Daily Archives

2 Articles

Ana Guțu: „Unirea celor două state românești devine o necesitate economică, securitară, socială, politică”

Posted by on

Primvicepreședintele Partidului Unității Naționale (PUN), Ana Guțu, a comunicat care sunt așteptările sale de la anul 2018, din punct de vedere al acțiunilor unioniste, informează Oficial.

„Anul 2018 este unul foarte important și responsabil în perspectiva alegerilor parlamentare din Republica Moldova. După 26 de ani de Independență, Republica Moldova a ajuns într-un impas instituțional și uman fără precedent. Oamenii pleacă de aici, tinerii nu-și mai concep viitorul într-un stat incert, o zonă gri impredictibilă, cu o precaritate economică și socială generalizată”, a precizat ea.

Prin urmare, Ana Guțu a vorbit despre rolul semnificativ al Unirii celor 2 state.

„Unirea celor două state românești, pentru mine și mulți intelectuali, fiind o revendicare istorică imperioasă (nu mai putem trăi după un pact încheiat de doi criminali – Hitler și Stalin), devine o necesitate economică, securitară, socială, politică. Cetățenii Republicii Moldova sunt din ce în ce mai convinși de faptul că Unirea reprezintă calea cea mai pragmatică și mai corectă pentru atingerea râvnitei stabilități și bunăstări. Iar pentru aceasta e nevoie ca ei să voteze corect – Partidul Unității Naționale în frunte cu Traian Băsescu, un lider politic credibil, care nu a mințit niciodată, care a luat decizii politice complicate, ce au asigurat ulterior progresul României. Doar Unirea Republicii Moldova cu România ne va reda demnitatea ca neam și ne va asigura prosperitatea într-un spațiu civilizațional european, alături de celelalte țări membre ale UE. Așa să ne ajute Dumnezeu”, a declarat Ana Guțu pentru Oficial.md.

Notă: Oficial.md cu ocazia sfârșitului de an 2017, dar și împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire – în 2018, a demarat un proiect cu privire la relația Republicii Moldova – România în atingerea idealului Unirii.

Mihaela Conovali 

Vezi aici link-ul spre site cu interviul

Pronosticul Anei Guțu: „În 2018 ca niciodată problema Unirii va zgudui societatea noastră”

Posted by on

Pentru Prim-vicepreședintele Partidului Unității Naționale (PUN), Ana Guțu, anul 2017 a fost unul plin de evenimente importante și frumoase atât în familie, cât și pe plan profesional.

Solicitată de CURENTUL, Ana Guțu ne-a făcut o retrospectivă personală a anului 2017.

„Anul 2017 a fost unul marcat de evenimente importante și frumoase în familie, va rămâne memorabil pentru noi ca părinți și pentru copiii noștri. Au existat și momente mai triste, împreună am făcut față tuturor încercărilor. Atunci când familia este unită e posibil să înfrunți greutăți, dar și să savurezi din plin clipele fericirii pământești. În plan profesional – am continuat activitatea de pedagog, formând și îndrumând tânăra generație, am publicat o monografie pe teme științifice, am participat la varii simpozioane științifice, mese rotunde, am negociat și realizat proiecte academice naționale și internaționale”, ne-a spus Ana Guțu.

Totodată, politiciana ne-a enumerat care au fost reușitele și eșecurile anului 2017.

„Pe lângă reușitele academice trebuie să menționez reușitele politice ale anului 2017 – fuziunea a două echipe partinice unioniste și lansarea Partidul Unități Naționale, în frunte cu Traian Băsescu. Demararea energică a turneului politic al lui Traian Băsescu prin localitățile Republicii Moldova este o altă reușită politică, una care a demonstrat fără echivoc cine este liderul cel mai credibil și cel mai iubit în Republica Moldova. La capitolul eșecuri voi trece pierderea competiției pentru președinția Agenției Universitare a Francofoniei în cadrul Adunării Generale de la Marrakech, Maroc”, ne-a spus ea.

Ana Guțu se așteaptă ca anul 2018 să fie unul corect pentru dezvoltarea curentului unionist în țară.

„Anul 2018 este unul important în plan politic – este anul alegerilor parlamentare în Republica Moldova, anul care va schimba radical scena politică de la noi și va repune pe făgașul corect evoluția istorică a acestui spațiu între Prut și Nistru. Mă refer, desigur, la accesul în parlamentul de la Chișinău a unui grup parlamentar unionist, care să dicteze formarea coaliției de guvernare, ba mai mult, care va pune pe ordinea zilei de o manieră fermă necesitatea Unirii Republicii Moldova cu România, ca unică posibilitatea de a mai salva ce ne rămâne din resursa umană de aici, aflată în derivă economică, securitară, spirituală. În 2018 ca niciodată problema Unirii va zgudui societatea noastră și o va trezi din hibernarea letargică întru binele tuturor”, a adăugat prim-vicepreședintele PUN.

Cristina Parfeni

Republicat din 27 decembrie 2017.

Vezi link-ul spre site cu interviul