LIMBA ROMÂNĂ – COLOANA IDENTITĂȚII NOASTRE NAȚIONALE

LIMBA ROMÂNĂ – COLOANA IDENTITĂȚII NOASTRE NAȚIONALE

30.08.2021  

Revoluția poeților. La 31 august sărbătorim limba română pe ambele maluri ale Prutului. Istoria recentă ne amintește că la 31 august 1989 la Chișinău parlamentul a adoptat o nouă legislație lingvistică, prin care limba, pe atunci zisă moldovenească, își recăpăta drepturile în instituțiile Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești.

Sub presiunea sutelor de mii de oameni ieșiți în stradă, adunați din toate colțurile fostei republici sovietice moldovenești în Piața Marii Adunări Naționale, unde se scanda renumitul slogan ”limbă – alfabet latin”, sub bagheta oratorică a poeților și scriitorilor (anume datorită acțiunilor concertate ale scriitorilor și poeților mișcarea de eliberare națională prin revenire la limba română poate fi definită drept ”revoluția poeților”), limba română revenea sfios acasă după zeci de ani de deznaționalizare și de ideologie sovietică. Textul legii despre funcționarea limbilor pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești părea să fie revoluționar la acea vreme. Cu timpul am înțeles că, de fapt, conținutul legii respective acorda drepturi depline limbii ruse ca limbă de comunicare între minoritățile etnice și, de fapt, ca limbă de comunicare instituțională. Atunci nimeni nu a pus  la îndoială corectitudinea conținutul respectivei legi.

Puterea culturală a limbii române. A început anevoioasa epopee de revenire a limbii române de la alfabetul chirilic la ce latin. Îmi amintesc cum mi-am remodelat mașina de dactilografiat la un meșter,  care a înlocuit literele chirilice cu cele latinești. Pentru mine, fiică de profesori, cu cărți românești în biblioteca personală, revenirea la limba română a fost un eveniment mai mult decât firesc. Din păcate, sintagma ”limba română” nu se înrădăcinase definitiv în mentalul social colectiv și, cu atât mai mult, nici în cel politic. Totuși în prim planul adevărului științific au ieșit intelectualii, iar datorită lor manualele școlare, curricula și monografiile științifice au consfințit sintagma ”limba română” drept o valoare națională inalienabilă și inamovibillă.  Puterea limbii române în domeniul educației, culturii și cercetării este ușor de demonstrat prin realitățile din sistemul educațional, cultural și cel științific, această putere a limbii române reprezintă o adevărată valoare a celor 30 de ani de independență a Republicii Moldova.

Puterea politică a limbii române. Mult mai complicată și sinuoasă s-a dovedit a fi manifestarea puterii politice a limbii române în Republica Moldova. Imediat după adoptarea legislației lingvistice au început isteriile secesioniste, alimentate de reprezentanții minorităților naționale, care au văzut în limba română dușmanul lor numărul unu și, posibil, vinovatul principal al desprinderii RSSM de URSS.

Emanciparea națională românească între Prut și Nistru a fost de sorginte lingvistică, iar limba română a reprezentat stindardul luptei pentru libertate. Mai mult decât atât, conștientizarea de către masele populare a adevărului ocultat de ideologia sovietică – precum că limba română este limba maternă a locuitorilor dintre Prut și Nistru – nu era decât primul pas spre conștientizarea și asumarea identității naționale românești, iar după asumarea identității românești  Unirea RSSM cu România  era ca și realizată. Din această perspectivă Limba Română a fost, este și va fi mereu coloana identitară națională a românilor din Republica Moldova, a românilor din Țară și a românilor de pe mapamond.

Forțele reacționare nostalgice s-au regrupat foarte rapid și au înțeles că mai pot ancora Republica Moldova în trecutul său comunist/sovietic scoțând în prim plan falsurile ideologice comuniste. Astfel din sintagma „limba moldovenească în baza alfabetului latin”, politrucii comuniști/sovietici (ăștia mereu au fost, sunt și, în lipsa unei lustrații, vor fi la datorie pe teritoriul Republicii Moldova) au extras glotonimul ”limba moldovenească” pentru a-l transforma în piatră de temelie a noii ideologii moldoveniste, demnă urmașă a ideologiei comuniste care propovăduiește existența unui popor moldovenesc/a unei limbi moldovenești, diferite de națiunea română/de limba română. 

Astfel, în 1994 pe timpul majorității politice a agrarienilor, a fost adoptată Constituția Republicii Moldova, în textul căreia reacționarii comuniști au strecurat articolul 13, unde denumirea limbii oficiale în Republica Moldova este schimonosită în pofida opiniilor științifice/academice naționale românești și internaționale. Sintagma ”limba moldovenească în baza grafiei latine”, formulată în articolul 13 din constituție, urma să devină vârful de lance al tuturor bătăliilor politice viitoare. Este extrem de important să notăm faptul, că parafraza nefericită din articolul 13 al Constituției nu a modificat nici curricula școlară, nici manualele, nici scrierile științifice din sistemul cultural și educațional al Republicii Moldova. Pe parcursul a 30 de ani de independență generații de tineri au fost formați corect în școli, licee universități în deplin consens cu adevărul științific, și anume:  în Republica Moldova locuiesc 80 de procente de români, a căror limbă maternă este limba română.

Puterea constituțională a limbii române. În calitatea mea de lingvist care a avut posibilitatea să tranșeze din punct de vedere politic statutul limbii române în Republica Moldova mi-am făcut onest datoria

https://anagutu.net/lingvistul-ana-gutu-a-facut-dreptate-limbii-romane-in-republica-moldova/

M-am inspirat din experiența Franței, deoarece sunt profesor lingvist de limbă franceză, și am solicitat Curții Constituționale la 26 martie 2013 să constituționalizeze Declarația de independență a Republicii Moldova, în textul căreia este menționată denumirea corectă a limbii pe care o vorbim în Republica Moldova – limba română

https://anagutu.net/files/2013/12/sesizare-doc.pdf https://anagutu.net/files/2013/12/supliment-sesizare.pdf

La 5 decembrie 2013 Curtea Constituțională, sub președinția lui Alexandru Tănase, a emis hotărârea

https://www.constcourt.md/ccdocview.php?l=ro&tip=hotariri&docid=476 ,

prin care textul juridico-politic, Declarația de Independență a Republicii Moldova din 1991, a fost constituționalizat, Declarația făcând corp comun cu textul Constituției, iar normele din textul Declarației, care vin în contradicție cu normele din constituție, prevalează. Astfel,, prin adoptarea acestei hotărâri Curtea Constituțională a pus punct disputei despre denumirea corectă a limbii oficiale din Republica Moldova. Articolul 13 din constituție a devenit caduc, chiar dacă el trebuie rectificat, din punct de vedere tehnic/ redacțional, așa precum recomandă curtea constituțională. Din păcate, această redactare tehnică, oricum necesită o majoritate constituțională, care nu poate fi întrunită de la 2013 încoace.

Începând cu 5 decembrie 2013 toate acordurile și tratatele internaționale, care sunt semnate și ratificate de Republica Moldova, nu mai conțin rușinoasă sintagmă ”limba de stat” ”limba moldovenească”. Limba română a revenit la ea acasă, inclusiv în actele administrative naționale și internaționale.

Vom aminti încă o decizie importantă a Curții Constituționale, și anume hotărârea sa din 2016, prin care legea despre funcționarea limbilor pe teritoriu RSS Moldovenești a fost declarată obsoletă și non-avenită contextului actual.  

În pofida hotărârii istorice a curții constituționale din 5 decembrie 2013, subiectul denumirii corecte a limbii oficiale din Republica Moldova continuă să fi exploatat pe larg de partidele pro-ruse.  Problema rămâne a fi una nesoluționată până la capăt, deoarece politicienii zi și de dreapta pro europeni ocolesc subiectul politicilor lingvistice și a statutului limbii române în societatea noastră ca fiind un subiect care din punctul lor de vedere dezbină oamenii.

Limba română cea de toate zilele. Desigur, ar fi o naivitate să credem că limba română în Republica Moldova și-a  recăpătat toate drepturile, pierdute cândva din cauza ocupației sovietice.

Facebook-ul a scos la iveală toate  carențele învățării insuficiente a limbii române de la 1989 încoace la nivel de mase populare, mai ales în materie de alfabetizare în subiecte de ortografie, gramatică, stilistică a limbii române. Și nu doar Facebook-ul. Incorectitudini crase de genul transliterațiilor din limba rusă, ortoepiei supărătoare ne ofensează privirea și auzul prin panouri publicitare, spoturi audio și video la posturi de televiziune și radio. Nu există în Republica Moldova (dar ar fi trebuit să existe!) un organism/instituție, care și-ar asuma sarcina elaborării și promovării de politici lingvistice adecvate teritoriului și societății în care trăim. Este și acum imperios necesar se ne facem tema pentru acasă și să redăm limbii române locul cuvenit nu doar în instituțiile de învățământ, ci și în spațiul public, în instituțiile statului, în spațiul mediatic din Republica Moldova.

Faptul că în Republica Moldova nu există o concepție națională de politici lingvistice, o nouă legislație lingvistică, în baza căreia să fie concepută curicula școlară și universitară de predare/învățare a limbii române și a altor limbi moderne este vina directă a factorilor  decizionali din legislativ și executiv. După zeci de ani de acțiuni coercitive ale limbii ruse asupra limbii române în Republica Moldova, în rezultatul cărora ne-am ales cu o limbă română mutilată de împrumuturi inutile, cu un argou pocit, valabil doar între Prut și Nistru, procesul de opresiune a limbii române continuă prin dezavuarea vorbirii și scrierii corecte în limba română, prin promovarea mass-media de limbă rusă ca promotoare a non-valorilor estice, prin lipsa de voință politică în a face ordine la capitolul politici lingvistice, spațiu comunicațional pan-românesc.

Puterile, ce s-au perindat la guvernare, au evitat cu multă străduința problematicile lingvistice, care nu aveau cum să fie soluționate prin simpla adoptare a legii din 1989. Am propus în 2009, făcând parte dintr-o majoritate parlamentară pro-europeană,  crearea unui  Departament de politici lingvistice – fie în cadrul ministerului educației, fie cadrul ministerului culturii. Propunerea mea a fost respinsă cu vehemență, motivul fiind frica de a declanșa conflicte, care ar putea diviza societatea, dar mai ales frica de a pierde ratingul politic al partidelor de la guvernare. Din câte bine ne dăm seama, nici actuala guvernare nu va ”zgândări” problemele lingvistice, deoarece sunt mult mai importante problemele burții. Faimoasa zicere despre ”e mai important ce pui pe limbă și nu cum se numește limba”  pare să revină în actualitate.

Politica struțului în problema limbii române, a statutului său în societate, a funcționării altor limbi pe teritoriul Republicii Moldova, nu este una adecvată și trebuie să fie urgent revăzută. În anul 2013 am depus în Parlamentul Republicii Moldova un proiect de lege cu privire la politicile lingvistice în Republica Moldova. Acest proiect nu a ajuns niciodată pe masa legiuitorilor pentru a fi dezbătut și adoptat. Proiectul de lege a fost aruncat la coșul de gunoi de deputații următoarei legislaturi, așa cum prevede regulamentul pentru toate proiectele de legi, care au o speranță de viață egală cu durata legislaturii.

Concluzii. Am câștigat o bătălie istorică, prin care a fost constituționalizată  nu doar Limba Română, ci și demnitatea noastră națională prin dezideratul Unirii Republicii Moldova cu România. Totuși, bătălia pentru limba română continuă, deoarece limba română mai are nevoie să fie protejată, salvgardată, pentru a nu sucomba sub influența propagandei ruse, prezente în mod excesiv în spațiul comunicațional din Republica Moldova. Pentru a repune limba română în drepturile sale istorice pe teritoriul Republicii Moldova e nevoie de angajament, responsabilitate și acțiuni concrete din partea legiuitorilor și guvernanților:

• modificarea articolului 13 din Constituția Republicii Moldova în conformitate cu Hotărârea Curții Constituționale din 5 decembrie 2013;
• adoptarea unei concepții de politici lingvistice;
• adoptarea unei noi legislații lingvistice;
• fondarea la nivel guvernamental a unei instituții speciale, care se va ocupa de promovarea politicilor lingvistice adecvate, de promovarea limbii române la toate nivelele  – educaționale, culturale, științifice, instituționale, sociale, economice, politice etc.

La mulți ani limba română, pe ambele maluri ale Prutului! Drumul tău de acasă –  acasă mai este din păcate,  anevoios.