”VIVA EL CANCER”

Eva Peron  a fost o personalitate politică a Argentinei anilor  patruzeci, soția generalului Peron, care ajuns mai populară decât soțul său grație implicațiilor în favoarea drepturilor sociale ale nevoiașilor. Totuși, în 1953, când zăcea pe patul de spital bolnavă de cancer, pe străzile Buenos-Aires-ului puteau fi observate inscripții ”Viva el cancer”.  Era inscripția urii față de Evita pentru că era femeie, pentru că era de proveniență umilă, pentru că a combătut discriminarea într-o țară militarizată, crispată de prejudecăți.

Suntem în Republica Moldova, anul 2015.  Un stat problematic, bântuit de corupție și…. cancer. Cancerul face ravagii în populația RM, morbiditatea cauzată de cancer este direct proporțională cu mortalitatea, adică, în fiece an se atestă un număr tot mai mare și mai mare de îmbolnăviri și respectiv, un număr tot mai mare de decese în raport cu anul precedent. În țările UE, spre comparație, chiar dacă numărul celor ce se îmbolnăvesc de cancer este în creștere, numărul deceselor rămâne la același nivel (date statistice în baza exemplului Franței). Importanța combaterii  cancerului este consfințită în strategii și planuri de acțiuni, elaborate de ministerul de resort, sunt organizate campanii de sensibilizare, care costă mulți bani, dar eficiența acestora pare a nu da roade.

RM se poate lăuda cu un ditamai institut oncologic, poate cel mai fioros spital în mintea cetățenilor, căci dacă spui ”spitalul oncologic” despre internarea unui pacient, următoarea instituție, inevitabil, pentru acest pacient, este morga.

Bolnavii de cancer se confruntă nu doar cu nemiloasa maladie, care, practic, în condițiile RM, este incurabilă, ci și cu mizeria serviciilor medicale prestate de spitalul oncologic și subdiviziunile sale. În pofida milioanelor care sunt investite în reparații, spitalul nu reușește să facă față cerințelor mereu crescânde ale pacienților. Insuficiența de servicii infirmiere, lipsa medicamentelor de prima necesitate, condițiile indecente de spitalizare (de exemplu, un singur veceu cu un singur bideu, pentru femei și bărbați, în secția hematologie, unde sunt internați pacienți ce urmează tratamente cu chimioterapie, radioterapie etc) – toate induc la ideea că drepturile cetățenilor, bolnavi de cancer, sunt încălcate, deoarece ei sunt supuși unei duble torturi – pe lângă calvarul durerilor prin care sunt nevoiți să treacă, mai sunt supuși și umilinței de a nu fi tratați în condiții umane decente.

De ce se întâmplă aceste atrocități (bănuiesc, nu doar în cazul bolnavilor de cancer) în RM? Răspunsul este unul: managementul defectuos al instituțiilor spitalicești. Un director de spital nu poate fi dependent politic. Dar el este. Un director de spital trebuie să fie, în primul rând, manager, și nu doar medic, dar el nu este. Un director de spital nu trebuie să fie implicat în operațiuni de spălare a banilor publici prin reparații curente ineficiente, prin înlocuirea unei gresii cu alta de dragul înlocuirii, dar acest director este (doar trebuie cumva să finanțeze partidul care l-a pus în funcție)! Un director de spital ar trebui să aibă grijă atât de spațiile spitalicești, eficiența și comoditatea acestora, cât și de morgă .… A propos, ați văzut cumva morga spitalului oncologic? Dezolant aspect. Nu mai zic de interior. Nici chiar așa, domnule director al spitalului oncologic!

Cred că cei mulți  implicați în perenitatea  mizeriei existențiale a canceroșilor, ar subscrie acelei inscripții din depărtații ani 50 ai Buenos-Aires-ului din secolul trecut ”Viva el cancer”.

 

 

 

Published