DREAPTA A SESIZAT COMISIA DE LA VENEȚIA REFERITOR LA SCRUTINUL PREZIDENȚIAL DIN 30 OCTOMBRIE 2016 DIN RM
Partidul unionist DREAPTA a adresat o scrisoare președintelui Comisiei de la Veneția Domnului Gianni Buquicchio referitor la situația creată în Republica Moldova în ajunul scrutinului prezidențial. Copia acestei scrisori a fost remisă și altor membri ai Comisiei de le Veneția spre informare.
Prezentăm mai jos textul scrisorii.
***
Președintelui Comisiei de la Veneția
Domnului Gianni Buquicchio
Domnule Președinte,
Îmi asum respectuoasa libertate de a Vă contacta pentru a Vă sensibiliza referitor la subiectul avizului pe care distinsa Dumneavoastră instituție trebuie să-l elaboreze pe marginea deciziei Curții Constituționale din Moldova care a restabilit legislația electorală și constituțională de până la 2 000.
Cunoașteți, fără îndoială, că data alegerilor prezidențiale a fost deja fixată pentru 30 octombrie 2016, rămân mai puțin de 6 luni până la alegerile prezidențiale în Republica Moldova, dar regulile ”jocului electoral” âncă nu au fost stabilite.
Elementele care vor pune la îndoială corectitudinea scrutinului prezidențial din toamnă sunt următoarele:
- Legislația electorală va fi modificată cu mai puțin de 6 luni până la scrutin, fapt ce contravine Codului de bună conduită în materie electorală: Linii directoare și raport explicativ – adoptat de Comisia de la Veneția în cadrul celei de-a 52-a sesiuni (Venețua, 18-19 octombrie 2002). Parlamentul Republicii Moldova a votat în prima lectură amendamentele la legislația electorală, cea de a doua lectură ar putea avea loc în luna august, ceea ce pare a fi foarte târziu – data scrutinului fiind fixată pentru 30 octombrie 2016.
- În conformitate cu amendamentele votate în prima lectură, toți candidații, potențiali prezidențiabili, vor trebui să colecteze 15 000 de semnături ai susținătorilor lor (inclusiv candidații înaintați de partidele politice) pentru a fi acceptați în cursa electorală. Vă atragem atenția că aceasta pare a fi incorect în raport cu partidele politice, care au urmat condiții extrem de anevoioase, conform legislației, pentru a fi înregistrate, și, pe de altă parte, timpul, care va fi pus la dispoziție pentru colectarea semnăturilor va fi foarte restrâns, astfel încât doar partidele din arcul guvernamental, exploatând pe larg resursele administrative, vor face față exigențelor.
- Lipsa unui registru electronic al votanților cu date precise referitor la numărul votanților – cetățeni ai Republicii Moldova (Vă amintesc că rezultatele recensământului din 2014 nu au fost publicate până în prezent) – este o veritabilă ”bombă” ce va arunca în aer relevanța scrutinului.
- Democrația electorală este grav încălcată , deoarece peste un milion de cetățeni ai Republicii Moldova sunt stabiliți cu traiul peste hotare (un sfert de populație), actuala putere, zis pro-europeană, opunându-se introducerii votului prin corespondență, votului electronic și votului prin procură.
Exprimăm profunda noastră convingere că, distinsa Comisie de la Veneția, ca și în trecut, va lua în considerare toate circumstanțele reale din Republica Moldova și va formula un aviz precis referitor la punerea în aplicare a deciziei Curții Constituționale din Republica Moldova referitor la revenirea la legislația electorală și cea constituțională de până la 2000.
În speranța că veți acorda atenția cuvenită acestei scrisori, rugăm să acceptați, Domnule președinte, expresia înaltei noastre considerațiuni.
În numele partidului politic Dreapta
Ana Guțu
Președinte.
***
Iata raspunsul parvenit la 7 iunie de la Thomas Markert: