Ana Guțu: „Unirea celor două state românești devine o necesitate economică, securitară, socială, politică”
Prim–vicepreședintele Partidului Unității Naționale (PUN), Ana Guțu, a comunicat care sunt așteptările sale de la anul 2018, din punct de vedere al acțiunilor unioniste, informează Oficial.
„Anul 2018 este unul foarte important și responsabil în perspectiva alegerilor parlamentare din Republica Moldova. După 26 de ani de Independență, Republica Moldova a ajuns într-un impas instituțional și uman fără precedent. Oamenii pleacă de aici, tinerii nu-și mai concep viitorul într-un stat incert, o zonă gri impredictibilă, cu o precaritate economică și socială generalizată”, a precizat ea.
Prin urmare, Ana Guțu a vorbit despre rolul semnificativ al Unirii celor 2 state.
„Unirea celor două state românești, pentru mine și mulți intelectuali, fiind o revendicare istorică imperioasă (nu mai putem trăi după un pact încheiat de doi criminali – Hitler și Stalin), devine o necesitate economică, securitară, socială, politică. Cetățenii Republicii Moldova sunt din ce în ce mai convinși de faptul că Unirea reprezintă calea cea mai pragmatică și mai corectă pentru atingerea râvnitei stabilități și bunăstări. Iar pentru aceasta e nevoie ca ei să voteze corect – Partidul Unității Naționale în frunte cu Traian Băsescu, un lider politic credibil, care nu a mințit niciodată, care a luat decizii politice complicate, ce au asigurat ulterior progresul României. Doar Unirea Republicii Moldova cu România ne va reda demnitatea ca neam și ne va asigura prosperitatea într-un spațiu civilizațional european, alături de celelalte țări membre ale UE. Așa să ne ajute Dumnezeu”, a declarat Ana Guțu pentru Oficial.md.
Notă: Oficial.md cu ocazia sfârșitului de an 2017, dar și împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire – în 2018, a demarat un proiect cu privire la relația Republicii Moldova – România în atingerea idealului Unirii.
Mihaela Conovali