UNIREA FACE PUTEREA

tricolor

La cei 97 ani de la Unirea Basarabiei cu România constatăm revenirea ciclului istoric la punctul nevralgic ce a generat Unirea din 1918: conjunctura internațională favorabilă actului unirii, inclusiv pericolul rusesc. Doar că în 1918 acest pericol se rezuma la expansiunea comunismului și a terori roșii, iar astăzi pericolul rusesc constă în butonul de declanșare a unui război nuclear, buton care stă la îndemâna președintelui tuturor rușilor (mai nou, și al tuturor găgăuzilor din RM) Vladimir Putin.

Nimeni nu e naiv să creadă că Republica Moldova este o piesă importantă la masa ruletei rusești, capabilă să pericliteze planurile  expansioniste ale lui Putin. O ditamai Ucraină, leagăn al slavismului, e decimată de mercenarii furnizați generos de Rusia, cu tot cu armament și mod de utilizare. Încet, dar sigur, Ucraina își pierde teritoriile sale suverane și nimeni nu-i mai garantează (nici nu poate să o facă) revenirea ei în frontierele recunoscute de ONU.

Născută dintr-un proiect de ocupație, inițial imperială rusă, mai apoi imperială sovietică, Republica Moldova, a încercat să se afirme ca un stat independent, suveran, cu toate atribuțiile necesare. După 24 de ani de independență declarată, într-un sfârșit asociată la UE,  azi RM vine cu un patrimoniu politic, economic și social mult prea sărac pentru a face față unei eventuale crize de proporții. Vulnerabilitatea securității pe toate palierele – militar, alimentar, energetic, informațional – fragilizează Republica Moldova.

Corupția la nivel înalt, disfuncționalitatea instituțională datorată aservirii partinice, sistemul de justiție carențial, lipsa voinței politice în luarea deciziilor cruciale pentru destinul cetățenilor – toți acești factori împiedică avansarea Republicii Moldova pe calea progresului. Elita politică, fiind emanația potențialului uman local, tributar al mentalităților sociale și obișnuințelor comportamentale comunistoide, este practic incapabilă să gestioneze corect și în beneficiul cetățenilor  treburile în stat.

Spuneam mai sus de punctul nevralgic al istoriei, care ar putea declanșa reiterarea ciclică a evenimentului – Unirea Basarabei cu România din 1918. Consider  Republica Moldova a ajuns în acest punct nevralgic al dezvoltării sale, iar spațiul public (indiferent de proprietarii instituției media) trebuie să devină arenă de discuții, dezbateri, care ar răspunde la întrebarea: după atâția ani de încercări eșuate de a se autoguverna, merită Republica Moldova să rămână un stat (pseudo)suveran și (pseudo)independent? Sau, pentru binele  cetățenilor Republicii Moldova, indiferent de preferințele lor politice/ doctrinare, de apartenența național-culturală, acest copil rătăcit pe nume Republica Moldova, trebuie să revină la Țara-Mamă România?

Or, reunificarea celor două state românești este inevitabilă, rămâne doar să ne întrebăm – ce mai așteptăm? Sau, poate, pe cine așteptăm?

 

 

 

 

Published