CINE VA TRANȘA DIFERENDUL SECESIONIST DIN STÂNGA NISTRULUI?

02.09.2021

În 1992 la Nistru a avut loc un război de agresiune a Rusiei împotriva tânărului stat Republica Moldova, care abia de-și declarase independența față de URSS, dar nu apucase a se uni cu România.

Context istoric. Fâșia teritorială din stânga Nistrului, un fel de zonă geografică populată de români în trecut în virtutea ”migrației transriverane” în căutare de pământuri mai mănoase, avea deja o istorie ideologică sovietică din 1924, unde pe același teritoriu, în coasta României Mari, se crease Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească. De jure, teritoriul de dincolo de Nistru nu a aparținut României niciodată. În RASSM  epurările ideologice au fost declanșate în 1924 prin inventarea identității și limbii moldovenești, de unde suflarea românească, deseori prin jertfire de viață,  a fugit peste Nistru în România Mare, pentru a se salva de molima roșie. Orice încercare de afirmare a identității românești, a limbii române în RASSM a fost crunt persecutată de regimul sovietic comunist, au fost executați poeți, scriitori, învățători, preoți, oameni simpli. În 1940, la 28 iunie tancurile rusești au trecut Nistrul și au invadat Basarabia, iar regimul comunist din stânga Nistrului s-a extins cu mare ușurință și în dreapta Nistrului. Astfel, din 1944, după reocuparea Basarabiei de către sovietici, s-a produs ceea ce am numi azi ”transnistrizarea comunistă” – RASS Moldovenească s-a unit cu Basarabia și a format RSS Moldovenească, doar că fără sudul Basarabiei și Nordul Bucovinei, care prin abuz au trecut către RSS Ucraineană. Calapodul ideologic din stânga Nistrului a fost aplicat cu succes și în dreapta Nistrului: au urmat deportări, foametea organizată, epurările etnice, genocidul, deznaționalizarea prin construirea identității moldovenești, distincte de cea românească. În funcțiile de conducere în perioada sovietică în RSS Moldovenească erau promovați comuniști din stânga Nistrului. Circula și o vorbă pe timpul sovietic (o parabolă înrădăcinată în pofida cenzurii KGB-iste chiar în mediul intelectualilor): dacă vrei să fii ministru – trebuie să fii înalt, prost, și de peste Nistru. Sensul acestei ziceri explică perfect tendința timpului de promovare a mediocrităților obediente regimului, de preferință originari din stânga Nistrului, teritoriu sovietizat cu succes înaintea creării RSS Moldovenești.

În perioada sovietică teritoriul din stânga Nistrului a beneficiat de tratamente speciale de la centru, astfel acolo au fost concentrate toate uzinele și fabricile de importanță unională, inclusiv uzina de fabricare a armamentului. Strategia URSS era foarte simplă – în caz de demantelare a imperiului, teritoriul din stânga Nistrului, cu o structură demografică total modificată datorită politicilor de ”migrație controlată” (sute de mii de ruși au venit în stânga Nistrului în anii ”60 –”70 sub pretextul necesității forței de muncă în făbricile și uzinele de acolo), cu un potențial industrial puternic, teritoriul urma să devină o enclavă fidelă a Rusiei fără nicio ezitare.

Războiul de pe Nistru din 1992. Anume acest lucru s-a întâmplat în 1992, când sub pretextul fricii ca nu cumva Republica Moldova să se reunifice cu România, a fost declanșat conflictul militar de la Nistru cu implicarea forțelor milițienești, cu sprijinul armatei a 14-ea și a cazacilor. În acel conflict au fost măcelăriți sute de tineri recruți din Republica Moldova, care, unii din ei, au fost pur și simplu îmbarcați în autocare, fără arme, și trimiși la război.  Femei violate, copii maltratați și împușcați – atrocitățile comise de cazaci, de militarii ruși în războiul de pe Nistru sunt de o violență terifiantă.  Trădările unor responsabili de rang înalt, ale unor ofițeri, aflați cu simbrie în serviciul KGB, au dus inevitabil la pierderea definitivă a teritoriului din stânga Nistrului, ba mai mult ca atât, Tighina, cetatea lui Ștefan cel Mare de pe malul drept al Nistrului, acum este un cap de pod al separatiștilor și simbolul umilinței noastre naționale.

Acordul încheiat între Rusia și Republica Moldova în 1992 (Acordul Elțin – Snegur) statuează și azi menținerea Armatei a 14-ea cu un arsenal de 22 de mii de tone de muniții la Cobasna, iar forțele pacificatoare sunt alcătuite din militari ruși.

Consecințele războiului de pe Nistru. Cedările din partea Republicii Moldova s-au făcut începând cu 1992, iar încălcarea drepturilor omului în stânga Nistrului a fost o realitate care este valabilă și astăzi. Școlile cu predarea în limba română din stânga Nistrului continuă să fie persecutate  de regimul secesionist, elevii, părinții și copiii trec printr-un adevărat calvar. Cetățenilor le este încălcat dreptul la libera circulație, la proprietatea privată. Este cazul să amintim de martirii războiului de pe Nistru, membrii Grupului Ilașcu – Ilie Ilașcu, Alexandru Leșco, Andrei Ivanțoc și Tudor Popa, patru compatrioți de-ai noștri, care și-au petrecut  15 ani de viață în închisoarea din Tiraspol, Ilie Ilașcu fiind condamnat la moarte. Grație implicării comunității internaționale, sentința nu a fost dusă la executare, membrii grupului au fost eliberați, Ilie Ilașcu a ajuns cu dosarul de încălcare a drepturilor omului în regiunea secesionistă din stânga Nistrului la CEDO, Curtea a condamnat Federația Rusă în dosarul Ilașcu versus Rusia și Republica Moldova, dar Rusia nici până azi nu a executat hotărârea CEDO cu privire la despăgubirea membrilor grupului Ilașcu. Nici hotărârea CEDO cu privire la drepturile elevilor și părinților din școlile românești din stânga Nistrului, în care Federația Rusă este învinuită de implicare, nu a fost respectată de Rusia.

Timp de 30 de ani regimul separatist a reușit să se instituționalizeze: fără a fi recunoscut de comunitatea internațională, teritoriul separatist are identitate documentară (pașapoarte, acte de stare civilă), legislativ, executiv, instituții coercitive, propria monedă. Teritoriul consumă gratis gazele naturale din Rusia, punând datoria pe umerii Chișinăului oficial, organizează parade de ziua independenței (sic!) și este protejat de Rusia prin oficiali înalți, responsabilizați de problemele teritoriului secesionist. Federația Rusă, operând cu duble standarde, pe de o parte susține regimul separatist de la Tiraspol, pe de altă parte, declară ipocrit că respectă integritatea teritorială a Republicii Moldova. Această sintagmă, după  30 de ani, pur și simplu și-a pierdut sensul. Teritoriul Republicii Moldova, cu care aceasta a fost recunoscută internațional, nu este integru din 1992, iar Republica Moldova nu controlează administrativ niciun metru pătrat din stânga Nistrului, dar nici în Tighina. 

Între timp formatul de negocieri 5+2, din care administrația secesionistă face parte ca subiect de negocieri cu drepturi depline, bate pasul pe loc. Nici nu e de mirare. Federația Rusă exercită presiuni în cadrul formatului, ținând partea separatiștilor, Ucraina are acum propriile probleme legate de războiul din Donbas și anexarea Crimeei, iar SUA după retragerea din Afganistan și ultima declarație a președintelui  Biden precum că  SUA nu se va mai implica niciodată în afacerile interne ale vreunui stat, pare că va scoate definitiv subiectul diferendului înghețat din stânga Nistrului.

Contextul politic actual cu referire la problema teritoriului secesionist din stânga Nistrului. De-a lungul anilor subiectul legat de diferendul din stânga Nistrului (DSN – resping denumirea deja acreditată terminologic de ”Transnistria” – un termen incorect semantic și politic) s-a cronicizat, tranșarea lui se pare că nu va avea loc foarte curând, și asta din lipsa de voință, dar și viziune politică. Republica Moldova pe parcursul a 30 de ani a făcut cedări în favoarea separatiștilor fără să obțină absolut nimic în schimb. A cerut, dar nu i s-a dat! Și atunci, a cedat. Între timp școlile românești din stânga Nistrului activează în condiții de umilință totală: instituțiile au fost alungate din propriile sedii, managerii plătesc chiria și utilitățile pentru clădirile școlilor în bugetul separatist, părinții și elevii sunt mereu intimidați. Agricultorii proprietari de pământuri în stânga Nistrului nu-și pot cultiva terenurile, nu pot traversa cu tehnica agricolă podurile, cetățenii sunt verificați la intrarea și ieșirea de pe teritoriul secesionist de vameșii separatiști și pacificatorii ruși. Miliția continuă să aresteze și să dețină ilegal în închisorile separatiștilor funcționari,  cetățeni ai Republicii Moldova.

Republica Moldova îi documentează gratuit pe toți cetățenii din stânga Nistrului – astfel actele de identitate, buletine, pașapoarte biometrice, etc sunt emise pentru ei cu titlu de gratuitate. Astfel, se comite o discriminare din punct de vedere social a cetățenilor din dreapta Nistrului. Și aceasta este o cedare, rezultat al formatului 5+2.

În 2016 prin semnarea Memorandumului de la Berlin Republica Moldova a fost somată să recunoască necondiționat diplomele universității din Tiraspol, instituție care nu este supusă procedurilor de evaluare externă de către instituția de resort din Republica Moldova. Astfel, absolvenții universității din Tiraspol au acces la programele de mobilitate academică europeană, fără o adecvare a curriculei universitare la valorile europene. Din 2016 Republica Moldova a acceptat propunerea președintelui prin rotație a OSCE Franco Frattini de a inventa plăcuțe zise neutre pentru autovehiculele înregistrate în stânga Nistrului, cu care aceste automobile să poată circula în Uniunea Europeană. Plăcuțele de înmatriculare neutre nu înseamnă că aceste automobile au fost înregistrate cu plata taxelor vamale în Republica Moldova, sunt autovehicule aduse în stânga Nistrului neoficial, deci este pur și simplu vorba de legalizarea contrabandei cu automobile.  

De 30 de ani Republica Moldova nu-și controlează frontiera administrativă la Nistru. În cadrul formatului 5+2 Republica Moldova a făcut doar cedări din care a avut doar de pierdut.

Odată cu declanșarea conflictului din Estul Ucrainei, enclava separatistă din stânga Nistrului s-a pomenit  presată de administrațiile ucrainene, care au dorit să-și facă ordine la frontiera de pe Nistru. Ucraina a decis să-și fortifice vocea în negocierile sale cu Rusia pentru pacea din Donbas. Iar Chișinăul oficial se întâlnește recent cu Kozak, într-un demers total intransarent și neclar din punct de vedere al subiectelor discutate. Întrevederea Maiei Sandu cu Dmitrii Kozak, pe care tot ea l-a invitat la Chișinău, chiar dacă a încercat stângaci să scoată în prim plan  Ministerul de Externe și Integrare Europeană ca autor al invitației, s-a rezumat, de fapt, la acceptarea propunerii lui Kozak de a face presiuni asupra Ucrainei în sensul prelungirii termenului de valabilitate a plăcuțelor de înmatriculare tradiționale din stânga separatistă a Nistrului pe teritoriul Ucrainei. Zis și făcut, Ucraina s-a ținut de cuvânt și toate camioanele, automobilele cu proveniență din zona separatistă au fost întoarse de la frontiera ucraineană la 1 septembrie 2021.  În schimb ele vor putea traversa Republica Moldova până în ianuarie 2022. Ținând cont de comportamentul oficialilor de la Chișinău, eu nu exclud faptul că autovehiculele din stânga Nistrului vor circula încă mulți ani înainte pe teritoriul Republici Moldova. Noi nu cuoaștem ce subiecte au mai fost discutate de președintele Maia Sandu cu Dmitrii Kozak. Nu știm care sunt noile cedări ale Republicii Moldova în fața regimului separatist de la Tiraspol. Vladimir Kulminskii, vice-premier pentru ”reintegrare”, pare a fi foarte interesat să apropie soluționarea politică a diferendului secesionist din stânga Nistrului.   

Soluția tranșării diferendului din stânga Nistrului. Politicienii din Republica Moldova au un mare handicap în a propune o soluție definitivă pentru diferendul din stânga Nistrului. Cauza este foarte simplă: dacă propun federalizarea statului Republica Moldova – vor fi acuzați de trădare, dacă propun să renunțe la teritoriul secesionist – vor fi acuzați tot de trădare (cum să cedezi un teritoriu, o bucată de pământ etc.). Între timp teritoriul secesionist plus Tighina nu este controlat administrativ, și toată lumea bună se complace în a menține status quo-ul actual, vorba locului: important e să fie pace.

E nevoie de mult curaj și discernământ politic pentru a afirma/accepta tranșant următoarele:  

• Soluționarea politică a diferendului din stânga Nistrului la ora actuală nu este posibilă, dar nici acceptabilă, deoarece o astfel de ”soluționare” (oricare ar fi ea – federalizare, statut special în cadrul Republicii Moldova și alte aberații a la Kozak) va trage Republica Moldova cu ani-lumină în urmă.
• Orice reintegrare a teritoriului secesionist din stânga Nistrului va prejudicia economic, social, politic, uman Republica Moldova: Republica Moldova nu-și poate permite să ”înghită” o populație de circa 450 000 de cetățeni, fideli Federației Ruse, cu cetățenie rusă, nostalgică,  majoritar eurofobă/românofobă, cetățeni care printr-un singur vot  la parlamentare vor anula aspirațiile occidentale ale cetățenilor Republicii Moldova, aspirații construite cu eforturi extrem de mari de-a lungul celor 30 de ani de independență, fie ea și șubredă.
• Orice soluționare politică a diferendului prin incorporarea teritoriului secesionist în Republica Moldova va duce inevitabil la ”transnistrizarea” Republicii Moldova și la fortificarea economică, socială, mediatică, politică, dar mai ales militară, a prezenței Rusiei în coastele Uniunii Europene și ale României.

Și atunci, cum răspundem la întrebarea – ce e de făcut cu acest teritoriu secesionist din stânga Nistrului, care, jucându-se ”de-a statul independent” chiar a reușit să-și edifice, cu sprijinul Rusiei, o entitate statală aparte? În calitatea mea de intelectual, implicat în politica activă pe parcursul mai multor ani, pledând pentru Unirea Republicii Moldova cu România, consider că Unirea cu România trebuie să se producă în și cu teritoriul pe care Republica Moldova în controlează din punct de vedere administrativ – până la Nistru, iar pentru Tighina și satele din Zona de Securitate se vor iniția negocieri internaționale într-un nou format. Acel format de negocieri trebuie să includă în mod obligatoriu prezența României ca subiect internațional, stat membru al UE, prezența Ucrainei, a Uniunii Europene, a SUA, și, desigur, prezența Federației Ruse.  Deja care vor fi deciziile în rezultatul acestor negocieri – viitorul va arăta.

Această soluție este valabilă și pentru comportamentul politic al actualei guvernări, care NU trebuie să-și dorească soluționarea politică a diferendului din stânga Nistrului prin reincorporarea acelui teritoriu în Republica Moldova. Actuala guvernare trebuie să înțeleagă faptul că așa zisa ”Transnistrie” este un ditamai pietroi  de scufundat visul european al Republicii Moldova. A venit timpul să ne dezicem de acest teritoriu, care niciodată nu a fost românesc.  Veți întreba – dar ce facem cu românii de acolo?! Ce facem cu școlile românești?! Vă răspund. Cetățenii Republicii Moldova, care locuiesc în stânga Nistrului, și care își leagă speranțele de viitorul occidental al Republicii Moldova (fie prin Unirea cu România, fie prin aderarea la UE) trebuie să înțeleagă vanitatea rămânerii lor în zona secesionistă, și oricât de mult i-ar durea – trebuie să se mute pe malul drept al Nistrului, iar statul Republica Moldova să le asigure necondiționat absolut totul: loc de trai, loc de muncă, alocațiii, salarii, pensii. Școlile românești își vor pierde sensul aflării pe teritoriul secesionist. Înțeleg sacrificiul profesorilor de acolo și mă doare bătaia de joc, la care au fost supuși pe parcursul a 30 de ani. Dar nu poți edifica școală și identitate românească sub baioneta unui kalașnikov, țintind spre copii, părinți și dascăli.

Bănuiesc că acest editorial va supăra foarte multă lume bună. Am responsabilitatea de a fi nu doar liber gânditor, ci și de a propune soluții viabile, clare, pentru a nu eterniza speranțe deșarte prin bâlbâială politică dulceagă. Între timp Nistrul își duce lin apele sale, iar cu ele – promisiuni, speranțe, vise ratate și destine sfârtecate.

LIMBA ROMÂNĂ – COLOANA IDENTITĂȚII NOASTRE NAȚIONALE

30.08.2021  

Revoluția poeților. La 31 august sărbătorim limba română pe ambele maluri ale Prutului. Istoria recentă ne amintește că la 31 august 1989 la Chișinău parlamentul a adoptat o nouă legislație lingvistică, prin care limba, pe atunci zisă moldovenească, își recăpăta drepturile în instituțiile Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești.

Sub presiunea sutelor de mii de oameni ieșiți în stradă, adunați din toate colțurile fostei republici sovietice moldovenești în Piața Marii Adunări Naționale, unde se scanda renumitul slogan ”limbă – alfabet latin”, sub bagheta oratorică a poeților și scriitorilor (anume datorită acțiunilor concertate ale scriitorilor și poeților mișcarea de eliberare națională prin revenire la limba română poate fi definită drept ”revoluția poeților”), limba română revenea sfios acasă după zeci de ani de deznaționalizare și de ideologie sovietică. Textul legii despre funcționarea limbilor pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești părea să fie revoluționar la acea vreme. Cu timpul am înțeles că, de fapt, conținutul legii respective acorda drepturi depline limbii ruse ca limbă de comunicare între minoritățile etnice și, de fapt, ca limbă de comunicare instituțională. Atunci nimeni nu a pus  la îndoială corectitudinea conținutul respectivei legi.

Puterea culturală a limbii române. A început anevoioasa epopee de revenire a limbii române de la alfabetul chirilic la ce latin. Îmi amintesc cum mi-am remodelat mașina de dactilografiat la un meșter,  care a înlocuit literele chirilice cu cele latinești. Pentru mine, fiică de profesori, cu cărți românești în biblioteca personală, revenirea la limba română a fost un eveniment mai mult decât firesc. Din păcate, sintagma ”limba română” nu se înrădăcinase definitiv în mentalul social colectiv și, cu atât mai mult, nici în cel politic. Totuși în prim planul adevărului științific au ieșit intelectualii, iar datorită lor manualele școlare, curricula și monografiile științifice au consfințit sintagma ”limba română” drept o valoare națională inalienabilă și inamovibillă.  Puterea limbii române în domeniul educației, culturii și cercetării este ușor de demonstrat prin realitățile din sistemul educațional, cultural și cel științific, această putere a limbii române reprezintă o adevărată valoare a celor 30 de ani de independență a Republicii Moldova.

Puterea politică a limbii române. Mult mai complicată și sinuoasă s-a dovedit a fi manifestarea puterii politice a limbii române în Republica Moldova. Imediat după adoptarea legislației lingvistice au început isteriile secesioniste, alimentate de reprezentanții minorităților naționale, care au văzut în limba română dușmanul lor numărul unu și, posibil, vinovatul principal al desprinderii RSSM de URSS.

Emanciparea națională românească între Prut și Nistru a fost de sorginte lingvistică, iar limba română a reprezentat stindardul luptei pentru libertate. Mai mult decât atât, conștientizarea de către masele populare a adevărului ocultat de ideologia sovietică – precum că limba română este limba maternă a locuitorilor dintre Prut și Nistru – nu era decât primul pas spre conștientizarea și asumarea identității naționale românești, iar după asumarea identității românești  Unirea RSSM cu România  era ca și realizată. Din această perspectivă Limba Română a fost, este și va fi mereu coloana identitară națională a românilor din Republica Moldova, a românilor din Țară și a românilor de pe mapamond.

Forțele reacționare nostalgice s-au regrupat foarte rapid și au înțeles că mai pot ancora Republica Moldova în trecutul său comunist/sovietic scoțând în prim plan falsurile ideologice comuniste. Astfel din sintagma „limba moldovenească în baza alfabetului latin”, politrucii comuniști/sovietici (ăștia mereu au fost, sunt și, în lipsa unei lustrații, vor fi la datorie pe teritoriul Republicii Moldova) au extras glotonimul ”limba moldovenească” pentru a-l transforma în piatră de temelie a noii ideologii moldoveniste, demnă urmașă a ideologiei comuniste care propovăduiește existența unui popor moldovenesc/a unei limbi moldovenești, diferite de națiunea română/de limba română. 

Astfel, în 1994 pe timpul majorității politice a agrarienilor, a fost adoptată Constituția Republicii Moldova, în textul căreia reacționarii comuniști au strecurat articolul 13, unde denumirea limbii oficiale în Republica Moldova este schimonosită în pofida opiniilor științifice/academice naționale românești și internaționale. Sintagma ”limba moldovenească în baza grafiei latine”, formulată în articolul 13 din constituție, urma să devină vârful de lance al tuturor bătăliilor politice viitoare. Este extrem de important să notăm faptul, că parafraza nefericită din articolul 13 al Constituției nu a modificat nici curricula școlară, nici manualele, nici scrierile științifice din sistemul cultural și educațional al Republicii Moldova. Pe parcursul a 30 de ani de independență generații de tineri au fost formați corect în școli, licee universități în deplin consens cu adevărul științific, și anume:  în Republica Moldova locuiesc 80 de procente de români, a căror limbă maternă este limba română.

Puterea constituțională a limbii române. În calitatea mea de lingvist care a avut posibilitatea să tranșeze din punct de vedere politic statutul limbii române în Republica Moldova mi-am făcut onest datoria

https://anagutu.net/lingvistul-ana-gutu-a-facut-dreptate-limbii-romane-in-republica-moldova/

M-am inspirat din experiența Franței, deoarece sunt profesor lingvist de limbă franceză, și am solicitat Curții Constituționale la 26 martie 2013 să constituționalizeze Declarația de independență a Republicii Moldova, în textul căreia este menționată denumirea corectă a limbii pe care o vorbim în Republica Moldova – limba română

https://anagutu.net/files/2013/12/sesizare-doc.pdf https://anagutu.net/files/2013/12/supliment-sesizare.pdf

La 5 decembrie 2013 Curtea Constituțională, sub președinția lui Alexandru Tănase, a emis hotărârea

https://www.constcourt.md/ccdocview.php?l=ro&tip=hotariri&docid=476 ,

prin care textul juridico-politic, Declarația de Independență a Republicii Moldova din 1991, a fost constituționalizat, Declarația făcând corp comun cu textul Constituției, iar normele din textul Declarației, care vin în contradicție cu normele din constituție, prevalează. Astfel,, prin adoptarea acestei hotărâri Curtea Constituțională a pus punct disputei despre denumirea corectă a limbii oficiale din Republica Moldova. Articolul 13 din constituție a devenit caduc, chiar dacă el trebuie rectificat, din punct de vedere tehnic/ redacțional, așa precum recomandă curtea constituțională. Din păcate, această redactare tehnică, oricum necesită o majoritate constituțională, care nu poate fi întrunită de la 2013 încoace.

Începând cu 5 decembrie 2013 toate acordurile și tratatele internaționale, care sunt semnate și ratificate de Republica Moldova, nu mai conțin rușinoasă sintagmă ”limba de stat” ”limba moldovenească”. Limba română a revenit la ea acasă, inclusiv în actele administrative naționale și internaționale.

Vom aminti încă o decizie importantă a Curții Constituționale, și anume hotărârea sa din 2016, prin care legea despre funcționarea limbilor pe teritoriu RSS Moldovenești a fost declarată obsoletă și non-avenită contextului actual.  

În pofida hotărârii istorice a curții constituționale din 5 decembrie 2013, subiectul denumirii corecte a limbii oficiale din Republica Moldova continuă să fi exploatat pe larg de partidele pro-ruse.  Problema rămâne a fi una nesoluționată până la capăt, deoarece politicienii zi și de dreapta pro europeni ocolesc subiectul politicilor lingvistice și a statutului limbii române în societatea noastră ca fiind un subiect care din punctul lor de vedere dezbină oamenii.

Limba română cea de toate zilele. Desigur, ar fi o naivitate să credem că limba română în Republica Moldova și-a  recăpătat toate drepturile, pierdute cândva din cauza ocupației sovietice.

Facebook-ul a scos la iveală toate  carențele învățării insuficiente a limbii române de la 1989 încoace la nivel de mase populare, mai ales în materie de alfabetizare în subiecte de ortografie, gramatică, stilistică a limbii române. Și nu doar Facebook-ul. Incorectitudini crase de genul transliterațiilor din limba rusă, ortoepiei supărătoare ne ofensează privirea și auzul prin panouri publicitare, spoturi audio și video la posturi de televiziune și radio. Nu există în Republica Moldova (dar ar fi trebuit să existe!) un organism/instituție, care și-ar asuma sarcina elaborării și promovării de politici lingvistice adecvate teritoriului și societății în care trăim. Este și acum imperios necesar se ne facem tema pentru acasă și să redăm limbii române locul cuvenit nu doar în instituțiile de învățământ, ci și în spațiul public, în instituțiile statului, în spațiul mediatic din Republica Moldova.

Faptul că în Republica Moldova nu există o concepție națională de politici lingvistice, o nouă legislație lingvistică, în baza căreia să fie concepută curicula școlară și universitară de predare/învățare a limbii române și a altor limbi moderne este vina directă a factorilor  decizionali din legislativ și executiv. După zeci de ani de acțiuni coercitive ale limbii ruse asupra limbii române în Republica Moldova, în rezultatul cărora ne-am ales cu o limbă română mutilată de împrumuturi inutile, cu un argou pocit, valabil doar între Prut și Nistru, procesul de opresiune a limbii române continuă prin dezavuarea vorbirii și scrierii corecte în limba română, prin promovarea mass-media de limbă rusă ca promotoare a non-valorilor estice, prin lipsa de voință politică în a face ordine la capitolul politici lingvistice, spațiu comunicațional pan-românesc.

Puterile, ce s-au perindat la guvernare, au evitat cu multă străduința problematicile lingvistice, care nu aveau cum să fie soluționate prin simpla adoptare a legii din 1989. Am propus în 2009, făcând parte dintr-o majoritate parlamentară pro-europeană,  crearea unui  Departament de politici lingvistice – fie în cadrul ministerului educației, fie cadrul ministerului culturii. Propunerea mea a fost respinsă cu vehemență, motivul fiind frica de a declanșa conflicte, care ar putea diviza societatea, dar mai ales frica de a pierde ratingul politic al partidelor de la guvernare. Din câte bine ne dăm seama, nici actuala guvernare nu va ”zgândări” problemele lingvistice, deoarece sunt mult mai importante problemele burții. Faimoasa zicere despre ”e mai important ce pui pe limbă și nu cum se numește limba”  pare să revină în actualitate.

Politica struțului în problema limbii române, a statutului său în societate, a funcționării altor limbi pe teritoriul Republicii Moldova, nu este una adecvată și trebuie să fie urgent revăzută. În anul 2013 am depus în Parlamentul Republicii Moldova un proiect de lege cu privire la politicile lingvistice în Republica Moldova. Acest proiect nu a ajuns niciodată pe masa legiuitorilor pentru a fi dezbătut și adoptat. Proiectul de lege a fost aruncat la coșul de gunoi de deputații următoarei legislaturi, așa cum prevede regulamentul pentru toate proiectele de legi, care au o speranță de viață egală cu durata legislaturii.

Concluzii. Am câștigat o bătălie istorică, prin care a fost constituționalizată  nu doar Limba Română, ci și demnitatea noastră națională prin dezideratul Unirii Republicii Moldova cu România. Totuși, bătălia pentru limba română continuă, deoarece limba română mai are nevoie să fie protejată, salvgardată, pentru a nu sucomba sub influența propagandei ruse, prezente în mod excesiv în spațiul comunicațional din Republica Moldova. Pentru a repune limba română în drepturile sale istorice pe teritoriul Republicii Moldova e nevoie de angajament, responsabilitate și acțiuni concrete din partea legiuitorilor și guvernanților:

• modificarea articolului 13 din Constituția Republicii Moldova în conformitate cu Hotărârea Curții Constituționale din 5 decembrie 2013;
• adoptarea unei concepții de politici lingvistice;
• adoptarea unei noi legislații lingvistice;
• fondarea la nivel guvernamental a unei instituții speciale, care se va ocupa de promovarea politicilor lingvistice adecvate, de promovarea limbii române la toate nivelele  – educaționale, culturale, științifice, instituționale, sociale, economice, politice etc.

La mulți ani limba română, pe ambele maluri ale Prutului! Drumul tău de acasă –  acasă mai este din păcate,  anevoios.

PARADA INDEPENDENȚEI FĂRĂ IDENTITATE NAȚIONALĂ?

24.08.2021

La 27 august se împlinesc 30 de ani de la adoptarea Declarației de independență a Republicii Moldova. Mișcarea de emancipare națională de la finele anilor *80, declanșată de procesul de destrămare a URSS, aprinsă de flacăra luptei pentru limba română, prin presiunea sutelor de mii de oameni din Piața Marii Adunări Naționale, a dus la adoptarea de către parlamentul de la Chișinău a Declarației de independență.

Republica Moldova a fost printre ultimele foste republici ex-sovietice în a-și declara independența față de URSS. N-am să uit niciodată acele zile fierbinți, cu o mare de oameni în PMAN, dar și ezitarea nomenclaturiștilor din vârful puterii de a răspunde la presiunea maselor. Posturile de radio și televiziune transmiteau în continuu opere muzicale clasice. Rămâneam cu urechile lipite de aparatele de radio în așteptarea celui mai important anunț. Pentru mine și familia mea, pentru profesorul meu din facultate, șef catedră Petru Roșca, sub bagheta căruia activam în mediul universitar – acel anunț trebuia să fie mai mult decât declararea independenței Republicii Moldova. Noi ne-am dorit declararea Unirii cu Țara noastră – România. Eram tineri, dar ne dădeam bine seama că viitorul nostru este împreună cu Țara și nu separat de ea. Țările baltice, Ucraina, alte republici sovietice nu aveau niciuna avantajul de a aparține la o națiune, la o Țară din afara frontierelor defunctei URSS. Republica Moldova reprezenta un caz singular, iar unirea ei cu România era calea politică cea mai adecvată și dacă ar fi fost înfăptuită – comunitatea internațională ar fi reacționat normal, fără prea multe chestionări sau interpretări controversate. Există opinii care privilegiază versiunea independenței ca unica posibilă la acel timp, deoarece s-ar fi evitat un război în regiune. Războiul oricum a avut loc – pe Nistru în 1992. Un război de agresiune al Rusiei împotriva tânărului stat Republica Moldova. De ce a fost declanșat acel război? Versiunea rusească de răspuns  – ca să nu se unească Republica Moldova cu România. Ce am obținut în realitate? Nici cu România nu ne-am unit, și nici independenți nu am mai fost realmente vreodată.

Multe voci spuneau în 1991 că independența era primul pas spre Unire cu România, că trebuia să avem ”puțintică răbdare”, vorba lui Caragiale. Răbdarea noastră, a celor mulți din PMAN, care scandam limbă alfabet latin, s-a tot întins ca firul de păianjen de-a lungul anilor, acumulând regrete, bătălii pierdute și frustrări.

Prima bătălie pierdută a fost articolul 13 din Constituția Republicii Moldova, adoptată în 1994 de parlamentul din Chișinău, fără a fi supusă unui plebiscit, care articol stipulează că limba de stat în Republica Moldova este limba moldovenească în baza alfabetului latin. Această parafrază nefericită de sorginte ”agrariană” (constituția a fost votată cu aportul majorității parlamentare a Partidului Agrar din Moldova) urma să stigmatizeze toate luptele politice din Republica Moldova de la independență până în prezent.  

Denumirea corectă a limbii oficiale vorbite pe teritoriul Republicii Moldova este piatra existențială a identității românești din cel de-al doilea stat românesc. Or, este esențial să înrădăcinăm în discursul politic de pe ambele maluri ale Prutului metalimbajul politic al președintelui Traian Băsescu cu referire la Republica Moldova și România: un popor și două state, două state românești. Consecvența președintelui Băsescu a mers până în Parlamentul European, unde în august 2019 s-a votat Rezoluția Parlamentului European referitoare la comemorarea a 80 de ani de la izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial și la importanța memoriei istorice europene pentru viitorul Europei (https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/B-9-2019-0097_RO.html) cu amendamentul formulat de dumnealui ”… în iunie 1940 a ocupat și anexat părți din România (teritorii care nu au fost niciodată returnate)…”

Sarcina de a educa electoratul îi revine nu doar presei – instituțiilor media, ci și politicienilor. Traian Băsescu este acel politician total, care prin discursurile tăioase, matematic structurate pe teze și argumente persuasive, a știut să placă mai ales românilor dintre Prut și Nistru. Românii din Republica Moldova au văzut în Traian Băsescu un veritabil apărător al intereselor lor, al identității românești, al drepturilor românilor, inclusiv prin demararea pe timpul președintelui Băsescu a procesului accelerat de acordare a cetățeniei române cetățenilor Republicii Moldova.

Modelul discursului franc, asumat, fără ocolișuri, dezgolit de ”corectitudinea politică” – un fel de ipocrizie lexicală ce adie a limbaj de lemn din trecutul sovietic recent, se face tot mai rar pe firmamentul politic național și internațional. Republica Moldova, prin urmare, nu face excepție.

Din păcate, înainte de a îmbrățișa limbajul corectitudinii politice, pe care unii o confundă cu ”diplomația”, mai ales în Republica Moldova, e nevoie de mult discernământ, de multă pedagogie politică și de cât mai puțin marketing, amalgamat cu promovarea strictă a intereselor de partid.

Astfel, de-a lungul celor 30 de ani de independență, am fost martorii discursurilor identitare diferite, în funcție de culoarea politică a liderilor: Mircea Snegur zicea inițial că vorbește limba moldovenească, după care a evoluat, ca să spună că pledează pentru limba română în constituție (în 1994), motiv care l-a costat ruperea de partidul agrar și pierderea alegerilor prezidențiale în fața lui Petru Lucinschi – un comunist reformator din echipa lui Gorbaciov, dar cu serioase veleități moldoveniste. Petru Lucinschi se autoidentifica drept moldovean, a repetat-o în varii interviuri, chiar dacă recent, cu vreo 4 ani în urmă, și-a redobândit cetățenia română. Vladimir Voronin zicea că e moldovean și vorbește limba moldovenească, dar nu a avut nevoie de traducător la întrevederile sale cu Traian Băsescu. Mihai Ghimpu, președinte interimar al Republicii Moldova (2009-2010) afirma tranșant că este român și că vorbește limba română. Marian Lupu, președintele parlamentului în mai multe legislaturi (atât comunistă cât și pro-europeană) și președintele interimar al Republicii Moldova (2010-2012) era și el moldovenist prin excelență: vorbea limba moldovenească și se autoidentifica drept moldovean. Nicolae Timofti a spus lucrurilor pe nume – este român și vorbește limba română. Igor Dodon a fost comunist/socialist pro-rus exemplar, afirmând că el vorbește limba moldovenească și este moldovean. Maia Sandu afirmă că vorbește limba română, dar în toate discursurile sale utilizează etnonimul ”moldovean – moldoveni”, evitând să folosească sintagma ”cetățeni moldoveni”, făcând pe plac electoratului său extrem de larg pe eșichierul politic – de la o dreaptă unionistă până la exponenții minorităților etnice, cărora le vorbește și le scrie în limba rusă.

Am radiografiat ”preferințele identitare” ale tuturor președinților Republicii Moldova de la 1991 încoace. Și este lesne de înțeles că preferințele liderilor constituie un stindard incontestabil pentru membrii partidelor pe care le-au condus sau le conduc încă.   În republica Moldova a evita în discursul politic public problema identitară, dar și atitudinea față de opțiunea geopolitică este extrem de păguboasă pentru modelarea opiniei publice și educarea mentalităților sociale în armonie cu adevărul științific. Prezența nestingherită a instituțiilor rusești de propagandă pe piața mediatică din Republica Moldova pun în aplicare cu multă ușurință planul de a păstra între Prut și Nistru o populație în derivă, ba chiar comă identitară, perpetuarea căreia asigură o enclavă nostalgică  sovietică, facil de manipulat după bunul plac al Kremlinului.

La 27 august 2021 la Chișinău cu ocazia celor 30 de ani de la adoptarea Declarației de independență va avea loc o paradă militară, la care sunt invitați oaspeți înalți, șefi de state, inclusiv președintele României Klaus Iohannis. Vom fi atenți la discursurile politice ale șefilor celor două state românești în care trăiește un singur popor: poporul român.  Doar asumând identitatea românească a statului Republica Moldova și a cetățenilor săi, noii-vechii politicieni înscăunați la guvernare ne vor convinge de bunele lor intenții și vor obține considerația internațională.  Iar asumarea identității naționale românești de către Republica Moldova în plan național și internațional e pasul ferm și decisiv spre Unirea celor două state românești.

DOCTRINA ANTI-CORUPȚIE SAU POLITICA STRUȚULUI FERICIT CU CAPUL ÎN NISIPURI MIȘCĂTOARE

18.08.2021

Ascensiunea doctrinei anti-corupție.

În Republica Moldova la 11 iulie 2021 a avut loc o adevărată revoluție electorală, în rezultatul căreia partidul prezidențial al Maiei Sandu a obținut 63 de mandate în parlamentul de la Chișinău. Atât campania Maiei Sandu în alegerile prezidențiale, cât și discursurile politice ale liderilor Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în campania electorală de alegeri parlamentare anticipate s-au bazat în exclusivitate pe un singur subiect: combaterea corupției. Programul politic al PAS este unul absolut fad, fără mari subiecte de importanță crucială pentru Republica Moldova ca stat. Nu conține scopuri strategice de politică externă, nu exprimă clar atitudinea față de România, față de Rusia. Programul politic al PAS reia aceeași poziție de dublă caschetă: și cu Estul, și cu Vestul, pe care au promovat-o toate partidele mari ce s-au perindat la guvernare, indiferent de doctrină – de stânga sau de dreapta.

În lupta sa politică Maia Sandu a mizat pe cartea câștigătoare – discursul anti-corupție, fiind consiliată, mai cu seamă, de experții fundațiilor germane, cu care Maia Sandu și PAS colaborează etanș din 2015, atunci când a decis să creeze partidul său politic. Subiectul anti-corupție a picat bine, mai ales după furtul miliardului din băncile comerciale ale Republicii Moldova, și, cadrează bine cu mișcările anti-corupțe din Europa Centrală și Orientală. Acest obiectiv imperios necesar de luptă anti-corupție a fost pe larg inoculat cetățenilor Republicii Moldova prin intermediul instituțiilor media, finanțate și ele copios de fundații europene, care au scos în prim plan experți-ONG-iști, finanțați la rândul lor generos de fundații europene. Astfel, personaje fără nicio experiență profesională concretă au ajuns să ne vorbească (neapărat în două limbi – română și rusă) de la ecranele televizoarelor despre inutilitatea vectorului geopolitic care dezbină, despre vanitatea subiectului identitar în Republica Moldova, deoarece el dezbină, despre fericirea supremă a unei societăți unite în jurul unui singur subiect: lupta anti-corupție.

Nașterea națiunii civice moldovenești.

Abandonarea problematicii geopolitice și celei identitare, prin privilegierea  luptei anti-corupție, tendința de a aborda doar subiectele comune din societatea extrem de diversă a Republicii Moldova a dus inevitabil la fortificarea construcției pe nume națiunea civică moldovenească.

Această construcție este, după părerea mea, o adevărată găselniță, un Graal al fericirii supreme în Republica Moldova, promovat de anumite forțe care se opun unirii Republicii Moldova cu România și contestă esența românească a statului Republica Moldova, categorisindu-l drept stat polietnic și multinațional. Vom aminti că în Republica Moldova sunt 82% de români (ei se identifică fie români, fie moldoveni, dar această diadă nu este una antagonistă, ea având explicații istorice și mai ales educaționale clar determinate), și doar 18 % de reprezentanți ai altor minorități etnice și naționale. Deci, Republica Moldova este cel de-al doilea stat românesc, construit pe un ex-teritoriu ocupat de URSS în 1940 și 1944.

Afirmarea politică a națiunii civice moldovenești în Republica Moldova este o tentativă absolut reprobabilă de a uita trecutul istoric orfan al acestui teritoriu, genocidul împotriva cetățenilor săi prin foametea organizată și deportările comuniste, un fel de revoluție proletară care vrea să facă tabula rasa din memoria noastră genetică națională, și să ne scrie pe creierele noastre că suntem moldoveni fericiți.

Conceptul de națiune civică moldovenească vine din zona înțelegerilor germano-ruse cu privire la teritoriul dintre Prut și Nistru și locuitorii acestui teritoriu. Dorința de a construi cu tot dinadinsul o națiune civică moldovenească într-un stat aflat în comă identitară profundă din cauza trecutului sovietic-comunist concordă perfect cu politica imperială rusească promovată în Basarabia secolului XIX și  politica de deznaționalizare prin deportări, genocid și propagandă din perioada sovietică. Cu atât mai diabolică pare a fi această construcție – națiunea civică moldovenească (NCM) atunci când este promovată de politicienii progresiști ai noii generații, înscăunați comod pentru patru ani la guvernare. Orice subiect este bun – curățirea instituțiilor statului (prin înscăunarea rudelor noilor guvernanți, că de – nu sunteți atât de pregătiți să credeți în adevărata resetare instituțională, care poate surveni doar prin unirea Republicii Moldova cu România), ziua internațională a pisicilor, pensii majorate până la 2000 de lei, mersul pe bicicletă al demnitarilor etc – numai despre limbă română nu, despre identitatea românească nu, despre geopolitică nu, despre planul Kozak nu.

Uite așa, pas cu pas, faimoasa doctrină anti-corupție, care a fagocitat complet curentul unionist din Republica Moldova, și a dat naștere națiunii civice moldovenești (sloganul ei fiind: nu importă ce limbă vorbim, important e să avem ce pune pe limbă) începe să semene cu imaginea struțului fericit, care, atunci când își bagă în nisip capul – crede că se protejează de orice pericol, deoarece nu vede prădătorul. Cetățenii Republicii Moldova sunt somați prin această doctrină să fie fericiți doar datorită faptului că va fi schimbat procurorul general, că se schimbă responsabilii instituționali vechi cu cei ”noi”, trecuți prin schemele politice ale PLDM-ului, sau ale PD-ului, sau ale PCRM-ului și așa ad infinitum.

Cum rămâne cu marii corupți?  

Pe fundalul propice al existenței clanurilor criminale-mafiote în varii domenii socio-economice, îngemănate cu politica mare, cetățeanul simplu a fost sensibilizat (și pe bună dreptate) că a venit timpul să se pună capăt dezmățului hoților și corupților. Personaje odioase precum Vlad Plahotniuc, Igor Dodon, Veaceslav Platon, Ilan Șor, Vlad Filat  sunt blamate de popor, iar cetățenii așteaptă de la noua guvernare acțiuni concrete pentru a-i judeca, a-i pedepsi și a le confisca averile. Între timp, Plahotniuc nu e de găsit, Șor stă bine, merci, în Israel și mai e și deputat în parlamentul din Chișinău (sic!), Platon le-a zis tuturor pa-pa și a zburat în Londra, Dodon are imunitate parlamentară și își negociază, probabil, evadarea în Rusia unde va găsi protecție. Unicul care se simte confortabil este Filat – i-au fost uitate păcatele, acum se bucură pentru foștii săi ortaci din rândul doi și trei, care se pricopsesc cu funcții importante în stat. Confiscarea extinsă a averilor, atât de mult dorită de popor, este posibilă în baza actualului cod penal. Doar că, până acolo …mai e mult! Observăm cum sistemul judiciar încearcă să se adapteze obiectivului anti-corupție anunțat de noua putere. Lupta pentru supraviețuirea sistemului a început.  Resursele umane în Republica Moldova sunt extrem de limitate, iată de ce anunțata ofensivă anti-corupție, care va trebui să aibă loc, în mare parte, cu aceiași oameni ai sistemului, riscă să dureze mult prea mult.

Concluzii

Doctrina anti-corupție, atât de populară în Europa Centrală și Orientală, a asigurat victoria absolută a Partidului Acțiune și Solidaritate în alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. Totodată, consider că lupta anti-corupție nu poate constitui o veritabilă doctrină politică (combaterea corupției la toate nivelele  trebuie să fie un obiectiv al oricărei guvernări din orice țară).

În Republica Moldova, stat falimentar la cei 30 de ani de pretinsă independență, nu poți asigura bunăstarea și fericirea cetățenilor prin a ocoli subiectul politic esențial al tuturor timpurilor – cum se raportează politicienii la  identitatea cetățenilor Republicii Moldova, la perspectiva Unirii Republicii Moldova cu România – cea mai sigură reformă de resetare instituțională, teritorială a Republicii Moldova? Prin evitarea acestui subiect partidul prezidențial al Maiei Sandu poate fi categorisit drept partid moldovenist cu față  pro-occidentală (născător de națiune civică moldovenească), spre deosebire de PSRM, care este un partid moldovenist fățiș pro-rusesc.

Unde sunt unioniștii (alegătorii) în această formulă? Alegătorii unioniștii au fost fascinați de doctrina anti-corupție și de fumigena rusească ”acum nu e momentul pentru Unire”.

Nimeni și niciodată nu va desena conjunctură politică pentru Unirea cu Țara. Dacă cineva crede că momentul propice va fi anunțat cu surle și trâmbițe  – greșește amarnic. Unionist ori ești – ori nu. Unirea trebuia făcută în 1991.  Din păcate, după 30 de ani, Unirea celor două state românești într-un singur teritoriu pare să se fi transformat într-o misiune politică imposibilă.  

GUVERNUL VREMURILOR BUNE SUB CONSTELAȚIA KOZAK-PUTIN

12.08.2021

Așa cum era de așteptat, noua majoritate PAS a învestit guvernul Nataliei Gavriliță fără prea multe probleme – mașina de vot a funcționat ca pe vremurile de tristă pomină. Ba mai mult –  deputații PAS sunt relaxați, 63 de mandate le permit să mai tragă și chiulul de la unele ședințe, cum s-ar spune – au de unde!

Totuși, vremurile bune, care vor tăgădui să vină, așa precum recunosc înșiși protagoniștii puterii absolute la ora actuală din Republica Moldova, nu prea dau semne de coerență, consecvență, transparență (atât de trâmbițată în campanie) și caracter vizionar.

Prima bilă neagră.  În condițiile posibilităților limitate ale bugetului s-a purces la mărirea numărului de ministere de la 9 la 13 (ambițiile și setea pentru funcții în stat sunt mari, iar partidul prezidențial nu este o excepție). Întreținerea a patru ministere în plus va costa scump, discursul electoral PAS, bazat pe invocarea eficienței cheltuielilor publice, trebuia să genereze o altă abordare:  era suficientă reorganizarea ministerelor existente pe domenii cu secretari de stat responsabilizați corespunzător.

A doua bilă  neagră. Programul de guvernare, în pofida complexității aparente, ”strălucește” prin lipsa adevăratelor reforme, care ar concorda cu eficiența și calitatea: una din aceste reforme imperioase este refacerea structurii teritorial-administrative. Cele 32 de raioane cu 900 de primării reprezintă o adevărată povară pusă pe umerii cetățenilor. Nici Filat în 2010 nu a dorit reforma teritorial-administrativă – logica era simplă: PLDM își dorea o influență cât mai mare în teritoriu și avea nevoie de oameni înscăunați în funcții de conducere, chiar dacă aceste funcții sunt perfect superflue. Eliminați azi printr-un exercițiu de imaginație toți președinții de raioane, împreună cu toate consiliile raionale, și veți vedea că Republica Moldova, dar mai ales cetățeanul, nu pierde nimic. Ba dimpotrivă, vom obține o economie enormă de fonduri publice. Fericirea cetățeanului nu constă în fărâmițarea teritorială absurdă pe raioane, amăgindu-l pe cetățean că instituțiile birocratice sunt mai aproape de el, ci în puterea sporită a primarilor, în descentralizarea la maxim a serviciilor statului, de care cetățeanul trebuie să beneficieze în incinta primăriei. Dar, guvernul Gavriliță nici el nu este preocupat de reforma teritorial-administrativă.

A treia bilă neagră. Natalia Gavriliță așa precum a promis PAS în campanie, a făcut un subiect-far din intenția de a majora pensia a 470 000 de pensionari din Republica Moldova până la 2 000 de lei. Bani pentru aceste majorări nu sunt, decât doar din sprijinul macrofinanciar care va veni din UE (cele 600 milioane de Euro promise de Comisia Europeană) și de la FMI. Pentru a susține acest proiect, e nevoie anual de circa 5 miliarde de lei. Prim-ministrul Gavriliță a recunoscut că e  o sumă importantă de bani și că pentru acest an bani sunt (pensiile vor fi majorate din 1 octombrie 2021), iar pentru anii viitori se vor căuta alte soluții. În același timp, dacă ar fi să analizăm calitatea vieții cetățenilor, opiniile lor referitoare la supraviețuire, vom constata că 2 000 de lei pentru un pensionar nici pe departe nu acoperă necesitățile vitale – hrană, îmbrăcăminte, tratamente. Unde mai pui că în această chestiune intervine frustrarea altor pensionari, cauzată de acest egalitarism comunistoid. Să explicăm. Pensiile mai mici de 2 000 de lei sunt acelea care rezultă mai cu seamă din lipsa perioadei de contribuție la fondul social, care lipsă este cauzată nu doar de plata salariilor în plic, dar și de prestația  insuficientă a unor cetățeni.   Și atunci, ce va spune un pensionar care a lucrat circa 50 de ani în calitate de profesor în școală și are pensia de 2 100 de lei? Prin urmare, buna intenție de a majora pensiile pentru o categorie de oameni, se va transforma în amnistie pentru cei care nu prea au lucrat la viața lor. Acest principiu comunist va accentua caracterul asistențial al statului Republica Moldova.

A patra bilă neagră. Am vorbit despre materie. Acum veni rândul spiritului, esenței noastre ca neam, de fapt este cel mai important subiect pentru supraviețuirea noastră în cel de-al doilea stat românesc. La una din emisiunile televizate, fiind întrebată ce va face majoritatea parlamentară PAS cu referire la modificarea articolului 13 din Constituție,  în sensul înlocuirii sintagmei ”limba moldovenească în baza alfabetului latin” cu sintagma ”limba română”. Natalia Gavriliță a răspuns cu o seninătate care frizează grotescul și ridicolul: ”nu cred că aceasta arde pe agenda cetățeanului”. La 30 de ani de independență, după chinuri în lupta anti-comunistă, anti-agrariană, în anul 2021 să afirmi vechiul slogan interfrontist din anii *90 ”e important ce pui pe limbă, și  nu cum se numește limba” mi se pare o meschinărie politică crasă, o ignoranță și o lipsă totală de discernământ.

Schimbările la vârf au început exact așa cum prevede logica în competița politică. E normal să fie așa – pleacă un partid cu tot cu oamenii săi din funcții – cheie, vine altul și își înscăunează oamenii săi. Ba mai mult, așa cum era de presupus, legăturile de rubedenie între exponenții noii puteri, chiar dacă nepotismul este blamat în discursurile sale oficiale, sunt la ordinea zilei. Astfel, purtătoarea de cuvânt a prim-ministrului Natalia Gavriliță este o verișoară de-a președintelui Maia Sandu. Însăși Natalia Gavriliță este cumătră cu președintele Maia Sandu. Cu siguranță, vor apărea în presă, ceva mai târziu, scheme cu legăturile de rubedenie detaliate în noul arc al puterii de la Chișinău. De-ar fi acest rău cel mai mare…

Puterea își dorește procurorul său. Disputele politice în jurul numelui procurorului sunt piatra de temelie a schimbării puterii în Republica Moldova. Era de așteptat că procurorul general va fi contestat. Asta s-a întâmplat de fiecare dată când în Republica Moldova s-a schimbat puterea. Procedura e simplă – sub pretextul modificării Legii procuraturii, se modifică și condițiile de numire a procurorului. Majoritate parlamentară este – nimic mai simplu de realizat decât debarcarea procurorului general. Există, totuși, niște întrebări. Chiar dacă sunt retorice. UE a investit sume enorme de bani în reforma justiției, inclusiv a procuraturii din Republica Moldova. ONG-uri cu finanțări generoase au elaborat rapoarte, expertize, au publicat cărți, au făcut schimb de experiență pe bani europeni. Cum rămâne cu aceste activități laborioase și consistente?

Toate aceste evenimente politice se precipită pe fundalul unui amalgam de acțiuni ale președintelui Maia Sandu – o campanie de PR pe rețelele de socializare pe de o parte (fotografia pe cel mai înalt vârf de munte din România – Moldoveanu și statul la coadă la trecerea frontierei cu România ca ”simplu cetățean”), și zgomotoasa, dar vana vizită a lui Dmitrii Kozak, trimisul lui Putin la Chișinău.

Multpromisa de PAS transparență în administrarea treburilor publice a fost totalmente compromisă, când printr-un comunicat sec al MAIE, practic în ajun, se anunța vizita lui Kozak la Chișinău și întrevederea sa cu Maia Sandu, însoțită de ministrul de externe Nicu Popescu și vicepremierul pentru reintegrare Vladimir Kulminskii. Nicio instituție media nu a anunțat cine l-a invitat pe Kozak la Chișinău. Misterul a fost spulberat de însuși Kozak – la ieșirea din sediul președinției el a răspuns presei că a fost invitat de președintele Republicii Moldova.

Abia seara târziu, la 11 iulie 2021, Maia Sandu a formulat un text pe contul său de FB în care a încercat să dea substanță rezultatelor întrevederii cu Kozak. A menționat că agenda bilaterală cu Federația Rusă ”este foarte plină”. Pe când Kozak, ieșind la presă, gentil și elegant, a replicat că  Rusia ”a fost rugată să ajute în soluționarea conflictului transnistrean, dar acest conflict ține de problema internă a Republicii Moldova”. Doar prin acest răspuns Kozak a anihilat textul postării Maiei Sandu de pe FB. Și, de parcă nu a fost suficientă această umilință, Kozak a mers ș la întrevedere cu Igor Dodon și Vladimir Voronin. De ce nu ar împușca doi iepuri odată? Că tot veni la Chișinău după o zi de lucru la Kremlin, de ce să fi mânat avionul doar pentru întrevederea de la președinție?

La 30 de ani de relații complicate cu Federașia Rusă (războiul de agresiune la Nistru în 1992, embargoul energetic anii *90, embargoul la produsele agricole moldovenești anii 2000, prețul exorbitant la gazele naturale, punerea pe umerii Republicii Moldova a datoriei pentru gazele naturale consumate în stânga separatistă a Nistrului, incidentele de încălcare a drepturilor omului în stânga Nistrului, inclusiv cu implicarea forțelor pacificatoare rusești etc)  să speri că vei cădea în grațiile lui Putin doar pentru faptul că nu arunci săgeți diplomatice în adresa Rusiei, trebuie să fii cel puțin naiv! Politica vițelului care suge de la două vaci rămâne pe ordinea zilei în Republica Moldova în contextul instaurării noii puteri a partidului prezidențial PAS. Astfel, guvernarea vremurilor bune la Chișinău începe inevitabil, cum s-a mai întâmplat și în trecut, sub constelația Kozak-Putin, constelație care, pe semne, fascinează inclusiv puterea progresistă de la Chișinău.  

Alegerile parlamentare din 11 iulie 2021, la peste 30 de ani de la revoluția poeților care a adus limba română în instituțiile statului proaspăt creat în 1991, au fost marcate de tăcerea asurzitoare a intelectualilor. Când spun intelectuali – desigur, mă refer la scriitori, filosofi, profesori universitari – cei care prin tradiție sunt promotori ai identității românești pe meleagurile fostei Basarabii, astăzi o parte din acea Basarabie istorică fiind constituită în Republica Moldova, stat independent și subiect de drept internațional.

Gloriosul an 1989, marcat prin revoltele populare în favoarea schimbării, dar mai ales, în favoarea revenirii noastre la limba română, la identitatea românească, a fost posibil nu doar vântului politic al schimbării, care bătea în întreaga URSS, ci și grație curajului scriitorilor din Republica Moldova, pe atunci RSSM, scriitori implicați plenar în mișcarea de emancipare națională. Scriitorii au devenit adevărate legende, adevărați lideri ai maselor populare: Grigore Vieru, Leonida Lari, Nicolae Dabija, Valeriu Matei, Ion Hadârcă, Dumitru Matcovschi. Iată de ce sfârșitul anilor 80 ai secolului trecut, ani care ne-au adus libertatea spirituală prin a gândi și vorbi românește, a ne raporta la Țara noastră Mare de peste Prut – România, pot fi considerați drept o revoluție a poeților. Poeții au trezit masele largi ale populației, ei au adunat lumea în Piața Marii Adunări Naționale, ei au glorificat limba română și românismul, poeții au ghidat deciziile majore în primul parlament generator al Declarației de Independență din 1991.

Faptul că puterea politică, din păcate, nu a ajuns să fie delegată poeților/intelectualilor pentru a duce la bun sfârșit opera reunificării cu Țara –   este un subiect aparte. Știm foarte bine că KGB-ul sovietic nu dormea, au urmat o serie de asasinate a oamenilor de cultură influenți și populari, fapt ce a permis ieșirea în prim-planul vieții politice a nomenclaturiștilor sovietici și a tinerilor oportuniști politici, racolați de serviciile secrete ale fostei URSS. Astfel cauza națională a încăput pe mâna unor trădători, care au făcut pact cu diavolul roșu și au capturat Republica Moldova ab initio  pentru a o transforma într-un cordon gri, pauperizat, profund corupt, impredictibil, cu armată de ocupație pe o parte de teritoriu declarată ca și componentă a Republicii Moldova, doar că, de facto,  această zonă de dincolo de Nistru a fost mereu o zonă separatistă, plăsmuită în cabinetele lui Lenin la începutul anilor 20 ai secolului trecut.

Desigur, intelectualii sunt romantici – ei nu au scopuri materiale, meschine, sunt onești, integri, și, putem observa că deseori, sunt fentați în politică de ”adevărații politicieni” – intriganți și șmecheri.

Astfel, entuziasmul emancipării naționale de la finele anilor 80 ai secolului trecut a început să se stingă după plecarea în demisie a primului parlament. Intelectualii implicați în politică au fost învinși de nomenclaturiști, prin trădare, și încetul cu încetul au fost ”exilați” din viața politică activă a Republicii Moldova. Scriitorii, filosofii s-au întors la masa de scris, având drept armă la îndemână doar penița. Și de atunci, dacă e să facem o retrospectivă, vom observa că orice implicare a intelectualilor în politica activă a fost pedepsită prin dezaprobare publică, unii din ei fiind supuși linșajului mediatic. Această tristă realitate, foarte bine regizată cu sprijinul ochiului de veghe al Moscovei, a făcut ca în prim-planul vieții politice să ajungă mai cu seamă golanii, semi-docții, hoții și penalii.

Ce au decis să facă intelectualii între timp? S-au retractat în turnul de fildeș al gândirii eclectice și a exegezelor filosofice. Marea majoritate dintre ei au găsit de cuviință să facă un pas în umbră, să nu iasă în prim-planul opiniei publice cu pledoarii care ar pune pe tapet problemele serioase ale devenirii noastre naționale. Pentru plăcerea spiritului, cei mai mulți au scris cărți, au publicat articole, au editat reviste, și…din când în când au cochetat cu puterea, oricare a fost culoarea acesteia. Iar puterea știa că scriitorii și academicienii sunt săraci, că pentru o carte editată sau o serată  de creație poți obține declarații de susținere a unui sau altui partid/lider politic. De altfel, a devenit o modă la politicieni să se asigure de susținerea publică a unei notorietăți intelectuale – susținere, care, făcând referință la revoluția poeților din 1989, pare că aduce puncte electorale.

Istoria implicării active a intelectualilor în politică sau în disputele politice de rezonanță demonstrează cu lux de amănunte că marile victorii politice le-au obținut tot intelectualii! Lupta pentru valorile și libertățile democratice de pe vechiul continent a fost marcată mai cu seamă de numele sonore ale celor mai de vază intelectuali – Victor Hugo a fost nu doar un mare scriitor al Franței, ci și un politician talentat, care a pledat împotriva pedepsei cu moartea prin ghilotinare și a multor valori republicane, François-René de Chateaubriand scriitor,  mare intelectual al Franței din secolul XIX, s-a implicat în politică, a pledat printre altele pentru libertatea presei, fiind acuzat într-un proces judiciar răsunător, Emil Zola, scriitorul francez, s-a implicat prin luarea de poziție publică în procesul Dreyfus în 1898 cu faimoasa pledoarie ”Eu acuz” în apărarea ofițerului Alfred Dreyfus, acuzat pe nedrept de trădare de militarii corupți,  Nicolae Iorga, cel mai prolific istoric al României, autor a 12 000 de volume și circa 140 000 de scrieri, a marcat profund politicul interbelic românesc. Toate aceste exemple, și multe altele, ne demonstrează că intelectualii s-au zbuciumat de-a lungul secolelor pentru a transforma lumea spre bine, pentru a le oferi oamenilor, concetățenilor lor o viață mai justă, mai bună.

Despre importanța intelectualilor și a operelor acestora în societatea modernă a fostelor teritorii basarabene putem discuta la infinit, căci s-au publicat cărți, volume, au fost filmate producții documentare, artistice, s-a compus muzică excepțională. Acest patrimoniu cultural constituie piatra de temelie a unei națiuni. Da, a unei națiuni. A națiunii române. Fiindcă intelectualii din Republica Moldova sunt români și operele lor aparțin patrimoniului cultural românesc. Dar, dincolo de acest patrimoniu cultural imperisabil, misiunea esențială a intelectualilor din spațiul basarabean este păstrarea și afirmarea identității românești, promovarea românismului și ideii de reîntregire a națiunii române într-un singur stat așa cum ni-l lăsară înaintașii noștri la 1918. Actualmente dezideratul reîntregirii neamului românesc poate fi realizat prin unirea juridico-politică a Republicii Moldova cu România, pe cale pașnică, în conformitate cu articolul 1 al Actului final de la Helsinki din 1975.

Revenind la subiectul alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 vom aminti că în cursa pentru parlament a participat o echipă de intelectuali, care și-au asumat deschis, onest, fără a minți sau a trișa, dezideratul Unirii Republicii Moldova cu România. De ce? Pentru că nu puteau profesorul, istoricul Octavian Țicu (cu zeci de misiuni efectuate în Siberia pentru recuperarea memoriei noastre naționale, zeci de volume de istorie a românilor de la Est de Prut), filologul Ana Guțu (profesor, lingvist, autor a zeci de volume științifice în limbă franceză și română, care a contribuit, inspirându-se din experiența Franței, la constituționalizarea Declarației de Independență în 2013, deci a Unirii și a limbii române), profesorul de drept constituțional Alexandru Arseni (cel care a votat Declarația de Independență a Republicii Moldova în 1991) – ei nu puteau merge în fața alegătorului cu minciuni despre o posibilă resuscitare a statului falit Republica Moldova, despre un viitor luminos prin crearea națiunii civice moldovenești. Partidul Unității Naționale a mers în această campanie cu drapelul adevărului – tricolorul românesc, pe care este scris ”Unire.” Mulți s-au grăbit să ne eticheteze drept perdanți ai acestor alegeri.

Și voi, intelectualii/filosofii/scriitorii/profesorii,  ascunși prin birourile universitare, academice, scriitoricești, cu proiecte copios finanțate de România, cum v-ați manifestat opțiunile de vot? Cum ați educat opinia publică în spiritul adevărului științific? Cum ați combătut teza neghioabă ”că acum nu e timpul pentru Unire”? Cum i-ați susținut pe frații voștri de gândire intelectuală, care, au îndrăznit să ridice sus tricolorul întru iluminarea cetățenilor buimăciți de propaganda rusească și de manipulările televiziunilor angajate partinic? Cum ați contribuit la demantelarea gândirii de turmă, de care nu putem scăpa de două secole?

Voi, profesorilor de limbă română și istorie a românilor din instituțiile preșcolare, sunteți circa 5300 în întreaga republică! Sunteți cei care edificați identitatea românească a elevilor voștri! Datoria voastră  sfântă este să le explicați elevilor voștri că nu există altă cale pentru prosperitatea teritoriului între Prut și Nistru decât prin Unirea Republicii Moldova cu România! Orice zi de întârziere

Au existat și puține excepții  – pe această cale le mulțumesc tuturor intelectualilor – profesorilor, care s-au implicat alături de echipa Partidului Unității Naționale în campania electorală din 11 iulie 2021 și au contribuit la iluminarea populației noastre întru adevăr și izbândă.

Din păcate, marea majoritate a intelectualilor au tăcut asurzitor în aceste alegeri din 11 iulie 2021. Tăcerea intelectualilor, din frică, din comoditate, din oportunism – ne costă foarte scump și ne răpește din demnitate, din crez, din adevăr, din viață. Tăcerea asurzitoare a intelectualilor va contribui la afirmarea minciunii, la permanentizarea rătăcirilor identitare, la menținerea Republicii Moldova într-o zonă gri, impredictibilă, docilă în fața amenințărilor  hibride ale Rusiei.

Vorba turcului: capul plecat sabia nu-l taie. Eu zic, capul plecat al unui deștept  își pierde rostul, iar cel care-l poartă pe umeri își merită soarta de nebun al regelui.   

19 iulie 2021 Chișinău

DESPRE VICTORIA PARTIDULUI PREZIDENȚIAL LA ALEGERILE PARLAMENTARE DIN 11 IULIE 2021

Victoria absolută a partidului prezidențial al Maiei Sandu la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 a arătat că Republica Moldova este tributară trecutului său sovietic și total dependentă de scenarariile politice din regiunea Europei de Est.

PAS a cules plenar prin fenomenul votului util toate roadele mentalităților post-totalitare ale cetățenilor Republicii Moldova: până azi marea majoritate a acestora visează la o guvernare monopartinică, monocoloră, fără să-și dea seama că această dorință le vine din trecutul sovietic deloc îndepărtat și din lipsa culturii politice elementare: pluripartitismul și pluralismul de opinii politice este baza democrațiilor moderne.

Era previzibilă victoria PAS, asemănătoare cu cea a partidului prezidențial al lui Zelensky din Ucraina. Popularitatea Maiei Sandu i-a asigurat PAS-ului un număr suficient de mandate în parlamentul de la Chișinău pentru a guverna fără complicațiile zornăitoare ale unei coaliții (a se vedea cele trei Alianțe pentru Integrare Europeană din 2009-2014). Este pentru prima dată când în Republica Moldova, de la declararea independenței, un partid pro-european repetă performanța partidului comuniștilor al lui Vladimir Voronin din 2001.

Desigur, există motive de jubilare – un guvern anti-corupție cu un singur pupitru la comandă va fi mai eficient decât coalițiile cu mai multe componente, unele din ele oligarhice din trecutul recent al Republici Moldova.

În același timp, așteptările cetățenilor sunt extrem de mari, cu atât mai mult că au fost făcute promisiuni, pe alocuri puțin probabil de a fi  realizate, precum majorarea semnificativă a salariilor și pensiilor. Criza socio-economică, lipsa investițiilor, hemoragia resursei umane, instituțiile publice supradimensionate, corupția generalizată în sistemul judiciar – toate aceste probleme, dacă nu-și vor găsi o soluționare imediată printr-o politică de șoc a reformelor dureroase, riscă să dea peste cap optimismul exagerat al alegătorilor PAS. Celor din partidul prezidențial le-a fost ușor să obțină victorie, dar le va fi greu să o mențină dacă vor manifesta o minimă ezitare în a acționa rapid și tranșant.

Din discursurile și interviurile liderilor victorioși de la PAS  am desprins un termen interesant, pe care l-a folosit des și Maia Sandu: curățirea sustemului. Curățirea sistemului de scheme corupționale, demisii în lanț în instituțiile statului etc. Desigur, logica politică este la fel peste tot în lume: pleacă un partid, vine altul și își înscăunează oamenii săi în jilțurile instituționale. Doar că în Republica Moldova ”curățirea sistemului” nu poate fi realizată printr-o simplă înlocuire a persoanelor la conducerea instituțiilor. Nu este un secret pentru nimeni, că în Republica Moldova numărul persoanelor active politic este limitat, astfel încât din 1991 încoace asistăm la o adevărată ”reciclare” a membrilor de partid, care, din oportunism, migrează de la o echipă politică la alta pentru a se regăsi repetat în funcții. Astfel, în echipa deputaților  PAS au ajuns foști membri ai PLDM, PL, chiar PD, iar peste noapte majoritatea primarilor, în speranța că vor avea fonduri din bugetul public pentru proiecte comunitare, au aderat la PAS. Este ușor de presupus că vom urmări o reciclare de cadre și în funcții de responsabilitate guvernamentală, agenții etc.

Adevăratul succes al unei eventuale ”curățiri” a sistemului rezidă în simplificarea instituțională, simplificarea birocratică, majorarea în rezultatul aceste simplificări a salariilor funcționarilor pentru a-i motiva să muncească onest, fără a ceda în fața mitei.

Suntem în așteptarea constituirii parlamentului, învestirii noului guvern, care, sperăm să nu decepționeze alegătorii.

Zilele acestea Maia Sandu a prezentat în fața corpului diplomatic al Republicii Moldova prioritățile președinției în domeniul său de competență constituțională – politica externă. Pentru mine a fost o decepție acest text sumar, care mi-a amintit de tristele vremuri ale limbajului de lemn folosit de comuniștii lui Lenin. (https://presedintie.md/rom/presa/presedintele-maia-sandu-a-prezentat-prioritatile-politicii-sale-externe-o-politica-externa-activa-pentru-o-moldova-puternica-si-bine-guvernata). Mi se creează impresia că Maia Sandu a preluat cu brio politica predecesorilor săi Snegur, Lucinschi, Voronin – de a cocheta în egală măsură cu Vestul cât și cu Estul. DCFTA este pus în valoare alături cu ”alte piețe”, făcându-se indirect aluzie la piețele de desfacere ale CSI. România este așezată alături de Ucraina – țări vecine (sic!), nimic mai mult decât atât. Dorind să menajeze electoratul filosovietic, Maia Sandu a evitat să privilegieze România ca partener strategic al Republicii Moldova. România – cea care ne repară instituțiile  educaționale și culturale, care ne-a ajutat necondiționat pe timp de pandemie, care ne salvează vieți umane prin intervenția echipelor SMURD, care mereu a făcut și ne face lobby în UE (recent un grup de europarlamentari români solicită UE să ofere o perspectivă clară de aderare a Republici Moldova la UE) – România noastră a încăput într-un singur cuvânt sec: țară vecină.

O astfel de abordare nici pe departe nu răspunde așteptărilor mele, deoarece nu pune în valoare adevăratele necesități stringente în domeniul politicii externe:

1. Revigorarea parteneriatului strategic cu România prin actualizarea Acordului din 2010 însoțit de acordul de Grant de 100 mln de Euro și perfecționarea prin amendare a Tratatului de cooperare militară între Republica Moldova și România.

2. Accelerarea implementării angajamentelor asumate de Republica Moldova în Acordul de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

3. Cooperarea etanșă cu NATO pentru a depăși problemele de securitate națională și amenințările  războiului hibrid purtat de Rusia în regiune.

4. Concentrarea tuturor eforturilor diplomatice ale Republicii Moldova pentru o politică externă activă pe axa București – Bruxelles – Washington.

5. Ieșirea din CSI.

6. Schimbarea formatului 5+2 in unul extins prin  înlocuirea forțelor “pacificatoare” rusești cu misiunea internațională civilă ONU și implicarea României la masa de negocieri internaționale.

Maia Sandu și PAS au misiunea de a reforma justiția și de a combate corupția la nivel înalt. Dacă marii corupți Dodon, Voronin, Șor, Platon, Filat, Plahotniuc acoliții lor nu vor încăpea pe mâna justiției în cel mai scurt timp – risipirea entuziasmului victorios din 11 iulie se va produce cu viteza luminii.

PUN a lansat candidații și programul electoral pentru alegerile din 11 iuliePartidul Unității Naționale (PUN) și-a lansat astăzi programul electoral și lista de candidați pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. Evenimentul de lansare a avut loc la Scuarul Europa, din Chișinău, în prezența candidaților, membrilor și susținătorilor. Programul electoral al PUN este construit în jurul obiectivului Unirii R. Moldova cu România și urmărește modernizarea țării atât la nivelul reformării instituțiilor și sistemului de justiție, cât și în ceea ce privește unificarea și conectarea infrastructurii, sistemului medical, sistemului de învățământ, sistemului de comunicații cu România și UE.PUN consideră Unirea un drept istoric și etnic, așa cum președintele partidului, deputatul Octavian Țîcu a declarat în cadrul evenimentului de lansare. ”Oamenii ne întreabă dacă este legitimă Unirea și dacă ne vor lăsa să facem Unirea. Și le spun: este un drept al nostru istoric și etnic de a reveni alături de restul românilor în UE și NATO. Nimeni nu a anulat votul Sfatului Țării. (…) Aceasta este chemarea pe care o urmăm. Uitați-vă pe lista PUN și veți vedea forța, integritatea și dorința de a realiza un ideal pe care le așteptăm de peste 30 de ani. (…) Mă mai întreabă lumea dacă România ne vrea. De fiecare dată se inoculează ideea că n-am fi doriți. Uitați-vă în jurul vostru, la aspectul Chișinăului, nu există clădire care să nu fie restaurată din bani românești, uitați-vă la zecile de mii de burse, investițiile, cetățeniile, grădinițele și multe altele care arată o implicare plenară a statului român. (…) Parlamentul român a votat la 27 martie 2018 o Declarație de Unire. Urmează să ne spunem cuvântul și noi în Parlamentul R. Moldova. Viitorul Parlament are o singură misiune istorică: votarea Unirii cu România! (…) În sfârșit, oamenii mă întreabă cum se va face Unirea, dacă avem cu cine și știm cum. Avem cu cine și știm cum. Noi am spus clar că ne vom asuma actul de guvernare. (..) Iar programul nostru electoral are 10 puncte privind unificarea, printre care constituirea unui Minister al Reunirii cu România care să gestioneze acest proces”. Octavian Țîcu a adresat și un apel către diaspora: ”Umilința de la frontieră este cea mai mare nedreptate care se face tuturor cetățenilor din diaspora și de aici din R. Moldova. Vă rog să punem un singur vot unionist. Proiectul nostru este pentru toți cetățenii R. Moldova care doresc un trai prosper, o pensie decentă, un salariu decent, o indemnizație și o cetățenie europeană”.De asemenea, Alexandru Arseni, candidat PUN și fost deputat în primul Parlament al R. Moldova, a declarat în discursul său că ”echipa PUN reprezintă autenticitatea sufletului nostru românesc și este unica echipă capabilă să realizeze dreptul nostru natural de a deveni un popor integru – poporul român”.PUN este un partid unionist, pro-european și pro-NATO care candidează cu obiectivul politic clar de a accede în Parlamentul R. Moldova și de a fi parte din arcul guvernamental pro-occidental care va aduce bunăstare și reforme profunde ale statului. În lipsa unei majorități solide și serioase pro-europene, R. Moldova va cădea din nou pradă intereselor de grup ale politicienilor corupți, certați cu legea, și intereselor Moscovei reprezentate de comuniști și socialiști.În deschiderea evenimentului, Ana Guțu, prim-vicepreședinte PUN și profesor, a vorbit despre aceste obiective: ”Ne dorim foarte mult ca aceste alegeri să genereze o majoritate parlamentară occidentală și o guvernare pro – occidentală. PUN este un partid care cinstește și onorează valorile europene și dorește să ne regăsim împreună cu România în UE și NATO. (…) Pledăm pentru Unirea R. Moldova cu România. Este un proces de armonizare, de unificare, de conectare în care ne angajăm plenar. (…) Oponenții noștri politici sunt socialiștii și comuniștii, dar și penalii care se află în fruntea unor partide care doresc să intre acum în Parlament. Ei au împânzit instituțiile statului de corupție. Aceste partide trebuie oprite. PUN se vede într-o majoritate occidentală, într-un arc guvernamental românesc și pro-occidental”.Deputatul PUN și fostul ambasador Iurie Reniță a vorbit în discursul său despre politica externă a R. Moldova și despre rolul major pe care UE și NATO trebuie să îl joace ”Republica Moldova are nevoie de susținerea adevăraților săi parteneri strategici: România, UE și SUA, care vor asigura un viitor – pro european și pro-românesc. PUN susține necondiționat integrarea în UE, doar că acest obiectiv major de interes național poate fi realizat în cel mai scurt timp doar prin reunirea cu România. (…) Viitorul prosper al tuturor cetățenilor poate avea loc doar într-o Românie Reîntregită, în Uniunea Europeană, sub scutul alianței nord atlantice”.PUN se va regăsi la poziția 10 pe buletinele de vot, iar lista de candidați este deschisă de președintele partidului, deputatul Octavian Țîcu, urmat de domnul deputat Iurie Reniță și doamna profesor Ana Guțu. În primii 20 de candidați, se află 7 personalități din mediul academic (Octavian Țîcu, Ana Guțu, Dorin Dusciac, Iulian Gramațki, Alexandru Arseni, Vlad Mischeva, Sainsus Valeriu) și 4 campioni din lumea sportului (Octavian Țîcu, Axenia Lupașcu, Ion Testemițanu, Iurie Florescu), medici, pedagogi, fermieri, economiști. Dintre proiectele propuse în programul electoral al PUN amintim:• Soluționarea marilor dosare de corupție prin conectarea la sistemul de justiție al României și al UE; Justiția trebuie să fie independentă, iar toți cei care au jefuit R. Moldova trebuie să răspundă în fața legii și să restituie banii statului;• Unificarea sistemului de salarizare și asistență socială: salariul minim pe economie – 10 mii MLD; indemnizație lunară unică pentru copii – 1,5 mii MLD; pensie minimă – 4 mii MLD;• Obținerea independenței energetice prin conectarea la sistemul energetic din România;• Modernizarea și ajustarea sistemului medical;• Unificarea Infrastructurii cu România: autostrăzile Unirii Chișinău – Iași; Chișinău – București; Bălți – Suceava; Cahul – Constanța; dar și Autostrada Giurgulești – Naslavcea; construcția ecartamentului feroviar european;• Unificarea sistemului de educație, cercetare, cultură, tineret și sport;• Construcția parcurilor de prelucrare a produselor agricole în zona frontalieră pe Prut;• Conectarea la sistemul de comunicații și infrastructură digitală din România;• Orientare externă spre Vest: împreună cu România, UE și NATO;• Revenirea la județe și descentralizarea administrativă pentru cetățeni.

La 26 mai, Partidul Unității Naționale (PUN) a depus la Comisia Electorală Centrală (CEC) lista candidaților în vederea înregistrării în calitate de concurent electoral la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. În conformitate cu prevederile legale, organul electoral a stabilit ca PUN să fie înscris prealabil în buletinul de vot pe locul 10.

Urmare a deciziilor adoptate în cadrul Consiliului Republican Politic PUN, care și-a ținut lucrările în data de 22 mai, în lista candidaților se regăsesc atât membri ai PUN, cât și membrii Platformei Unioniste, care s-au dedicat promovării valorilor naționale, conforme spiritului european, dar și adevărați promotori ai reunificării celor două state româneşti.

Lista candidaților din primele poziții : 1. Octavian Țîcu, Președintele PUN, istoric, prof. univ.dr.; 2.Iurie Reniță, diplomat; 3.Ana Guțu, prof. univ.dr., prim-vicepresedinte PUN; 4. Alexandru Arseni, jurist, prof. univ.dr.hab.; 5.Ion Cobîșenco, jurist, avocat; 6. 6.Viorel Burlacu, compozitor şi interpret; 7.Iulia Gorea Costin, filolog, diplomat; 8. Olga Gherghelegiu, pedagog (OT PUN Soroca); 9.Dorin Dusciac, inginer cercetător, dr. (Diaspora, Franța); 10. Aliona Railean, pedagog (OT PUN Bălți); 11. Alexei Paluță, medic, București; 12. Axenia Lupașcu, pedagog; 13. Vladimir Mischevca, istoric, cercetător, dr.; 14. 14. Liubovi Staver, jurnalist; 15. Valeriu Sainsus, prof. univ.dr. (OT PUN Ialoveni) ; 16. Galina Condrea, farmacist, (Diaspora Germania); 17. Iulian Gramațki, economist, dr.; 18. Ion Testemițeanu, antrenor; 19. Geta Stroiescu, pedagog, (OT PUN Nisporeni); 20. Iurie Florescu, jurist (OT PUN Criuleni); 21. Nadejda Isac, contabil (OT PUN Ungheni); 22. Dumitru Maxim, scriitor, jurnalist, prof.univ.

Partidul Unității Naționale este o formațiune politică panromânească, de centru-dreapta cu o doctrină creștin-democrată, reformată la 25 iunie 2017 prin redenumirea partidului unionist Dreapta, lansat la 5 septembrie 2015 și înregistrat la Ministerul justiției la 14 martie 2016. PUN militează pentru reunificarea României cu Republica Moldova, aderarea la NATO și integrarea în Uniunea Europeană.

Partidul Unității Naționale promovează democrația și statul de drept, unionismul iluminat, morala creștină în politică, dreptatea socială, subsidiaritate, identitatea națională românească în complementaritatea cu cea europeană, familia tradițională și credința creștină.

Aceste postulate sunt prevăzute în programul de guvernare PUN – O Țară reîntregită şi respectată – care va constitui fundamentul programatic al campaniei electorale 2021.

”Nu poți construi ”o țară” așa cum se complac a numi Republica Moldova majoritatea politicienilor de aici, pe un teritoriu lipsit de o identitate clară națională, conștientizată de întreaga populație. Niciun basm de tipul ”edificării națiunii civice moldovenești”, fără  memorie, fără  istorie, fără limbă, fără valori referențiale naționale  nu va aduce nici fericirea, nici pacea socială în Republica Moldova. Consider sincer, cu toată fermitatea gândirii mele de profesor și om politic ,că doar unificarea celor două state românești – România și Republica Moldova –  va aduce starea de normalitate, civilizația, prosperitatea în teritoriul dintre Prut și Nistru. ”

Întrebări pentru Ana Guțu de la Ziarul NAȚIONAL:

Dnă Ana Guțu, campania pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie curent este în plină desfășurare. Avem deja nouă concurenți electorali care au depus documentele la Comisia Electorală Centrală pentru a participa în cursa electorală. Au apărut și „dezvăluiri”, și scandaluri, și spoileri, ca de obicei. Dvs. cum ați caracteriza actuala stare de lucruri din politica moldovenească?

Politica din Republica Moldova a evoluat puțin de la 1991 încoace, exact atât cât a permis evoluția noilor tehnologii informaționale – obiectivele și mijloacele au rămas aceleași: utilizarea manipulării în scopul obținerii unui scor electoral major, coruperea alegătorilor, minciuna ca armă infailibilă în atingerea vârfului puterii pentru putere. Într-un stat cu trecut imperial și sovietic, sărac din punct de vedere material și spiritual, este ușor să aplici aceste artificii electorale.  Republica Moldova nu are un trecut istoric glorios, ca să se ralieze la vechile democrații europene. Republica Moldova nu are o istorie a valorilor democratice, a statului de drept – toate aceste principii esențiale ale libertăților și drepturilor umane au fost preluate ”de-a gata”  din experiența civilizatoare a vechiului continent. Sarcina Republicii Moldova era să le aplice corect. Uite că istoria bate politica: nu poate o societate dezorientată pe parcursul a două secole, influențată profund de propaganada rusească să genereze politicieni responsabili și  integri. Diferitele abuzuri, hoții, violări ale constituției continuă și după 30 de ani de independență. La fiecare ciclu politic, când are loc schimbarea puterii, tot ne pare că e ultima luptă, cea mai importantă, decisivă, după care vom intra în normalitate. Dar, din păcate, aceste speranțe sunt niște iluzii deșarte. Nu poți construi ”o țară” așa cum se complac a numi Republica Moldova majoritatea politicienilor de aici, pe un teritoriu lipsit de o identitate clară națională, conștientizată de întreaga populație. Niciun basm de tipul ”edificării națiunii civice moldovenești”, fără  memorie, fără  istorie, fără limbă, fără valori referențiale naționale  nu va aduce nici fericirea, nici pacea socială în Republica Moldova. Consider sincer, cu toată fermitatea gândirii mele de profesor și om politic ,că doar unificarea celor două state românești – România și Republica Moldova –  va aduce starea de normalitate, civilizația, prosperitatea în teritoriul dintre Prut și Nistru. 

Dvs. aveți experiență în Parlamentul de la Chișinău și în Guvernul României, iar din ultimele declarații publice ale Dvs. reiese că veți candida la alegerile din 11 iulie curent pe lista electorală a Partidului Unității Naționale. Ce vă motivează să vă implicați din nou în politica de la Bâc?

Motivația de a participa în luptele electorale este de sorginte intelectuală și nu politică, în înțelesul ”politicii de pe Bâc”. Istoria valorilor și libertăților democratice de pe vechiul continent a fost marcată mai cu seamă de numele sonore ale celor mai de vază intelectuali – Victor Hugo a fost nu doar un mare scriitor al Franței, ci și un politician talentat, care a pledat împotriva pedepsei cu moartea prin ghilotinare și a multor valori republicane, François-René de Chateaubriand scriitor,  mare intelectual al Franței din secolul XIX, s-a implicat în politică, a pledat printre altele pentru libertatea presei, fiind acuzat într-un proces judicair răsunător, Nicolae Iorga, cel mai prolific istoric al României, autor a 12 000 de volume și circa 140 000 de scrieri, a marcat profund politicul interbelic românesc. Toate aceste exemple, și multe altele, ne arată că intelectualii s-au zbuciumat de-a lungul secolelor pentru a transforma lumea spre bine, pentru a le oferi oamenilor, concetățenilor lor o viață mai justă, mai bună. Desigur, intelectualii sunt romantici – ei nu au scopuri materiale, meschine, sunt onești, integri, și, putem observa că deseori, sunt fentați în politică de ”adevărații politicieni” – intriganți și șmecheri. Consider că dacă mai mulți intelectuali și-ar asuma militantismul politic – am putea depăși mai ușor crizele și obstacolele în procesul edificării unei societăți moderne, civilizate.

Când va depune PUN actele pentru a fi înscris în cursa electorală și care va fi oferta acestui partid pentru alegătorul din R. Moldova care va ieși la urne pe 11 iulie?

PUN se va prezenta la CEC foarte curând, iar oferta electorală ține de un Plan de urgență pentru redresarea Republicii Moldova după pandemia Covid-19  și un Proiect de reunificare a Republicii Moldova cu România, văzut ca un proces de acțiuni și politici publice asumate la nivel de guvernare, printre ele:  campanie de vaccinare împreună cu România, modernizarea și ajustarea sistemului medical la cel românesc, construirea a trei spitale regionale sud, centru și nord, conectate la sistemul medical din România, cu echipe mixte de medici; obținerea independenței energetice a Republicii Moldova prin conectarea la resursele de gaze naturale și energie electrică la rețelele din România (punerea imediată în funcțiune a gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău și lansarea conexiunilor de energie electrică Bălți-Suceava și Isaccea – Vulcănești); conectarea la proiectele de digitalizare instituțională și sectorială din România; construcția hub-urilor de prelucrare a produselor agricole în zona frontalieră pe Prut: sud, centru și nord, pentru a asigura piață de desfacere a prodiselor agricole din Republica Moldova în spațiul românesc și european; reforma teritorial-administrativă prin revenirea la județe și descentralizarea serviciilor în ebneficiul cetățenilor la nivel de primării; reformarea sistemului justiției în vederea accelerării proceselor de judecare a dosarelor de mare corupție prin conectarea CNA-ului din Republica Moldova la DNA-ul din România, armonizarea instituțională și atragerea cadrelor anti-corupție din România în sistemul instituțional omolog din Republica Moldova; crearea în arcul guvernmental a Ministerului pentru Relația cu România, care se va ocupa de proiectele de finanțare oferite de România Republicii Moldova, de procesul de armonizare instituțională, comunicațională, legislativă, teritorial-administrativă,  economică, socială etc a Republicii Moldova cu România.

Decizia de a merge separat la alegeri este bătută în cuie?

A rămas puțin timp pentru a mai putea reuși ceva, cu atât mai mult că tentativele de a unifica cei doi poli unioniști au suferit eșec.

De ce au eșuat negocierile cu AUR în vederea participării în comun la alegerile parlamentar pentru a oferi cetățenilor R. Moldova o singură opțiune unionistă în buletinele de vot? Acest lucru e în interesul curentului unionist din R. Moldova?

Consider că era mult mai productiv dacă toate partidele unioniste s-ar fi regăsit într-o singură structură politică – de dorit un singur partid unionist. Știm cu toții că această opțiune a fost lansată și susținută de Traian Băsescu, unicul politician din România, care a venit sincer să promoveze dezideratul Unirii aici în Republica Moldova. Din păcate acest ”zbor” a fost frânt de o manieră absolut brutală de ex-peședintele Igor Dodon în complicitate cu Plahotniuc, primul retrăgându-i lui Traian Băsescu cetățenia Republicii Moldova. Cred că dacă nu se întâmpla acest lucru – peisajul politic actual din Republica Moldova ar fi arătat altfel. Liderii politici care marchează istoria națiunilor nu se nasc atât de des. În preajma centenarului Unirii din 2018 am avut șansa să generăm aici, în Republica Moldova, o victorie politică incontestabilă a forțelor românești. Dar nu a fost să fie. Traian Băsescu a fost umilit de ”pudelul lui Putin”, iar cetățenia Republicii Moldova nu i-a mai fost restabilită nici până astăzi – Băsescu fiind președintele României care a fondat Autoritatea Națională pentru Cetățenie. După retragerea lui Traian Băsescu din peisajul politic din Republica Moldova nu au mai existat lideri capabili să-i adune pe unioniști la masa de negocieri. Reprezentanții AUR au venit la sediul PUN  ”să negocieze” – dar cu o singură opțiune: candidații PUN să meargă pe lista AUR. PUN a respins această opțiune, propunând un bloc electoral din mai multr partide unioniste cu o denumire neutră. Propunerea nu a fost acceptată. De altfel, un lider AUR a fost foarte explicit la prima sa vizită la sediul PUN – AUR este împotriva UE, împotriva NATO, nu-și dorește să participe la givernare și are un singur scop – să ajungă în parlamentul Republicii Moldova, să stea în opoziție ”împotriva tuturor”, să aibă un grup parlamentar AUR ca în Parlamentul României, atât. PUN nu a acceptat o astfel de abordare, deoarece PUN este un partid unionist, pro-european, pro-NATO, ancorat în valorile libertăților și drepturilor fundamentale ale omului.

Dnă Guțu, Dvs. ce aveți de spus despre ultimele „păruieli” publice între AUR și PUN? Are dreptate editorialistul Nicolae Negru când spune: „Luptele politice de peste Prut, dușmăniile, resentimentele între partidele de la București le vedem reproduse la Chișinău. De ce s-ar mai implica Moscova să ne dezbine, dacă lucrul acesta îl facem cu succes noi înșine”?

PUN nu s-a angajat în niciun fel de păruieli, dimpotrivă, unele instituții media politizate atacă PUN, echipa PUN, și asta nu le face față. Până la urmă, democrația înseamnă pluralism – fiecare cetățean este în drept să evalueze prestația echipelor politicie și să aleagă acea echipă care îi exprimă încredere. Alegerile sunt despre competiție, mult discernământ și informare corectă.

Care sunt scenariile pe care le luați în calcul la partid – câți deputați sperați să aveți în Parlament, cu cine veți face alianțe postelectorale, există riscul ca PUN să nu prindă pragul electoral etc.?

PUN va participa pentru prima dată la alegeri parlamentare cu o echipă de oameni integri, buni profesioniști,  ne vom strădui să obținem un scor onorabil, ne proopunem să fim parteneri într-o guvernare exclusiv pro-occidentală, pentru a asigura tuturor Republicii Moldova o perspectivă  de viață prosperă, cu un sistem de sănătate modern, cu educație calitativă pentru toți, cu securitate socială și economică decentă. Și trebuie să știm că o astfel de guvernare este posibilă doar cu sprijinul României, Țara pe care o dorim reîntregită și respectată. 

Ce ar însemna pentru R. Moldova, în opinia Dvs., lipsa unei voci unioniste pronunțate în Parlamentul de la Chișinău?

Această voce unionistă nu va lipsi niciodată, oricât de mult și-o doresc unii pretinși influenceri, politicieni, ziariști, deoarece masa critică a votanților unioniști în Republica Moldova este pe cale de a depăși 50%. Acum ne rămâne un singur obiectiv – să convingem pe toți votanții unioniști să voteze pentru Partidul Unității Naționale, cu o echipă de buni români, profesioniști de pe ambele maluri ale Prutului. Împreună  facem Unirea. Așa să ne ajute Dumnezeu!

https://www.ziarulnational.md/interviu-ana-gutu-era-mult-mai-productiv-daca-toate-partidele-unioniste-s-ar-fi-regasit-intr-o-singura-structura-politica-de-dorit-un-singur-partid-unionist/

https://www.ziarulnational.md/interviu-ana-gutu-era-mult-mai-productiv-daca-toate-partidele-unioniste-s-ar-fi-regasit-intr-o-singura-structura-politica-de-dorit-un-singur-partid-unionist/