DISCURSUL POLITIC – PUTERE, SIMBOL ȘI MANIFEST ÎN ACȚIUNE

Posted by on
DISCURSUL POLITIC – PUTERE, SIMBOL ȘI MANIFEST ÎN ACȚIUNE

DISCURSUL POLITIC – PUTERE, SIMBOL ȘI MANIFEST ÎN ACȚIUNE.

26.09.2021

În modesta mea contribuție la științele limbajului, monografia ”Puterile limbii” am stabilit, prin argumente științifice bazate pe istorie și doctrine lingvistice, faptul că o limbă exercită în societate mai multe puteri: economică, politică, socială, culturală, juridică.  Limba este instrumentul prin excelență de formare a opiniilor, de educare/modelare a minților, de realizare a actului judiciar, de convingere a maselor prin ideologii/doctrine politice, de informare/dezinformare a membrilor unei societăți, care astăzi a devenit un sat global grație rețelelor de socializare.

Din ”Retorica” lui Aristotel desprindem triada semiotică a discursului public/politic/judiciar menit să convingă un auditoriu: ethos, pathos și logos. Ethos-ul pune în prim plan personalitatea oratorului prin credibilitatea, moralitatea sa, experiența de viață prin care va convinge auditoriul să-l asculte pe orator. Pathos-ul este însăși emoția pe care oratorul reușește să o suscite auditoriului prin mijloacele afective ale limbajului – metafore, simboluri, digresiuni emotive din cadrul discursului. Logos-ul este setul logic de raționamente și argumente obiective, dovezi, fapte, pe care oratorul le utilizează abil în scopul de a convinge auditoriul de veridicitatea opiniei sale.

Din varietatea tipologică a discursurilor (academic, religios, artistic, poetic, etc) vom stărui asupra importanței discursului politic și a culturii discursive politice din Republica Moldova, stat cu o recentă istorie instituțională, dar și o recentă istorie lingvistică, deoarece limba română și-a intrat în drepturile sale abia în 1989, iar timp de 32 de ani  încă nu a ajuns la performanța de a-și asuma puterea politică, economică, socială în raport cu limba rusă, limba imperiului rusesc și a celui sovietic, limbă care a dominat și mai domină încă în sferele vieții sociale în Republica Moldova.

Un politician care posedă excelent limba în care el face politică este un politician de succes. Cel care dă dovadă de minimă ezitare atunci când formulează ideile sale politice în discursuri, dezbateri, interviuri – este sortit eșecului în politică. Totodată, voi menționa că această realitate este proprie societăților naționale educate, în care limba oficială este vorbită și practicată corect de către majoritatea cetățenilor, și nu în societățile cu un procent mare de analfabeți funcționali (persoane care știu a citi și a scrie, dar au dificultăți în a înțelege esența unui text/discurs, în a trage concluzii etc).

Discursurile politice ale marilor personalități istorice au dat naștere unui patrimoniu de adevărate filosofeme, care inspiră și azi : ”Veni, vidi, vici / Am venit, am văzut, am învins” – Caesar; ”J’accuse!/Eu acuz!” -Emile Zola, 1898; ” O rugăciune tăcută a unui popor sfios” – Nicolae Iorga, 1916; ”Blood, toil, tears and sweat /Sânge, lacrimi, transpirație și oboseală”  – Churchill, 1940 (prin aceasta Churchill a confirmat adevărul că e de datoria unui politician să spună adevărul, și nu doar ceea ce îi place alegătorului);  « Ask not what your country can do for you/Întreabă-te ce ai făcut tu pentru țară, și nu doar ce a făcut țara pentru tine.”-  John F. Kennedy, 1961; ” Ich bin ein Berliner/Eu sunt Berlinez” – John F. Kennedy, 1963; ”I have a dream /Am un vis” – Martin Luther King,1963; “An ideal for which I am prepared to die/Un ideal pentru care sunt gata să mor” – Nelson Mandela, 1964; “Tear down this wall/Doborâți acest perete” – Ronald Reagan, 1987. Discursurile marilor personalități istorice au determinat victorii în lupte militare crâncene, în construcții societale postbelice, în competiții politice pe toate continentele.

Puterea discursului politic este indubitabil una definitorie în convingerea alegătorilor de a vota pentru un partid politic sau altul. Orice gafă de comunicare comisă de un politician îi semnează sentința de ascensiune sau de coborâre în popularitate. Este o axiomă valabilă pentru societățile dezvoltate, cu un grad înalt de gândire critică autonomă.

Republica Moldova este un spațiu post-sovietic, dominat încă de fantomele trecutului comunist: coma identitară profundă, influențele propagandei ruse feroce, analfabetismul funcțional. De aceea, din păcate, nu putem vorbi despre o cultura a discursului politic, și nici despre un real spectacol politic atunci când urmărim dezbateri electorale, discuții parlamentare sau interviuri cu politicienii. Superficialitatea domină verba política publică, fiind asezonată cu un limbaj de lemn care pretinde a fi în consens cu corectitudinea politică, extrem de popular actualmente în lume. A spune multe generalități, fără punctualizări matematice,  a evita răspunsul concret la întrebările formulate, a duce discuția în altă parte, a sări de la un subiect la altul – toate aceste comportamente discursive ale politicienilor din Republica Moldova dau peste cap Retorica lui Aristotel. Și totuși, pe fundalul acestor derapaje, eșichierul politic din Republica Moldova a scos în față politicieni care au ajuns la putere grație unui rating format prin discurs politic populist, dacă nu chiar popular-vulgar (cazul Vladimir Voronin, Renato Usatâi – cu o vorbă neaoșă, împestrițată de rusizme, care ne-au lăsat unele ziceri deloc grațioase și care ziceri nu se vor regăsi niciodată în manualele de retorică). Au fost ridiculizați politicienii agrarieni, care au intrat în istoria recentă a Republicii Moldova prin fraze incoerente, eronat gândite și eronat formulate în discursurile publice (faimoasa ”circumferință cu 380 grade”, ”global Moldovei” ș.a.).

Au ajuns la putere în Republica Moldova și alți politicieni, cu un discurs politic mai mult sau mai puțin bine structurat/articulat, grație vorbirii corecte/coerente în limba română (Marian Lupu, Vlad Filat, Maia Sandu). Cetățenii au început să privilegieze politicienii, inclusiv conform criteriului lingvistic, alegându-i pe cei care își modelează discursul public de o manieră  elevată și cultă. Totodată, stângăcia discursivă, din păcate, nu a dispărut din spațiul politic, iar mulți responsabili politici, legiuitori, miniștri sau agenți guvernamentali continuă să comită gafe de exprimare în limba română, utilizând fie calchieri din limba rusă, fie debitând inepții lexicale, lipsite de sens.

Să revenim la discursul politic al primelor persoane în stat. Există discursuri de importanță națională, regională și internațională. Felul în care este gândit iar apoi rostit un discurs, transpune opiniile,  intențiile de acțiune ale unui politician, și, poate încuraja sau dezavua parteneriate politice internaționale.

Recentul discurs al Maiei Sandu la Adunarea Generală ONU din 23 septembrie 2021 a atras atenția comentatorilor din regiune. Instituțiile media au interpretat fiecare în felul lor acest discurs, lansându-se, mai degrabă, în elogii, pentru că este de bon ton să lauzi președintele, chiar dacă presa ar trebui să fie mai critică, în spiritul misiunii care-i revine. Discursul la ONU al Maiei Sandu a fost unul ”echilibrat”, Maia Sandu a vorbit despre pandemia Covid-19, despre ecologie, despre pace și a spus că Republica Moldova rămâne pe pozițiile sale referitoare la necesitatea retragerii munițiilor și trupelor ruse din regiunea transnistreană. Pentru președintele unui stat mic precum e Republica Moldova, discursul pronunțat nu a fost nici unul curajos, nici unul prea solidar cu statele din regiune (Ucraina, Georgia), un discurs fără prea mult pathos, ba chiar plictisitor, care nu a atras atenția comunității internaționale (nici un avea cum!).

Curând Maia Sandu va consemna un an de când a ajuns președintele Republicii Moldova și, s-ar cuveni să facem un bilanț, nu atât al realizărilor sale (aducerea la putere absolută a partidului său PAS încă nu garantează o realizare, mai degrabă, e un proces tergiversat de instabilitate economică și socială, care durează din 2019), ci al discursului său politic. Discursul politic al Maiei Sandu din perspectiva aristoteliană, urmărind și prestațiile sale de la tribuna națională (inclusiv contul de FB) și cea internațională, are două subiecte-cheie: lupta împotriva corupției și reforma justiției. Maia Sandu a subordonat acestor  două  subiecte toate celelalte probleme : inegalitatea socială, creșterea prețurilor, criza resurselor umane, problema surselor energetice etc.

Maia Sandu prin discursurile sale politice, prestațiile publice la emisiuni TV evită exprimări clare, tranșante referitoare la conflictul de pe Nistru,  la integritatea persoanelor recent numite în funcții guvernamentale pe criterii de rubedenie. Președintele nu ezită să spună neadevăruri (de exemplu, a afirmat la o emisiune despre faptul că legea un  obligă pe premierul Natalia Gavriliță să declare casa părinților unde locuiește, pe când această afirmație este un fals – legea stipulează foarte clar că trebuie declarată locuința în care demnitarul locuiește, chiar dacă nu îi aparține această locuință).

În discursurile sale Maia Sandu nu vrea să supere Rusia, nu vrea să supere minoritățile etnice din Republica Moldova, adresându-se lor în limba rusă, inclusiv celor din autonomía găgăuză.

Astfel, vom constata, că discursul politic la cel mai înalt nivel instituțional în Republica Moldova a evoluat din punct de vedere lingvistic: de la o limbă română aproximativă, stângace la începutul anilor *90 – a ajuns la o limbă română corectă, coerentă.

Totodată, la nivel de conținut (logos, mai cu seamă), care determina simbolic strategii geopolitice, se pare că discursul politic a evoluat mai puțin: de la promovare tranșantă a vectorului Est spre o promovare moderată a vectorului de dezvoltare Vest, dar cu puternice accente de oscilație tradițională – vrem să trăim bine și cu Estul, și cu Vestul. Cât privește problema identitară – suntem români și punctum, vorba lui Eminescu, actualmente primele persoane în stat președinte, prim-ministru, președinte de parlament (cetățeni cu acte în regulă ai României) afirmă că vorbesc limba română, dar mai puțin sau deloc insistă asupra identității lor românești și evită totalmente terminología adecvată – o singură națiune în două state românești.

Lentoarea cu care discursul politic din Republica Moldova evoluează până a deveni și edificator este motivată de dorința viscerală a politicienilor cu rating  de a menține statul Republica Moldova doar pe o linia de plutire – conectat la ajutoare internaționale, adică un fel de cordon sanitar în stand by la frontiera cu Uniunea Europeană. Politicienii cu discernământ, onești cu ei înșiși și cu alegătorii sunt unioniștii – ei au gândire politică matematică, istorică, pragmatică, deoarece livrează cel mai corect și dezinteresat discurs politic: numai Unirea Republicii Moldova  cu România poate salva oamenii dintre Prut și Nistru de la pierzania tranziției interminabile. Doar că discursul politic unionist deocamdată este bruiat de propaganda statalistă, de coloana a cincea cuibărită în unele instituții mass-media și ONG-uri, în rețelele sociale, gestionate din zona separatistă ucraineană și transnistreană. Cu cât ne îndepărtăm de momentul Unirii celor două state românești, cu atât mai greu ne va fi. De aceea, Unirea Republicii Moldova cu România este o necesitate politică, economică, socială imperioasă, dincolo de a fi un vis, un ideal romantic.