ÎN CĂUTAREA ILUZIILOR PIERDUTE
Scrutinul prezidențial din 13 noiembrie, căci anume cel de-al doilea tur al scrutinului a pus punctul pe ”I”, nu ar trebui să mire pe nimeni în materie de rezultat.
Democrația înseamnă și alternanța la guvernare. În 2009 a venit la putere o coaliție zis pro-europeană, și, după 7 ani de chinuri groaznice, din care a rezultat o singură ”facere” – semnarea și ratificarea Acordului de Asociere cu UE, era de așteptat să-și croiască drum spre frâiele puterii și un partid de stânga. Nu putea să se întâmple altfel, mai ales după furtul miliardului – o lovitură sub centură aplicată cetățenilor pauperizați și necăjiți ai acestui stat în derivă identitară. Unicul lucru bun a fost destrămarea PCRM, odată cu îmbătrânirea liderului său Voronin. Doar că, locul PCRM a fost ocupat imediat de un alt partid, mai tânăr, mai viguros, însă, exact la fel de statalist, moldovenist și pro-rus ca și PCRM – Partidul Socialiștilor din Republica Moldova. Din 2011 acest partid își croiește calea spre putere. Iată cu ocazia revenirii la alegerile directe ale președintelui, ceea ce era inevitabil, s-a produs – o ramură a puterii executive a ajuns în mâinile stângii pro-ruse și anti-unioniste.
Vocile care blamează cetățenii ce au votat pentru Dodon, probabil, sunt rupte de realitate. Stimați ”critici”, mai ales cei ce vă revărsați amarul pe Facebook, când ați vizitat ultima dată vreo localitate rurală uitată din Republica Moldova? Când ați discutat ultima dată cu bătrâni nenorociți, abandonați singuri în voia sorții prin ungherele caselor părăsite din străfundurile satelor noastre? Acolo nu ajunge nici facebook-ul, nici poștașul, nici asistentul social, nici copiii plecați pentru totdeauna fără cale de întoarcere. Sărăcia materială, dar mai ales cea spirituală, este soră cu stânga pro-rusească și nostalgică. Propaganda obraznică instituțiilor media rusești și-a făcut efectul timp de 25 de ani și va mai da peste cap multe proiecte progresiste.
Decepția pierderii alegerilor de către Maia Sandu este mare. La fel de mare ca și iluziile legate de posibila sa victorie în acest scrutin, la fel de mare ca și valul de susținere de care a beneficiat Maia Sandu din partea diasporei și a segmentului pro-vest al societății. Miza acestor alegeri a fost exact aceea ca și toate mizele în alegerile din RM de la 1991 încoace – orientarea geopolitică. Oricât de mult a vrut Maia Sandu și consilierii săi să mute accentele pe lupta anti-corupție, votul a fost în exclusivitate geopolitic. Ce a clacat? Simplu: deficiențele procedurilor electorale prin lipsa votului la distanță (în 2009 deja propuneam votul prin corespondență, electronic, prin procură și de două zile în diasporă, dar nu a fost acceptat de nimeni) și desigur, lipsa posibilităților financiare și mediatice, de care a beneficiat din plin Dodon. Republica Moldova a revenit exact în punctul din care a pornit în 1996.
Lupta trebuie reluată, dar, de această dată cu un entuziasm înmiit. Doar că entuziasmul trebuie investit într-o singură idee viabilă și acceptabilă – Unirea Republicii Moldova cu România. În această campanie au răsunat din nou voci, inclusiv din partea unor pretinși intelectuali, unioniști convinși, că acum nu e timpul să avem discurs unionist, că acum trebuie să-i dăm jos pe oligarhi, apoi să ne vedem de treabă la noi acasă, și, cândva, la sfântul așteaptă, poate ne vom uni. Defetismul unioniștilor în acest scrutin prezidențial a devenit deja proverbial. Am spus în campania electorală că odată cu acest scrutin unionismul va fi instituționalizat în Republica Moldova. Asta s-a întâmplat. Deoarece după victoria lui Dodon unionismul va deveni subiect de prim interes politic aici în Republica Moldova. Toată lumea bună se va pregăti de alegerile parlamentare, fie ordinare fie anticipate.
Iar miza de data acesta va fi una – dăm start procesului de unificare a Republicii Moldova cu România. Deja nu va mai fi loc pentru scuze lașe și ipocrite ”că nu e timpul unirii”. Ba da, domnilor politicieni pro-vest, analiști, politologi, academicieni, profesori, scriitori – a venit timpul Unirii Republicii Moldova cu România. Este timpul nostru, să ni-l asumăm!
