Monthly Archives

4 Articles

LIMBA ROMÂNĂ – COLOANA IDENTITĂȚII NOASTRE NAȚIONALE

Posted by on
LIMBA ROMÂNĂ – COLOANA IDENTITĂȚII NOASTRE NAȚIONALE

LIMBA ROMÂNĂ – COLOANA IDENTITĂȚII NOASTRE NAȚIONALE

30.08.2021  

Revoluția poeților. La 31 august sărbătorim limba română pe ambele maluri ale Prutului. Istoria recentă ne amintește că la 31 august 1989 la Chișinău parlamentul a adoptat o nouă legislație lingvistică, prin care limba, pe atunci zisă moldovenească, își recăpăta drepturile în instituțiile Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești.

Sub presiunea sutelor de mii de oameni ieșiți în stradă, adunați din toate colțurile fostei republici sovietice moldovenești în Piața Marii Adunări Naționale, unde se scanda renumitul slogan ”limbă – alfabet latin”, sub bagheta oratorică a poeților și scriitorilor (anume datorită acțiunilor concertate ale scriitorilor și poeților mișcarea de eliberare națională prin revenire la limba română poate fi definită drept ”revoluția poeților”), limba română revenea sfios acasă după zeci de ani de deznaționalizare și de ideologie sovietică. Textul legii despre funcționarea limbilor pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești părea să fie revoluționar la acea vreme. Cu timpul am înțeles că, de fapt, conținutul legii respective acorda drepturi depline limbii ruse ca limbă de comunicare între minoritățile etnice și, de fapt, ca limbă de comunicare instituțională. Atunci nimeni nu a pus  la îndoială corectitudinea conținutul respectivei legi.

Puterea culturală a limbii române. A început anevoioasa epopee de revenire a limbii române de la alfabetul chirilic la ce latin. Îmi amintesc cum mi-am remodelat mașina de dactilografiat la un meșter,  care a înlocuit literele chirilice cu cele latinești. Pentru mine, fiică de profesori, cu cărți românești în biblioteca personală, revenirea la limba română a fost un eveniment mai mult decât firesc. Din păcate, sintagma ”limba română” nu se înrădăcinase definitiv în mentalul social colectiv și, cu atât mai mult, nici în cel politic. Totuși în prim planul adevărului științific au ieșit intelectualii, iar datorită lor manualele școlare, curricula și monografiile științifice au consfințit sintagma ”limba română” drept o valoare națională inalienabilă și inamovibillă.  Puterea limbii române în domeniul educației, culturii și cercetării este ușor de demonstrat prin realitățile din sistemul educațional, cultural și cel științific, această putere a limbii române reprezintă o adevărată valoare a celor 30 de ani de independență a Republicii Moldova.

Puterea politică a limbii române. Mult mai complicată și sinuoasă s-a dovedit a fi manifestarea puterii politice a limbii române în Republica Moldova. Imediat după adoptarea legislației lingvistice au început isteriile secesioniste, alimentate de reprezentanții minorităților naționale, care au văzut în limba română dușmanul lor numărul unu și, posibil, vinovatul principal al desprinderii RSSM de URSS.

Emanciparea națională românească între Prut și Nistru a fost de sorginte lingvistică, iar limba română a reprezentat stindardul luptei pentru libertate. Mai mult decât atât, conștientizarea de către masele populare a adevărului ocultat de ideologia sovietică – precum că limba română este limba maternă a locuitorilor dintre Prut și Nistru – nu era decât primul pas spre conștientizarea și asumarea identității naționale românești, iar după asumarea identității românești  Unirea RSSM cu România  era ca și realizată. Din această perspectivă Limba Română a fost, este și va fi mereu coloana identitară națională a românilor din Republica Moldova, a românilor din Țară și a românilor de pe mapamond.

Forțele reacționare nostalgice s-au regrupat foarte rapid și au înțeles că mai pot ancora Republica Moldova în trecutul său comunist/sovietic scoțând în prim plan falsurile ideologice comuniste. Astfel din sintagma „limba moldovenească în baza alfabetului latin”, politrucii comuniști/sovietici (ăștia mereu au fost, sunt și, în lipsa unei lustrații, vor fi la datorie pe teritoriul Republicii Moldova) au extras glotonimul ”limba moldovenească” pentru a-l transforma în piatră de temelie a noii ideologii moldoveniste, demnă urmașă a ideologiei comuniste care propovăduiește existența unui popor moldovenesc/a unei limbi moldovenești, diferite de națiunea română/de limba română. 

Astfel, în 1994 pe timpul majorității politice a agrarienilor, a fost adoptată Constituția Republicii Moldova, în textul căreia reacționarii comuniști au strecurat articolul 13, unde denumirea limbii oficiale în Republica Moldova este schimonosită în pofida opiniilor științifice/academice naționale românești și internaționale. Sintagma ”limba moldovenească în baza grafiei latine”, formulată în articolul 13 din constituție, urma să devină vârful de lance al tuturor bătăliilor politice viitoare. Este extrem de important să notăm faptul, că parafraza nefericită din articolul 13 al Constituției nu a modificat nici curricula școlară, nici manualele, nici scrierile științifice din sistemul cultural și educațional al Republicii Moldova. Pe parcursul a 30 de ani de independență generații de tineri au fost formați corect în școli, licee universități în deplin consens cu adevărul științific, și anume:  în Republica Moldova locuiesc 80 de procente de români, a căror limbă maternă este limba română.

Puterea constituțională a limbii române. În calitatea mea de lingvist care a avut posibilitatea să tranșeze din punct de vedere politic statutul limbii române în Republica Moldova mi-am făcut onest datoria

https://anagutu.net/lingvistul-ana-gutu-a-facut-dreptate-limbii-romane-in-republica-moldova/

M-am inspirat din experiența Franței, deoarece sunt profesor lingvist de limbă franceză, și am solicitat Curții Constituționale la 26 martie 2013 să constituționalizeze Declarația de independență a Republicii Moldova, în textul căreia este menționată denumirea corectă a limbii pe care o vorbim în Republica Moldova – limba română

https://anagutu.net/files/2013/12/sesizare-doc.pdf https://anagutu.net/files/2013/12/supliment-sesizare.pdf

La 5 decembrie 2013 Curtea Constituțională, sub președinția lui Alexandru Tănase, a emis hotărârea

https://www.constcourt.md/ccdocview.php?l=ro&tip=hotariri&docid=476 ,

prin care textul juridico-politic, Declarația de Independență a Republicii Moldova din 1991, a fost constituționalizat, Declarația făcând corp comun cu textul Constituției, iar normele din textul Declarației, care vin în contradicție cu normele din constituție, prevalează. Astfel,, prin adoptarea acestei hotărâri Curtea Constituțională a pus punct disputei despre denumirea corectă a limbii oficiale din Republica Moldova. Articolul 13 din constituție a devenit caduc, chiar dacă el trebuie rectificat, din punct de vedere tehnic/ redacțional, așa precum recomandă curtea constituțională. Din păcate, această redactare tehnică, oricum necesită o majoritate constituțională, care nu poate fi întrunită de la 2013 încoace.

Începând cu 5 decembrie 2013 toate acordurile și tratatele internaționale, care sunt semnate și ratificate de Republica Moldova, nu mai conțin rușinoasă sintagmă ”limba de stat” ”limba moldovenească”. Limba română a revenit la ea acasă, inclusiv în actele administrative naționale și internaționale.

Vom aminti încă o decizie importantă a Curții Constituționale, și anume hotărârea sa din 2016, prin care legea despre funcționarea limbilor pe teritoriu RSS Moldovenești a fost declarată obsoletă și non-avenită contextului actual.  

În pofida hotărârii istorice a curții constituționale din 5 decembrie 2013, subiectul denumirii corecte a limbii oficiale din Republica Moldova continuă să fi exploatat pe larg de partidele pro-ruse.  Problema rămâne a fi una nesoluționată până la capăt, deoarece politicienii zi și de dreapta pro europeni ocolesc subiectul politicilor lingvistice și a statutului limbii române în societatea noastră ca fiind un subiect care din punctul lor de vedere dezbină oamenii.

Limba română cea de toate zilele. Desigur, ar fi o naivitate să credem că limba română în Republica Moldova și-a  recăpătat toate drepturile, pierdute cândva din cauza ocupației sovietice.

Facebook-ul a scos la iveală toate  carențele învățării insuficiente a limbii române de la 1989 încoace la nivel de mase populare, mai ales în materie de alfabetizare în subiecte de ortografie, gramatică, stilistică a limbii române. Și nu doar Facebook-ul. Incorectitudini crase de genul transliterațiilor din limba rusă, ortoepiei supărătoare ne ofensează privirea și auzul prin panouri publicitare, spoturi audio și video la posturi de televiziune și radio. Nu există în Republica Moldova (dar ar fi trebuit să existe!) un organism/instituție, care și-ar asuma sarcina elaborării și promovării de politici lingvistice adecvate teritoriului și societății în care trăim. Este și acum imperios necesar se ne facem tema pentru acasă și să redăm limbii române locul cuvenit nu doar în instituțiile de învățământ, ci și în spațiul public, în instituțiile statului, în spațiul mediatic din Republica Moldova.

Faptul că în Republica Moldova nu există o concepție națională de politici lingvistice, o nouă legislație lingvistică, în baza căreia să fie concepută curicula școlară și universitară de predare/învățare a limbii române și a altor limbi moderne este vina directă a factorilor  decizionali din legislativ și executiv. După zeci de ani de acțiuni coercitive ale limbii ruse asupra limbii române în Republica Moldova, în rezultatul cărora ne-am ales cu o limbă română mutilată de împrumuturi inutile, cu un argou pocit, valabil doar între Prut și Nistru, procesul de opresiune a limbii române continuă prin dezavuarea vorbirii și scrierii corecte în limba română, prin promovarea mass-media de limbă rusă ca promotoare a non-valorilor estice, prin lipsa de voință politică în a face ordine la capitolul politici lingvistice, spațiu comunicațional pan-românesc.

Puterile, ce s-au perindat la guvernare, au evitat cu multă străduința problematicile lingvistice, care nu aveau cum să fie soluționate prin simpla adoptare a legii din 1989. Am propus în 2009, făcând parte dintr-o majoritate parlamentară pro-europeană,  crearea unui  Departament de politici lingvistice – fie în cadrul ministerului educației, fie cadrul ministerului culturii. Propunerea mea a fost respinsă cu vehemență, motivul fiind frica de a declanșa conflicte, care ar putea diviza societatea, dar mai ales frica de a pierde ratingul politic al partidelor de la guvernare. Din câte bine ne dăm seama, nici actuala guvernare nu va ”zgândări” problemele lingvistice, deoarece sunt mult mai importante problemele burții. Faimoasa zicere despre ”e mai important ce pui pe limbă și nu cum se numește limba”  pare să revină în actualitate.

Politica struțului în problema limbii române, a statutului său în societate, a funcționării altor limbi pe teritoriul Republicii Moldova, nu este una adecvată și trebuie să fie urgent revăzută. În anul 2013 am depus în Parlamentul Republicii Moldova un proiect de lege cu privire la politicile lingvistice în Republica Moldova. Acest proiect nu a ajuns niciodată pe masa legiuitorilor pentru a fi dezbătut și adoptat. Proiectul de lege a fost aruncat la coșul de gunoi de deputații următoarei legislaturi, așa cum prevede regulamentul pentru toate proiectele de legi, care au o speranță de viață egală cu durata legislaturii.

Concluzii. Am câștigat o bătălie istorică, prin care a fost constituționalizată  nu doar Limba Română, ci și demnitatea noastră națională prin dezideratul Unirii Republicii Moldova cu România. Totuși, bătălia pentru limba română continuă, deoarece limba română mai are nevoie să fie protejată, salvgardată, pentru a nu sucomba sub influența propagandei ruse, prezente în mod excesiv în spațiul comunicațional din Republica Moldova. Pentru a repune limba română în drepturile sale istorice pe teritoriul Republicii Moldova e nevoie de angajament, responsabilitate și acțiuni concrete din partea legiuitorilor și guvernanților:

  • modificarea articolului 13 din Constituția Republicii Moldova în conformitate cu Hotărârea Curții Constituționale din 5 decembrie 2013;
  • adoptarea unei concepții de politici lingvistice;
  • adoptarea unei noi legislații lingvistice;
  • fondarea la nivel guvernamental a unei instituții speciale, care se va ocupa de promovarea politicilor lingvistice adecvate, de promovarea limbii române la toate nivelele  – educaționale, culturale, științifice, instituționale, sociale, economice, politice etc.

La mulți ani limba română, pe ambele maluri ale Prutului! Drumul tău de acasă –  acasă mai este din păcate,  anevoios.

PARADA INDEPENDENȚEI FĂRĂ IDENTITATE NAȚIONALĂ?

Posted by on
PARADA INDEPENDENȚEI FĂRĂ IDENTITATE NAȚIONALĂ?

PARADA INDEPENDENȚEI FĂRĂ IDENTITATE NAȚIONALĂ?

24.08.2021

La 27 august se împlinesc 30 de ani de la adoptarea Declarației de independență a Republicii Moldova. Mișcarea de emancipare națională de la finele anilor *80, declanșată de procesul de destrămare a URSS, aprinsă de flacăra luptei pentru limba română, prin presiunea sutelor de mii de oameni din Piața Marii Adunări Naționale, a dus la adoptarea de către parlamentul de la Chișinău a Declarației de independență.

Republica Moldova a fost printre ultimele foste republici ex-sovietice în a-și declara independența față de URSS. N-am să uit niciodată acele zile fierbinți, cu o mare de oameni în PMAN, dar și ezitarea nomenclaturiștilor din vârful puterii de a răspunde la presiunea maselor. Posturile de radio și televiziune transmiteau în continuu opere muzicale clasice. Rămâneam cu urechile lipite de aparatele de radio în așteptarea celui mai important anunț. Pentru mine și familia mea, pentru profesorul meu din facultate, șef catedră Petru Roșca, sub bagheta căruia activam în mediul universitar – acel anunț trebuia să fie mai mult decât declararea independenței Republicii Moldova. Noi ne-am dorit declararea Unirii cu Țara noastră – România. Eram tineri, dar ne dădeam bine seama că viitorul nostru este împreună cu Țara și nu separat de ea. Țările baltice, Ucraina, alte republici sovietice nu aveau niciuna avantajul de a aparține la o națiune, la o Țară din afara frontierelor defunctei URSS. Republica Moldova reprezenta un caz singular, iar unirea ei cu România era calea politică cea mai adecvată și dacă ar fi fost înfăptuită – comunitatea internațională ar fi reacționat normal, fără prea multe chestionări sau interpretări controversate. Există opinii care privilegiază versiunea independenței ca unica posibilă la acel timp, deoarece s-ar fi evitat un război în regiune. Războiul oricum a avut loc – pe Nistru în 1992. Un război de agresiune al Rusiei împotriva tânărului stat Republica Moldova. De ce a fost declanșat acel război? Versiunea rusească de răspuns  – ca să nu se unească Republica Moldova cu România. Ce am obținut în realitate? Nici cu România nu ne-am unit, și nici independenți nu am mai fost realmente vreodată.

Multe voci spuneau în 1991 că independența era primul pas spre Unire cu România, că trebuia să avem ”puțintică răbdare”, vorba lui Caragiale. Răbdarea noastră, a celor mulți din PMAN, care scandam limbă alfabet latin, s-a tot întins ca firul de păianjen de-a lungul anilor, acumulând regrete, bătălii pierdute și frustrări.

Prima bătălie pierdută a fost articolul 13 din Constituția Republicii Moldova, adoptată în 1994 de parlamentul din Chișinău, fără a fi supusă unui plebiscit, care articol stipulează că limba de stat în Republica Moldova este limba moldovenească în baza alfabetului latin. Această parafrază nefericită de sorginte ”agrariană” (constituția a fost votată cu aportul majorității parlamentare a Partidului Agrar din Moldova) urma să stigmatizeze toate luptele politice din Republica Moldova de la independență până în prezent.  

Denumirea corectă a limbii oficiale vorbite pe teritoriul Republicii Moldova este piatra existențială a identității românești din cel de-al doilea stat românesc. Or, este esențial să înrădăcinăm în discursul politic de pe ambele maluri ale Prutului metalimbajul politic al președintelui Traian Băsescu cu referire la Republica Moldova și România: un popor și două state, două state românești. Consecvența președintelui Băsescu a mers până în Parlamentul European, unde în august 2019 s-a votat Rezoluția Parlamentului European referitoare la comemorarea a 80 de ani de la izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial și la importanța memoriei istorice europene pentru viitorul Europei (https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/B-9-2019-0097_RO.html) cu amendamentul formulat de dumnealui ”… în iunie 1940 a ocupat și anexat părți din România (teritorii care nu au fost niciodată returnate)…”

Sarcina de a educa electoratul îi revine nu doar presei – instituțiilor media, ci și politicienilor. Traian Băsescu este acel politician total, care prin discursurile tăioase, matematic structurate pe teze și argumente persuasive, a știut să placă mai ales românilor dintre Prut și Nistru. Românii din Republica Moldova au văzut în Traian Băsescu un veritabil apărător al intereselor lor, al identității românești, al drepturilor românilor, inclusiv prin demararea pe timpul președintelui Băsescu a procesului accelerat de acordare a cetățeniei române cetățenilor Republicii Moldova.

Modelul discursului franc, asumat, fără ocolișuri, dezgolit de ”corectitudinea politică” – un fel de ipocrizie lexicală ce adie a limbaj de lemn din trecutul sovietic recent, se face tot mai rar pe firmamentul politic național și internațional. Republica Moldova, prin urmare, nu face excepție.

Din păcate, înainte de a îmbrățișa limbajul corectitudinii politice, pe care unii o confundă cu ”diplomația”, mai ales în Republica Moldova, e nevoie de mult discernământ, de multă pedagogie politică și de cât mai puțin marketing, amalgamat cu promovarea strictă a intereselor de partid.

Astfel, de-a lungul celor 30 de ani de independență, am fost martorii discursurilor identitare diferite, în funcție de culoarea politică a liderilor: Mircea Snegur zicea inițial că vorbește limba moldovenească, după care a evoluat, ca să spună că pledează pentru limba română în constituție (în 1994), motiv care l-a costat ruperea de partidul agrar și pierderea alegerilor prezidențiale în fața lui Petru Lucinschi – un comunist reformator din echipa lui Gorbaciov, dar cu serioase veleități moldoveniste. Petru Lucinschi se autoidentifica drept moldovean, a repetat-o în varii interviuri, chiar dacă recent, cu vreo 4 ani în urmă, și-a redobândit cetățenia română. Vladimir Voronin zicea că e moldovean și vorbește limba moldovenească, dar nu a avut nevoie de traducător la întrevederile sale cu Traian Băsescu. Mihai Ghimpu, președinte interimar al Republicii Moldova (2009-2010) afirma tranșant că este român și că vorbește limba română. Marian Lupu, președintele parlamentului în mai multe legislaturi (atât comunistă cât și pro-europeană) și președintele interimar al Republicii Moldova (2010-2012) era și el moldovenist prin excelență: vorbea limba moldovenească și se autoidentifica drept moldovean. Nicolae Timofti a spus lucrurilor pe nume – este român și vorbește limba română. Igor Dodon a fost comunist/socialist pro-rus exemplar, afirmând că el vorbește limba moldovenească și este moldovean. Maia Sandu afirmă că vorbește limba română, dar în toate discursurile sale utilizează etnonimul ”moldovean – moldoveni”, evitând să folosească sintagma ”cetățeni moldoveni”, făcând pe plac electoratului său extrem de larg pe eșichierul politic – de la o dreaptă unionistă până la exponenții minorităților etnice, cărora le vorbește și le scrie în limba rusă.

Am radiografiat ”preferințele identitare” ale tuturor președinților Republicii Moldova de la 1991 încoace. Și este lesne de înțeles că preferințele liderilor constituie un stindard incontestabil pentru membrii partidelor pe care le-au condus sau le conduc încă.   În republica Moldova a evita în discursul politic public problema identitară, dar și atitudinea față de opțiunea geopolitică este extrem de păguboasă pentru modelarea opiniei publice și educarea mentalităților sociale în armonie cu adevărul științific. Prezența nestingherită a instituțiilor rusești de propagandă pe piața mediatică din Republica Moldova pun în aplicare cu multă ușurință planul de a păstra între Prut și Nistru o populație în derivă, ba chiar comă identitară, perpetuarea căreia asigură o enclavă nostalgică  sovietică, facil de manipulat după bunul plac al Kremlinului.

La 27 august 2021 la Chișinău cu ocazia celor 30 de ani de la adoptarea Declarației de independență va avea loc o paradă militară, la care sunt invitați oaspeți înalți, șefi de state, inclusiv președintele României Klaus Iohannis. Vom fi atenți la discursurile politice ale șefilor celor două state românești în care trăiește un singur popor: poporul român.  Doar asumând identitatea românească a statului Republica Moldova și a cetățenilor săi, noii-vechii politicieni înscăunați la guvernare ne vor convinge de bunele lor intenții și vor obține considerația internațională.  Iar asumarea identității naționale românești de către Republica Moldova în plan național și internațional e pasul ferm și decisiv spre Unirea celor două state românești.

DOCTRINA ANTI-CORUPȚIE SAU POLITICA STRUȚULUI FERICIT CU CAPUL ÎN NISIPURI MIȘCĂTOARE

Posted by on
DOCTRINA ANTI-CORUPȚIE SAU POLITICA STRUȚULUI FERICIT CU CAPUL ÎN NISIPURI MIȘCĂTOARE

DOCTRINA ANTI-CORUPȚIE SAU POLITICA STRUȚULUI FERICIT CU CAPUL ÎN NISIPURI MIȘCĂTOARE

18.08.2021

Ascensiunea doctrinei anti-corupție.

În Republica Moldova la 11 iulie 2021 a avut loc o adevărată revoluție electorală, în rezultatul căreia partidul prezidențial al Maiei Sandu a obținut 63 de mandate în parlamentul de la Chișinău. Atât campania Maiei Sandu în alegerile prezidențiale, cât și discursurile politice ale liderilor Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în campania electorală de alegeri parlamentare anticipate s-au bazat în exclusivitate pe un singur subiect: combaterea corupției. Programul politic al PAS este unul absolut fad, fără mari subiecte de importanță crucială pentru Republica Moldova ca stat. Nu conține scopuri strategice de politică externă, nu exprimă clar atitudinea față de România, față de Rusia. Programul politic al PAS reia aceeași poziție de dublă caschetă: și cu Estul, și cu Vestul, pe care au promovat-o toate partidele mari ce s-au perindat la guvernare, indiferent de doctrină – de stânga sau de dreapta.

În lupta sa politică Maia Sandu a mizat pe cartea câștigătoare – discursul anti-corupție, fiind consiliată, mai cu seamă, de experții fundațiilor germane, cu care Maia Sandu și PAS colaborează etanș din 2015, atunci când a decis să creeze partidul său politic. Subiectul anti-corupție a picat bine, mai ales după furtul miliardului din băncile comerciale ale Republicii Moldova, și, cadrează bine cu mișcările anti-corupțe din Europa Centrală și Orientală. Acest obiectiv imperios necesar de luptă anti-corupție a fost pe larg inoculat cetățenilor Republicii Moldova prin intermediul instituțiilor media, finanțate și ele copios de fundații europene, care au scos în prim plan experți-ONG-iști, finanțați la rândul lor generos de fundații europene. Astfel, personaje fără nicio experiență profesională concretă au ajuns să ne vorbească (neapărat în două limbi – română și rusă) de la ecranele televizoarelor despre inutilitatea vectorului geopolitic care dezbină, despre vanitatea subiectului identitar în Republica Moldova, deoarece el dezbină, despre fericirea supremă a unei societăți unite în jurul unui singur subiect: lupta anti-corupție.

Nașterea națiunii civice moldovenești.

Abandonarea problematicii geopolitice și celei identitare, prin privilegierea  luptei anti-corupție, tendința de a aborda doar subiectele comune din societatea extrem de diversă a Republicii Moldova a dus inevitabil la fortificarea construcției pe nume națiunea civică moldovenească.

Această construcție este, după părerea mea, o adevărată găselniță, un Graal al fericirii supreme în Republica Moldova, promovat de anumite forțe care se opun unirii Republicii Moldova cu România și contestă esența românească a statului Republica Moldova, categorisindu-l drept stat polietnic și multinațional. Vom aminti că în Republica Moldova sunt 82% de români (ei se identifică fie români, fie moldoveni, dar această diadă nu este una antagonistă, ea având explicații istorice și mai ales educaționale clar determinate), și doar 18 % de reprezentanți ai altor minorități etnice și naționale. Deci, Republica Moldova este cel de-al doilea stat românesc, construit pe un ex-teritoriu ocupat de URSS în 1940 și 1944.

Afirmarea politică a națiunii civice moldovenești în Republica Moldova este o tentativă absolut reprobabilă de a uita trecutul istoric orfan al acestui teritoriu, genocidul împotriva cetățenilor săi prin foametea organizată și deportările comuniste, un fel de revoluție proletară care vrea să facă tabula rasa din memoria noastră genetică națională, și să ne scrie pe creierele noastre că suntem moldoveni fericiți.

Conceptul de națiune civică moldovenească vine din zona înțelegerilor germano-ruse cu privire la teritoriul dintre Prut și Nistru și locuitorii acestui teritoriu. Dorința de a construi cu tot dinadinsul o națiune civică moldovenească într-un stat aflat în comă identitară profundă din cauza trecutului sovietic-comunist concordă perfect cu politica imperială rusească promovată în Basarabia secolului XIX și  politica de deznaționalizare prin deportări, genocid și propagandă din perioada sovietică. Cu atât mai diabolică pare a fi această construcție – națiunea civică moldovenească (NCM) atunci când este promovată de politicienii progresiști ai noii generații, înscăunați comod pentru patru ani la guvernare. Orice subiect este bun – curățirea instituțiilor statului (prin înscăunarea rudelor noilor guvernanți, că de – nu sunteți atât de pregătiți să credeți în adevărata resetare instituțională, care poate surveni doar prin unirea Republicii Moldova cu România), ziua internațională a pisicilor, pensii majorate până la 2000 de lei, mersul pe bicicletă al demnitarilor etc – numai despre limbă română nu, despre identitatea românească nu, despre geopolitică nu, despre planul Kozak nu.

Uite așa, pas cu pas, faimoasa doctrină anti-corupție, care a fagocitat complet curentul unionist din Republica Moldova, și a dat naștere națiunii civice moldovenești (sloganul ei fiind: nu importă ce limbă vorbim, important e să avem ce pune pe limbă) începe să semene cu imaginea struțului fericit, care, atunci când își bagă în nisip capul – crede că se protejează de orice pericol, deoarece nu vede prădătorul. Cetățenii Republicii Moldova sunt somați prin această doctrină să fie fericiți doar datorită faptului că va fi schimbat procurorul general, că se schimbă responsabilii instituționali vechi cu cei ”noi”, trecuți prin schemele politice ale PLDM-ului, sau ale PD-ului, sau ale PCRM-ului și așa ad infinitum.

Cum rămâne cu marii corupți?  

Pe fundalul propice al existenței clanurilor criminale-mafiote în varii domenii socio-economice, îngemănate cu politica mare, cetățeanul simplu a fost sensibilizat (și pe bună dreptate) că a venit timpul să se pună capăt dezmățului hoților și corupților. Personaje odioase precum Vlad Plahotniuc, Igor Dodon, Veaceslav Platon, Ilan Șor, Vlad Filat  sunt blamate de popor, iar cetățenii așteaptă de la noua guvernare acțiuni concrete pentru a-i judeca, a-i pedepsi și a le confisca averile. Între timp, Plahotniuc nu e de găsit, Șor stă bine, merci, în Israel și mai e și deputat în parlamentul din Chișinău (sic!), Platon le-a zis tuturor pa-pa și a zburat în Londra, Dodon are imunitate parlamentară și își negociază, probabil, evadarea în Rusia unde va găsi protecție. Unicul care se simte confortabil este Filat – i-au fost uitate păcatele, acum se bucură pentru foștii săi ortaci din rândul doi și trei, care se pricopsesc cu funcții importante în stat. Confiscarea extinsă a averilor, atât de mult dorită de popor, este posibilă în baza actualului cod penal. Doar că, până acolo …mai e mult! Observăm cum sistemul judiciar încearcă să se adapteze obiectivului anti-corupție anunțat de noua putere. Lupta pentru supraviețuirea sistemului a început.  Resursele umane în Republica Moldova sunt extrem de limitate, iată de ce anunțata ofensivă anti-corupție, care va trebui să aibă loc, în mare parte, cu aceiași oameni ai sistemului, riscă să dureze mult prea mult.

Concluzii

Doctrina anti-corupție, atât de populară în Europa Centrală și Orientală, a asigurat victoria absolută a Partidului Acțiune și Solidaritate în alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. Totodată, consider că lupta anti-corupție nu poate constitui o veritabilă doctrină politică (combaterea corupției la toate nivelele  trebuie să fie un obiectiv al oricărei guvernări din orice țară).

În Republica Moldova, stat falimentar la cei 30 de ani de pretinsă independență, nu poți asigura bunăstarea și fericirea cetățenilor prin a ocoli subiectul politic esențial al tuturor timpurilor – cum se raportează politicienii la  identitatea cetățenilor Republicii Moldova, la perspectiva Unirii Republicii Moldova cu România – cea mai sigură reformă de resetare instituțională, teritorială a Republicii Moldova? Prin evitarea acestui subiect partidul prezidențial al Maiei Sandu poate fi categorisit drept partid moldovenist cu față  pro-occidentală (născător de națiune civică moldovenească), spre deosebire de PSRM, care este un partid moldovenist fățiș pro-rusesc.

Unde sunt unioniștii (alegătorii) în această formulă? Alegătorii unioniștii au fost fascinați de doctrina anti-corupție și de fumigena rusească ”acum nu e momentul pentru Unire”.

Nimeni și niciodată nu va desena conjunctură politică pentru Unirea cu Țara. Dacă cineva crede că momentul propice va fi anunțat cu surle și trâmbițe  – greșește amarnic. Unionist ori ești – ori nu. Unirea trebuia făcută în 1991.  Din păcate, după 30 de ani, Unirea celor două state românești într-un singur teritoriu pare să se fi transformat într-o misiune politică imposibilă.  

GUVERNUL VREMURILOR BUNE SUB CONSTELAȚIA KOZAK-PUTIN

Posted by on
GUVERNUL VREMURILOR BUNE SUB CONSTELAȚIA KOZAK-PUTIN

GUVERNUL VREMURILOR BUNE SUB CONSTELAȚIA KOZAK-PUTIN

12.08.2021

Așa cum era de așteptat, noua majoritate PAS a învestit guvernul Nataliei Gavriliță fără prea multe probleme – mașina de vot a funcționat ca pe vremurile de tristă pomină. Ba mai mult –  deputații PAS sunt relaxați, 63 de mandate le permit să mai tragă și chiulul de la unele ședințe, cum s-ar spune – au de unde!

Totuși, vremurile bune, care vor tăgădui să vină, așa precum recunosc înșiși protagoniștii puterii absolute la ora actuală din Republica Moldova, nu prea dau semne de coerență, consecvență, transparență (atât de trâmbițată în campanie) și caracter vizionar.

Prima bilă neagră.  În condițiile posibilităților limitate ale bugetului s-a purces la mărirea numărului de ministere de la 9 la 13 (ambițiile și setea pentru funcții în stat sunt mari, iar partidul prezidențial nu este o excepție). Întreținerea a patru ministere în plus va costa scump, discursul electoral PAS, bazat pe invocarea eficienței cheltuielilor publice, trebuia să genereze o altă abordare:  era suficientă reorganizarea ministerelor existente pe domenii cu secretari de stat responsabilizați corespunzător.

A doua bilă  neagră. Programul de guvernare, în pofida complexității aparente, ”strălucește” prin lipsa adevăratelor reforme, care ar concorda cu eficiența și calitatea: una din aceste reforme imperioase este refacerea structurii teritorial-administrative. Cele 32 de raioane cu 900 de primării reprezintă o adevărată povară pusă pe umerii cetățenilor. Nici Filat în 2010 nu a dorit reforma teritorial-administrativă – logica era simplă: PLDM își dorea o influență cât mai mare în teritoriu și avea nevoie de oameni înscăunați în funcții de conducere, chiar dacă aceste funcții sunt perfect superflue. Eliminați azi printr-un exercițiu de imaginație toți președinții de raioane, împreună cu toate consiliile raionale, și veți vedea că Republica Moldova, dar mai ales cetățeanul, nu pierde nimic. Ba dimpotrivă, vom obține o economie enormă de fonduri publice. Fericirea cetățeanului nu constă în fărâmițarea teritorială absurdă pe raioane, amăgindu-l pe cetățean că instituțiile birocratice sunt mai aproape de el, ci în puterea sporită a primarilor, în descentralizarea la maxim a serviciilor statului, de care cetățeanul trebuie să beneficieze în incinta primăriei. Dar, guvernul Gavriliță nici el nu este preocupat de reforma teritorial-administrativă.

A treia bilă neagră. Natalia Gavriliță așa precum a promis PAS în campanie, a făcut un subiect-far din intenția de a majora pensia a 470 000 de pensionari din Republica Moldova până la 2 000 de lei. Bani pentru aceste majorări nu sunt, decât doar din sprijinul macrofinanciar care va veni din UE (cele 600 milioane de Euro promise de Comisia Europeană) și de la FMI. Pentru a susține acest proiect, e nevoie anual de circa 5 miliarde de lei. Prim-ministrul Gavriliță a recunoscut că e  o sumă importantă de bani și că pentru acest an bani sunt (pensiile vor fi majorate din 1 octombrie 2021), iar pentru anii viitori se vor căuta alte soluții. În același timp, dacă ar fi să analizăm calitatea vieții cetățenilor, opiniile lor referitoare la supraviețuire, vom constata că 2 000 de lei pentru un pensionar nici pe departe nu acoperă necesitățile vitale – hrană, îmbrăcăminte, tratamente. Unde mai pui că în această chestiune intervine frustrarea altor pensionari, cauzată de acest egalitarism comunistoid. Să explicăm. Pensiile mai mici de 2 000 de lei sunt acelea care rezultă mai cu seamă din lipsa perioadei de contribuție la fondul social, care lipsă este cauzată nu doar de plata salariilor în plic, dar și de prestația  insuficientă a unor cetățeni.   Și atunci, ce va spune un pensionar care a lucrat circa 50 de ani în calitate de profesor în școală și are pensia de 2 100 de lei? Prin urmare, buna intenție de a majora pensiile pentru o categorie de oameni, se va transforma în amnistie pentru cei care nu prea au lucrat la viața lor. Acest principiu comunist va accentua caracterul asistențial al statului Republica Moldova.

A patra bilă neagră. Am vorbit despre materie. Acum veni rândul spiritului, esenței noastre ca neam, de fapt este cel mai important subiect pentru supraviețuirea noastră în cel de-al doilea stat românesc. La una din emisiunile televizate, fiind întrebată ce va face majoritatea parlamentară PAS cu referire la modificarea articolului 13 din Constituție,  în sensul înlocuirii sintagmei ”limba moldovenească în baza alfabetului latin” cu sintagma ”limba română”. Natalia Gavriliță a răspuns cu o seninătate care frizează grotescul și ridicolul: ”nu cred că aceasta arde pe agenda cetățeanului”. La 30 de ani de independență, după chinuri în lupta anti-comunistă, anti-agrariană, în anul 2021 să afirmi vechiul slogan interfrontist din anii *90 ”e important ce pui pe limbă, și  nu cum se numește limba” mi se pare o meschinărie politică crasă, o ignoranță și o lipsă totală de discernământ.

Schimbările la vârf au început exact așa cum prevede logica în competița politică. E normal să fie așa – pleacă un partid cu tot cu oamenii săi din funcții – cheie, vine altul și își înscăunează oamenii săi. Ba mai mult, așa cum era de presupus, legăturile de rubedenie între exponenții noii puteri, chiar dacă nepotismul este blamat în discursurile sale oficiale, sunt la ordinea zilei. Astfel, purtătoarea de cuvânt a prim-ministrului Natalia Gavriliță este o verișoară de-a președintelui Maia Sandu. Însăși Natalia Gavriliță este cumătră cu președintele Maia Sandu. Cu siguranță, vor apărea în presă, ceva mai târziu, scheme cu legăturile de rubedenie detaliate în noul arc al puterii de la Chișinău. De-ar fi acest rău cel mai mare…

Puterea își dorește procurorul său. Disputele politice în jurul numelui procurorului sunt piatra de temelie a schimbării puterii în Republica Moldova. Era de așteptat că procurorul general va fi contestat. Asta s-a întâmplat de fiecare dată când în Republica Moldova s-a schimbat puterea. Procedura e simplă – sub pretextul modificării Legii procuraturii, se modifică și condițiile de numire a procurorului. Majoritate parlamentară este – nimic mai simplu de realizat decât debarcarea procurorului general. Există, totuși, niște întrebări. Chiar dacă sunt retorice. UE a investit sume enorme de bani în reforma justiției, inclusiv a procuraturii din Republica Moldova. ONG-uri cu finanțări generoase au elaborat rapoarte, expertize, au publicat cărți, au făcut schimb de experiență pe bani europeni. Cum rămâne cu aceste activități laborioase și consistente?

Toate aceste evenimente politice se precipită pe fundalul unui amalgam de acțiuni ale președintelui Maia Sandu – o campanie de PR pe rețelele de socializare pe de o parte (fotografia pe cel mai înalt vârf de munte din România – Moldoveanu și statul la coadă la trecerea frontierei cu România ca ”simplu cetățean”), și zgomotoasa, dar vana vizită a lui Dmitrii Kozak, trimisul lui Putin la Chișinău.

Multpromisa de PAS transparență în administrarea treburilor publice a fost totalmente compromisă, când printr-un comunicat sec al MAIE, practic în ajun, se anunța vizita lui Kozak la Chișinău și întrevederea sa cu Maia Sandu, însoțită de ministrul de externe Nicu Popescu și vicepremierul pentru reintegrare Vladimir Kulminskii. Nicio instituție media nu a anunțat cine l-a invitat pe Kozak la Chișinău. Misterul a fost spulberat de însuși Kozak – la ieșirea din sediul președinției el a răspuns presei că a fost invitat de președintele Republicii Moldova.

Abia seara târziu, la 11 iulie 2021, Maia Sandu a formulat un text pe contul său de FB în care a încercat să dea substanță rezultatelor întrevederii cu Kozak. A menționat că agenda bilaterală cu Federația Rusă ”este foarte plină”. Pe când Kozak, ieșind la presă, gentil și elegant, a replicat că  Rusia ”a fost rugată să ajute în soluționarea conflictului transnistrean, dar acest conflict ține de problema internă a Republicii Moldova”. Doar prin acest răspuns Kozak a anihilat textul postării Maiei Sandu de pe FB. Și, de parcă nu a fost suficientă această umilință, Kozak a mers ș la întrevedere cu Igor Dodon și Vladimir Voronin. De ce nu ar împușca doi iepuri odată? Că tot veni la Chișinău după o zi de lucru la Kremlin, de ce să fi mânat avionul doar pentru întrevederea de la președinție?

La 30 de ani de relații complicate cu Federașia Rusă (războiul de agresiune la Nistru în 1992, embargoul energetic anii *90, embargoul la produsele agricole moldovenești anii 2000, prețul exorbitant la gazele naturale, punerea pe umerii Republicii Moldova a datoriei pentru gazele naturale consumate în stânga separatistă a Nistrului, incidentele de încălcare a drepturilor omului în stânga Nistrului, inclusiv cu implicarea forțelor pacificatoare rusești etc)  să speri că vei cădea în grațiile lui Putin doar pentru faptul că nu arunci săgeți diplomatice în adresa Rusiei, trebuie să fii cel puțin naiv! Politica vițelului care suge de la două vaci rămâne pe ordinea zilei în Republica Moldova în contextul instaurării noii puteri a partidului prezidențial PAS. Astfel, guvernarea vremurilor bune la Chișinău începe inevitabil, cum s-a mai întâmplat și în trecut, sub constelația Kozak-Putin, constelație care, pe semne, fascinează inclusiv puterea progresistă de la Chișinău.