REFLECȚII POST-CENTENAR

Posted by on
REFLECȚII POST-CENTENAR

  

  

07.12.2018

Anul 2018 a însemnat pentru noi, românii, un an mai mult decât simbolic. 100 de ani de la Marea Unire este un prilej excepțional de a celebra centenarul constituirii națiunii române într-un singur stat. România oficială în persoana instituțiilor sale a lansat sute de inițiative culturale, educaționale, științifice, prin care a cinstit și a pus în valoare personalitățile politice făuritoare ale actului unificării națiunii române. Cu prilejul Centenarului Marii Uniri au fost lansate filme documentare, au fost inaugurate expoziții tematice, memoria Marii Uniri fiind adusă în cotidianul oamenilor, astfel încât nu există măcar un cetățean român în Țară, care să nu fi fost implicat într-un fel sau altul, ca organizator sau ca simplu consumator de eveniment, în iureșul Anului Centenar. Sensibilitatea și mândria națională a românilor a vibrat în unison cu glorioasa istorie a Marii Uniri, dincolo de aspiritățile vieții politice, care, recunoaștem, au marcat și ele agenda cetățeanului.

La 27 martie 2018 Parlamentul României, întrunit în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, adoptă cu vot majoritar (grupul parlamentar UDMR s-a abținut de la vot, un gest sfidător din punctul meu de vedere) Declarația politică ce evocă Centenarul Marii Uniri, în care Parlamentul României ”declară că România şi cetăţenii ei sunt şi vor fi întotdeauna pregătiţi să vină în întâmpinarea oricărei manifestări organice de reunificare din partea cetăţenilor Republicii Moldova, ca o expresie a voinţei suverane a acestora”.

Acest capitol din Declarație pune punctul final tuturor speculațiilor lansate de unii cârcotași mediatici dintre Prut și Nistru, care mereu întreabă iscoditor: ”Da România vrea unirea cu Republica Moldova?”. Da, doamnelor și domnilor, România dorește Unirea cu Republica Moldova!

Asta s-a petrecut în Țară. În România. E adevărat că noi, românii din Republica Moldova, am trăit aceleași sentimente de solidaritate și coeziune națională românească la fiecare eveniment, ceremonie prilejuite de Centenarul Unirii.

Dar, ce s-a întâmplat în Anul Centenar aici, în Republica Moldova, teritoriu românesc, unde la 27 martie 1918, Sfatul Țprii a votat Unirea Basarabiei cu România? Anul 2018 a început cu semnarea și votarea de către primarii și aleșii locali a Declarațiilor de Unire cu Țara. Ritmul adoptării acestor declarații era atât de alert, încât la un moment dat mi-am imaginat că la 1 decembrie 2018 vom avea circa 500 de Declarații semnate de primăriile din RM (ele sunt 900 la număr). Din păcate nu a fost așa. Cifra localităților semnatare ale Declarațiilor de Unire a ajuns la 160 și procesul s-a oprit. Din discuții cu unii aleși locali am înțeles că primarii au fost intimidați, speriați de solii actualei guvernări în persoana Partidului Democrat. Probabil, Vlad Plahotniuc, liderul PD, s-a cam speriat de elanul procesului de semnare a Declarațiilor de Unire, proces care nu face parte din planurule sale politice. Plahotniuc nu este unionist, la fel ca și alți lideri politici stataliști, își dorește perpetuarea statului RM pentru a-l exploata în interese personale (chiar mai mult decât în interese de partid). Doar că Vlad Plahotniuc nu își face publice viziunile sale anti-unioniste așa cum preferă să o facă Igor Dodon, înscăunat la președinție cu ”blagoslovirea” lui Plahotniuc.

Retorica anti-unionistă a lui Dodon, românofobia sa, din care se alimentează sensul existențial al PSRM, au marcat inevitabil Anul Centenar. Trădarea lui Dodon rezidă în promovarea intereselor Rusiei pe teritoriul RM, exploatând resursa administrativă a președinției RM. Mai nou, Dodon și-a trimis emisarii săi, consilierii Aurel Ciocoi (fost ambasador al RM în Germania din echipa lui Filat) și Șornicov în cancelariile occidentale – la Bruxelles și Washington, pentru a prezenta planul său de federalizare a Republicii Moldova. Plahotniuc nu poate să nu știe despre acest plan, care este mai drastic decât planul Kozak din 2003. Jocul lui Plahotniuc cu Dodon devine din ce în ce mai periculos. Din cauza acestor doi lideri politici iresponsabili Republica Moldova riscă să devină teren de ostilități regionale extrem de periculoase.

Toate aceste mișcări subvesive ale liderilor politici propulsați la conducerea RM – Plahotniuc și Dodon, au culminat la 7 noiembrie 2018 cu decizia Curții Supreme de Justiție de a-l lăsa pe cel mai iubit lider politic din România – Traian Băsescu – fără cetățenia Republicii Moldova. Traian Băsescu a fost astfel eliminat mișelește din cursa electorală parlamentară din 24 februarie 2019. Istoria oferă foarte rar conjuncturi favorabile pentru a rectifica greșelile trecutului. Consider că implicarea lui Traian Băsescu în procesul electoral din RM prin coagularea segmentului unionist în jurul personalității sale inedite, era acea șansă istorică pe care, din păcate, am ratat-o. Iar Plahotniuc și Dodon, dincolo de judecătorii servili ale căror nume insignifiante merită abisul anonimatului, vor rămâne în cronicile timpului ca cei mai mari detractori ai cauzei naționale românești.

În Republica Moldova, în Anul Centenarului Marii Uniri au fost organizate evenimente culturale, științifice, educaționale, la inițiativa profesorilor, unor aleși locali, intelectualilor, cercetătorilor – și cu acest prilej trebuie să le mulțumim respectuos. Fără bani de la buget special rezervați evenimentelor de celebrare a Centenarului, uzând de dragostea de neam și profundul sentiment identitar românesc – ei au contribuit la faptul ca spiritul Cenenarului Marii Uniri să fie viu între Prut și Nistru.

Din păcate, la nivelul instituțiilor oficiale ale statului Republica Moldova – am asistat la o sfidare totală a Centenarului Marii Uniri. Cum poți să fii ministru al educației (Monica Babuc, fostă PPCD-istă, de presupus – unionistă, care evită să utilizeze în discursul său public cuvintele ”român” , ”românesc”) și să trimiți circulară în instituțiile educaționale, prin care să recomanzi tuturor profesorilor să dedice prima oră la 1 septembrie, început de an școlar, aniversării de 90 de ani a lui Ion Druță? Mai mare aberație și bătaie de joc față de ideea națională românească nici că s-a văzut… În An Centenar să nu renovezi măcar fațada clădirii Sfatului Țării, unde sub placa barelief comemorativă stă…o ladă de gunoi….

România repară instituțiile educaționale și culturale din Republica Moldova, oferă burse de studii, dă cetățenii românești pentru ca moldovenii să plece la muncă legală peste hotare, deoarece statul RM nu le poate asigura dreptul la viață (zilnic sunt înregistrate la consulate câte 1000 de dosare de solicitare a cetățeniei române), iar tu, Republică Moldovă-oficială, ai adoptat politica struțului!

La 1 decembrie 2018 România a celebrat fastuos Centenarul Unirii în toate orașele sale. Desigur, Alba Iulia a fost destinația predilectă a patrioților. La Chișinău, cum și era de așteptat, Centenarul Marii Uniri a fost sărbătorit de partidele și ONG-urile unioniste. Modest dar convingător.

Nu a existat niciun comunicat oficial din partea guvernului sau parlamentului conduse de Partidul Democrat. Capii Republicii Moldova tac și zac într-o mlaștină de ingratitudine față de România soră cu trădarea de mamă.

Anul Centenarului Marii Uniri se scurge. Lumea întră în magia sărbătorii Crăciunului. Celebrările au luat sfârșit. Este nesfârșita doar cauza românilor pentru integritatea națiunii. Unirea Republicii Moldova cu România este prilej de luptă politică. Iar Plahotniuc și Dodon &Co trebuie să conștientizeze un singur lucru: Unirea Republicii Moldova cu România este inevitabilă.

Trăiască Națiunea Română!
Trăiască România reîntregită!
Să ne ajute Dumnezeu să înfăptuim cât mai curând Unirea!