ÎN CĂUTAREA UNUI TĂTUC
Din păcate, mentalitățile sociale ale populației din republica Moldova sunt majoritar tributare trecutului sovietic. Falsa convingere că o singură persoană poate decide totul într-un stat, a fost inoculată odată cu ideologia comunist-totalitară, imediat după instaurarea dictaturii proletariatului, izgonirii intelectualității adevărate din procesul de luare a deciziilor în fostul imperiu sovietic.
Fenomenul Stalin (or, nu putem nega faptul că acest personaj istoric a marcat evoluția unei importante părți a lumii) pare să fi impresionat mentalitățile colective nu doar pentru perioada dominației politice a personajului, ci domină și astăzi o bună parte din mințile cetățenilor Republicii Moldova. Macabrul dictator, care a dat ordine de exterminare a concetățenilor săi, ordine de genocid prin deznaționalizare și înfometare a milioane de oameni, pare să inspire din umbră vechea tradiție așa zis ”patriarhală”, termen preferat de analiști și istorici de la noi. Spiritul patriarhal poate avea o explicație istorico-romantică, și anume – atașamentul exagerat al populației de la noi față de gloriosul domnitor Ștefan cel Mare. Dar, încremenirea mentalităților colective în proiectul medieval este un argument deloc plauzibil. Căci dacă era să fi depins mentalul colectiv de trecutul medieval al Principatului Moldovei, am fi fost toți astăzi solidari, responsabili, gata de sacrificii și victorii în numele binelui comun. Nu putem lega ”patriarhalismul” moldovenesc, din păcate, nici de ideea creștină. Mântuirea de păcate prin crucificarea fiului lui Dumnezeu, Isus Hristos (chiar dacă circa 90% din cetățenii RM se declară ortodocși militanți), nu pare să inspire comportamentele sociale ale cetățenilor, acestea prezentând foarte des derapaje grave de la normele civilizate de conviețuire în comunitate. Mai ales preceptul biblic ”să nu furi” pare să fie ignorat atât de cei din vârful piramidei, cât și de ”prostime”.
Deci, ”tătucul” atotputernic și atotștiutor nici pe departe nu este prototipul atemporal al lui Ștefan cel Mare sau Isus Hristos. Mai curând este prototipul lui Iosif Stalin, Nikita Hrușciov și Leonid Brejnev – trei ”tătuci”, care au marcat mințile aservite din fosta URSS pentru perioade suficient de lungi pentru a crea o memorie colectivă.
Acest patriarhalism de sorginte sovietică a fost și continuă să fie alimentat de clasa politică de o cultură rudimentară din Republica Moldova. Competiția de idei politice se rezumă la sloganul: cine e mai mare, cine e mai tare. E foarte ușor, de fapt, să devii cel mai mare și cel mai tare într-un spațiu instabil, ce atestă un retard important în materie de civilizație și valori. Cei 24 de ani de așa zisă ”statalitate” au fost dedicați unei competiții oarbe, inițial, între foștii nomenclaturiști sovietici, apoi între descendenții direcți sau co-laterali ai acestora. RM a avut și președinți aleși de ”popor”, și președinți aleși de ”aleșii poporului”. Unde am ajuns azi? A determinat oare modalitatea de alegere a președintelui RM calitatea vieții cetățenilor? A devenit Republica Moldova un spațiu al democrației, drepturilor omului, libertății și prosperității? Răspunsul este la suprafață – nu.
Consider că orice inițiativă politică, ce se cramponează în vechea-nouă idee de a schimba modalitatea de alegere a președintelui Republicii Moldova nu face decât să perpetueze stagnarea socio-economică, sustrăgând atenția cetățenilor de la adevăratele probleme, care macină Republica Moldova. Republica Moldova este în criză – identitară, economică, financiară, socială, instituțională etc.
A vorbi astăzi despre modalitatea de alegere a președintelui ca despre un panaceu pentru această criză sistemică și endemică este un fariseism politic. Cine are nevoie de un ”tătuc” – să-și atârne pe pereți portretele marilor dictatori și să se extazieze în fața lor, poate le mai din trece sindromul ”șerbului eliberat din sclavie”. Timpul ”tătucilor” a trecut. Eu îmi doresc să trăiesc în democrație veritabilă, cu libertăți și drepturi cetățenești garantate. Aceasta se poate realiza DOAR în cazul reunificării Republicii Moldova cu România. Orice alte experiențe, tatonări, referendumuri nu vor face decât să prelungească agonia acestui provizorat asfixiat pe nume statul Republica Moldova.