DREAPTA SALUTA IDEEA DE PRIMARIES ÎNTRE CANDIDATII UNIONISTI PENTRU PREZIDENTIALELE DIN TOAMNA IN REPUBLICA MOLDOVA
Comunicat de presă
Partidul Unionist DREAPTA salută apelul formulat recent de către societatea civilă unionistă, privind organizarea alegerilor de tip “primaries”, pentru identificarea unui singur candidat unionist pentru alegerile prezidențiale din Republica Moldova (30 octombrie 2016). Partidul DREAPTA a formulat o propunere în acest sens încă în luna aprilie a anului în curs, și consideră binevenită preluarea acestei inițiative de către un grup de ONG-uri, capabile să asigure organizarea unui scrutin corect, echidistant și legitim.
Partidul DREAPTA este atașat valorilor unei competiții democratice, transparente și corecte, și are deplină încredere în societatea civilă unionistă, reprezentată preponderent de tînăra generație, în privința organizătii unui scrutin bazat pe aceste valori. În competiția primaries trebuie să fie admise doar persoane care corespund unui set de criterii fundamentale, printre care cele mai importante: să treacă testul lustrației, să nu fi fost implicat în afaceri cu statul, să nu favorizeze acțiuni ostile românilor, să nu fi fost implicat în scandaluri de corupție, să aibă un capital important de notorietate și o reputație impecabilă. Doar un Președinte al Unirii care va corespunde acestor condiții va putea cîștiga alegerile din 30 octombrie 2016, și va fi în măsură să pună în practică dezideratul re-Unificării în 2018.
Partidul Unionist DREAPTA cheamă toate formațiunile unioniste să dea curs invitației și să participe în alegerile “primaries”, organizate de societatea civilă.
Serviciul de presă DREAPTA
16.08.2016