POVESTEA PORCULUI LA TRON (alegorie)
Era odată un porc. Și, ca toți porcii, își ducea zilele într-o porcărie, dar visa să devină mai mare peste toate orătăniile și animalele dintr-o gospodărie părăsită, stăpânii fiind duși în Pustiul moscălesc cu lucrul. Din când în când mai dădeau pe acasă, mai hrăneau vietățile din gospodărie, apoi iar plecau, lăsându-le în grija vecinilor. Vecinii, când mai apucau să se trezească din beție, le aruncau niscaiva hrană orătăniilor și animalelor, aproape că sălbătăcite de atâta uitare.
Porcul nostru între timp, hrănit și întreținut de maică-sa scroafă și taică-su porc-senior, se făcuse gras și frumos, de nu-l mai încăpeau halatele albe cu blazonul familial, care întruchipa strămoșul-său – un Mistreț de Magadan, cu rât obtuz și pompat cu botox.
În lipsa stăpânilor vietățile se autoguvernau singure, chiar dacă nu prea le reușea – în funcție de cine ajungea pe tronul gospodăriei părăsite.
”Tronul” era de fapt o improvizație stângace – o căruță veche, cu doar două roți, iar în ea două pneuri suprapuse, acoperite cu niște paie și o pătură cam ștearsă de ploi, în care fătaseră mai multe generații de animale casnice.
Așa jegos cum era, dar tronul ajunsese să fie râvnit de mai toate speciile sălbăticite din gospodăria părăsită. Ba s-a urcat pe el Buhaiul satului și tot urla la toți că pe globul Moldovei este loc doar pentru vaci și boi. Ba s-a cocoțat pe tron Măgarul și-i învăța pe toți să cânte kalinka și kazaciok. Vreo opt ani vietățile au fost înnebunite la cap de un Vulpoi roșcat, care visa să devină mai mare pe sălbătăciunile din pădure și a tot râvnit la pădurile din preajmă. Apoi pentru perioade scurte de timp s-au cocoțat pe tron un Grivei gălăgios și jerpelit, dar cu papion tricolor, fapt care i-a permis sa stea un an în tron. După care tronul a fost ocupat de un Struț, foarte înalt și foarte distant de problemele orătăniilor și animalelor, în schimb dulce la vorbă și din punct de vedere științific, și din punct de vedere politic.
Tot certându-se între ele cine să ocupe tronul, într-un final vietățile au hotărât să-l înscăuneze în el pentru patru ani pe Rățoiul taciturn. Nu strălucea la minte, dar atunci când vorbea – vorbă era, frate, nu glumă! Simțea că lipsește ceva în gospodăria părăsită, dar nu știa ce nu-i ajunge, chiar dacă era bine să fi fost, bref, știau ele vietățile ce nu le ajungea. Însă, măcinat de protestele vietăților, care s-au pomenit cu câteva puduri de grăunțe și câteva scârte de paie furate peste noapte, Rățoiul a devenit nepopular și i-a mai trecut și sorocul – deci, el a părăsit tronul.
Porcul cel tânăr, încurajat de viețuitoarele-protestatare, agitate de un Berbec, un Țap, un și o Prepeliță, se vedea deja pe tronul devenit disponibil peste noapte. A pornit Porcul să dea veste în gospodăria părăsită că vrea să fie mai mare peste prostime, adică vietăți, și că el le va aduce fericirea tuturor orătăniilor și animalelor – și găinilor otomane, și oilor stataliste, și câinilor moscălești și altor seminții rătăcite prin gospodărie. Numai harmăsarilor unioniști nu le-a promis nimic. Le-a spus că îi va alunga din gospodărie ca să nu dea iama peste iepele socialiste și Doamne ferește, să nu cumva să plodească mânji unioniști prin toată gospodăria, nu de alta, dar se va alege praf și pulbere din tronul și gospodăria părăsită. Părăsită-părăsită, dar tot gospodărie era – cu boi, vaci, porci, oi – toți în slujbă și la treabă.
Vietățile din gospodărie ascultau cu gura căscată toate balivernele Porcului, care le promitea fâneață pe săturate, grăunțe și lături din tocmai Pustiul moscălesc. S-au adunat vietățile la sfat, după ce vecinii le aruncaseră niște fâneață și grăunțe muiate în păducel mucegăit și alcoolizat, și, au votat ca Porcul să le fie conducător.
Bucuros nevoie mare, s-a cocoțat Porcul pe tron și a început a covița cât îl țineau bojocii, înfășurat în halat alb, furat din casa mare a stăpânilor. Primul covițat l-a aruncat fioros în adresa harmăsarilor unioniști. Le-a spus că îi va alunga din gospodărie dacă mai umblă cu Unirea prin Țară. Al doilea covițat, languros și drăgăstos, l-a adresat Cloștii otomane, ca să țină în frâu găinile sale și să se uite numai după cocoși moscălești, slabi la pinteni, și nu după cei europeni și românești, tari la semințe făcătoare de ouă de aur. Al treilea covițat l-a scos în pustiul moscălesc, trântindu-se la copitele Mistrețului și promițându-i că-i aduce în jertfă toată gospodăria părăsită. Căci el, Porcul moldo-statalist, moare de dragul Mistrețului, de se dă cu râtul de toate gardurile ca să-și potolească nemărginita erecție pentru pustiul moscălesc.
Și iată așa a ajuns Porcul-Halat-Alb mai mare peste vietățile din gospodăria părăsită, și tot se aude de cu zori până în noapte covițatul obraznic al acestuia, de enervează toate orătăniile și animalele de bună credință. Și au ajuns vietățile să-l pomenească de bine pe Rățoiul taciturn.
Și-am încălecat pe o șa și v-am spus povestea așa. Dar povestea Porcului la tron nu se sfârșește aici. Căci un Porc, așa cum îi stă bine, tot în glod trebuie s-o sfârșească.
