UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAȚIONALĂ DIN MOLDOVA – ANIVERSAREA A 25 DE ANI DE LA FONDARE

Posted by on
UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAȚIONALĂ DIN MOLDOVA – ANIVERSAREA A 25 DE ANI DE LA FONDARE

22555406_10212948799007357_1568755449906664441_o

La 16 octombrie 1992 prin decizie de guvern a fost fondată Universitatea Liberă Internațională din Moldova – prima instituție privată de învățământ superior. În cei 25 de ani de la fondare ULIM a reușit să se impună drept o universitate de referință în peisajul universitar autohton, dar și cel regional/internațional. Semnatară a Magna Carta Universitatum, membru activ al Agenției Universitare a Francofoniei, membru titular al Asociației Internaționale a Universităților și Asociației Europene a Universităților, ULIM a devenit pe parcursul anilor Alma Mater a zeci de mii de tineri, care actualmente muncesc atât în Republica Moldova, cât și peste hotarele ei. Colectivul didactico-științific de excepție, pe care a reușit să-l întrunească ULIM, este mereu în căutarea noilor modele educaționale, pentru a face față provocărilor mileniului trei.

În aceste zile la ULIM are loc simpozionul internațional  ”UNIVERSITAS EUROPAEA:  SPRE O SOCIETATE A CUNOAŞTERII PRIN EUROPENIZARE ŞI GLOBALIZARE”, la care participă cercetători, profesori universitari notorii din diferite țări ale lumii : România, Franța, SUA, Spania, Ucraina, Serbia, Germania, Italia, China, Coreea de Sud, Rusia, Polonia, Turcia ș.a.

La 17 octombrie 2017 a avut loc workshop-ul cu participare internațională ”COMPETIŢIA DINTRE TRADIŢIE ŞI INOVAŢIE: DIB ULIM 25 DE ANI DE ACTIVITATE”. Am prezentat comunicarea Sistemul educațional din Republica Moldova – calea spre modernizare

La 18 octombrie a avut loc Colocviul internațional aniversar ULIM – 25 de ani, Sapientia et Virtus – “Limbi, culturi și complementaritate civilizațională”, Institutul de Cercetari Filologice și Interculturale”, Facultatea Litere, 18 octombrie 2017. Am prezentat comunicarea ”LIBERTATEA, FILOSOFII ȘI POLITICA – INFLUENȚE ASUPRA DEZVOLTĂRII SOCIETĂȚILOR MODERNE.”

La 20 octombrie, ora 9.30, în Aula Magnifica ULIM, va avea loc ședința plenară a simpozionului internațional aniversar ULIM, în cadrul căreia Ambasadorul Franței în Repulica Moldova Excelența Sa domnul Pascal Vagogne va inmâna doamnei Ana Guțu, prim-vicerector ULIM, Ordinul Republicii Franceze ”Legiunea de Onoare” în Grad de Cavaler, conform Decretului Președintelui Franței Francois Hollande din 14 iulie 2014.

Vezi ACI Programul Simpozion ULIM 25 ani