JOCUL DE-A STATUL

A fost odată un stat pe nume Republica Moldova. A fost format acest stat în 1991. Semnatarii declarației de independență, în loc să voteze revenirea teritoriului ocupat de sovietici la România, au preferat să se joace ”de-a propria țară”. Au imaginat instituții, s-au jucat de-a parlamentul și guvernul, s-au jucat de-a războiul în 1992, ca să semneze actul rușinos prin care o parte din teritoriu a revenit ocupantului rus.

Tot jucându-se de-a statul, autoproclamații guvernanță, s-au pricopsit cu instrumente democratice pentru a-și justifica existența. Ei nu uitau să prostească poporul. L-au lipsit de energie mai ieftină din țara-mamă România, l-au ”atârnat” de gâtul Rusiei prin propaganda informațională, au drogat cetățenii rătăciți în propria lor istorie cu snoave despre alegerea președintelui de întreg poporul, pentru a-i menține dependenți de un ”tătuc” atotputernic și  atotștiutor.

În toți acești 24 de ani, jocul de-a statul nu a făcut decât să sărăcească poporul, să-l aducă la sapă de lemn, metodele și mijloacele de furt generalizat din buzunarele oamenilor simpli transformând-se într-un crez al tuturor partidelor, ce râvneau la guvernare. Partidele politice se jucau de-a doctrinele: care își spuneau de stânga, care își spuneau de dreapta, care se băteau cu pumnul în piept mai să-și rupă de pe ei cămașa patriotardă cu buzunare adânci pentru furat în spate.

Tot jucându-se așa, au atras atenția Europei, care, într-un elan cutezător, a crezut în lașii guvernanți de pe Bâc. Europa nu este naivă, dar a sperat că statul-”jucărie” Republica Moldova, se poate integra în marea familie europeană.

Mare greșeală! Nu poți pe un teritoriu, separat de Țara-Mamă România, să construiești un stat. Acest teritoriu a fost supus unei ocupații sovietice acerbe, unei deznaționalizări fără precedent,  poporul a pierdut memoria istorică și genetică de neam românesc.

A fost război. Cel de-al doilea mondial. Națiunea românească a pătimit. După război națiunile europene au decis cum să-și construiască viitorul. Unele s-au reîntregit – națiunea germană, altele s-au separat – țările din imperiul iugoslav. Națiunea română  e unica din națiunile europene, care se zbuciumă din cauza decimării.

Dezgustul, suscitat în ultima perioadă de termenul ”negocieri pentru un nou guvern”, este echivalent cu plictisul, ce-l apucă pe un copil când nu-și mai dorește vechea jucărie de pluș, sau, mai nou, demodatul telefon mobil.  Toți actorii actuali din politica de pe Bâc, de fapt,  sunt panicați de UN SINGUR lucru: dispariția statului-bagatelă, statului-banditesc și mafiot, Republica Moldova. Căci, vorba multor dintre ei: ”Cine vom fi noi după unire cu România?”  Răspunsul e la suprafață: niște neică-nimeni, hoți și netoți, viitori ocnași, căci  vor răspunde odată și odată pentru nelegiuirile comise.

Unirea Republicii Moldova cu România este mântuirea cetățenilor, puținilor și disperaților, care au mai rămas în acest teritoriu uitat de mila lui Dumnezeu.

Published