opinii/politic

DEMNITATEA NAȚIONALĂ  PIERDUTĂ  PE  CĂRAREA INDEPENDENȚEI

Posted by anagutu on
DEMNITATEA NAȚIONALĂ  PIERDUTĂ  PE  CĂRAREA INDEPENDENȚEI

DEMNITATEA NAȚIONALĂ  PIERDUTĂ  PE  CĂRAREA INDEPENDENȚEI

 26.08.2022

 Independență declarată ezitant și tardiv.

 Încă un an ne mai îndepărtează de cel 27 august 1991, când o mare de oameni, reuniți în Piața Marii Adunări Naționale, au cerut independența republicii socialiste moldovenești, iar parlamentul, după o ezitare de mai multe zile, a adoptat într-un sfârșit Declarația de independență a Republicii Moldova. Nu voi uita niciodată, cum stăteam cu urechea la aparatul de radio, iar unda publică transmitea doar muzică clasică. Noi așteptam barem vreo noutate legată de decizia politică a parlamentarilor moldoveni. Țările Baltice, Ucraina (chiar și Transnistria!) își declaraseră deja independența, iar aici, la Chișinău, aveam senzația că o ezitare plutește în aer și nu știam la ce să ne așteptăm.

Într-un sfârșit, inclusiv sub presiunea mulțimii din PMAN, parlamentul a adoptat Declarația de independență. Eram tineri atunci, totuși, eu la cei 29 de ani realizam că doar reunirea urgentă cu România ne putea asigura un parcurs sigur pe viitor.

Am afirmat de mai multe ori că declararea independenței Republicii Moldova a fost pentru mine o mare decepție. Nu eram politician, eram un simplu cetățean informat, fusesem educată într-o familie de profesori, cu profunde convingeri identitare românești, moștenite inclusiv de la bunicii pe linia paternă și maternă. Despre România se vorbea deschis în familia mea. Aveam cărți românești în casă, la televizor captam nestingherit TVR (Cahul e doar la 3 km de Prut). Bunicii și tata vorbeau des despre foametea organizată, despre exproprierea averilor de către ruși. Fraza ”Cu românii a fost foarte bine, iar cu rușii e un dezastru”, repetată atât de des de bunici și de părinți, sprijinită cu exemple din istoria familiei mele, mi-a format convingerile mele de viață.

În 1991 mi-am dorit puternic Unirea cu Țara.

 Suita de declarații de independență ale fostelor republici sovietice după destrămarea URSS era un lucru firesc pentru acele republici, deoarece ele aveau propria istorie a statalității, cu vechi constituții, la care au revenit ulterior. Cazul Republicii Moldova era cu totul deosebit: fosta republică sovietică NU a avut o istorie proprie, nu prezenta o formațiune statală națională distinctă, istoria teritoriului fiind strâns legată de cea a edificării națiunii române moderne.

Pe parcursul secolului XIX Basarabia a fost o gubernie rusească, supusă unui profund proces de deznaționalizare și de rusificare, în secolul XX Basarabia a reușit doar timp de 22 de ani să fie împreună cu Țara noastră România (1918-1940), pe parcursul  a 18 ani tot gubernie rusească a fost (1900-1918) și timp de 48 de ani a fost parte a ocupației sovietice rusești (1944-1991).

La 27 august 1991 cei adunați în PMAN încercau să se consoleze cu faptul că declararea independenței este o desprindere de URSS și  că Unirea cu România va urma curând. Îmi amintesc cât de mult mi-am dorit să părăsesc atunci tânărul stat.  Am prezis de fapt că tranziția va dura, că nu ne vom mai uni cu România, că orice stare de provizorat riscă să se permanentizeze prin rutină, care urma să anihileze complet elanul de emancipare națională.

Azi constat că intuiția nu m-a înșelat. La 31 de ani din acel an 1991 realizăm că administratorii politici ai Republicii Moldova, în mare parte foști nomenclaturiști comuniști și kgb-iști, s-au complăcut în a avea propriul fief, cu instituții pe care să le controleze, cu business imperisabil grație drenării banilor din bugetul public, cu posibilități nelimitate de îmbogățire ilicită, făptașii fiind protejați prin tradiție de o impunitate cronică.

În loc de felicitare.

Niciodată nu am ”celebrat” independența Republicii Moldova. Un gust amar, dar și o senzație de datorie neîmplinită față de bunicii și de prinții mei îmi macină sufletul. Nu am reușit nimic în acești 31 de ani:  majoritatea cetățenilor dintre Prut și Nistru nu au mai devenit români – făcându-și fariseic acte de identitate românești pentru a putea munci legal în UE spun că sunt moldoveni și vorbesc limba moldovenească, votează pro-Rusia și îl venerează pe Putin. Administratorii politici ai Republicii Moldova le țin hangul: unii stau cu mâna întinsă către România pentru ajutoare, se roagă lui Dumnezeu ca să reziste ucrainenii în războiul genocidar al Rusiei împotriva Ucrainei, alții, coloana a cincea a Rusiei,  pregătesc flori și colaci pentru ocupanții ruși, în caz dacă aștia ajung la Chișinău, și, tot tacâmul pentru ca Republica Moldova să existe ca STAT INDEPENDENT. Qui prodest?

Spre regret, cetățenii Republicii Moldova, din lipsa de educație istorică, de memorie genetică, de discernământ, de demnitate națională românească, au ales drumul independenței, dar de fapt, acesta independență nu aduce! Cu o zonă secesionistă la care administratorii politici ai Republicii Moldova nu vor să renunțe (Transnistria), cu o autonomie inutilă și nejustificată (UTA Gagauz Yeri), cu jumătăți de măsură în discursuri și acțiuni politice, Republica Moldova este condamnată la mulți-mulți ani de rătăcire existențială, sfâșiată fiind de crize politice, de depopulare, de incapacități economico-financiare, administrative și securitare.

Unirea Republicii Moldova în hotarele sale până la Nistru (zona de dincolo de Nistru niciodată nu a fost pământ românesc), o unire cât mai grabnică – este singura, inebranlabila opțiune politică, economică, securitară pentru supraviețuirea cetățenilor care locuiesc între Prut și Nistru, în condițiile vitregi ale schimbărilor ce vin, urmare a războiului din regiune.

Din păcate, nici acest război nu a accelerat rezolvarea problemei identitare în Republica Moldova, spre deosebire de Ucraina, unde rușii se declară ucraineni, după ce au simțit pe propria piele genocidul comis de armata lui Putin.

La cei 31 de ani ai ”independenței” Republicii Moldova eu spun: Slavă Ucrainei și eroilor săi! Să înfăptuim, cât încă nu e târziu, Unirea Republicii Moldova cu România!

Diverse

ALMA MATER CEA DE IERI ȘI DE MÂINE: DESPRE REFORMA UNIVERSITĂȚILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA

Posted by anagutu on
ALMA MATER CEA DE IERI ȘI DE MÂINE: DESPRE REFORMA UNIVERSITĂȚILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA

ALMA MATER CEA DE IERI ȘI DE MÂNE: DESPRE REFORMA UNIVERSITĂȚILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA

21.07.2022

După obținerea de către Republica Moldova a statutului de stat-candidat pentru aderarea la UE (o perspectivă solicitată fără succes de echipa guvernamentală de negociatori încă în anii 2013-2014, perioada în care s-a negociat și a s-a semnat Acordul de Asociere a Republicii Moldova cu UE), după ce s-a calmat nițel valul de euforie mediatică, guvernarea PAS a revenit la discursul reformator. Până în prezent cuiul lui Pepelea din domeniul reformelor a fost (și continuă să fie) domeniul justiției, care ar trebui să curme corupția la toate nivelele.

Mai nou, guvernul PAS a decretat marea reformă în domeniul învățământului superior. Desigur, am așteptat să fi fost anunțată o reformă imediată a administrației publice centrale și o reformă teritorial-administrativă – imperios necesare pentru simplificarea instituțională a statului Republica Moldova și optimizarea resurselor umane – extrem de deficitare, inclusiv din cauza hemoragiei accelerate de populație.

Dar, mingea a fost aruncată în zona academia. Eu personal m-am bucurat că, într-un sfârșit, ideile mele, lansate încă în 2010 pe când eram deputat în parlamentul Republicii Moldova, în sfârșit, au început să prindă contur. Atunci lansasem un proiect de lege, prin care optam pentru reformarea Academiei de Științe, reformă în urma căreia AȘM trebuia să se transforme într-o instituție-simbol, în custodia/responsabilitatea căreia să fie puse domeniile de patrimoniu, istorie și limbă română, după modelul Academiei Franceze, iar institutele de cercetare urmau să fie optimizate și transferate către universități, în funcție de domeniul științific. În afara acestei reforme, mă pronunțasem public pentru optimizarea instituțiilorde învățământ superior după modelul occidental, am invocat atunci problema demografică și redundanța programelor de formare, numărul acestora depășind cererea pe piața educațională internă și regională. A urmat o campane de denigrare a umilei mele persoane în presă  de către academicieni, desigur, am fost criticată și de rectorii instituțiilor universitare. Totuși, afirmasem atunci, că această reformă este inevitabilă și că banii europeni, banii din fondurile internaționale, vor veni în sistemul învățământului superior al Republicii Moldova doar după o reformă profundă a acestuia. Chiar lansasem un pronostic în 2011– ziceam că fie și peste 10 ani, dar această reformă se va întâmpla. Pe timpul guvernului Filip (2016) s-a realizat reforma Academiei de Științe, însă, într-o cheie eronată. AȘM a fost transformată într-o instituție cu profil incert, institutele de cercetare au fost transferate ministerelor de profil (o eroare sau, mai degrabă, un rezultat al luptei pentru controlul patrimoniului material).

Acum guvernul PAS a dat start optimizării instituțiilor publice de învățământ superior, reformă care a stârnit nemulțumiri și revolte, deseori absolut neîntemeiate. Zona de confort și conservatorismul mentalităților universitare sunt greu de învins. Voi cita doar un singur exemplu, pentru a justifica necesitatea imperioasă a optimizării instituționale în învățământul superior din Republica Moldova: Franța, cu 65 milioane populație, are 87 de universități publice. Republica Moldova cu doar 2 milioane 600 mii de locuitori va avea tocmai 11 universități publice. Din păcate, guvernanții au cedat și au acceptat păstrarea Universității din Taraclia. Nu mai vorbesc de faptul că Universitatea din Comrat flutură și ea steagul existențial.

Din punctul meu de vedere, din cele 11universități publice trebuie să rămână Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Medicină și Farmacie, Universitatea Tehnică din Moldova, iar instituțiile universitare din Bălți, Cahul, Comrat, Taraclia să se transforme în extensiuni ale acestor trei universități de bază, cu programe de formare adaptate la necesitățile regionale. Aceasta ar fi adevărata reformă a sistemului de învățământ superior din Republica Moldova, care va aduce competitivitate în mediul resurselor umane – vor fi angajați cei mai buni profesori, pentru ei se vor găsi bani de salarii motivante. Și, nu în ultimul rând, se va exclude competiția nocivă între instituții pentru ”captarea” studenților în cadrul programelor de formare populare. Explic, știați că la Universitatea Agrară exista program de formare în domeniul dreptului? Și chiar în domeniul economiei. Și la ASEM există un program de formare la ciclul licență în domeniul dreptului. Ba chiar și la Universitatea Tehnică! V-ați întrebat vreodată cine predă în cadrul acestor programe? Vă zic eu – deseori aceiași profesori, de fapt ”turbo-profesori”, care aleargă de la o instituție la alta pentru a avea un salariu mai decent. Culmea este că aceiași profesori apar în grila standardelor de acreditare a programelor de formare – dar în instituții de diferite. Și aici întrebarea mea se adresează experților de la ANACEC: oare misiunea instituției de evaluare externă nu era să facă ordine în multitudinea programelor de formare identice la ciclul licență, pentru a promova excelența universitară și calitatea studiilor?

O adevărată reformă universitară trebuie să fie însoțită și de amendarea legislației în domeniul educației. Codul Educației necesită să fie revăzut și adaptat noilor realități. ANACEC – instituția creată să evalueze calitatea programelor de studii, calitatea prestației universitarilor cercetători, trebuie să devină mai vocală, mai obiectivă în a promova excelența universitară în formare și cercetare, și nicidecum să tranzacționeze mediocritatea pentru a o ridica la rang de normalitate.

Ce e cu Academia de Științe? Se pare că AȘM a rămas fără ”une raison d’être”. Din mastodontul sovietic, unde se oploșiseră toți kgb-iștii și ideologii Rusiei comuniste, mari specialiști în inginerie cosmică și submarină, nevorbitori de limbă română la 60% din personal angajat, păstrați până mai recent ca salariați ai AȘM, instituția care nu a dorit să se reformeze benevol (dar a avut această șamsă), a devenit o epavă. Consider că e nevoie de o lege nouă, ce ar reglementa activitatea Academiei de Științe. AȘM trebuie să devină un club select al înțelepților, cu un număr modest de academicieni notorii, care să se facă auziți în chestiuni importante din societate. În cadrul AȘM trebuie să rămână un institut de cercetare și salvgardare a patrimoniului cultural material și imaterial românesc, al patrimoniului lingvistic și istoric – elemente definitorii al identității românești dintre Prut și Nistru.

Toată reforma sistemului de învățământ superior din Republica Moldova trebuie în mod obligator să se racordeze la realitățile educaționale și academice din România. În rezultatul reformei trebuie eliminate scheletele trecutului comunist-sovietic, ce riscă să perpetueze teorii și practici obscure, mediocritate și minciună. Stindardul acestei reforme în mod obligatoriu trebuie să fie soclul identitar românesc, ca mediu firesc de dezvoltare și promovare a valorilor civilizaționale europene. Și sper să putem pronunța cu mândrie: Vivat Academia, vivant profesores!

opinii/politic/PUN

REPUBLICA MOLDOVA A ACCEPTAT ”MÉNAGE À TROIS”

Posted by anagutu on
REPUBLICA MOLDOVA A ACCEPTAT ”MÉNAGE À TROIS”

23.05.2022

 Nu există nicio îndoială în faptul că războiul Rusiei împotriva bravei Ucraine va schimba bătrânul continent din toate punctele de vedere. Țările membre ale UE și NATO își revăd bugetele, se înarmează, oferă sprijin Ucrainei pentru a rezista în fața naziștilor ruși. Răsună tot mai multe voci care prevăd modificarea Tratatului de la Lisabona, în contextul dificultăților de luare a deciziilor prin consensul celor 27 (a se vedea renunțarea la gazele naturale venite din Rusia).

Recent și Republica Moldova a primit asigurări de sprijin militar în caz de necesitate (dacă Rusia va ataca Republica Moldova) din partea SUA și a Marii Britanii. Adevărat e că oficialii de la Chișinău nu au reacționat în niciun fel la această ofertă, invocând pacea și continuând să fluture umbrela neutralității în discursurile publice.  Neutralitatea moldovenească este criticată dur de experții în securitate, deoarece și unui elev îi este clar că Putin și Rusia imperială nu dau nici trei parale pe ea.

Discursul președintelui Maia Sandu în Parlamentul European a fost lăudat și ridicat în slăvi pe ambele maluri ale Prutului, chiar dacă în acest discurs Maia Sandu nu a punctat de o manieră mai tranșantă, fără echivocuri, o poziție a Republicii Moldova vis-a-vis de Rusia, vis-a-vis de diferendul transnistrean, vis-a-vis dechestiunea românească .

Maia Sandu a vorbit în limba engleză în Parlamentul European. Înțeleg că președintele a dorit să-și etaleze cunoștințele sale în materie de limbă engleză, dar,  gesturile, acțiunile unui președinte de stat au, în primul rând, o semnificație simbolică. Limba română este limbă oficială a instituiților europene, deci, Maia Sandu, cetățean al Republicii Moldova,  dar și al României cu acte în regulă, a avut perfecta ocazie să vorbească în limba română, astfel, amintindu-le, ba chiar informându-i pe europarlamentari, că în Republica Moldova limba română este limbă oficială, deci, insistând asupra comunității de istorie și cultură a celor două state românești. Argumentul unității spațiului lingvistic, istoric și cultural românesc este imbatabil, când soliciți să fii acceptat în UE.

Desigur, am invidiat-o pe Maia Sandu! Am invidiat-o pentru  accesul la înalta tribună a Parlamentului European, de unde, grație ratingului său și a popularității,  putea să abordeze chestiunea românească: să afirme sus și tare că Unirea celor două state românești – Republica Moldova și România, este unica șansă de a tranșa nedreptatea istorică, de a ne salva din robia imperială rusească.

Din păcate, Maia Sandu nu a pus pe tapet chestiunea românească, ea a vorbit despre integrarea în Uniunea Europeană, proces care va dura multe zeci de ani de zile, a vorbit despre lupta împotriva corupției etc …

Mai nou, președintele Franței Emmanuel Macron, recent înscăunat pentru al doilea mandat, a lansat inițiativa  creării unei Comunități Politice Europene, un soi de antecameră a UE, unde ar încăpea state precum Ucraina, Georgia și Republica Moldova. În timpul vizitei sale la Paris Maia Sandu a susținut această inițiativă franțuzească, chiar dacă oficialii ucraineni au respins-o cu fermitate. Ucrainenii  mor zilnic pentru libertatea lor și a europenilor, ne apără pe noi, cei din Republica Moldova, de rachetele lui Putin. Ucrainenii cunosc prețul acestui sacrificiu.

Spre regret Republica Moldova joacă exact așa cum a mai făcut-o timp de 30 de ani – la două capete: și cu rușii, și cu vestul, naivă și neutră ca un ciulin în bătaia vântului. Azi, Republica Moldova oficială, lipsită de sentimentul identitar românesc, respinge Unirea cu Țara, preferând un fel de ”ménage à trois” (antecamera UE alături de Ucraina și Georgia), unde să-și păstreze mulți-mulți ani statalitatea, covorul roșu prezidențial, cu fotolii de miniștri, deputați și șefi de raioane. Dacă Ucraina și Georgia ar fi avut țară-mamă la frontieră – demult realizau unirile lor. Situația Republicii Moldova este unică, și prin respingerea ideii de Unire cu România, mai ales în condițiile acestui război al Rusiei împotriva Ucrainei, Republica Moldova pare să aibă un comportament respingător de jenant.

E război în Europa. Unirea Republicii Moldova cu România este un act istoric de o necesitate imperioasă, pe care trebuie să-l asume toți politicienii de pe ambele maluri ale Prutului.

opinii/politic

RĂZBOIUL ȘI CURAJUL POLITIC DE A FI LIBER

Posted by anagutu on
RĂZBOIUL ȘI CURAJUL POLITIC DE A FI LIBER

RĂZBOIUL ȘI CURAJUL POLITIC DE A FI LIBER.

04.05.2022

 

Războiul naziștilor ruși împotriva Ucrainei pare să intre în faza cronicității, iar informațiile referitoare la bombardarea de către ruși a localităților din Ucraina riscă să devină o cronică obișnuită, la care o bună parte din locuitorii Republicii Moldova nu mai reacționează. Prea puțin se vorbește despre faptul că Ucraina ține piept invaziei barbare rusești, iar datorită eroismului ucrainenilor Republica Moldova este absolvită (pentru moment) de ororile agresiunii militare rusești. În raport cu războiul din Ucraina nimic nu mai are sens în plan politic acum: nici lupta împotriva corupției, nici încălzirea globală, nici reformele în justiție etc. Toate realitățile vieții noastre – cele economice, sociale, politice, trebuie raportate la războiul din Ucraina.

 

Desigur, efortul de a găzdui refugiații din Ucraina, este de apreciat, mai cu seamă efortul cetățenilor Republicii Moldova, deoarece anume ei au întins o mână de ajutor considerabil ucrainenilor care fug din calea războiului. Consider, însă, că Republica Moldova, aflându-se în imediata apropiere a conflictului ruso-ucrainean, este obligată să pună pe tapet multiplele probleme geostrategice, care s-au acumulat de-a lungul timpului în relațiile sale cu Rusia. Din păcate, Chișinăul oficial continuă să penduleze (de frică, din lipsă de caracter și curaj politic) în exprimarea atitudinilor sale vis-a-vis de războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Acest comportament va antrena în perioada post-război anumite consecințe, care nu vor fi deloc în favoarea rolului politic al Republicii Moldova în regiunea Europei de Est. Anume acum e nevoie de determinare, de voință politică pentru a demonstra adeziunea totală, suportul plenar în favoarea Ucrainei, care duce o luptă crâncenă pentru libertatea întregii Europe.

 

Astfel, în condițiile războiului din regiune, actuala guvernare a Republicii Moldova nu trebuie să se limiteze doar la depunerea cererii de aderare la UE. Înțelegem cu toții că nu va exista o procedură accelerată de aderare la UE nici pentru Ucraina, și nici pentru Republica Moldova. Statutul de țară-candidat va dura ani de zile, cu atât mai mult că diferendul secesionist din stânga Nistrului va constitui o piatră de moară la gâtul Republicii Moldova.

 

Deciziile curajoase pe care trebuie să le ia actuala guvernare PAS în regim de urgență, invocând războiul din apropiere sunt:

 

  1. Renunțarea la invocarea neutralității drept principiu constituțional care ne-ar proteja de un eventual atac al Rusiei împotriva Republicii Moldova. Putin a sfidat toate tratatele internaționale și a încălcat toate principiile dreptului internațional, prin urmare, un articol din Constituția Republicii Moldova nu-i va opri intențiile imperiale.
  2. Declararea zonei secesioniste din stânga Nistrului drept zonă de ocupație rusească și suspendarea oricăror responsabilități guvernamentale pentru evenimentele provocatoare, pentru escaladarea conflictului din regiune și o posibilă antrenare a forțelor separatiste în războiul rusesc împotriva Ucrainei. Insistarea asupra faptului că teritoriul secesionist din stânga Nistrului aparține Republicii Moldova duce inevitabil la antrenarea Republicii Moldova ca aliat al Rusiei, în războiul împotriva Ucrainei.
  3. Votarea urgentă în Parlamentul Republicii Moldova a deciziei de părăsire a Comunității Statelor Independente.
  4. Interzicerea prin lege a partidelor pro-Kremlin, a ONG-urilor pro-ruse, care susțin războiul Rusiei împotriva Ucrainei și penalizarea prin lege a discursului public pro-război.
  5. Suspendarea imediată a tuturor posturilor de televiziune și radio rusești, care sunt retransmise pe teritoriul Republicii Moldova.
  6. Pentru acțiuni anti-constituționale în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, anularea de către Parlament a Legii cu privire la autonomia găgăuză și transformarea teritoriului într-o unitate teritorial-administrativă similară celorlalte ”raioane”.

 

Este evident că cea mai importantă decizie pe care ar putea să și-o asume guvernarea PAS este votul în favoarea Unirii Republicii Moldova cu România – unica șansă de a ne salva prin accederea imediată la spațiul euro-atlantic. Cum ar arăta o asyfel de Declarație? Vedeți mai jos textul:

 

DECLARAȚIA DE UNIRE A REPUBLICII MOLDOVA CU ROMÂNIA

Războiul de agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei, care a izbucnit la 24 februarie 2022, este o dovadă a expansionismului imperial al regimului lui Putin. Tragediile umane  care au loc pe teritoriul Ucrainei, criza umanitară provocată de acest război, îl fac pe Vladimir Putin și anturajul său vinovat de crime de război împotriva umanității.

În acest context regional extrem de periculos pentru viața și securitatea cetățenilor Republicii Moldova, când tancurile armatei a 14-ea pot intra în marș triumfal în Chișinău, Parlamentul și Guvernul Republicii Moldova hotărăsc să ia o decizie istorică întru salvarea tuturor cetățenilor Republicii Moldova de la agresiunea militară rusă – Unirea Republicii Moldova cu România.

 

Astfel,

 

Considerând comuniunea de istorie, limbă și cultură a Republicii Moldova și României drept fundament unificator inalienabil al unei națiuni moderne,

Insistând asupra lichidării consecințelor pactului Hitler-Stalin din 1940, care a supus decimării națiunea română, unica națiune europeană separată până în prezent după cel de-al doilea război mondial,

 

Conștientizând necesitatea imperioasă de a oferi tuturor cetățenilor Republicii Moldova fără nicio discriminare o perspectivă clară de dezvoltare durabilă economică și socială cu respectarea tuturor drepturilor și libertăților fundamentale ale omului,

 

Constatând o conjunctură regională și internațională marcată de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, tensiuni, instabilitate și insecuritate, care pot afecta soarta cetățenilor Republicii Moldova prin a fi izolați de spațiul valoric european și a sucomba în fața aspirațiilor imperiale ale Rusiei,

 

 

Înțelegând importanța consolidării eforturilor creatoare ale cetățenilor din Republica Moldova și România întru promovarea națiunii românești în marea familie a Uniunii Europene,

 

Aspirând la înflorirea națiunii românești reîntregite în cadrul unei singure țări, unde nu vor mai exista frontiere artificiale între frați, unde toți cetățenii vor beneficia de plenitudinea drepturilor garantate de Constituția României și legislația internațională și europeană la care România este parte,

 

Considerând că Declarația de Independență a Republicii Moldova din 1991 a fost o primă etapă pe calea reîntregirii națiunii române,

 

Acceptând armonizarea juridică, politică, economică și socială a Republici Moldova cu România,

 

PARLAMENTUL ȘI GUVERNUL  REPUBLICII MOLDOVA DECID

UNIREA REPUBLICII MOLDOVA CU ROMÂNIA ÎNTR-UN SINGUR STAT,

 

ASTFEL:

 

STATUL REPUBLICA MOLDOVA ÎN FRONTIERELE SALE CONTROLATE PÂNĂ LA NISTRU ÎNCETEAZĂ EXISTENȚA SA,

REPUBLICA MOLDOVA ÎN FRONIERELE SALE CONTROLATE PÂNĂ LA NISTRU DEVINE PARTE COMPONENTĂ A ROMÂNIEI ȘI SE SUPUNE ÎN TOTALITATE LEGISLAȚIEI ROMÂNIEI,

CETĂȚENII REPUBLICII MOLDOVA DEVIN CETĂȚENI AI ROMÂNIEI ȘI CETĂȚENI AI UNIUNII EUROPENE.

 

 

Parlamentul și Guvernul Republicii Moldova în componența actuală timp de 6 luni vor pregăti procesul de aplicare a legislației României pe teritoriul fostei Republici Moldova, după care se vor autodizolva.

Administrația publică locală își va exercita mandatul în timpul neceasr până la re-organizarea teritorial-administrativă în conformitate cu legislația României. până la alegerile locale ordinare organizate pe întreg teritoriul României reîntregite.

 

Așa să ne ajute Dumnezeu !

opinii/politic

DORESC O DECLARAȚIE DE UNIRE CU ȚARA

Posted by anagutu on
DORESC O DECLARAȚIE DE UNIRE CU ȚARA

La aniversarea a 104 ani de la Unirea Basarabiei cu România speranța că Republica Moldova se va uni cu România este și mai puternică. 

***

 DECLARAȚIE DE UNIRE A REPUBLICII MOLDOVA CU ROMÂNIA

Războiul de agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei, care a izbucnit la 24 februarie 2022, este o dovadă a expansionismului imperial al regimului lui Putin. Tragediile umane  care au loc pe teritoriul Ucrainei, criza umanitară provocată de acest război, îl fac pe Vladimir Putin și anturajul său vinovat de crime de război împotriva umanității.

În acest context regional extrem de periculos pentru viața și securitatea cetățenilor Republicii Moldova, când tancurile armatei a 14-ea pot intra în marș triumfal în Chișinău, Parlamentul și Guvernul Republicii Moldova hotărăsc să ia o decizie istorică întru salvarea tuturor cetățenilor Republicii Molodva de la agresiunea militară rusă – Unirea Republicii Moldova cu România.

 

Astfel,

Considerând comuniunea de istorie, limbă și cultură a Republicii Moldova și României drept fundament unificator inalienabil al unei națiuni moderne,

Insistând asupra lichidării consecințelor pactului Hitler-Stalin din 1940, care a supus decimării națiunea română, unica națiune europeană separată până în prezent după cel de-al doilea război mondial,

Conștientizând necesitatea imperioasă de a oferi tuturor cetățenilor Republicii Moldova fără nicio discriminare o perspectivă clară de dezvoltare durabilă economică și socială cu respectarea tuturor drepturilor și libertăților fundamentale ale omului,

 Constatând o conjunctură regională și internațională marcată de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, tensiuni, instabilitate și insecuritate, care pot afecta soarta cetățenilor Republicii Moldova prin a fi izolați de spațiul valoric european și a sucomba în fața aspirațiilor imperiale ale Rusiei,

Înțelegând importanța consolidării eforturilor creatoare ale cetățenilor din Republica Moldova și România întru promovarea națiunii românești în marea familie a Uniunii Europene,

Aspirând la înflorirea națiunii românești reîntregite în cadrul unei singure țări, unde nu vor mai exista frontiere artificiale între frați, unde toți cetățenii vor beneficia de plenitudinea drepturilor garantate de Constituția României și legislația internațională și europeană la care România este parte,

Considerând că Declarația de Independență a Republicii Moldova din 1991 a fost o primă etapă pe calea reîntregirii națiunii române,

Acceptând armonizarea juridică, politică, economică și socială a Republici Moldova cu România,

 

 PARLAMENTUL ȘI GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA DECID

UNIREA REPUBLICII MOLDOVA CU ROMÂNIA ÎNTR-UN SINGUR STAT,

 

ASTFEL:

 

STATUL REPUBLICA MOLDOVA ÎN FRONTIERELE SALE CONTROLATE PÂNĂ LA NISTRU ÎNCETEAZĂ EXISTENȚA SA,

 

REPUBLICA MOLDOVA ÎN FRONIERELE SALE CONTROLATE PÂNĂ LA NISTRU DEVINE PARTE COMPONENTĂ A ROMÂNIEI ȘI SE SUPUNE ÎN TOTALITATE LEGISLAȚIEI ROMÂNIEI,

 

CETĂȚENII REPUBLICII MOLDOVA DEVIN CETĂȚENI AI ROMÂNIEI ȘI CETĂȚENI AI UNIUNII EUROPENE.

 

 

Parlamentul și Guvernul Republicii Moldova în componența actuală timp de 6 luni vor pregăti procesul de aplicare a legislației României pe teritoriul fostei Republici Moldova, după care se vor autodizolva.

 

Administrația publică locală își va exercita mandatul în timpul neceasr până la re-organizarea teritorial-administrativă în conformitate cu legislația României. până la alegerile locale ordinare organizate pe întreg teritoriul României reîntregite.

 

opinii/politic

RĂZBOI ÎN EUROPA. UNIREA SE AMÂNĂ?  

Posted by anagutu on
RĂZBOI ÎN EUROPA. UNIREA SE AMÂNĂ?   

RĂZBOI ÎN EUROPA. UNIREA SE AMÂNĂ?

 24.03.2022

 Inevitabilul s-a întâmplat: Putin a declanșat război împotriva unei națiuni slave, la teritoriul și bogățiile căreia râvnea de mult timp. Anexarea Crimeii de către Putin în 2014 a fost un prim pas pentru a testa reacția Occidentului. Atunci anexarea Crimeii nu a fost urmată de sancțiuni dure împotriva Rusiei, UE a șovăit, iar la o distanță de câțiva ani, Occidentul deja era pe cale de a accepta această anexare, Rusia a fost reîntoarsă în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, țările membre ale UE și NATO au continuat să facă business în Rusia, au continuat să utilizeze gazul rusesc, contribuind astfel la fortificarea armatei lui Putin. Iar Putin a pus gând rău omenirii. Or, războiul împotriva Ucrainei, de fapt, este o consecință logică a poftelor imperialiste ale Rusiei, pe care Putin nu s-a obosit să le ascundă:  recunoașterea de către Putin că destrămarea URSS a fost cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX a servit drept fundament al acțiunilor sale ca președinte/țar al Rusiei. Putin a urmat traiectoria tradițională a unui dictator ordinar – după câțiva ani de domnie și-a tras averi nemeritate și și-a imaginat că ar trebui să rămână în istoria Rusiei aidoma lui Petru cel Mare. În 2008 Putin a atacat Georgia și a creat acolo două regiuni separatiste nerecunoscute internațional de nicio țară. A urmat anexarea Crimeii în 214. O sumedenie de experți în politică ne convingeau că Putin nu va îndrăzni să meargă mai departe. Doar președintele Traian Băsescu ne avertiza că Putin vizează gurile Dunării, dorind să recreeze Novorosia, un teritoriu care ar cuprinde sudul Ucrainei, pentru a realiza joncțiunea cu Crimeea.

24 februarie 2022 este data declanșării unui război fierbinte în Europa, trecerea de la etapa războiului hibrid purtat de Rusia în regiune la acțiuni militare de genocid împotriva unei națiuni slave, împotriva unei țări suverane cu aspirații clare euroatlantice – împotriva Ucrainei. Ceea ce face armata lui Putin acum în Ucraina – bombardări intense ale orașelor ucrainene, ale civililor, ale instituțiilor școlare, medicale, ale cartierelor rezidențiale – este calificat drept crime de război, iar Putin și responsabilii pentru aceste atrocități sunt criminali de război. Occidentul a impus Rusiei sancțiuni economice fără precedent, sancțiuni care vor transforma în timp Rusia într-un stat izolat internațional, cu grave probleme de dezvoltare. Din păcate, aceste sancțiuni au venit prea târziu, atunci când în Ucraina deja mor oameni nevinovați. Este foarte clar că aceste  sancțiuni trebuiau aplicate Rusiei încă în 2008, când Rusia a atacat Georgia. Occidentul i-a dat lui Putin un credit de încredere exagerat de mare. Putin a demonstrat încă în 2008 că pentru el dreptul internațional, tratatele și acordurile la care Rusia este parte, nu constituie pentru el un impediment pentru a duce până la capăt ambițiile sale imperiale. Să amintim și de cele două războaie ale Rusiei împotriva Ceceniei, în rezultatul cărora Rusia a impus și acolo un regim criminal în frunte cu Kadyrov.

După războiul declanșat de Putin în Ucraina Rusia se transformă într-un stat terorist, care nu are loc la masa lumii civilizate. Fluturarea armei nucleare ca sperietoare împotriva întregii lumi de către Putin și acoliții săi este picătura care ar trebui să umple paharul răbdării comunității internaționale. Avem de afacere cu un regim nazist, oploșit la Kremlin, iar tiranul Putin nu se va opri de unul singur. El este încolțit, dar se pare că nu va ceda. Spațiul de manevră s-a îngustat. Putin a pus gând rău omenirii.

Pe fundalul războiului Rusiei împotriva Ucrainei se întețesc la nivel mondial problemele legate de securitatea alimentară, de cea energetică, de criza financiară etc. Totodată, aici, în spațiul nostru, noi, cetățenii de rând, ne preocupăm de soarta celor apropiați, de soarta noastră. Republica Moldova și România fac față cum pot fluxului de refugiați, care fug din calea bombelor lui Putin. Republica Moldova este vizitată de înalți oficiali occidentali, care elogiază eforturile guvernării PAS și ale cetățenilor în gestionarea crizei refugiaților.

În același timp, chiar dacă Republica Moldova a semnat cererea de aderare la Uniunea Europeană (în urma aceluiași gest al Ucrainei), mesajul de răspuns al UE este unul foarte clar: nu va exista o procedură accelerată nici pentru Ucraina, și nici pentru Republica Moldova și Georgia. Era de așteptat, doar cei care nu cunosc uzanțele instituționale europene puteau să-și imagineze că Republica Moldova va adera la UE peste noapte. În primul rând, Republica Moldova are un conflict înghețat pe teritoriul său – zona separatistă din stânga Nistrului unde se află și azi 22 mii de tone de armament rusesc. Fără o soluționare clară a problemei teritoriului separatist Republica Moldova nu va putea adera la UE.

Sunt consternată de repunerea pe tapet a problemei conflictului  transnistrean de către autoritățile Republicii Moldova în plin război al Rusiei împotriva Ucrainei. Insistarea pe formatul 5+2, care a devenit completamente caduc în aceste condiții, dorința ardentă de a găsi o soluție politică și un statut special pentru zona separatistă din stânga Nistrului trebuie să ne pună în gardă. Oricare statut special pentru zona separatistă din stânga Nistrului va arunca Republica Moldova în perioada interfrontului șovin din anii  90, iar direcția geostrategică a Republicii Moldova va fi pe veci îngropată în incertitudine. Am menționat și cu alte ocazii – cea mai bună soluție pentru zona separatistă din stânga Nistrului este ca Republica Moldova să renunțe la acest teritoriu, să negocieze frontiera constituțională pe Nistru (inclusiv Tighina), iar zona din stânga Nistrului, zisă ”Transnistria”, să devină un teritoriu sub jurisdicția forțelor pacificatoare ONU, al cărui statut să fie determinat în timp după demilitarizare și democratizare.

Din păcate, războiul din Ucraina a demonstrat că fără a fi stat membru NATO, nu există nicio șansă ca armata NATO să sară în ajutorul statelor vecine.  Republica Moldova va continua să fie un ”cordon sanitar” la frontierele UE. Și nu o va salva nicio neutralitate, fluturată oficios de politicienii PAS care sunt azi la putere.

Să fie foarte clar pentru toată lumea –  dacă Putin nu va fi oprit, mâine-poimâine ne trezim cu tancurile rusești pe străzile Chișinăului. Istoria se repetă.

Istoria se repetă? Depinde cum vor cetățenii Republicii Moldova să o repete: ori declarăm Unirea cu Țara, așa cum a făcut Sfatul Țării la 27 martie 2018, atunci când a votat Unirea Basarabiei cu România, și vom fi parte a spațiului civilizat euroatlantic, ori acceptăm tacit o nouă ocupație rusească, așa cum s-a întâmplat la 28 iunie 1940, care va fi urmată de persecuții, foamete, deportări și genocid.

Unirea Republicii Moldova cu România, în frontierele sale controlate până la Nistru (d’abord on s’engage et puis on voit) nu se amână. Occidentul – UE și SUA, trebuie convinși că Unirea este mai actuală și mai necesară ca niciodată. Unirea nu este un moft politic, o ambiție, un populism, ci o soluție existențială, este salvarea noastră ca oameni, ca parte a națiunii românești. Așa să ne ajute Dumnezeu!

opinii/politic/PUN

FRĂȚIA NECONDIȚIONATĂ A ROMÂNIEI VERSUS ETERNA „ECHILIBRISTICĂ” A REPUBLICII MOLDOVA

Posted by anagutu on

FRĂȚIA NECONDIȚIONATĂ A ROMÂNIEI VERSUS ETERNA „ECHILIBRISTICĂ” A REPUBLICII MOLDOVA

 10.11.2021

 România, stat membru al UE și NATO, Țara noastră istorică, de la declararea independenței Republicii Moldova în 1991, a fost mereu alături de noi – cetățenii Republicii Moldova, de la primele poduri de flori până la proiectele infrastructurale, economice, instituționale de anvergură. Indiferent de culoarea politică a guvernărilor din România – Republica Moldova a fost și este prioritatea numărul unu într-o relație bilaterală privilegiată, strategică, frățească. Așa vede România rolul său: a ajuta și a sprijini mereu, necondiționat Republica Moldova în anevoiosul său parcurs de la post-comunism spre stat de drept, democrație și libertate.

Republica Moldova la nivel de guvernanți, care s-au perindat timp de 30 de ani, a avut mai degrabă un comportament de copil ingrat, acceptând orice tip de ajutor din partea României, răspunzând deseori cu un ”mulțumesc” în vorbe, dar cu  dispreț în fapte.

Proverbiala zicere a fostului premier agrarian Sangheli ”România nu ne-a dat niciun ”karandaș” (creion – în limba rusă) și azi se află pe buzele nostalgicilor sovietici, ale politicienilor de stânga/moldoveniștilor, care urăsc România, tot ce este românesc, și nu se sinchisesc să afișeze public aceste atitudini. Unii din ei sunt deputați în parlament, nu vorbesc limba română – limba oficială a statului și purced la gesturi fățișe de românofobie.

Au existat și perioade în care guvernările zise pro-europene au încercat să schimbe paradigma: relațiile cu România căpătau o deschidere frățească, aveau loc vizite reciproce, ședințe comune ale guvernelor, și România oficială venea cu asistență generoasă, făcea lobby pentru Republica Moldova în instituțiile europene. Însă, consider că niciodată relația bilaterală Republica Moldova – România nu a livrat o prestație sinceră, un angajament frățesc necondiționat din partea oficialilor Republicii Moldova. Or, din cauza lipsei voinței politice a oficialilor pro-europeni nici azi nu avem un spațiu comunicațional comun cu România, nu avem ecartament feroviar european, nu avem o autostradă Chișinău-București, nu avem gaze prin conducta Iași-Chișinău, nu avem energie electrică de la centrala din Cernavodă. Cu excepția fenomenului cultural, educațional și științific, cooperarea Republica Moldova – România mai are foarte multe restanțe.

Voi trece peste episodul Voronin și Dodon – nu ai de unde extrage măcar un firicel de românism din acești doi lideri pro-ruși/moldoveniști, iar unde dragoste nu e – nimic nu e.

În 2009 coaliția pro-europeană în frunte cu premierul Filat a reușit prea puține fapte pe dimensiunea cooperării bilaterale a Republicii Moldova cu România. TVR România așa și nu a mai revenit pe ecranele televizoarelor, a venit TVR Moldova, care consumă foarte mulți bani din bugetul TVR, iar spațiul mediatic al Republicii Moldova a fost invadat de televiziuni de partid, de televiziuni rusești, prin care este difuzată propaganda regimului autoritar al lui Putin. Guvernul pro-european al lui Filat și Leancă nu au fost deranjați de problematica creării spațiului comunicațional românesc comun.  Un lucru e cert: a stat în puterea lor să rezolve această problemă.

Aceste guverne din 2009-2014 nu au fost în stare să valorifice nici cele 100 de milioane de Euro, oferiți de România cu titlu de grant pentru proiecte infrastructurale. Incapacitatea administrativă, competiția între partidele de la guvernare pentru controlul banilor au făcut să tergiverseze investiții non-rambursabile importante. Au urmat ani de instabilitate și incertitudine.

Abia în 2021, în iulie, în Republica Moldova a venit la guvernare un partid zis pro-european, cu ambiții de reforme structurale și luptă împotriva corupției, în care cetățenii și-au pus încrederea. E adevărat, noua putere de la Chișinău este susținută ferm de partenerii de dezvoltare, de instituțiile europene și, desigur, de România. România a venit cu noi ajutoare pentru a face față luptei împotriva pandemiei Covid-19, a fost semnată și o Foaie de parcurs bilaterală, care, din punctul meu de vedere, putea să fie mult mai ”frățească” din perspectiva identitară, dar, putem presupune că și de această dată Chișinăul oficial a făcut ”echilibristică” politică, un fel de mers pe sârmă întinsă între Vest și Est.

O altă dovadă a acestei politici de pseudo-echilibru pe sârma întinsă servește ”rezolvarea a la moldave” a crizei gazelor. Contractul absolut defectuos, încheiat de Republica Moldova cu Gazpromul pe 5 ani, acceptarea de a plăti datoriile către Gazprom (circa 700 milioane dolari, o datorie fără audit, absolut neclară) doar ca să ajungă gazele naturale și în regiunea separatistă de dincolo de Nistru – reprezintă un afront pentru speranța noastră de a ne rupe definitiv de șantajul economic rusesc.

Ministrul infrastructurii Andrei Spânu a anunțat triumfal că și conexiunea electrică Vulcănești – Chișinău va rezolva conectarea Republicii Moldova la resursele electrice românești. Doar că proiectul în valoare de 270 de milioane de Euro va fi realizat de o firmă….indiană! La licitație a participat și o întreprindere românească, dar a fost selectată firma din India! Orice cetățean cu minim de discernământ ar pune la îndoială această alegere! De ce a fost descalificată întreprinderea din România?! Dacă suntem frați, ne vizităm și ne declarăm intenții de colaborare strânsă – ar fi bine și să acționăm ca niște frați.

La 1 decembrie 2021 România a sărbătorit Ziua sa Națională – Marea Unire din 19918, opera desăvârșită a națiunii române. Am fost cel puțin mirată, că președinta Republicii Moldova Maia Sandu a vizitat Bucureștiul nu la 1 decembrie, ci cu două săptămâni înainte de sărbătoarea națională, atunci când puterea de la București era în plină criză politică. Ar fi fost corect ca Maia Sandu să fie la București pe 1 decembrie, așa cum a venit și președintele Klaus Iohannis la 27 august, onorând cu prezența sa ceremonia celor 30 de ani de independență a Republicii Moldova.

Prestația ministrului de externe și al integrării europene Nicu Popescu la Moscova a decepționat românii din Republica Moldova – să nu uităm că circa un milion de cetățeni de aici dețin cetățenia României și au pașapoarte românești. Dorind să se țină bine pe sârma întinsă între Vest și Est Popescu a afirmat zelos la un post de radio rusesc că Unirea Republicii Moldova cu România nu este dorită de o majoritate a cetățenilor Republicii Moldova. Jurnaliștii ruși mereu au avut abilitatea să scoată din politicienii moldoveni esența gândirii lor ideologice.

Toate aceste exemple, pe lângă multe altele, ne demonstrează faptul că Republica Moldova la nivel politic este prizoniera luptelor viscerale pentru putere – o putere sterilă, fără obiective strategice, fără viziuni realiste și realizabile pentru cetățenii rămași între Prut și Nistru, rămași captivi într-o zonă de insecuritate economică, socială, sanitară, militară. Nu poți construi un stat prosper în condițiile incapacității totale de administrare a instituțiilor statului, de hemoragie a resursei umane, și, mai ales, în condițiile unei crize identitare profunde, pe care politicienii vor să o evite, făcând echilibristică pe sârma geopolitică  întinsă între Vest și Est.

Despre criza energetică și prețul libertății

Posted by on
Despre criza energetică și prețul libertății

📢Despre criza energetică și prețul libertății.

⭕Republica Moldova nu a fost niciodată independentă cu adevărat de la 1991 încoace. Războiul de la Nistru, care a generat o zonă separatistă necontrolată, utilizată de Rusia pentru contrabandă și șantaj economico-politic, a suspendat independența Republicii Moldova pentru mulți ani înainte.

❌Stânca inconturnabilă a umilinței Republicii Moldova au fost și sunt resursele energetice. Din cauza complicității politicienilor din vârful puterii cu mai marii Gazpromului Republica Moldova nu și-a asigurat diversificarea surselor de energie (gaze naturale și energie electrică) nici chiar după ce a devenit stat-membru al Comunității Energetice Europene în 2010. Ba mai mult, premierul de atunci Filat a cerut amânarea cu 10 ani a implementării Pachetului energetic 3, care presupune că furnizorul de energie nu poate fi și distribuitor.

✅🇷🇴Începând cu 2013 s-a dat start construcției Gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău, care deja este gata să transporte gaze prin România spre Republica Moldova.

‼️Azi trebuie să înțelegem următoarele:

🔥Criză energiei este declanșată la nivel internațional, nu doar în Republica Moldova, iar originea ei este una eminamente politică: Rusia face presiuni asupra UE pentru a obține undă verde la funcționarea gazoductului Nord-Stream 2.

🔴Republica Moldova NU trebuie să negocieze de una singură cu Rusia/Gazpromul un preț preferențial pentru gazele naturale, deoarece aceasta o va prejudicia politic, obligând-o să facă cedări irecuperabile ulterior (statut special pentru zona separatistă, păstrarea influenței Rusiei în Republica Moldova etc).

✅A venit momentul propice ca Republica Moldova să se elibereze definitiv de șantajul politico-economic al Rusiei, care o ține captivă de 30 de ani: Republica Moldova trebuie să accepte resursele energetice din România/UE și Ucraina (gazele naturale și energia electrică), oricare ar fi traseul sau prețul acestora. Chiar dacă aceste livrări se vor opri la Nistru. Zona separatistă nu mai poate fi dusă “în cârcă” de guvernele din Chișinău.

🟣Pentru compensarea diferențelor de prețuri plătite de consumatori e nevoie de un plan strategic bine pus la punct (eșalonarea plăților, compensarea din împrumuturi externe și interne etc).

✌️🇷🇴Adevărata libertate presupune sacrificii și costuri. Dacă nu am avut curajul necesar în 1991 (ca Țările Baltice) – trebui să plătim acum. Să plătim pentru libertatea noastră

DISCURSUL POLITIC – PUTERE, SIMBOL ȘI MANIFEST ÎN ACȚIUNE

Posted by on
DISCURSUL POLITIC – PUTERE, SIMBOL ȘI MANIFEST ÎN ACȚIUNE

DISCURSUL POLITIC – PUTERE, SIMBOL ȘI MANIFEST ÎN ACȚIUNE.

26.09.2021

În modesta mea contribuție la științele limbajului, monografia ”Puterile limbii” am stabilit, prin argumente științifice bazate pe istorie și doctrine lingvistice, faptul că o limbă exercită în societate mai multe puteri: economică, politică, socială, culturală, juridică.  Limba este instrumentul prin excelență de formare a opiniilor, de educare/modelare a minților, de realizare a actului judiciar, de convingere a maselor prin ideologii/doctrine politice, de informare/dezinformare a membrilor unei societăți, care astăzi a devenit un sat global grație rețelelor de socializare.

Din ”Retorica” lui Aristotel desprindem triada semiotică a discursului public/politic/judiciar menit să convingă un auditoriu: ethos, pathos și logos. Ethos-ul pune în prim plan personalitatea oratorului prin credibilitatea, moralitatea sa, experiența de viață prin care va convinge auditoriul să-l asculte pe orator. Pathos-ul este însăși emoția pe care oratorul reușește să o suscite auditoriului prin mijloacele afective ale limbajului – metafore, simboluri, digresiuni emotive din cadrul discursului. Logos-ul este setul logic de raționamente și argumente obiective, dovezi, fapte, pe care oratorul le utilizează abil în scopul de a convinge auditoriul de veridicitatea opiniei sale.

Din varietatea tipologică a discursurilor (academic, religios, artistic, poetic, etc) vom stărui asupra importanței discursului politic și a culturii discursive politice din Republica Moldova, stat cu o recentă istorie instituțională, dar și o recentă istorie lingvistică, deoarece limba română și-a intrat în drepturile sale abia în 1989, iar timp de 32 de ani  încă nu a ajuns la performanța de a-și asuma puterea politică, economică, socială în raport cu limba rusă, limba imperiului rusesc și a celui sovietic, limbă care a dominat și mai domină încă în sferele vieții sociale în Republica Moldova.

Un politician care posedă excelent limba în care el face politică este un politician de succes. Cel care dă dovadă de minimă ezitare atunci când formulează ideile sale politice în discursuri, dezbateri, interviuri – este sortit eșecului în politică. Totodată, voi menționa că această realitate este proprie societăților naționale educate, în care limba oficială este vorbită și practicată corect de către majoritatea cetățenilor, și nu în societățile cu un procent mare de analfabeți funcționali (persoane care știu a citi și a scrie, dar au dificultăți în a înțelege esența unui text/discurs, în a trage concluzii etc).

Discursurile politice ale marilor personalități istorice au dat naștere unui patrimoniu de adevărate filosofeme, care inspiră și azi : ”Veni, vidi, vici / Am venit, am văzut, am învins” – Caesar; ”J’accuse!/Eu acuz!” -Emile Zola, 1898; ” O rugăciune tăcută a unui popor sfios” – Nicolae Iorga, 1916; ”Blood, toil, tears and sweat /Sânge, lacrimi, transpirație și oboseală”  – Churchill, 1940 (prin aceasta Churchill a confirmat adevărul că e de datoria unui politician să spună adevărul, și nu doar ceea ce îi place alegătorului);  « Ask not what your country can do for you/Întreabă-te ce ai făcut tu pentru țară, și nu doar ce a făcut țara pentru tine.”-  John F. Kennedy, 1961; ” Ich bin ein Berliner/Eu sunt Berlinez” – John F. Kennedy, 1963; ”I have a dream /Am un vis” – Martin Luther King,1963; “An ideal for which I am prepared to die/Un ideal pentru care sunt gata să mor” – Nelson Mandela, 1964; “Tear down this wall/Doborâți acest perete” – Ronald Reagan, 1987. Discursurile marilor personalități istorice au determinat victorii în lupte militare crâncene, în construcții societale postbelice, în competiții politice pe toate continentele.

Puterea discursului politic este indubitabil una definitorie în convingerea alegătorilor de a vota pentru un partid politic sau altul. Orice gafă de comunicare comisă de un politician îi semnează sentința de ascensiune sau de coborâre în popularitate. Este o axiomă valabilă pentru societățile dezvoltate, cu un grad înalt de gândire critică autonomă.

Republica Moldova este un spațiu post-sovietic, dominat încă de fantomele trecutului comunist: coma identitară profundă, influențele propagandei ruse feroce, analfabetismul funcțional. De aceea, din păcate, nu putem vorbi despre o cultura a discursului politic, și nici despre un real spectacol politic atunci când urmărim dezbateri electorale, discuții parlamentare sau interviuri cu politicienii. Superficialitatea domină verba política publică, fiind asezonată cu un limbaj de lemn care pretinde a fi în consens cu corectitudinea politică, extrem de popular actualmente în lume. A spune multe generalități, fără punctualizări matematice,  a evita răspunsul concret la întrebările formulate, a duce discuția în altă parte, a sări de la un subiect la altul – toate aceste comportamente discursive ale politicienilor din Republica Moldova dau peste cap Retorica lui Aristotel. Și totuși, pe fundalul acestor derapaje, eșichierul politic din Republica Moldova a scos în față politicieni care au ajuns la putere grație unui rating format prin discurs politic populist, dacă nu chiar popular-vulgar (cazul Vladimir Voronin, Renato Usatâi – cu o vorbă neaoșă, împestrițată de rusizme, care ne-au lăsat unele ziceri deloc grațioase și care ziceri nu se vor regăsi niciodată în manualele de retorică). Au fost ridiculizați politicienii agrarieni, care au intrat în istoria recentă a Republicii Moldova prin fraze incoerente, eronat gândite și eronat formulate în discursurile publice (faimoasa ”circumferință cu 380 grade”, ”global Moldovei” ș.a.).

Au ajuns la putere în Republica Moldova și alți politicieni, cu un discurs politic mai mult sau mai puțin bine structurat/articulat, grație vorbirii corecte/coerente în limba română (Marian Lupu, Vlad Filat, Maia Sandu). Cetățenii au început să privilegieze politicienii, inclusiv conform criteriului lingvistic, alegându-i pe cei care își modelează discursul public de o manieră  elevată și cultă. Totodată, stângăcia discursivă, din păcate, nu a dispărut din spațiul politic, iar mulți responsabili politici, legiuitori, miniștri sau agenți guvernamentali continuă să comită gafe de exprimare în limba română, utilizând fie calchieri din limba rusă, fie debitând inepții lexicale, lipsite de sens.

Să revenim la discursul politic al primelor persoane în stat. Există discursuri de importanță națională, regională și internațională. Felul în care este gândit iar apoi rostit un discurs, transpune opiniile,  intențiile de acțiune ale unui politician, și, poate încuraja sau dezavua parteneriate politice internaționale.

Recentul discurs al Maiei Sandu la Adunarea Generală ONU din 23 septembrie 2021 a atras atenția comentatorilor din regiune. Instituțiile media au interpretat fiecare în felul lor acest discurs, lansându-se, mai degrabă, în elogii, pentru că este de bon ton să lauzi președintele, chiar dacă presa ar trebui să fie mai critică, în spiritul misiunii care-i revine. Discursul la ONU al Maiei Sandu a fost unul ”echilibrat”, Maia Sandu a vorbit despre pandemia Covid-19, despre ecologie, despre pace și a spus că Republica Moldova rămâne pe pozițiile sale referitoare la necesitatea retragerii munițiilor și trupelor ruse din regiunea transnistreană. Pentru președintele unui stat mic precum e Republica Moldova, discursul pronunțat nu a fost nici unul curajos, nici unul prea solidar cu statele din regiune (Ucraina, Georgia), un discurs fără prea mult pathos, ba chiar plictisitor, care nu a atras atenția comunității internaționale (nici un avea cum!).

Curând Maia Sandu va consemna un an de când a ajuns președintele Republicii Moldova și, s-ar cuveni să facem un bilanț, nu atât al realizărilor sale (aducerea la putere absolută a partidului său PAS încă nu garantează o realizare, mai degrabă, e un proces tergiversat de instabilitate economică și socială, care durează din 2019), ci al discursului său politic. Discursul politic al Maiei Sandu din perspectiva aristoteliană, urmărind și prestațiile sale de la tribuna națională (inclusiv contul de FB) și cea internațională, are două subiecte-cheie: lupta împotriva corupției și reforma justiției. Maia Sandu a subordonat acestor  două  subiecte toate celelalte probleme : inegalitatea socială, creșterea prețurilor, criza resurselor umane, problema surselor energetice etc.

Maia Sandu prin discursurile sale politice, prestațiile publice la emisiuni TV evită exprimări clare, tranșante referitoare la conflictul de pe Nistru,  la integritatea persoanelor recent numite în funcții guvernamentale pe criterii de rubedenie. Președintele nu ezită să spună neadevăruri (de exemplu, a afirmat la o emisiune despre faptul că legea un  obligă pe premierul Natalia Gavriliță să declare casa părinților unde locuiește, pe când această afirmație este un fals – legea stipulează foarte clar că trebuie declarată locuința în care demnitarul locuiește, chiar dacă nu îi aparține această locuință).

În discursurile sale Maia Sandu nu vrea să supere Rusia, nu vrea să supere minoritățile etnice din Republica Moldova, adresându-se lor în limba rusă, inclusiv celor din autonomía găgăuză.

Astfel, vom constata, că discursul politic la cel mai înalt nivel instituțional în Republica Moldova a evoluat din punct de vedere lingvistic: de la o limbă română aproximativă, stângace la începutul anilor *90 – a ajuns la o limbă română corectă, coerentă.

Totodată, la nivel de conținut (logos, mai cu seamă), care determina simbolic strategii geopolitice, se pare că discursul politic a evoluat mai puțin: de la promovare tranșantă a vectorului Est spre o promovare moderată a vectorului de dezvoltare Vest, dar cu puternice accente de oscilație tradițională – vrem să trăim bine și cu Estul, și cu Vestul. Cât privește problema identitară – suntem români și punctum, vorba lui Eminescu, actualmente primele persoane în stat președinte, prim-ministru, președinte de parlament (cetățeni cu acte în regulă ai României) afirmă că vorbesc limba română, dar mai puțin sau deloc insistă asupra identității lor românești și evită totalmente terminología adecvată – o singură națiune în două state românești.

Lentoarea cu care discursul politic din Republica Moldova evoluează până a deveni și edificator este motivată de dorința viscerală a politicienilor cu rating  de a menține statul Republica Moldova doar pe o linia de plutire – conectat la ajutoare internaționale, adică un fel de cordon sanitar în stand by la frontiera cu Uniunea Europeană. Politicienii cu discernământ, onești cu ei înșiși și cu alegătorii sunt unioniștii – ei au gândire politică matematică, istorică, pragmatică, deoarece livrează cel mai corect și dezinteresat discurs politic: numai Unirea Republicii Moldova  cu România poate salva oamenii dintre Prut și Nistru de la pierzania tranziției interminabile. Doar că discursul politic unionist deocamdată este bruiat de propaganda statalistă, de coloana a cincea cuibărită în unele instituții mass-media și ONG-uri, în rețelele sociale, gestionate din zona separatistă ucraineană și transnistreană. Cu cât ne îndepărtăm de momentul Unirii celor două state românești, cu atât mai greu ne va fi. De aceea, Unirea Republicii Moldova cu România este o necesitate politică, economică, socială imperioasă, dincolo de a fi un vis, un ideal romantic.

Colocviul ”Eugen Coșeriu” Științe ale Limbajului la a 16-ea ediție, USM, Chișinău, 24-25 septembrie 2021.

Posted by on
Colocviul ”Eugen Coșeriu” Științe ale Limbajului la a 16-ea ediție, USM, Chișinău, 24-25 septembrie 2021.

La 24-25 septembrie 2021 la Universitatea de Stat din Chișinău s-au desfășurat lucrările celei de-a 16-e ediții a Colocviului internațional “Eugen Coșeriu”, o adevărată instituție științifică, fondată de lingviștii Universității Ștefan cel Mare din Suceava, onorată la 5 ediții prin prezența fizică a marelui lingvist Eugen Coșeriu (1921-2002). Originar din Mihăileni, Râșcani, românul basarabean Eugen Coșeriu, a fost un filosof, lingvist universal, specialist în limbi romanice, care a edificat opera sa intelectuală inedită, cunoscută și studiată pe varii continente.

Am prezentat in cadrul colocviului o comunicare pe tema semioticii discursului politic francez ”LE POUVOIR POLITIQUE DE LA LANGUE : MOT – SENS – DISCOURS”.

Eugen Coșeriu scria în eseul său “El lenguaje politico”: “a vorbi o limbă este deja o acțiune implicit politică, deoarece persoana manifestă atitudini și referințe vis-a-vis de tradiții și de o comunitate istoric determinată”.

Eugen Coșeriu, fiind un mare adversar almoldovensimului primitiv de sorginte sovietică și imperială rusească, zicea la Chișinău în 2001: „A promova sub orice formă o limbă „moldovenească” deosebită de limba româna este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greșeală naivă, ori o fraudă științifică; din punct de vedere istoric și practic, e o absurditate şi o utopie; și, din punct de vedere politic – e o anulare a identității etnice și culturale a unui popor și, deci, un act de genocid etnico-cultural.”

Citiți aici contribuția mea la acest colocviu: