TRAIAN BĂSESCU A ÎNCEPUT LUPTA PENTRU PARLAMENTUL UNIRII
La 7-8 octombrie Traian Băsescu, Președintele de Onoare al Partidului Unității Naționale a efectuat o serie de întâlniri cu cetățenii Republicii Moldova – la Soroca și Ialoveni (inclusiv Costești), în cadrul cărora cel mai tare președinte al tuturor românilor și-a lansat campania pentru proiectul său politic – Unirea Republicii Moldova cu România. Traian Băsescu a organizat o conferință de presă la 6 octombrie, a participat la emisiuni televizate, în cadrul cărora a formulat programul său politic – accederea în parlamentul RM după alegerile din 2018, pentru a lansa și realiza Unirea celor două state românești. În cadrul acestor întâlniri publice Traian Băsescu a amintit toate acțiunile pe care le-a întreprins în susținerea cetățenilor RM (facilitarea procesului de redobândire a cetățeniei române, grantul non-rambursabil de 100 mln Euro pentru dezvoltare etc.) și a RM pentru asocierea la UE. Traian Băsescu a trasat principalele linii directoare ale campaniei sale electorale:
- Unirea RM cu România – singura cale de accedere a RM în spațiul UE și NATO și asigurarea unui viitor cert tinerilor generații.
- Unirea RM cu România pe cale parlametară prin votarea unei Declarații de Unire în ambele parlamente ale celor două state românești.
- Crearea masei critice de votanți în favoarea Unirii prin munca de explicare a benfciilor Unirii.
- Deschiderea formatului de negocieri (în timp) România-Ucraina-Rusia-UE-SUA pentru soluționartea problemei schimbului de teritorii (diferendul înghețat din stânga Nistrului).
La întâlnirile cu cetățenii au participat deputați, senatori, primari, consilieri locali din Partidul Mișcarea Populară, cu care PUN a încheiat un acord de colaborare.
PUN este unicul partid politic cu management comun în ambele state românești.