anagutu


opinii/politic

RĂZBOI ÎN EUROPA. UNIREA SE AMÂNĂ?  

Posted by anagutu on
RĂZBOI ÎN EUROPA. UNIREA SE AMÂNĂ?   

RĂZBOI ÎN EUROPA. UNIREA SE AMÂNĂ?

 24.03.2022

 Inevitabilul s-a întâmplat: Putin a declanșat război împotriva unei națiuni slave, la teritoriul și bogățiile căreia râvnea de mult timp. Anexarea Crimeii de către Putin în 2014 a fost un prim pas pentru a testa reacția Occidentului. Atunci anexarea Crimeii nu a fost urmată de sancțiuni dure împotriva Rusiei, UE a șovăit, iar la o distanță de câțiva ani, Occidentul deja era pe cale de a accepta această anexare, Rusia a fost reîntoarsă în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, țările membre ale UE și NATO au continuat să facă business în Rusia, au continuat să utilizeze gazul rusesc, contribuind astfel la fortificarea armatei lui Putin. Iar Putin a pus gând rău omenirii. Or, războiul împotriva Ucrainei, de fapt, este o consecință logică a poftelor imperialiste ale Rusiei, pe care Putin nu s-a obosit să le ascundă:  recunoașterea de către Putin că destrămarea URSS a fost cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX a servit drept fundament al acțiunilor sale ca președinte/țar al Rusiei. Putin a urmat traiectoria tradițională a unui dictator ordinar – după câțiva ani de domnie și-a tras averi nemeritate și și-a imaginat că ar trebui să rămână în istoria Rusiei aidoma lui Petru cel Mare. În 2008 Putin a atacat Georgia și a creat acolo două regiuni separatiste nerecunoscute internațional de nicio țară. A urmat anexarea Crimeii în 214. O sumedenie de experți în politică ne convingeau că Putin nu va îndrăzni să meargă mai departe. Doar președintele Traian Băsescu ne avertiza că Putin vizează gurile Dunării, dorind să recreeze Novorosia, un teritoriu care ar cuprinde sudul Ucrainei, pentru a realiza joncțiunea cu Crimeea.

24 februarie 2022 este data declanșării unui război fierbinte în Europa, trecerea de la etapa războiului hibrid purtat de Rusia în regiune la acțiuni militare de genocid împotriva unei națiuni slave, împotriva unei țări suverane cu aspirații clare euroatlantice – împotriva Ucrainei. Ceea ce face armata lui Putin acum în Ucraina – bombardări intense ale orașelor ucrainene, ale civililor, ale instituțiilor școlare, medicale, ale cartierelor rezidențiale – este calificat drept crime de război, iar Putin și responsabilii pentru aceste atrocități sunt criminali de război. Occidentul a impus Rusiei sancțiuni economice fără precedent, sancțiuni care vor transforma în timp Rusia într-un stat izolat internațional, cu grave probleme de dezvoltare. Din păcate, aceste sancțiuni au venit prea târziu, atunci când în Ucraina deja mor oameni nevinovați. Este foarte clar că aceste  sancțiuni trebuiau aplicate Rusiei încă în 2008, când Rusia a atacat Georgia. Occidentul i-a dat lui Putin un credit de încredere exagerat de mare. Putin a demonstrat încă în 2008 că pentru el dreptul internațional, tratatele și acordurile la care Rusia este parte, nu constituie pentru el un impediment pentru a duce până la capăt ambițiile sale imperiale. Să amintim și de cele două războaie ale Rusiei împotriva Ceceniei, în rezultatul cărora Rusia a impus și acolo un regim criminal în frunte cu Kadyrov.

După războiul declanșat de Putin în Ucraina Rusia se transformă într-un stat terorist, care nu are loc la masa lumii civilizate. Fluturarea armei nucleare ca sperietoare împotriva întregii lumi de către Putin și acoliții săi este picătura care ar trebui să umple paharul răbdării comunității internaționale. Avem de afacere cu un regim nazist, oploșit la Kremlin, iar tiranul Putin nu se va opri de unul singur. El este încolțit, dar se pare că nu va ceda. Spațiul de manevră s-a îngustat. Putin a pus gând rău omenirii.

Pe fundalul războiului Rusiei împotriva Ucrainei se întețesc la nivel mondial problemele legate de securitatea alimentară, de cea energetică, de criza financiară etc. Totodată, aici, în spațiul nostru, noi, cetățenii de rând, ne preocupăm de soarta celor apropiați, de soarta noastră. Republica Moldova și România fac față cum pot fluxului de refugiați, care fug din calea bombelor lui Putin. Republica Moldova este vizitată de înalți oficiali occidentali, care elogiază eforturile guvernării PAS și ale cetățenilor în gestionarea crizei refugiaților.

În același timp, chiar dacă Republica Moldova a semnat cererea de aderare la Uniunea Europeană (în urma aceluiași gest al Ucrainei), mesajul de răspuns al UE este unul foarte clar: nu va exista o procedură accelerată nici pentru Ucraina, și nici pentru Republica Moldova și Georgia. Era de așteptat, doar cei care nu cunosc uzanțele instituționale europene puteau să-și imagineze că Republica Moldova va adera la UE peste noapte. În primul rând, Republica Moldova are un conflict înghețat pe teritoriul său – zona separatistă din stânga Nistrului unde se află și azi 22 mii de tone de armament rusesc. Fără o soluționare clară a problemei teritoriului separatist Republica Moldova nu va putea adera la UE.

Sunt consternată de repunerea pe tapet a problemei conflictului  transnistrean de către autoritățile Republicii Moldova în plin război al Rusiei împotriva Ucrainei. Insistarea pe formatul 5+2, care a devenit completamente caduc în aceste condiții, dorința ardentă de a găsi o soluție politică și un statut special pentru zona separatistă din stânga Nistrului trebuie să ne pună în gardă. Oricare statut special pentru zona separatistă din stânga Nistrului va arunca Republica Moldova în perioada interfrontului șovin din anii  90, iar direcția geostrategică a Republicii Moldova va fi pe veci îngropată în incertitudine. Am menționat și cu alte ocazii – cea mai bună soluție pentru zona separatistă din stânga Nistrului este ca Republica Moldova să renunțe la acest teritoriu, să negocieze frontiera constituțională pe Nistru (inclusiv Tighina), iar zona din stânga Nistrului, zisă ”Transnistria”, să devină un teritoriu sub jurisdicția forțelor pacificatoare ONU, al cărui statut să fie determinat în timp după demilitarizare și democratizare.

Din păcate, războiul din Ucraina a demonstrat că fără a fi stat membru NATO, nu există nicio șansă ca armata NATO să sară în ajutorul statelor vecine.  Republica Moldova va continua să fie un ”cordon sanitar” la frontierele UE. Și nu o va salva nicio neutralitate, fluturată oficios de politicienii PAS care sunt azi la putere.

Să fie foarte clar pentru toată lumea –  dacă Putin nu va fi oprit, mâine-poimâine ne trezim cu tancurile rusești pe străzile Chișinăului. Istoria se repetă.

Istoria se repetă? Depinde cum vor cetățenii Republicii Moldova să o repete: ori declarăm Unirea cu Țara, așa cum a făcut Sfatul Țării la 27 martie 2018, atunci când a votat Unirea Basarabiei cu România, și vom fi parte a spațiului civilizat euroatlantic, ori acceptăm tacit o nouă ocupație rusească, așa cum s-a întâmplat la 28 iunie 1940, care va fi urmată de persecuții, foamete, deportări și genocid.

Unirea Republicii Moldova cu România, în frontierele sale controlate până la Nistru (d’abord on s’engage et puis on voit) nu se amână. Occidentul – UE și SUA, trebuie convinși că Unirea este mai actuală și mai necesară ca niciodată. Unirea nu este un moft politic, o ambiție, un populism, ci o soluție existențială, este salvarea noastră ca oameni, ca parte a națiunii românești. Așa să ne ajute Dumnezeu!

opinii/politic/PUN

FRĂȚIA NECONDIȚIONATĂ A ROMÂNIEI VERSUS ETERNA „ECHILIBRISTICĂ” A REPUBLICII MOLDOVA

Posted by anagutu on

FRĂȚIA NECONDIȚIONATĂ A ROMÂNIEI VERSUS ETERNA „ECHILIBRISTICĂ” A REPUBLICII MOLDOVA

 10.11.2021

 România, stat membru al UE și NATO, Țara noastră istorică, de la declararea independenței Republicii Moldova în 1991, a fost mereu alături de noi – cetățenii Republicii Moldova, de la primele poduri de flori până la proiectele infrastructurale, economice, instituționale de anvergură. Indiferent de culoarea politică a guvernărilor din România – Republica Moldova a fost și este prioritatea numărul unu într-o relație bilaterală privilegiată, strategică, frățească. Așa vede România rolul său: a ajuta și a sprijini mereu, necondiționat Republica Moldova în anevoiosul său parcurs de la post-comunism spre stat de drept, democrație și libertate.

Republica Moldova la nivel de guvernanți, care s-au perindat timp de 30 de ani, a avut mai degrabă un comportament de copil ingrat, acceptând orice tip de ajutor din partea României, răspunzând deseori cu un ”mulțumesc” în vorbe, dar cu  dispreț în fapte.

Proverbiala zicere a fostului premier agrarian Sangheli ”România nu ne-a dat niciun ”karandaș” (creion – în limba rusă) și azi se află pe buzele nostalgicilor sovietici, ale politicienilor de stânga/moldoveniștilor, care urăsc România, tot ce este românesc, și nu se sinchisesc să afișeze public aceste atitudini. Unii din ei sunt deputați în parlament, nu vorbesc limba română – limba oficială a statului și purced la gesturi fățișe de românofobie.

Au existat și perioade în care guvernările zise pro-europene au încercat să schimbe paradigma: relațiile cu România căpătau o deschidere frățească, aveau loc vizite reciproce, ședințe comune ale guvernelor, și România oficială venea cu asistență generoasă, făcea lobby pentru Republica Moldova în instituțiile europene. Însă, consider că niciodată relația bilaterală Republica Moldova – România nu a livrat o prestație sinceră, un angajament frățesc necondiționat din partea oficialilor Republicii Moldova. Or, din cauza lipsei voinței politice a oficialilor pro-europeni nici azi nu avem un spațiu comunicațional comun cu România, nu avem ecartament feroviar european, nu avem o autostradă Chișinău-București, nu avem gaze prin conducta Iași-Chișinău, nu avem energie electrică de la centrala din Cernavodă. Cu excepția fenomenului cultural, educațional și științific, cooperarea Republica Moldova – România mai are foarte multe restanțe.

Voi trece peste episodul Voronin și Dodon – nu ai de unde extrage măcar un firicel de românism din acești doi lideri pro-ruși/moldoveniști, iar unde dragoste nu e – nimic nu e.

În 2009 coaliția pro-europeană în frunte cu premierul Filat a reușit prea puține fapte pe dimensiunea cooperării bilaterale a Republicii Moldova cu România. TVR România așa și nu a mai revenit pe ecranele televizoarelor, a venit TVR Moldova, care consumă foarte mulți bani din bugetul TVR, iar spațiul mediatic al Republicii Moldova a fost invadat de televiziuni de partid, de televiziuni rusești, prin care este difuzată propaganda regimului autoritar al lui Putin. Guvernul pro-european al lui Filat și Leancă nu au fost deranjați de problematica creării spațiului comunicațional românesc comun.  Un lucru e cert: a stat în puterea lor să rezolve această problemă.

Aceste guverne din 2009-2014 nu au fost în stare să valorifice nici cele 100 de milioane de Euro, oferiți de România cu titlu de grant pentru proiecte infrastructurale. Incapacitatea administrativă, competiția între partidele de la guvernare pentru controlul banilor au făcut să tergiverseze investiții non-rambursabile importante. Au urmat ani de instabilitate și incertitudine.

Abia în 2021, în iulie, în Republica Moldova a venit la guvernare un partid zis pro-european, cu ambiții de reforme structurale și luptă împotriva corupției, în care cetățenii și-au pus încrederea. E adevărat, noua putere de la Chișinău este susținută ferm de partenerii de dezvoltare, de instituțiile europene și, desigur, de România. România a venit cu noi ajutoare pentru a face față luptei împotriva pandemiei Covid-19, a fost semnată și o Foaie de parcurs bilaterală, care, din punctul meu de vedere, putea să fie mult mai ”frățească” din perspectiva identitară, dar, putem presupune că și de această dată Chișinăul oficial a făcut ”echilibristică” politică, un fel de mers pe sârmă întinsă între Vest și Est.

O altă dovadă a acestei politici de pseudo-echilibru pe sârma întinsă servește ”rezolvarea a la moldave” a crizei gazelor. Contractul absolut defectuos, încheiat de Republica Moldova cu Gazpromul pe 5 ani, acceptarea de a plăti datoriile către Gazprom (circa 700 milioane dolari, o datorie fără audit, absolut neclară) doar ca să ajungă gazele naturale și în regiunea separatistă de dincolo de Nistru – reprezintă un afront pentru speranța noastră de a ne rupe definitiv de șantajul economic rusesc.

Ministrul infrastructurii Andrei Spânu a anunțat triumfal că și conexiunea electrică Vulcănești – Chișinău va rezolva conectarea Republicii Moldova la resursele electrice românești. Doar că proiectul în valoare de 270 de milioane de Euro va fi realizat de o firmă….indiană! La licitație a participat și o întreprindere românească, dar a fost selectată firma din India! Orice cetățean cu minim de discernământ ar pune la îndoială această alegere! De ce a fost descalificată întreprinderea din România?! Dacă suntem frați, ne vizităm și ne declarăm intenții de colaborare strânsă – ar fi bine și să acționăm ca niște frați.

La 1 decembrie 2021 România a sărbătorit Ziua sa Națională – Marea Unire din 19918, opera desăvârșită a națiunii române. Am fost cel puțin mirată, că președinta Republicii Moldova Maia Sandu a vizitat Bucureștiul nu la 1 decembrie, ci cu două săptămâni înainte de sărbătoarea națională, atunci când puterea de la București era în plină criză politică. Ar fi fost corect ca Maia Sandu să fie la București pe 1 decembrie, așa cum a venit și președintele Klaus Iohannis la 27 august, onorând cu prezența sa ceremonia celor 30 de ani de independență a Republicii Moldova.

Prestația ministrului de externe și al integrării europene Nicu Popescu la Moscova a decepționat românii din Republica Moldova – să nu uităm că circa un milion de cetățeni de aici dețin cetățenia României și au pașapoarte românești. Dorind să se țină bine pe sârma întinsă între Vest și Est Popescu a afirmat zelos la un post de radio rusesc că Unirea Republicii Moldova cu România nu este dorită de o majoritate a cetățenilor Republicii Moldova. Jurnaliștii ruși mereu au avut abilitatea să scoată din politicienii moldoveni esența gândirii lor ideologice.

Toate aceste exemple, pe lângă multe altele, ne demonstrează faptul că Republica Moldova la nivel politic este prizoniera luptelor viscerale pentru putere – o putere sterilă, fără obiective strategice, fără viziuni realiste și realizabile pentru cetățenii rămași între Prut și Nistru, rămași captivi într-o zonă de insecuritate economică, socială, sanitară, militară. Nu poți construi un stat prosper în condițiile incapacității totale de administrare a instituțiilor statului, de hemoragie a resursei umane, și, mai ales, în condițiile unei crize identitare profunde, pe care politicienii vor să o evite, făcând echilibristică pe sârma geopolitică  întinsă între Vest și Est.