REUNIUNEA ADUNĂRII PARLAMENTARE A FRANCOFONIEI BIROUL EUROPA, 19-21 noiembrie, MONTREUX, ELVEȚIA
În perioada 19-21 noiembrie la Montreux, Elveția, are loc reuniunea anuală a Regiunii Europa al Adunării Parlamentare a Francofoniei. Ana Guțu, președinta delegației RM la APF, participă la această reuniune. Biroul Europa al APF întrunește 30 de delegații ale statelor membre ale APF din Europa. Genericul reuniunii din acest an este ”Guvernanța economică în vederea restabilirii încrederii în viitor” și ”Rolul întreprinderilor în promovarea limbii franceze”. L’invitation a été acceptée.
În cadrul reuniunii președinților delegațiilor parlamentare Ana Guțu a formulat invitația către președinția APF Biroul Europa de a organiza reuniunea APF Biroul Europa la Chișinău, în noiembrie 2013. Genericul reuniunii APF Biroul Europa va fi ”Limba franceză – limbă europeană a dialogului intercultural educațional și științific”. Invitația a fost acceptată.
RM este stat membru al Organizației Internaționale a Francofoniei din 1997 și parlamentul RM este membru al APF din 1998. Chișinău a găzduit o singură dată reuniunea președinților delegațiilor parlamentare europene la APF în anul 2002. Președintele delegației parlamentului RM la APF de atunci a fost Ion Varta.
***
Le 19-21 novembre à Montreux se tient la réunion de l’Assemblée Parlementaire de la Francophonie Région Europe, qui regroupe 30 délégations des parlements nationaux des pays et régions européens. Le générique de la réunion de cette année est “La gouvernance économique en vue de restaurer la confiance des entreprises dans l’avenir” et “Le role des entreprises dans la promotion de la langue française – la place du français dans les relations économiques”. Ana Gutu, présidente de la section moldave, a formulée l’invitation d’organiser la réunion de l’APF Bureau Europe de 2013 à Chisinau. Le thème de la réunion sera “Le français – langue européenne du dialogue interculturel éducationnel et scientifique”.