Category Archives

42 Articles
Ochiul inteligent cu Ana Guțu/opinii/politic/Republica Moldova/România/Unirea

Pactul criminal din 1939

Posted by anagutu on

Pactul Ribbentrop–Molotov și consecințele sale încă nesoluționate.

La 23 august 2026 se împlinesc 87 de ani de la semnarea odiosului Pact Ribbentrop–Molotov, cunoscut, în esență, drept Pactul Hitler–Stalin. La 23 august 1939, miniștrii de externe ai Germaniei naziste și ai Uniunii Sovietice au semnat un document care avea să schimbe dramatic destinul Europei de Est și, în mod direct, destinul cetățenilor Republicii Moldpva de azi.

Pactul și, mai ales, protocolul său secret, au împărțit sfere de influență între cele două regimuri totalitare și au creat premisele pentru ocuparea unor teritorii și pentru destrămarea unor state.

1. Pactul Hitler–Stalin a stat la baza unei noi împărțiri teritoriale a Europei de Est.

În urma acestui pact, Uniunea Sovietică a ocupat țările baltice și a anexat Basarabia în 1940. Teritoriul dintre Prut și Nistru, care intrase în componența Imperiului Rus în 1812, revenise României în 1918, în urma actului de Unire.
În 1940, însă, destinul Basarabiei a fost din nou decis de două regimuri totalitare. Înțelegerea dintre Hitler și Stalin a făcut posibilă revenirea teritoriului dintre Prut și Nistru sub control sovietic.

De aceea, atunci când vorbim despre ocupația sovietică, este necesar să discutăm deschis despre caracterul său imperial și comunist și despre rolul determinant al Rusiei în acest proces.

2. Consecințele Pactului Ribbentrop–Molotov nu au fost încă pe deplin lichidate.

O metaforă folosită uneori de unioniști este aceea de „Republică Moldova – Ribbentrop–Molotov”. Dincolo de formulare, această metaforă exprimă o realitate politică: una dintre principalele consecințe ale pactului rămâne nesoluționată, și anume – România un și-a recăpătat teritoriile sale de la Est de Prut.

Statele baltice și-au redobândit independența și au revenit la propriile tradiții statale și constituționale. Republica Moldova, în schimb, după 35 de ani de independență, nu a închis toate dosarele istorice și politice legate de ocupația sovietică. Aici apare una dintre marile dileme ale Republicii Moldova: statalismul versus unionismul.

Prima opțiune susține consolidarea Republicii Moldova ca stat independent și integrarea sa în Uniunea Europeană în această calitate. A doua consideră că una dintre consecințele Pactului Ribbentrop–Molotov trebuie lichidată prin reunirea teritoriului dintre Prut și Nistru cu România.

3. Republica Moldova are nevoie de o condamnare juridică și instituțională a crimelor comunismului.

La 35 de ani de independență, trebuie să facem un bilanț: ce s-a făcut, ce nu s-a făcut și ce trebuie făcut în continuare?

Una dintre cele mai importante lacune este, în opinia mea, absența unei legislații complexe și durabile prin care crimele regimului comunist sovietic să fie condamnate în mod explicit.

În 2012, în perioada guvernării Alianței pentru Integrare Europeană, a fost creată o comisie de istorici care a elaborat un raport amplu privind crimele comunismului. În Parlament a fost prezentat un rezumat al raportului și a fost adoptată o hotărâre politică prin care crimele comunismului erau condamnate, iar simbolurile comuniste erau interzise.

Ulterior, hotărârea a fost contestată la Curtea Constituțională și declarată neconstituțională, în contextul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului privind libertatea de exprimare.

Nu este suficient să judecăm retrospectiv acea decizie. Problema fundamentală rămâne însă actuală: Republica Moldova are nevoie de un cadru juridic clar pentru condamnarea crimelor regimului comunist sovietic.

4. Este necesară o instituție specializată pentru studierea crimelor comunismului.

În perioada în care eram deputat în Parlamentul Republicii Moldova, am sesizat președinția Republicii Moldva (președinte al Republicii Moldova era Nicolae Timofti) și am propus crearea unui Institut pentru Studierea Crimelor Comunismului. Inițiativa nu a fost acceptată.

Aceasta nu înseamnă că istoricii din Republica Moldova nu au făcut cercetări importante. Dimpotrivă, există numeroase lucrări științifice bazate pe documente de arhivă, care descriu represiunile politice și genocidu : deportările, foametea organizată, exterminarea ”dușmanilor poporului” de către NKVD și alte forme de crime genocidare.

Problema este că aceste cercetări trebuie să primească și o dimensiune instituțională și juridică și să fie utilizate în calitate de rechizitoriu împotriva regimului comunist/sovietic/rusesc, inlcusiv pentru a cere Rusiei despăgubiri materiale.

Astfel, este necesar un proces național de documentare și condamnare a crimelor comunismului. Un asemenea demers ar putea crea premisele pentru recunoașterea juridică a crimelor și, ulterior, pentru formularea unor revendicări față de Federația Rusă, considerată succesoare juridică a Uniunii Sovietice.

5. Republica Moldova trebuie să instituționalizeze memoria victimelor regimului comunist.

Inițiativa Ministerului Culturii privind recunoașterea foametei organizate și comemorarea victimelor sale reprezintă, în opinia mea, un pas important.
Totuși, acesta nu este suficient. La 23 august este comemorată memoria victimelor tuturor regimurilor totalitare. Republica Moldova are nevoie însă de o abordare proprie și coerentă a istorii recente. Memoria victimelor trebuie să se reflecte în legislație, în educație, în instituții, în cercetare și în spațiul public.

6. Data de 28 iunie 1940 și problema ocupației sovietice trebuie abordate fără ambiguități.

În 2010, Mihai Ghimpu, în calitate de președinte interimar, a emis un decret prin care ziua de 28 iunie 1940 era declarată zi a ocupației sovietice.
Decretul a fost ulterior declarat neconstituțional.
Eu consider că asemenea decizii demonstrează existența unei probleme mai largi: ambiguitatea instituțională în raport cu istoria recentă a Republicii Moldova. O societate nu își poate construi identitatea în mod coerent dacă evită să numească și să analizeze faptele istorice care i-au determinat existența.

7. Republica Moldova are nevoie de o legislație a lustrației și de o politică coerentă de decomunizare O altă lacună importantă este lipsa unei legi a lustrației. În opinia mea, persistența unor structuri și mentalități provenite din vechiul sistem comunist reprezintă unul dintre motivele pentru care procesul de decomunizare a rămas incomplet. De aceea, condamnarea comunismului nu trebuie redusă la declarații simbolice. Ea trebuie să producă efecte juridice și instituționale.

8. Terminologia juridică și istorică trebuie să fie precisă.
În documentele publice se utilizează frecvent expresia „crimele stalinismului”.
Consider că această formulare este insuficientă. Crimele nu au fost rezultatul exclusiv al acțiunilor unei singure persoane. Ele au fost produse de un sistem politic, instituțional și represiv.
Formularea corectă trebuie să fie ”crime ale regimului comunist sovietic rusesc, cu accent pe caracterul imperial și rusesc al ocupației în teritoriul dintre Prut și Nistru. Terminologia contează, deoarece ea determină și modul în care sunt construite politicile publice, legislația și memoria colectivă.

9. Reabilitarea victimelor regimului comunist sovietic rusesc trebuie extinsă și la victimele represiunii economice.

Republica Moldova dispune de o legislație privind victimele represiunilor politice, însă eu consider că aceasta este insuficientă. Nu doar deportările și arestările au reprezentat forme de represiune. Confiscarea proprietăților și exproprierea pământurilor au afectat profund societatea basarabeană, în special populația rurală. Represiunea economică trebuie analizată și ea ca formă de represiune politică. În consecință, urmașii persoanelor ale căror proprietăți au fost confiscate ar trebui să beneficieze de mecanisme clare de recunoaștere, reabilitare și, după caz, de restituire sau compensare.

Experiența României demonstrează că recuperarea proprietăților confiscate de regimul comunist trebuie transformată într-un proces instituțional.
Republica Moldova ar trebui să examineze posibilitatea adoptării unei legislații proprii privind restituirea și compensarea proprietăților confiscate în perioada regimului comunist. Este o problemă de justiție istorică, dar și de respect pentru dreptul la proprietate, consfințit în Cinvenția Europeană a Drepturilor Omului, a cărei Republica Moldova este parte.

10. Unirea Republicii Moldova cu România este, în viziunea mea, soluția finală pentru lichidarea consecinței Pactului Ribbentrop–Molotov.
Consecința Pactului Ribbentrop–Molotov care rămâne nesoluționată și azi – este divizarea românilor în două state. Din această perspectivă, reunirea Republicii Moldova cu România soluția politică și juridică pentru absolut toate problemlele cetățenilor Republicii Moldova – din perspectiva securității, stabilității politice și economice.

Unirea Republicii Moldova cu România reprezintă singura cauză politică fundamentală pentru care merită continuată lupta în Republica Moldova.

opinii/politic/Republica Moldova/România/Unirea

TROMPETELE DEZUNIRII NOASTRE  

Posted by anagutu on
TROMPETELE DEZUNIRII NOASTRE  

TROMPETELE DEZUNIRII NOASTRE

 

14.06.2026

 

O zicere în cadrul zgomotosului congres al PAS mi-a confirmat presupunerile mele a propos de următorul fenomen: în spațiul public, în ultimul timp, este vehiculată cu intensitate ideea superiorității clasei politice dintre Prut și Nistru în raport cu cea din. România. Explic: narațiuni în adresa României precum ”luați exemplu de la politicienii PAS din Republica Moldova”, ”faceți digitalizarea ca în Republica Moldova”, ”luptați împotriva corupției așa cum face Maia Sandu în Republica Moldova”, ”combateți războiul hibrid al rusiei așa cum face PAS în Republica Moldova”, ”reformați justiția așa cum a reformat-o PAS în Republica Moldova”, și tot așa în același stil.

 

Inițial am crezut că sunt mesaje singulare, precum de exemplu, cel al lui Valeriu Pașa, ”eminent” expert și tocător de fonduri europene, un neică nimeni, fără vreo carieră profesională în spate, ajuns în mafia ONG-urilor grație faptului că i-a slujit pe liderii politici de aici, de la Filat până la Maia Sandu. Acest tip încă de prin 2020 se tot perinda prin mediile din România și din Republica Moldova în calitate de mare știutor al realităților dintre Prut și Nistru, aceste medii fiind practic obligate să-l promoveze, pentru Pașa trebuia ”să livreze” ceva după atâtea fonduri internaționale ingurgitate. Astfel, Pașa îi făcea din deget României, învinuind-o de toate relele câte i s-au întâmplat teritoriului dintre Prut și Nistru – oligarhie, stat capturat și alte baliverne ong-iste. Criticile la adresa României, aduse cu un aer de guru, sunt pur și simplu dezgustătoare – repet, acest om nu a făcut nimic la viața lui, decât să se încleșteze ca o ploșniță în sacii cu bani ai donatorilor de fonduri. Pașa are pașaport românesc.

 

Dar, în același rând cu Pașa au început să răsune și alte voci, mai bine zis, trompete zornăitoare. O trompetă cu pretenții de mare ”dregător de opinii” este și Ion Sturza. Un restanțier la limba română (noroc de ChatGPT care îi redactează/corectează postările în ultimul timp), fost premier în gubernie, acum mare businessman ajuns milionar din mila lui Dinu Patriciu, pentru care Sturza a intermediat în calitate de vorbitor de limbă rusă o tranzacție petrolieră multimilionară către kazahi. Sturza este stabilit bine merci în România, acolo își întâlnește bătrânețile, acolo mai face niște bani, dar (sic!) povățuiește politicienii PAS și, desigur, cântă la trompetă ditirambi în adresa președintei Maia Sandu. Omul le știe pe toate! Dar a cam uitat să întoarcă datoria către România pentru energia electrică furnizată în Republica Moldova în 1999, pe timpul când era prim-ministru.  Sturza are pașaport românesc. Este anti-unionist, și, aidoma lu Pașa, tot îi dă sfaturi României cum să învețe de la Republica Moldova să trăiască!

 

Voi lăsa în umbră numele altor pigmei ong-iști, reprezentanți  ai instituțiilor statului, mass-media, care ”livrează” discursuri publice, dorind să acrediteze superioritatea Republicii Moldova asupra României în orice domeniu.

 

Revin la congresul PAS de azi. Nu l-am urmărit, dar, în prim planul informațiilor a apărut zicerea lui Constantin Cheianu, citez ad literam:  ”România, fiind de aproape 20 de ani în UE, a perpetuat un model de stat de care noi (adică  Republica Moldova) am scăpat în 2019” (adică a picat PD cu Plahotniuc și a venit coaliția Dodon /PSRM – Sandu/PAS). Ce să zic? E mare dar de la Dumnezeu să îmbătrânești și să nu-ți pierzi mințile. Constantin Cheianu este scriitor, a ajuns deputat PAS în 2025, dar și-a dat seama repede că e mult mai ușor să faci scheciuri/glumițe pe la TV decât să-ți asumi decizii politice în parlament, și, a făcut ce a putut mai bine – și-a depus mandatul.

 

Vai, domnule Cheianu, cât e de genială Republica Moldova! Din 2019 se revarsă râuri de bunăstare pe drumurile sale spintecate, care, oricum  duc la aeroportul internațional Chișinău de unde sute de mii de cetățeni moldoveni o iau razna prin lumea mare. Dar ce onestă a devenit Republica Moldova sub PAS! Șeful poliției guberniale are palate de milioane pe salariul său de polițist cinstit, procurorul general cultivă mii de euro prin murăturile din beci, funcționarii guvernamentali primesc donații grase de la bietele rude amărâte, etc.etc.etc. Da ce reforme a antamat Republica Moldova în justiție! Dreptatea se face din frică și mai cu seamă în favoarea celor de la putere….

Constantin Cheianu are și el pașaport românesc.

 

Acum să vă prezint și următorul personaj, jurnalist ”redutabil”, care are mereu opinie ce coincide cu cea a guvernării PAS – Vitalie Călugăreanu. Omul a făcut pasiune în a arunca mereu săgeți de critică acidă în adresa României – urmăriți-i postările și materialele pe DW. Subtitlul în materialul pe marginea congresului PAS scris azi pentru DW: ”România criticată pentru corupție la congresul PAS”. Din curiozitate am deschis articolul să văd cui aparține critica. Și desigur, am râs cu poftă: Călugăreanu a făcut referință la zicerea lui Cheianu! Știam că la congres a participat și Ilie Bolojan, și Siegfried Mureșan, inițial mă gândisem că poate ei au criticat România…Nu! Ei, ce mai, au moldovenii și ei nădragi! Se dau mari și tari! Aloha, Soroca și Palma de Mallorca! Să le arătăm noi românașilor cum e treaba cu justiția, cu vetting -ul, cu reziliența și războiul hibrid! Cum să  nu! Chiar dacă mișună instituțiile statului de agenți de influență ai kremlinuluii fascist, chiar dacă aceștia au ajuns deputați în parlament, consiliază președinția, au fost trimiși ambasadori pe aiurea, emit /publică nestingherit direct din Chișinău, chiar dacă gubernia dintre Prut și Nistru  mai e membră CSI, iar centrul (in)culturii ruse funcționează ca în magadan – totul e ok! România este de vină! De ce ne dă energie când riscăm să ne pomenim cu fundul pe tizic? De ce le dă burse tinerilor? De ce le dă cetățenie românească și indemnizații copiilor de aici?

 

M-am gândit ce metaforă să lipesc pe fruntea acestor ”trompete”, care aclamă superioritatea Republicii Moldova în raport cu România. Coloană a cincea avem – descendenții prostituatelor ”de căruță”  și ai ocupanților ruși. În opinia mea, indivizii, unii pretins sofisticați, lansează acest discurs în spațiul public deloc întâmplător. În virtutea intensificării discuțiilor despre Unirea Republicii Moldova cu România, inclusiv la nivel internațional, cu siguranță există o filieră instituțională internațională, cândva lansată în 2007 pe axa Berlin – Moscova (faimoasa întâlnire Merkel – Medvedev), care nu dorește Unirea și acționează prin toate mijloacele pentru a împiedica expansiunea subiectului Unirii  Republicii Moldova cu România ca soluție juridico-politică viabilă în actuala conjunctură regională. Acest fapt se resimte inclusiv prin opiniile unor ”experți” de tot soiul, aparent onorabili, invitați în mediile din Republica Moldova și România.  ”Trompete ale dezunirii noastre” sunt în deplin consens cu discursul moldovenist al lui Dodon, diferența constând doar în ambalaj: acum a venit vremea moldovenismului european. Că ce mai – Aloha, Soroca și Palma de Mallorca. Viva Moldova, buricul pământului, dricul civilizației, muma vettingului, gubernia cognitivă a rezilienței și a …..impotenței. Dixit.

 

Ochiul inteligent cu Ana Guțu/opinii/politic/Republica Moldova

GRAȚIEREA   ÎNTRE  MILOSTIVENIE ȘI RESPONSABILITATE POLITICĂ

Posted by anagutu on

GRAȚIEREA   ÎNTRE  MILOSTIVENIE ȘI RESPONSABILITATE POLITICĂ

În spațiul public din Republica Moldova a izbucnit recent un scandal de proporții, după o operațiune desfășurată de instituțiile coercitive ucrainene, cu sprijinul autorităților moldovenești. Mai multe persoane, cetățeni ai Republicii Moldova, au fost arestate sub acuzația că ar fi fost implicate în activități coordonate de agenți ai Kremlinului, fiind instruite pentru a comite atentate asupra unor oficiali ucraineni.

Elementul care a provocat cea mai mare indignare nu a fost însă doar amploarea operațiunii, ci faptul că unul dintre cei arestați fusese grațiat în aprilie 2022 prin decret prezidențial de președinta Republicii Moldova Maia Sandu. Persoana respectivă avea antecedente penale pentru trafic de droguri, fusese condamnată în Rusia la 11 ani de închisoare și ulterior extrădată în Republica Moldova pentru a-și continua pedeapsa. Cu toate acestea, a fost inclusă într-un decret de grațiere, care a vizat peste 20 de persoane, dintre care mai multe aveau condamnări legate de traficul de droguri.

Tăcerea instituțiilor și căutarea vinovaților

După apariția informațiilor, reacțiile oficiale au întârziat. Președinția Republicii Moldova, cu întârziere,  a emis un comunicat considerat de mulți drept insuficient, iar dezbaterea s-a mutat rapid pe rețelele de socializare. Acolo, discuția s-a polarizat: unii au cerut explicații directe din partea șefei statului, alții au încercat să identifice vinovați în alte zone – Comisia de grațiere, consilieri prezidențiali, procurori sau foști demnitari.

S-a invocat faptul că solicitările de grațiere ar fi venit încă din 2021 din partea Procuraturii Generale, iar ulterior ar fi fost reconfirmate. În argumentația prezentată la momentul respectiv s-ar fi menționat inclusiv ipoteza că persoana condamnată ar fi fost victima traficului de ființe umane. ONG-ul La Strada, condud mulți ani de Ana Revenco, specializat în materie de trafic de ființe umane, ar fi susținut această teză printr-un document oficial. A se nota : Ana Revenco în 2022 era ministru al afacerilor interne al guvernului PAS, iar actualmente este în fruntea STRATCOM – o instituție recent creată pentru a combate dezinformarea.

Cu toate acestea, întrebarea centrală rămâne: cine poartă responsabilitatea finală pentru semnarea decretului de grațiere?

Grațierea – între tradiție juridică și responsabilitate morală

Instituția grațierii are rădăcini istorice adânci, provenind din dreptul roman și fiind preluată ulterior în sistemele juridice europene. Inițial, grațierea era un act de clemență al monarhului, un instrument de milostivire față de condamnați, menit să demonstreze puterea și generozitatea suveranului.

În democrațiile moderne, dreptul de grațiere este atribuit, de regulă, președintelui. Deși, există comisii consultative și proceduri administrative, decizia finală aparține șefului statului. Tocmai de aceea, fiecare decret de grațiere presupune o analiză atentă a dosarului, a antecedentelor și a riscurilor potențiale.

Într-un context, în care Republica Moldova se confruntă cu o problemă gravă a consumului și traficului de droguri, iar securitatea regională este fragilă din cauza războiului din Ucraina, orice act de clemență acordat unor persoane condamnate pentru infracțiuni grave capătă o încărcătură suplimentară.

Războiul informațional și manipularea percepțiilor

Cazul a scos la iveală și o altă problemă: climatul tensionat al dezbaterii publice. În locul unei analize raționale, discuțiile au degenerat adesea în atacuri, etichetări și acuzații reciproce. Termeni precum „război cognitiv” sau „propagandă” sunt frecvent invocați, însă esența rămâne aceeași: societatea este profund afectată de lipsă de educație și analfabetism funcțional.

Critica deciziilor politice nu ar trebui să fie echivalată cu ostilitatea față de stat, după cum susținerea unui lider nu ar trebui să excludă dreptul la întrebări legitime. O democrație funcțională se bazează pe transparență, responsabilitate și capacitatea de a admite greșeli.

Contextul mai larg: securitate, reforme și direcția strategică

Scandalul grațierii se suprapune peste un context geopolitic extrem de complicat. Ucraina se află în plin război, iar Republica Moldova este expusă constant riscurilor hibride și influenței rusești. În același timp, problemele interne – depopularea, criza din educație, lipsa reformelor administrative profunde – alimentează percepția unei stagnări sau chiar degradări instituționale.

În acest cadru, orice decizie controversată devine un simbol al nemulțumirilor acumulate. Pentru o parte a societății, cazul grațierii nu este un incident izolat, ci expresia unei guvernări percepute ca fiind incoerentă sau insuficient de fermă în raport cu amenințările la adresa securității naționale.

Nevoia de responsabilitate și luciditate

Grațierea este, prin definiție, un act de milă. Însă mila nu poate exclude prudența, mai ales atunci când este vorba despre persoane condamnate pentru infracțiuni grave. Responsabilitatea finală aparține celui care semnează decretul, chiar dacă recomandările vin din partea altor instituții.

În același timp, dezbaterea publică trebuie să rămână una civilizată și argumentată. Critica, gândirea critică și analiza lucidă sunt semne ale unei societăți vii. Idolatrizarea necondiționată a liderilor politici sau demonizarea automată a criticilor nu ajută la consolidarea statului de drept.

Republica Moldova traversează o perioadă decisivă pentru viitorul său. Într-un context regional marcat de război și instabilitate, fiecare decizie politică are consecințe majore. Tocmai de aceea, transparența, responsabilitatea și coerența trebuie să fie reguli, nu excepții.

 

opinii/politic/Republica Moldova

Perciun-lichidatorul și Dodon – românofobul.

Posted by anagutu on
  1. Ochiul Inteligent – Ediția 98
    Dragi privitori,
    bine v-am regăsit la ediția a 98-a a Ochiului Inteligent. Astăzi voi vorbi despre ceea ce se întâmplă în Republica Moldova și despre evenimentele de ultimă oră de pe scena politică: ce se mai petrece la Guvern, ce face Maia Sandu și, inevitabil, voi începe cu așa-zisele reforme promovate de ministrul Educației, Dan Perciun.
    Ieri, în ședința de Guvern, Dan Perciun a propus – și a dus până la capăt – absorbția Universității din Cahul de către Universitatea Tehnică a Moldovei, în pofida faptului că cele două academii de științe, din Republica Moldova și din România, s-au pronunțat ferm împotriva acestei decizii. Ambele au insistat asupra necesității păstrării Universității din Cahul ca instituție distinctă, un centru de românism, o universitate care de peste 20 de ani activează într-un consorțiu cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.
    Cu toate acestea, ministrul Perciun a impus această inițiativă. Îmi pare sincer rău că motivațiile politice ale acestei fuziuni au fost înțelese inclusiv în România și că, prin acest gest, Dan Perciun nu a făcut decât să-și scoată în evidență – îmi asum această afirmație – românofobia, chiar dacă este român cu acte în regulă.
    Peste Prut, reacțiile au fost dure: comentatori politici, academicieni, avocați, rectori de universități. Și totuși, acest tânăr ministru, care nu are în palmaresul său nicio lecție predată în fața elevilor sau a studenților, care nu este și nu a fost niciodată pedagog, a mers înainte. Exact ca Maia Sandu în perioada în care a fost ministru al Educației: fără experiență didactică, dar rămasă în memoria colectivă prin introducerea camerelor la bacalaureat și prin închiderea a zeci de școli.
    O localitate fără școală este o localitate fără oameni. Unde nu sunt oameni, nu există viață economică, nu există inițiativă, iar statul dispare. Republica Moldova ajunge tot mai mult să semene cu un stat-oraș, în care viața pulsează aproape exclusiv la Chișinău.
    Revenind la Dan Perciun, această fuziune reprezintă o încăpățânare dusă până la extrem. Eu o numesc un atac de tip „raider” asupra sistemului de învățământ superior. Dacă absorbția Universității Agrare de către Universitatea Tehnică a putut fi, într-o anumită măsură, justificată, absorbția Universității din Cahul este un gest antiromânesc evident.
    În același context, foarte curând va avea loc concursul pentru funcția de rector al Universității de Stat din Moldova. Profesorul Igor Șarov, un opozant al actualului ministru și al inițiativelor sale lipsite de bun-simț academic, nu va mai candida. Este limpede că PAS și Ministerul Educației vor încerca să-și impună propriul candidat.
    Se vehiculează deja numele Aureliei Hanganu, actuala șefă a Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare, fost rector al Universității Academiei de Științe – o instituție artificială, creată în perioada comunistă și ulterior absorbită de USM. În prezent, această agenție funcționează anevoios, cu salarii mici, personal insuficient și cercetare aproape inexistentă, iar doamna Hanganu este prezentată drept „soluția” pentru rectoratul USM.
    Raportul de forțe la USM este aproape egal: aproximativ 800 de profesori și peste 800 de cercetători proveniți din structurile Academiei de Științe. Acești cercetători, deconectați de procesul didactic, dar dependenți de bugetele alocate de Agenția condusă de doamna Hanganu, vor fi, cel mai probabil, mobilizați în favoarea ei. Așa se face „raiderism” în învățământul superior.
    Problemele reale ale sistemului sunt însă altele: lipsa armonizării cu legislația UE și a României, un nomenclator al specialităților complet depășit, durate ale studiilor care nu respectă modelul Bologna, un Cod al Educației anacronic, cu două trepte de doctorat, exact ca în Rusia.
    Profesorii universitari nu au beneficiat de majorări salariale din 2018. Abia din 1 septembrie 2025 indemnizațiile pentru titlurile științifice au crescut ușor. În acest context, Dan Perciun vine cu o aroganță proverbială și le dă lecții rectorilor și profesorilor, cu excepția rectorului Viorel Bostan, care, prin modificarea Codului Educației, se pregătește pentru un al treilea mandat.
    La toate acestea se adaugă intenția ministrului de a introduce manuale de matematică din Estonia, traduse, ignorând complet România și tradiția gândirii matematice românești. Această ostilitate față de România nu mai poate fi ignorată.
    Dincolo de Dan Perciun, s-a remarcat în aceste zile și Igor Dodon, care a declanșat o campanie agresivă împotriva unioniștilor, plină de panouri publicitare finanțate, cel mai probabil, din bani publici. Întrebarea nu este din ce bani face Dodon campanie, ci cum este posibil ca un personaj cercetat pentru trădare de patrie să fie deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
    Dodon trebuie judecat penal pentru discursul său pro-Kremlin, pentru negarea războiului fascist al Rusiei împotriva Ucrainei și pentru subminarea statului. El ar trebui lipsit de cetățenie și expulzat, așa cum procedează statele baltice.
    Republica Moldova este infestată de coloana a cincea. Agenți ai Kremlinului sunt prezenți în mass-media, în Parlament, în spațiul public, iar instituțiile statului par paralizate. În timp ce Ucraina luptă pe două fronturi – militar și intern –, la noi această caracatiță este lăsată să prospere.
    Așa-numitul centru „Stratcom”, cu un buget anual de 20 de milioane de lei, ajunge să declare că unionismul ar fi o amenințare la adresa securității statului. Este o aberație. Unirea Republicii Moldova cu România, până la frontiera administrativ controlată de pe Nistru, nu este o amenințare, ci o necesitate urgentă.
    Integrarea europeană este departe, iar Republica Moldova face prea puțin pentru a-și accelera parcursul. Unirea este singura soluție reală pentru salvarea acestui stat.
    Dragi privitori, mă opresc aici.
    Unirea Republicii Moldova cu România este soluția.
    Așa să ne ajute Dumnezeu.
Internațional/opinii/politic/USA

Epsteiniada – “eroi” și concluzii.

Posted by anagutu on

Ochiul Inteligent – Ediția 97 din 05.02.2026

Dragi privitori,
vă invit să urmăriți cea de-a 97-a ediție a rubricii Ochiul Inteligent. După o analiză atentă a tuturor informațiilor apărute în ultimele zile despre afacerea Epstein, am decis să prezint propria mea evaluare asupra a ceea ce s-a întâmplat și asupra semnificației acestui caz.
Jeffrey Epstein, cunoscut ca apropiat al unor oameni extrem de influenți ai lumii, deținea o insulă în largul Statelor Unite, unde se desfășurau activități criminale grave. A fost condamnat pentru pedofilie la începutul anilor 2000, dosarul fiind ulterior închis. A fost din nou arestat în 2008–2009 și a executat doar 13 luni de detenție pentru aceleași infracțiuni.
Așa-numitele „fișiere Epstein” au constituit inclusiv un subiect de campanie politică pentru Donald Trump, actualul președinte al Statelor Unite. Vinerea trecută, Departamentul de Justiție al SUA a publicat aproximativ 3,5 milioane de documente, incluzând sute de mii de materiale video și o cantitate uriașă de corespondență. Ministrul Justiției a recunoscut că documentele au fost prelucrate în grabă, iar unele victime ale abuzurilor sexuale s-au revoltat, deoarece fețele lor nu au fost protejate corespunzător.
Cine a fost, de fapt, Epstein? După consultarea mai multor surse, cred că publicul are deja o imagine generală. Eu voi face doar o sinteză. Din punctul meu de vedere, ceea ce se întâmplă astăzi în lume, în jurul acestor fișiere, seamănă cu o otravă cu efect întârziat. Cazul Epstein va fi, fără îndoială, cel mai răsunător scandal al secolului XXI și va sta la baza unei reevaluări profunde a modului în care funcționează lumea.
Epstein nu a fost doar un pedofil. Moartea sa din 2019 – sinucidere sau crimă – rămâne controversată. Partenera sa, Ghislaine Maxwell, se află în detenție și este probabil singura persoană capabilă să depună mărturii decisive. Ea urmează să fie audiată în Senatul SUA.
Epstein avea abilități excepționale de analiză financiară și a creat modele financiare sofisticate. A construit o rețea de exploatare sexuală pentru a compromite și controla persoane extrem de influente. Pe insula sa erau aduse fete minore și băieți pentru divertismentul sexual al celor bogați și puternici. În aceste fișiere apar personalități care până recent erau considerate respectabile, invitate să țină conferințe și prezentate drept elite morale ale lumii.
Trebuie subliniat că documentele publicate nu reprezintă încă concluzii judiciare definitive. Multe informații sunt cenzurate, iar înțelegerea lor necesită analiză atentă. În acest context, apar indicii privind implicarea mai multor servicii de informații internaționale, inclusiv legături cu Rusia, FSB și KGB. Marea întrebare este de ce aceste structuri nu au detonat la timp această „bombă”.
Răspunsul este simplu: banii și puterea. Cei bogați își cumpără adesea impunitatea.

 

opinii/politic/Republica Moldova/România

EȘTI ROMÂN? FII UNIONIST!  

Posted by anagutu on

EȘTI ROMÂN? FII UNIONIST!

 

30.01.2026

 

Aproximativ 160.000 de cetățeni ai Republicii Moldova, care dețin și cetățenia română și aveau cărți de identitate românești, au fost chemați de instituțiile competente ale României pentru a-și reînnoi documentele de identitate. De ce s-a ajuns aici? Pentru că, din păcate, în Republica Moldova, atunci când este vorba despre interese personale — libertatea de circulație, posibilitatea de a munci în Occident — tranzacționalismul a devenit o practică frecventă pentru rezolvarea acestor probleme.

 

Mulți s-au revoltat pe rețelele de socializare, acuzând statul român de discriminare și tratament inechitabil. Totuși, haideți să lăsăm emoțiile deoparte și să înțelegem un lucru simplu: legea trebuie respectată. Nu este normal ca 30.000–40.000 de persoane să aibă vize de reședință la adrese inexistente, în case demolate sau aproape complet distruse. Legea trebuie aplicată ferm și fără excepții.

 

Îmi pare sincer rău pentru cei care și-au manifestat nemulțumirea față de statul român și chiar au pus la îndoială necesitatea Unirii Republicii Moldova cu România, invocând aceste situații. Dar îi întreb pe jurnaliștii, influencerii și formatorii de opinie care critică această decizie: chiar nu vedeți cauza reală a problemei? Statul român a procedat corect atunci când a început să combată ceea ce poate fi numit mafia redobândirii cetățeniei române, o rețea care a acționat atât în instituțiile din România, cât și, mai ales, în Republica Moldova, fără ca împotriva ei să se ia măsuri reale timp de ani de zile.

 

Aceste firme s-au îmbogățit peste noapte, devenind adevărate imperii financiare. Avocați, funcționari din instituții moldovenești și românești au contribuit la această situație, iar consecințele sunt suportate astăzi de cei 160.000 de cetățeni care s-au pomenit fără acte de identitate. Mulți dintre ei au fost induși în eroare, iar unii, din lipsă de cunoștințe birocratice sau chiar din analfabetism funcțional, au acceptat să plătească sute sau mii de euro pentru a obține cetățenia română și o carte de identitate.

 

Această carte de identitate le permite cetățenilor Republicii Moldova care au și cetățenie română să beneficieze de indemnizații pentru copii, servicii medicale și alte drepturi sociale. Am participat personal la numeroase campanii electorale și, încercând să mobilizez alegătorii în favoarea partidelor unioniste, îi întrebam adesea dacă au pașapoarte românești. Răspunsul era, de cele mai multe ori, afirmativ. Când întrebam de ce nu votează pentru Unire, răspunsul era: „Poate că așa e mai bine – să avem statul nostru”.

 

Vă adresez o întrebare simplă: imaginați-vă că în Republica Moldova ar fi anulată legea care permite dubla cetățenie. Ce ar alege cetățenii? Cetățenia moldovenească sau cetățenia română? Răspunsul este evident: marea majoritate ar alege cetățenia română și pașaportul românesc.

 

Acest adevăr ar trebui să ne ghideze în luarea deciziile atât economice, cât a celor politice. Din punctul meu de vedere, este profund nedrept ca o persoană care deține pașaport românesc și este român cu acte în regulă să se opună Unirii Republicii Moldova cu România. Astfel de persoane se regăsesc nu doar printre alegătorii partidelor pretins europene, ci și printre susținătorii partidelor proruse, care promovează politica agresivă a Kremlinului.

 

Un exemplu este Partidul Socialiștilor, unde se regăsesc persoane cu cetățenie română. Lebedinschi, de pildă, a recunoscut într-o emisiune televizată că el și familia sa erau pregătiți să se mute în România (sic!) pentru a-și continua activitatea profesională. Cum este posibil ca cineva să fie român cu acte în regulă, dar să promoveze, pe teritoriul Republicii Moldova, moldovenismul și politica pro-Kremlin?

 

Dacă ar fi fost posibil, aș fi susținut modificarea legii cetățeniei române, astfel încât cetățenii din Republica Moldova care solicită redobândirea cetățeniei, pe baza dovezilor că strămoșii lor s-au născut în România Mare, să fie obligați nu doar să cunoască limba română, ci și să semneze o declarație pe propria răspundere că susțin Unirea Republicii Moldova cu România.

 

Unirea — și numai Unirea — Republicii Moldova cu România, până la frontiera administrativă de pe Nistru, va pune capăt tuturor nemulțumirilor și frustrărilor care au ex

plodat în ultimele zile pe rețelele de socializare.

opinii/politic/Republica Moldova/România/Unirea/Uniunea Europeană

MAIA SANDU A INTERNAȚIONALIZAT UNIREA

Posted by anagutu on
MAIA SANDU A INTERNAȚIONALIZAT UNIREA

22.01.2026

 

Voi analiza declarația recentă a Maiei Sandu, făcută într-un interviu acordat unor jurnaliști britanici de prestigiu. Întrebată dacă susține Unirea Republicii Moldova cu România, președinta a răspuns că, în cazul organizării unui referendum, ar vota pentru Unire. Imediat însă, a adăugat că, din păcate, în Republica Moldova nu există în prezent un sprijin popular majoritar pentru această idee, iar direcția oficială a politicii externe rămâne integrarea europeană.

 

De ce apare această afirmație tocmai acum? Este o întrebare legitimă. Maia Sandu nu se află la prima declarație de acest tip. Încă din perioada fondării Partidului PAS, în cadrul primului congres, a fost întrebată dacă susține Unirea și a oferit exact același răspuns: ar vota pentru Unire într-un referendum, dar nu promovează acest obiectiv din lipsa sprijinului popular.

 

În calitatea mea de contemporan al Maiei Sandu și fost politician, vreau să menționez un fapt mai puțin cunoscut: în anul 2015 i-am propus doamnei Sandu crearea unui proiect politic explicit unionist. Din păcate, nu am primit niciun răspuns, iar câteva luni mai târziu a fost fondat Partidul PAS.

 

Ce trebuie să înțelegem, așadar, din această declarație recentă?

 

În primul rând, Maia Sandu, în calitate de președinte al Republicii Moldova, a formulat un răspuns corect din punct de vedere constituțional. Articolul 142 din Constituție stipulează clar că orice modificare privind statutul statului sau neutralitatea acestuia poate avea loc doar prin referendum, cu votul majorității cetățenilor — 50% plus unu. Prin urmare, afirmația că ar vota pentru Unire într-un asemenea exercițiu democratic este una corectă și responsabilă instituțional.

 

Un element extrem de important și pozitiv este însă faptul că această declarație a fost preluată de presa internațională. Ceea ce ani de zile a fost cunoscut doar în spațiul public intern — în 2015, 2016, 2017, 2018 — a ajuns acum pe agenții precum Reuters, Politico și în presa din România, Marea Britanie, Franța, Bulgaria și chiar Ucraina. Pentru prima dată, opțiunea Unirii Republicii Moldova cu România este discutată serios în presa internațională de referință. Acesta este un pas major.

 

Un alt aspect pozitiv este faptul că Maia Sandu se bucură de un rating solid atât pe plan intern, cât și internațional. Ceea ce spune ea este ascultat, urmărit și cântărit. Tocmai de aceea, ca unionist, nu pot să nu mă întreb de ce acest capital politic nu a fost folosit mai activ în ultimii cinci ani, mai ales după declanșarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Dacă această popularitate ar fi fost pusă în slujba ideii Unirii, subiectul ar fi fost astăzi mult mai prezent pe agenda internațională, nu doar integrarea europeană.

 

Am spus-o de nenumărate ori: după 24 februarie 2022, Unirea nu mai este doar un ideal istoric sau politic, ci o necesitate de securitate. Eu îmi doresc Unirea nu doar din convingere politică, ci din educație familială, din adevărul istoric transmis de bunici și părinți, din experiența directă a ocupației rusești, a exproprierilor și a distrugerii unei societăți care, în cadrul României, fusese prosperă.

 

Declarația Maiei Sandu nu a fost una pregătită. Întrebarea a apărut spontan, în contextul discuției despre limba română și emanciparea națională din anii 1989–1991. De aceea, răspunsul a fost sincer, dar rapid nuanțat prin invocarea lipsei sprijinului popular și a „conjuncturii internaționale”. Această referință este esențială.

 

Prin „conjunctură internațională” nu trebuie să înțelegem doar războiul Rusiei împotriva Ucrainei sau riscul extinderii agresiunii spre Odesa și zona Dunării. Este vorba și despre schimbarea de paradigmă la nivel global, în special despre comportamentul Statelor Unite sub administrația Trump 2, care ezită să mai joace rolul tradițional de garant al ordinii internaționale, al democrației și al drepturilor omului.

 

Maia Sandu nu a spus acest lucru explicit, dar este evident că sistemul de drept internațional este astăzi contestat prin acțiuni violente în multiple regiuni ale lumii. De aceea, semnalul transmis de președinta Republicii Moldova este unul extrem de important — atât pentru cetățeni, cât și pentru partenerii internaționali.

 

În același timp, trebuie să constatăm cu regret că în spațiul public intern s-a consolidat un discurs moldovenist agresiv. „Dragi moldoveni” a devenit formula standard a tuturor liderilor PAS, de la președinte la premier și președintele Parlamentului. Această retorică este preluată de artiști, influenceri și propagată masiv pe rețelele sociale, adesea într-o limbă română degradată, plină de rusisme. Este un discurs care marginalizează identitatea românească și care, paradoxal, s-a consolidat tocmai în anii guvernării proeuropene.

 

Reacțiile nu au întârziat să apară. După interviul Maiei Sandu, Igor Dodon și Vladimir Voronin — două relicve ale moldovenismului — au cerut demiterea președintei. Faptul că asemenea personaje, care nu au fost niciodată trase la răspundere pentru trădare de patrie, continuă să dicteze tonul politic este rezultatul direct al impunității. Voronin nu a fost sancționat pentru evenimentele din 7 aprilie 2009. Dodon, în pofida dovezilor publice de finanțare ilegală, a rămas neatins de justiție.

 

Când trădătorii nu sunt pedepsiți, ei revin și devin mai agresivi. Partidele antiromânești și prorusești ar fi trebuit demult interzise prin lege.

 

Îmi apăr votul pentru Maia Sandu, pe care am susținut-o în ambele mandate, tocmai pentru că am spus clar: dacă se va pune problema Unirii, ea nu se va opune. Și acest lucru s-a confirmat.

 

În 1918, Unirea s-a votat. În 1940 și 1944, ocupația sovietică nu a fost supusă niciunui referendum. Astăzi, trăim din nou o situație excepțională. Rusia poartă un război de exterminare împotriva Ucrainei. Bombardamentele lasă milioane de oameni fără apă, lumină și căldură. În asemenea condiții, Republica Moldova nu își poate permite ambiguități.

 

În final, ajungem inevitabil la subiectul comportamentului Statelor Unite sub administrația Trump 2. Donald Trump încearcă să-și stabilizeze popularitatea internă și manifestă un narcisism politic evident. Politica „America First” presupune retragerea din rolul de „polițist global”. Exemplele Afganistanului, Irakului și Vietnamului sunt grăitoare.

 

Revenirea la doctrina Monroe — redenumită ironic „Donroe” — arată clar că SUA își concentrează interesele pe continentul american, lăsând Europa să se descurce singură. În acest context, întrebarea nu este dacă Putin va fi „exfiltrat”, ci cât timp va mai rezista. Mulți specialiști sunt de acord: războiul se va încheia doar odată cu dispariția lui Putin sau a cercului său de putere.

 

Concluzia este una dură, dar necesară: Republica Moldova trebuie să acționeze lucid, curajos și strategic. Unirea cu România nu mai este doar o opțiune istorică — este o șansă de supraviețuire.

 

opinii/politic/Republica Moldova

ȘI A URLAT COLOANA A CINCEA

Posted by anagutu on
ȘI A URLAT COLOANA A CINCEA

ȘI A URLAT COLOANA A CINCEA.

Zicerea Maiei Sandu despre Unire a scandalizat coloana a cincea din Republica Moldova – și nu doar pe “așteptacii” pe față ai lui putin, trădători gen Dodon, Voronin, Tkaciuk, Tarlev și alții, ci, și mai ales, pe cei care și-au pus măști de europeni de la 2016 încoace.

E vorba despre foști așa-ziși părerologi, experți, jurnaliști, foști politicieni, foști nomenclaturiști, mai cu seamă de limbă rusă, care, oripilați , varsă venin asupra Maiei Sandu și fac spume la gură, proliferând națiuni ruZești de genul: da ce facem cu transnistria, da ce vor zice găgăuzii etc.

O altă categorie aparte de așteptaci, care fac jocul coloanei a cincea rusofile, sunt îmbătrâniții dar și mai tinerii ONG-iști. Vai! Ce indignare în capetele lor de “farniente”: unde ne e țara? Unde ne e identitatea? Unde ne e calea cea dreaptă aleasă și plătită copios din fonduri externe pe probleme de căutare a pisicii negre într-o cameră obscură?!

Toți acești “eSperți” farniente, cu salarii de zeci de mii de euro lunar, care publică maculatură reciclată/tradusă din limbi exotice pentru a-i învăța pe cetățenii Republicii Moldova cum să… bla-bla-bla – după Unirea Republicii Moldova cu România vor rămâne șomeri. Căci nu vor mai fi fonduri pentru “farniente”.

Unirea este inevitabilă. Sunt comice reacțiile adverse – ele seamănă cu moartea vampirilor la vederea crucii.

opinii/politic/Republica Moldova/România

Maia Sandu și Unirea

Posted by anagutu on
Maia Sandu și Unirea

Într-un interviu pentru doi jurnaliști britanici președinta Republicii Moldova Maia Sandu (minutul 7-8 din interviu, link în primul comentariu), fiind întrebată brusc chiar la începutul interviului dacă susține Unirea Republicii Moldova cu România, a răspuns (exact ca în 2015, cu 11 ani în urmă): aș vota pentru Unire în cadrul unui referendum.

La întrebarea – De ce? Maia Sandu a răspuns că “pentru o țară mică precum Republica Moldova, în actuala conjunctură internațională, este tot mai greu să faci față pericolului rusesc și să salvezi democrația”.

‼️Apoi, imediat, spune că NU există o majoritate populară pentru susținerea Unirii și că integrarea europeană are o susținere mai mare, deci – integrarea europeană rămâne vectorul politicii Republicii Moldova.

Văd că rețelele sociale sunt în extaz – dovadă că memoria politică populară e foarte scurtă.

Întrebările firești către președinta Maia Sandu sunt:

De ce au fost alungați unioniștii din spațiul mediatic public (TV, Radio publice)?

De ce au fost atacați și continuă să fie ostracizați TOȚI unioniștii fără excepție, mai cu seamă liderii partidelor unioniste?

De ce problema identității românești a cetățenilor dintre Prut și Nistru este ignorată, ba mai mult, liderii Pas în discursul politic public promovează un moldovenism feroce: noi, moldovenii, moldovenii, moldovenii, zi și noapte – iar din el se inspiră artiștii, comercianții, publicitatea etc.

‼️ Doamnă Președintă!
Declarați Unirea drept obiectiv național (Nicușor Dan așteaptă semnalul dumneavoastră) și veți intra în istorie.

În caz contrar, așa cum v-au sugerat jurnaliștii britanici, veți rămâne cu frustrarea în stilul Montenegro și Serbia, și, cu acest interviu pe YouTube, care va deveni obsolet și uitat de lume.

Internațional/opinii/politic/Ucraina/Unirea/Uniunea Europeană/USA

LA RAISON DU PLUS FORT EST TOUJOURS LA MEILLEURE CEL MAI PUTERNIC MEREU ARE DREPTATE (JEAN DE LA FONTAINE)

Posted by anagutu on
LA RAISON DU PLUS FORT EST TOUJOURS LA MEILLEURE CEL MAI PUTERNIC MEREU ARE DREPTATE (JEAN DE LA FONTAINE)

LA RAISON DU PLUS FORT EST TOUJOURS LA MEILLEURE

CEL MAI PUTERNIC MEREU ARE DREPTATE

(JEAN DE LA FONTAINE)

 

06.01.2026

 

 

La 24 februarie 2022, în ziua când rusia fascistă a declanșat războiul de agresiune împotriva Ucrainei, sistemul de drept internațional, de facto, a fost aruncat în aer. Pacea, care a durat timp de 80 de ani în Europa, traversând perioada războiului rece, s-a încheiat. Instituțiile internaționale, create după cel de-al doilea război mondial – ONU, NATO, OSCE s-au pomenit într-o criză existențială profundă: rusia, ca stat membru (succesor al defunctei URSS) în Consiliul de securitate ONU continuă să-și păstreze dreptul de veto asupra deciziilor importante, chiar dacă este stat-agresor cu un lider declarat criminal de război de Curtea Penală Internațională; NATO manifestă comportament ezitant în a declanșa articolul 5 al Tratatului său fondator, când este vorba de atacuri sistematice asupra teritoriilor țărilor membre NATO (multiplele cazuri de încălcare a spațiilor aeriene, terestre și maritime ale Țărilor membre NATO în ultimii ani de război); OSCE a devenit nefuncțională din cauza lipsei de finanțare, care venea mai cu seamă din rusia.

 

Pe fonul incongruențelor instituțiilor internaționale, Ucraina este țara, care a devenit teatrul războiului genocidar al rusiei fasciste (să spunem lucrurilor pe nume, fără ambiguități și pretinsă corectitudine politică) – un război care a pus capăt păcii pe continentul european, un război care a lovit cu nulitatea în  tratatele internaționale în vigoare. Este vorba despre  Convențiile de la Geneva (set de patru tratate internaționale fundamentale, adoptate în 1949, care stabilesc normele Dreptului umanitar internațional pe timp de conflict armat, protejând persoanele necombatante – civili, medici, ajutoare umanitare, și pe cei care nu mai pot lupta – răniți, bolnavi, naufragiați, prizonieri de război), dar și despre Memorandumul de la Budapesta din 1994 – un acord prin care Rusia, SUA și Marea Britanie au oferit garanții de securitate Ucrainei (precum și Belarusului și Kazahstanului) în schimbul renunțării acestora la armamentul nuclear, moștenit după destrămarea URSS.

 

Rusia fascistă de patru ani omoară, violează civili de toate vârstele, distruge infrastructura civilă a Ucrainei – cea energetică, spitale, școli, instituții culturale,  cartiere rezidențiale, astfel încălcând Convențiile de la Geneva, pe când Ucraina răspunde asimetric, respectând aceste Convenții, apărându-se și lovind doar ținte strategice militare și de susținere a complexului militar rusesc. Astfel, Ucraina continuă să respecte dreptul internațional, iar rusia fascistă – nu. Porta-vocile kremlineze fac referire la dreptul internațional doar atunci când le convine – un astfel de comportament este fățiș criminal și ipocrit.

 

Garanțiile de securitate, pe care trebuia să i le asigure Ucrainei SUA, Marea Britanie și rusia conform Memorandumului Budapesta (în urma acestuia Ucraina i-a transmis rusiei circa 2000 de focoase nucleare, astfel rusia devenind alături de SUA cel mai puternic stat nuclear cu peste 5 000 focoase nucleare)  în 2014, odată cu anexarea de către rusia fascistă a Crimeii – pur și simplu nu au funcționat. Occidentul atunci a reacționat anemic și a continuat să facă business cu rusia criminalului putin.

 

Există o multitudine de experți care neagă rolul istoriei în politică. Mai mare eroare nu poate exista! Politica, la fiecare secvență temporală, este rezultatul presiunii pe care o exercită istoria asupra deciziilor luate de liderii timpului. Liderii politici sunt purtătorii memoriei istorice a națiunilor lor și acționează în virtutea victoriilor, înfrângerilor, dar și a dorințelor nerealizate în trecut, care dorințe iremediabil sunt legate de dominare, de putere, de cucerire. Europa Unită a subestimat sau poate chiar a ignorat poftele imperiale ale lui putin. Liderii europeni nu au studiat în măsură suficientă  nici istoria continentului european, nici, mai cu seamă, istoria rusiei – țara care de-a lungul secolelor a putut să existe și să se hrănească doar din războaie, țara, pe care a înțeles-o cu 200 de ani în urmă  Marchizul Astolphe de Custine ((1790 – 1857), autorul cărții “La Russie en 1839” – “Rusia în 1839” – o analiză strălucitoare, lucidă și severă a autocrației ruse. De Custine descrie rusia drept o țară în care frica ține loc de lege, unde aparențele ascund mizeria morală și unde poporul este dresat să admire propriul lanț. (https://anagutu.net/2025/11/01/invitatie-la-lectura-marchizul-astolphe-de-custine-rusia-in-1839/)

 

Occidentul relaxat, consumist, refuza să creadă că rusia lui putin ar fi capabilă să declanșeze un război fierbinte, chiar dacă semnalele au fost clare încă în 2008, când Georgia și-a pierdut Abhazia și Osetia de Nord în urma agresiunii ruse. În momentul în care putin, venit la putere în 2000, a afirmat că destrămarea URSS a fost cea mai mare tragedie a secolului XX, Occidentul trebuia să înțeleagă și să se pregătească de un nou război cu rusia. În realitate  ruisa a continuat să fie curtată de Occident – ea a fost admisă în cluburile selecte (G8), rusiei i s-a permis (sic!) să devină finanțatorul principal al Consiliului Europei și al OSCE, să-și extindă prin corupție devastatoare rețeaua de agenți ai săi la cele mai înalte vârfuri ale politicii internaționale și la nivel național al multor state europene – unde partide extremiste și lideri ale acestora au ajuns la cheremul rușilor.

 

Occidentul a reacționat lent și inadecvat la declanșarea războiului genocidar al rusiei împotriva Ucrainei. Mai țineți minte ce ajutoare au trimis țările europene în primele luni ale războiului? Materiale sanitare, veste antiglonț….etc. De ce? De frică și din cauza dezunirii. Din păcate, dacă primul ajutor pentru Ucraina martiră ar fi constat din rachete cu rază lungă de acțiune, avioane, sisteme de apărare antiaeriană – victoria asupra rusiei fasciste ar fi fost asigurată rapid și cu pierderi minime. Dar nu a fost să fie! Din păcate, ajutoarele occidentale au venit porționat, lent și cu întârziere. Rezultatul este tragic – ucrainenii au continuat să moară, apărând libertatea și dreptul lor la națiune, dar și pacea la frontierele Uniunii Europene.

 

Între timp, Ucraina și-a mobilizat talentele inginerești, a devenit campioană în producerea de drone și rachete la costuri mici, a organizat operațiuni militare de succes, inclusiv adânc pe teritoriul inamicului. Însă, nici rușii nu au stat pe loc – mașinăria diabolică a resurselor sale s-a reprofilat în totalitate pe o singură platformă – cea a războiului. Pentru rusia nu contează prețul – fie că e vorba de carnea de tun sau de mijloace financiare. Rusia la ora actuală nu poate funcționa în afara războiului. Oligarhii și-au înmiit averile, economia de război asigură locuri de muncă și înflorirea businessului mic. Rusia poate duce acest război încă mulți ani înainte. Poporul acceptă, revoluții nu se prevăd, propaganda funcționează impecabil.

 

Zilele acestea se împlinesc patru ani de când rusia fascistă a lui putin duce acest război genocidar împotriva Ucrainei. Durata lui deja depășește durata așa zisului ”marelui război pentru apărarea patriei”, a cărui isterie ”victorioasă” a fost ridicată de putin la cotele supreme ale doctrinei sale propagandistice. Pentru rusia nu contează că succesele ”cuceririlor” pe frontul ucrainean (1% din teritoriul Ucrainei ocupat în 4 ani de război) nu este comparabil cu cel din al doilea război mondial (cucerirea Berlinului împreună cu armatele aliaților). Rusia a înțeles că poate. Poate să-și permită chiar și declanșarea unui alt război împotriva țarilor membre NATO și UE.

 

Reașezarea lumii a devenit necesară și inevitabilă în rezultatul războiului. Ucrainenii îl numesc Marele Război. Ei au dreptate – nu e doar un război între două națiuni slave, e un război total, mondial centrifug, cu varii puncte fierbinți pe glob. Un război care antrenează resurse umane, logistice, materiale din întreaga lume – efect al mondializării economice. Toate sunt amalgamate – nu există delimitare între reguli și sancțiuni. În pofida sancțiunilor împotriva rusiei, echipamentele sale militare conțin componente de fabricație occidentală, deoarece este imposibil să asiguri controlul lanțului valoric – de la extracție până la fabricare și transportare pe căi oculte, terțe etc. Petrolul rusesc circulă pe valurile tuturor oceanelor sub steaguri străine. Toate țările de pe glob sunt antrenate în acest Mare Război. Iar reașezarea lumii – a se înțelege reîmpărțirea zonelor de influență geopolitică, are loc acum, sub ochii noștri.

 

Revenirea lui Donald Trump la Casa Albă a impulsionat haotismul și impredictibilitatea în luarea deciziilor la nivel internațional. Cea mai grea misiune i-a revenit lui Volodymyr Zelensky – președintele Ucrainei, care doar în 2025 a vizitat 100 de țări, a făcut practic imposibilul pentru a-l impresiona pe Trump și pentru a încetini  retragerea acestuia de pe balanța europeană anti-putin. Zelensky a demonstrat o abilitate diplomatică excepțională, chiar dacă, deseori, puteam intui revolta sa interioară împotriva ignoranței/indiferenței stăpânului de la Casa Albă. Trump, care, mai ieri insista până în pânzele albe ca Ucraina să semneze acordul referitor la metalele prețioase (acord ce asigura beneficii în valoare de circa 500 miliarde de dolari pentru SUA), îi promitea lui Zelensky că prezența companiilor investitoare americane în Ucraina sunt deja o garanție de securitate,  azi deja nu mai vorbește despre acel ”deal”. De ce? Petru că Trump s-a dovedit a fi neputincios în a garanta securitate întreprinderilor americane din Ucraina când putin a bombardat în august 2025 întreprinderea americană de produse electronice din Moukatchevo, iar zilele acestea –  întreprinderea americană din Dnipro  (300 000 tone de ulei s-au revărsat pe străzile orașului).

 

Întrebarea zilei – pentru cât timp și ce formă trebuie să ia garanțiile de securitate, la care aspiră Ucraina prin vocea lui Zelensky?  Am urmărit cu toții saga așa ziselor negocieri de pace ruso-americane. De ce ”așa zise”? Pentru că rusia fascistă a lui putin nu vrea pace, nici nu se pregătește de ea – kremlinul refuză o încetare măcar provizorie a focului, fiecare rundă de întâlniri SUA-Ucraina, UE – Ucraina este însoțită de atacuri rusești furibunde cu rachete și drone asupra întreg teritoriului Ucrainei. Populația Ucraine stă fără lumină și căldură pe timp de iarnă. Hâdoasa față a rusiei criminale nu întrezărește sens într-un eventual tratat de pace. În aceste condiții Uniunea Europeană, totuși, rămâne unicul partener fiabil, fidel al Ucrainei, cu mici excepții ungurești, slovace și cehe. Liderii Uniunii Europene și Marii Britanii demonstrează angajament și consecvență, țările UE și cele care fac parte din Coaliția Voinței sunt gata să trimită trupe pacificatoare pe teritoriul Ucrainei în calitate de garanție de securitate. Uniunea Europeană se va federaliza, cu siguranță, își va revedea Tratatele. Pentru că Vechiul Continent are tradiții de Pace. Uniunea Europeană rămâne garantul inamovibil al valorilor general-umane, al păcii și de acum încolo – și al securității noastre.

 

Dar, Zelensky nu renunță la SUA. Perseverent, cu încăpățânare, liderul Ucrainei, se agață de Trump și SUA, le mulțumește de sute de ori, îi presează insistent prin parabola ”SUA este motorul garanției de securitate a Ucrainei” și el reușește, deloc ușor, dar reușește să-l întoarcă pe Trump cu fața spre datoria morală a SUA – să vegheze nu doar asupra businessului american și al intereselor financiare, ci și asupra unei lumi mai democratice, mai drepte și mai libere.

 

Exfiltrarea lui Maduro, prietenul lui putin, dictatorul narcotraficant – este un prim pas (desigur, deloc univoc din punct de vedere al dreptului internațional) spre reasumarea de către SUA a rolului de cerber internațional la poarta democrației. Operațiunea infanteriei marine Delta, care a durat 34 minute și a demonstrat puterea și talentul militar american (a propos, el nu i se datorează lui Trump…) i-a dezmierdat narcisismul stăpânului de  la Casa Albă – Trump nu s-a sfiit să-și afișeze extazul satisfacției sale, transferând asupra propriei sale persoane pentru a parada în fața camerelor  de luat vederi toată supra-potența SUA. Trump este fericit și mulțumit. Asta contează pentru el, chiar mai mult decât ce se va întâmpla mai departe în Venezuela. Pentru că mai e mult până departe: compania americană Chevron care planifică să extragă petrol în Venezuela, va avea nevoie de garanții de securitate. De ce? În Venezuela rămân mii de mercenarii ruși, cubanezi, chinezi, care sunt la sol, și, fără o cizmă americană la sol forarea petrolului venezuelean de către companiile americane nu va fi deloc ușoară sau nu va fi deloc. Dar la moment – să-l lăsăm de Trump să-și savureze teatralitatea misiunii Delta.

 

Garanțiile de securitate americane pentru Ucraina pe durata a 15 ani sunt insuficiente – spune Zelensky, i el are dreptate. Președintele ucrainean vrea garanții pentru 50 de ani. E rațională dorința lui Zelensky, pentru că o pace de 15 ani, fie și cu garanții pe hârtie, nu este o pace durabilă – este o pace fragilă, care doar va întări și va îndârji rusia fascistă să se pregătească pentru o revanșă: un război și mai crunt, și mai sângeros. Un efect co-lateral al reașezării lumii ar putea fi destrămarea rusiei. Sunt 87 de subiecți federativi și confederativi în rusia. O destrămare a rusiei după modelul destrămării URSS ar fi benefică pentru amortizarea efectelor reașezării lumii. Eu consoder că destrămarea rusiei oricum va avea loc. Ne-o dorim cât mai rapidă!

 

Este important să înțelegem că omenirea a pășit într-o eră nouă, o eră post-pace, adică o eră în care rezolvarea conflictelor între țări/națiuni pe calea războiului nu mai este o interdicție. Am pășit în era războiului, era înarmărilor, era forței în care ”La raison du plus fort est toujours la meilleure” – Cel care este mai puternic are mereu dreptate:  e morala fabulei lui La Fontaine ”Lupul și mielul”.

Și atunci, de ce fel de garanții de securitate are nevoie Ucraina?

 

Ucraina la ora actuală este țara/națiunea far, în raport cu care se va reașeza lumea. Rezultatul războiului va defini noul regim de securitate și de pace pe glob. Se vor reseta zonele de influență, se vor reface alianțe internaționale militare, se vor reorganiza instituțiile internaționale. În centrul tuturor alianțelor se va afla Ucraina.

 

Eu admir  vizionarismul lui Volodymyr Zelensky- acesta își antrenează echipa politică prin rotația personalităților în cadrul instituțiilor, prin noi numiri, noi promovări, noi mutări, posibil și în scopul asigurării succesiunii. Dar, un lucru este cert – după război, viitoarea echipă prezidențială, guvernamentală a Ucrainei va fi dominată de oameni extrem de puternici, toți cu vocație militară, talentați, patrioți, integri. Pentru că Ucraina a înțeles că nicio garanție de securitate, promisă, fie și în scris, din exterior nu o poate apăra de o agresiune rusească: principiul Phoenix – resuscitarea din propria cenușă – rămâne a fi mântuirea. Deci, Ucraina se va înarma, Ucraina va avea cea mai pregătită armată din lume, Ucraina va avea cel mai tehnologizat armament, și da, Ucraina va redeveni stat nuclear. Pentru că cel mai puternic are mereu dreptate.

 

Republica Moldova? Dacă nu vrea să fie servită cu muștar la masa fasciștilor kremlinezi –  trebuie să se unească cu România! Urgent! Altă șansă pentru a se salva pur și simplu nu există.