Daily Archives

One Article

POZIȚIA PARTIDULUI UNIONIST DREAPTA REFERITOR LA SOLUȚIONAREA  DIFERENDULUI   TRANSNISTREAN  

Posted by on
POZIȚIA PARTIDULUI UNIONIST DREAPTA REFERITOR LA SOLUȚIONAREA  DIFERENDULUI   TRANSNISTREAN   

 

                                      DECLARAȚIE

 Partidul unionist Dreapta vine cu viziunea sa asupra problemei conflictului înghețat din stânga Nistrului, considerând că problema așa zisei Transnistria trebuie înţeleasă într-un context mai larg şi într-o perspectivă mai generală decât cea a statului Republica Moldova din prezent.

Evenimentele secolului XX ne permit să concluzionăm că teritoriul din stânga Nistrului a fost folosit de statul sovietic pentru a separa regiunea dintre Nistru şi Prut de restul teritoriului României. Statul actual Republica Moldova se plasează într-o continuitate istorică faţă de Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, înfiinţată în 1924 pe malul stâng al Nistrului. Faza următoare de evoluţie a formaţiunii statale, create în mod arbitrar de sovietici în 1924, a fost Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, în care zona din stânga Nistrului nu avea un statut aparte din punct de vedere legal, însă, neoficial, domina prin reprezentanții săi politici la Chișinău.

Astfel, partidul unionist Dreapta consideră că Republica Moldova de astăzi, ca stat, este o emanaţie a zonei profund sovietizate şi rusificate din stânga Nistrului, o regiune care ne-a devenit demult străină şi care nu aderă, prin locuitorii ei, la valorile împărtășite pe malul drept al Nistrului. Dintr-o perspectivă statalistă radicală, promovată de cercurile pro-ruse de la Chișinău, inclusiv președinția actuală a Republicii Moldova, teritoriul ocupat din stânga Nistrului trebuie reintegrat cu Republica Moldova. Această mult-râvnită reintegrare presupune cedări, inclusiv în materie de politici culturale-identitare, care s-ar schimba radical.

Pe parcursul anilor au fost diverse tentative de soluţionare a conflictului transnistrean: semnarea unui Tratat în care Republica Moldova şi Transnistria erau părţi egale în edificarea unui stat comun, iniţiativa guvernării comuniste de federalizare asimetrică, planul Kozak, propunerea societății civile privind Strategia 3D, adoptarea Legii cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului din 2005, internaţionalizarea procesului de negocieri şi instituirea formatului 5+2, au existat planuri de rezolvare a conflictului propuse de OSCE, Kiev, Transnistria, au fost exercitate  presiuni prin introducerea noilor reguli vamale etc., pe ambele maluri ale Nistrului au fost schimbate conducerile.

Aceste acţiuni, dar și nerespectarea de către Federaţia Rusă a multor acorduri şi rezoluţii ale organismelor internaţionale de retragere a armatei ruse din stânga Nistrului au dus la dezvoltarea paralelă a Republicii Moldova şi Transnistriei prin experienţe de confruntare şi nu de colaborare.

Toate  incongruențele economice, politice și sociale induc ideea, că există prea mulți beneficiari ai perpetuării status quo-ului zonei secesioniste din stânga Nistrului. Cert este că ideea recuperării teritoriului secesionist ţine în captivitate  cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului, iar diferendul va rămâne înghețat pentru o perioadă foarte îndelungată.

In eventualitatea reincorporării zonei din stânga Nistrului Republica Moldova va fi ”transnistrizată” și va cădea pentru totdeauna de pe harta vestului european, sucombând în haosul neo-imperialismului rus, aducător de războaie, hoții și sclavie națională.

Argumentele expuse mai sus induc la concluzia că diferendul înghețat din stânga Nistrului nu va fi soluționat în termen scurt, mediu sau lung, iar dorința politică de a recupera controlul asupra teritoriului din stânga Nistrului ascunde intenția de a împiedica cu orice preț unirea Republicii Moldova cu România și ancorarea de facto a Republicii Moldova în spațiul euroatlantic. Evenimentele se precipită și se aud din ce în ce mai multe voci precum că a venit vremea acordării unui statut special zonei separatiste din stânga Nistrului.

 În aceste condiții partidul unionist Dreapta atenționează cetățenii Republicii Moldova și opinia internațională, că orice tentativă de a acorda un statut politic special zonei secesioniste din stânga Nistrului, propusă și acceptată în cadrul formatului 5+2, conține riscul iminent al transnistrizării Republicii Moldova și excluderii pentru totdeauna a Republicii Moldova de pe orbita parcursului său euroatlantic.

Ținând cont de conjunctura regională și internațională creată,  Partidul unionist Dreapta cere puterii oficiale de la Chișinău să întreprindă următoarele diligențe:

  1. Înghețarea negocierilor în formatul actual 5+2 pe problema acordării unui statut special raioanelor din stânga Nistrului și reincorporării lor în componența Republicii Moldova.
  2. Securizarea administrativă pe Nistru prin instalarea punctelor de control aparținând autorităților constituționale ale Republicii Moldova, cu demarcarea clară a teritoriului controlat constituțional de Republica Moldova. Asigurarea ulterioară a liberei circulații a cetățenilor Republicii Moldova de pe ambele maluri ale Nistrului.   După finalizarea acestor operațiuni, participarea Republicii Moldova la formatul 5+2 devine inutilă și trebuie încheiată.
  3. Constituirea unui fond de sprijin financiar (fonduri speciale atât din bugetul public al Republicii Moldova, cât și din fonduri internaționale) pentru procurarea de locuințe pentru cetățenii din stânga Nistrului, care vor dori să se transfere cu traiul în partea dreaptă a Nistrului, pe teritoriul constituțional al Republicii Moldova.
  4. Urgentarea procesului de conectare energetică a Republicii Moldova (gaz şi energie electrică) la sistemul energetic din Romania pentru a rupe definitiv dependența de energia electrică produsă de centrala de la Cuciurgani, solicitând în acest sens sprijin financiar extern (pană la finele anului 2018).

 Partidul unionist Dreapta consideră că adevărata soluționare a diferendului din zona secesionistă din stânga Nistrului constă în rezolvarea problemelor oamenilor, cu asigurarea securității lor economice, sociale, cu respectarea strictă a drepturilor omului tuturor cetățenilor, utilizând instrumentarul democratic național și internațional.

Partidul unionist Dreapta este sigur de faptul că o astfel de abordare va aduce claritate și va pune punct celor 25 de ani de tatonări inutile în speranța de a găsi o soluție viabilă conflictului înghețat de pe Nistru.

Partidul unionist Dreapta cheamă parlamentul, guvernul, organizațiile non-guvernamentale, instituțiile media, ambasadele acreditate în republica Moldova, să pună în dezbatere publică necesitatea tranșării diferendului transnistrean într-o atmosferă calmă, pacifică, rațională – în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

Chișinău

25 februarie 2017