EXTASY A LA MOLDAVE: PASTILA INTEGRĂRII EUROPENE
Nu mi-am imaginat niciodată că ideea parcursului european va fi terfelită în așa hal în Republica Moldova. Lansată în 1994, ideea integrării europene și-a făcut cu greu loc în societatea din fosta republicuță sovietică. Abia în 1998 a început implementarea primului acord de cooperare cu UE, dar, criza economico-financiară din Rusia din acel an a făcut practic imposibilă popularitatea europenizării tânărului stat: cade guvernul Sturza, în acel an de pomină RM rămâne pe timp de iarnă fără gazele naturale rusești, prețurile au luat-o razna, bugetul era gol, nefiind plătite salariile și pensiile – o situație ideală pentru venirea masivă în 2001 a comuniștilor la putere. În condițiile ”stabilității” timp de 8 ani, relațiile RM cu UE au evoluat cu pași de broască țestoasă, ca în 2009 să apară o speranță, o lumină la capătul tunelului. Pentru mine personal a fost o lumină și o speranță în a ne debarasa odată și pentru totdeauna de un regim comunist autoritar, româno/eurofob. Tinerii la 7 aprilie au revendicat libertatea. Au fost torturați în cazematele lui Voronin, judecați de ”troici” ”nkvd-iste”, încropite din aserviții sistemului. Unii din acele troici și astăzi judecă și dau sentințe, tați-judecători, fii-judecători, nănași/fini/cumătri judecători.
Primele decepții au survenit când am văzut vânzoleala liderilor alianței. Nicio discuție purtată în cadrul întrunirilor majorității pro-europene din 2009 până în 2014 nu a fost constructivă. Degeaba interveneau deputații de rând cu opinii pe marginea unor chestiuni majore. Deciziile le luau liderii. Ei se întruneau, se înjurau, săreau la bătaie unul la altul, se învinuiau reciproc. O bătălie acerbă se instaurase pentru sferele de influență și împărțeala banului public. Ar fi naiv să cred că politica nu înseamnă competiție. Politica este o competiție, dar aceasta presupune și responsabilitate. A existat responsabilitate pentru parcursul european al RM între anii 2009-2014? Cu siguranță a existat, ea a fost concentrată în mințile a foarte puțini deputați, printre care mă număram și eu, dar, și în mințile unor prea puțini responsabili guvernamentali. S-a realizat o muncă titanică – s-a negociat, parafat, semnat și ratificat Acordul de Asociere și s-au adoptat 44 legi în conformitate cu planul RM-UE pentru liberalizarea regimului de vize. Într-o frază încap 5 ani de zile, cu popi fundamentaliști, comuniști și alți extremiști prin preajma Palatului Republicii, cu scindări, scandaluri partinice. Totuși, au fost cinci ani soldați cu o adevărată victorie pentru realitățile din RM.
Dezmățul corupțional declanșat de vârfurile puterii, care au siamizat cu businessul ocult, au redus într-un an la zero toate eforturile și bunele intenții ale cetățenilor onești, implicați în decidența parcursului european. Decepția cetățenilor cu opțiuni pro-europene este atât de mare, încât niciun argument în favoarea parcursului european nu nu mai are valoarea speranței. După 6 ani, pusă în gura analiștilor și comentatorilor cu simbrie de la partide, nu mai zic de liderii politici senilizați și răsuflați ce se dau în spectacol, ideea integrării europene s-a transformat într-o pastilă, fabricată în bază de droguri, pastilă ce este servită alegătorului, pentru a stoarce din el ultima vlagă de rațiune.
Republica Moldova ca stat se desface aidoma unui vas de lut, vechi, crăpat, care, chiar de pare a fi întreg – nu mai e. Fisurile sunt din ce în ce mai pregnante. Seamănă izbitor cu niște frontiere, frontiere, care trebuie să cadă. Ele vor cădea foarte curând. Piară drogurile false și falsele speranțe, piară iluziile pierdute că Republica Moldova va adera cândva la UE. De acum încolo acestea sunt promisiuni pentru alegătorii proști și pentru politicienii șmecheri, care au făcut din RM o feudă nenorocită. Unirea Republicii Moldova cu România este salvarea cetățenilor pentru o viață demnă. Să fim demni și să ne cerem Țara înapoi, Țara noastră România!