PARADA INDEPENDENȚEI FĂRĂ IDENTITATE NAȚIONALĂ?

PARADA INDEPENDENȚEI FĂRĂ IDENTITATE NAȚIONALĂ?

24.08.2021

La 27 august se împlinesc 30 de ani de la adoptarea Declarației de independență a Republicii Moldova. Mișcarea de emancipare națională de la finele anilor *80, declanșată de procesul de destrămare a URSS, aprinsă de flacăra luptei pentru limba română, prin presiunea sutelor de mii de oameni din Piața Marii Adunări Naționale, a dus la adoptarea de către parlamentul de la Chișinău a Declarației de independență.

Republica Moldova a fost printre ultimele foste republici ex-sovietice în a-și declara independența față de URSS. N-am să uit niciodată acele zile fierbinți, cu o mare de oameni în PMAN, dar și ezitarea nomenclaturiștilor din vârful puterii de a răspunde la presiunea maselor. Posturile de radio și televiziune transmiteau în continuu opere muzicale clasice. Rămâneam cu urechile lipite de aparatele de radio în așteptarea celui mai important anunț. Pentru mine și familia mea, pentru profesorul meu din facultate, șef catedră Petru Roșca, sub bagheta căruia activam în mediul universitar – acel anunț trebuia să fie mai mult decât declararea independenței Republicii Moldova. Noi ne-am dorit declararea Unirii cu Țara noastră – România. Eram tineri, dar ne dădeam bine seama că viitorul nostru este împreună cu Țara și nu separat de ea. Țările baltice, Ucraina, alte republici sovietice nu aveau niciuna avantajul de a aparține la o națiune, la o Țară din afara frontierelor defunctei URSS. Republica Moldova reprezenta un caz singular, iar unirea ei cu România era calea politică cea mai adecvată și dacă ar fi fost înfăptuită – comunitatea internațională ar fi reacționat normal, fără prea multe chestionări sau interpretări controversate. Există opinii care privilegiază versiunea independenței ca unica posibilă la acel timp, deoarece s-ar fi evitat un război în regiune. Războiul oricum a avut loc – pe Nistru în 1992. Un război de agresiune al Rusiei împotriva tânărului stat Republica Moldova. De ce a fost declanșat acel război? Versiunea rusească de răspuns  – ca să nu se unească Republica Moldova cu România. Ce am obținut în realitate? Nici cu România nu ne-am unit, și nici independenți nu am mai fost realmente vreodată.

Multe voci spuneau în 1991 că independența era primul pas spre Unire cu România, că trebuia să avem ”puțintică răbdare”, vorba lui Caragiale. Răbdarea noastră, a celor mulți din PMAN, care scandam limbă alfabet latin, s-a tot întins ca firul de păianjen de-a lungul anilor, acumulând regrete, bătălii pierdute și frustrări.

Prima bătălie pierdută a fost articolul 13 din Constituția Republicii Moldova, adoptată în 1994 de parlamentul din Chișinău, fără a fi supusă unui plebiscit, care articol stipulează că limba de stat în Republica Moldova este limba moldovenească în baza alfabetului latin. Această parafrază nefericită de sorginte ”agrariană” (constituția a fost votată cu aportul majorității parlamentare a Partidului Agrar din Moldova) urma să stigmatizeze toate luptele politice din Republica Moldova de la independență până în prezent.  

Denumirea corectă a limbii oficiale vorbite pe teritoriul Republicii Moldova este piatra existențială a identității românești din cel de-al doilea stat românesc. Or, este esențial să înrădăcinăm în discursul politic de pe ambele maluri ale Prutului metalimbajul politic al președintelui Traian Băsescu cu referire la Republica Moldova și România: un popor și două state, două state românești. Consecvența președintelui Băsescu a mers până în Parlamentul European, unde în august 2019 s-a votat Rezoluția Parlamentului European referitoare la comemorarea a 80 de ani de la izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial și la importanța memoriei istorice europene pentru viitorul Europei (https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/B-9-2019-0097_RO.html) cu amendamentul formulat de dumnealui ”… în iunie 1940 a ocupat și anexat părți din România (teritorii care nu au fost niciodată returnate)…”

Sarcina de a educa electoratul îi revine nu doar presei – instituțiilor media, ci și politicienilor. Traian Băsescu este acel politician total, care prin discursurile tăioase, matematic structurate pe teze și argumente persuasive, a știut să placă mai ales românilor dintre Prut și Nistru. Românii din Republica Moldova au văzut în Traian Băsescu un veritabil apărător al intereselor lor, al identității românești, al drepturilor românilor, inclusiv prin demararea pe timpul președintelui Băsescu a procesului accelerat de acordare a cetățeniei române cetățenilor Republicii Moldova.

Modelul discursului franc, asumat, fără ocolișuri, dezgolit de ”corectitudinea politică” – un fel de ipocrizie lexicală ce adie a limbaj de lemn din trecutul sovietic recent, se face tot mai rar pe firmamentul politic național și internațional. Republica Moldova, prin urmare, nu face excepție.

Din păcate, înainte de a îmbrățișa limbajul corectitudinii politice, pe care unii o confundă cu ”diplomația”, mai ales în Republica Moldova, e nevoie de mult discernământ, de multă pedagogie politică și de cât mai puțin marketing, amalgamat cu promovarea strictă a intereselor de partid.

Astfel, de-a lungul celor 30 de ani de independență, am fost martorii discursurilor identitare diferite, în funcție de culoarea politică a liderilor: Mircea Snegur zicea inițial că vorbește limba moldovenească, după care a evoluat, ca să spună că pledează pentru limba română în constituție (în 1994), motiv care l-a costat ruperea de partidul agrar și pierderea alegerilor prezidențiale în fața lui Petru Lucinschi – un comunist reformator din echipa lui Gorbaciov, dar cu serioase veleități moldoveniste. Petru Lucinschi se autoidentifica drept moldovean, a repetat-o în varii interviuri, chiar dacă recent, cu vreo 4 ani în urmă, și-a redobândit cetățenia română. Vladimir Voronin zicea că e moldovean și vorbește limba moldovenească, dar nu a avut nevoie de traducător la întrevederile sale cu Traian Băsescu. Mihai Ghimpu, președinte interimar al Republicii Moldova (2009-2010) afirma tranșant că este român și că vorbește limba română. Marian Lupu, președintele parlamentului în mai multe legislaturi (atât comunistă cât și pro-europeană) și președintele interimar al Republicii Moldova (2010-2012) era și el moldovenist prin excelență: vorbea limba moldovenească și se autoidentifica drept moldovean. Nicolae Timofti a spus lucrurilor pe nume – este român și vorbește limba română. Igor Dodon a fost comunist/socialist pro-rus exemplar, afirmând că el vorbește limba moldovenească și este moldovean. Maia Sandu afirmă că vorbește limba română, dar în toate discursurile sale utilizează etnonimul ”moldovean – moldoveni”, evitând să folosească sintagma ”cetățeni moldoveni”, făcând pe plac electoratului său extrem de larg pe eșichierul politic – de la o dreaptă unionistă până la exponenții minorităților etnice, cărora le vorbește și le scrie în limba rusă.

Am radiografiat ”preferințele identitare” ale tuturor președinților Republicii Moldova de la 1991 încoace. Și este lesne de înțeles că preferințele liderilor constituie un stindard incontestabil pentru membrii partidelor pe care le-au condus sau le conduc încă.   În republica Moldova a evita în discursul politic public problema identitară, dar și atitudinea față de opțiunea geopolitică este extrem de păguboasă pentru modelarea opiniei publice și educarea mentalităților sociale în armonie cu adevărul științific. Prezența nestingherită a instituțiilor rusești de propagandă pe piața mediatică din Republica Moldova pun în aplicare cu multă ușurință planul de a păstra între Prut și Nistru o populație în derivă, ba chiar comă identitară, perpetuarea căreia asigură o enclavă nostalgică  sovietică, facil de manipulat după bunul plac al Kremlinului.

La 27 august 2021 la Chișinău cu ocazia celor 30 de ani de la adoptarea Declarației de independență va avea loc o paradă militară, la care sunt invitați oaspeți înalți, șefi de state, inclusiv președintele României Klaus Iohannis. Vom fi atenți la discursurile politice ale șefilor celor două state românești în care trăiește un singur popor: poporul român.  Doar asumând identitatea românească a statului Republica Moldova și a cetățenilor săi, noii-vechii politicieni înscăunați la guvernare ne vor convinge de bunele lor intenții și vor obține considerația internațională.  Iar asumarea identității naționale românești de către Republica Moldova în plan național și internațional e pasul ferm și decisiv spre Unirea celor două state românești.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.