

Urăsc perfectul compus. El taie segmentele timpului precum ghilotina diabolică ar tăia capete vinovate și inocente:  Mama a supraviețuit foametei organizate, Mama a desțelenit pământurile în Kazahstan, Mama a fost profesoară de limbă și literatură română, Mama a fost…

Gramatica limbi române e o simplă alcătuire de verbe, asupra cărora Mama și-a plecat ochii albaștri, lăsând câte o rază azurie în fiecare compunere  de-a elevilor săi.

Gramatica familiei e un manual complex și complicat, pe care Mama l-a scris cu multă migală, aidoma pânzelor croșetate până mai în ultimele zile ale vieți. Pe acele pânze Mama a înveșnicit lacrima durerii și fericirea împlinirii, într-un desen secretul căruia era știut doar de ea. Acel desen redă splendoarea câmpiilor strămoșești, furate brutal de ciuma roșie,  dar și florile de trandafir din covoarele infinite țesute de bunica la război. Mama a croșetat pânza familiei noastre, de o sacralitate biblică, unde fiecare floare își are rostul său sub soare….

Gramatica nu e politică. Mama a predat gramatica. Mama nu a iubit politica. Mama a făcut politică. Mama mi-a plâns și sfințit pașii grăbiți prin lume. Mama îmi citea mesajele aeroportuare intermitente. Mama m-a așteptat. Mama a spus că dacă l-ar  vedea în stradă pe un cutare neică politician, care a îndrăznit s-o denigreze pe fata ei, i-ar da o palmă. Mama nu a ajuns să-i dea o palmă. Dumnezeu o va face în locul ei. Mama ne-a apărat. Mama ne-a protejat. Mama ne-a purtat dorurile toate în năframa sacrificiului adus până la paroxism.

Mama ne-a dăruit multă dragoste. Atât de multă, încât abia de-ar încăpea în nesfârșitul oceanului. Mama  și-a ascuns durerile. Le-a dizolvat în adâncurile inimii, ca nu cumva copiii și nepoții să  afle culoarea  tristeților sale.

Mama a plecat la Domnul. Urăsc perfectul compus.

Prefer prezentul, prezentul durativ.

De sus Ochii Albaștri ai Mamei ne luminează destinele. Mama este!