Ochiul Inteligent – Ediția 98
Dragi privitori,
bine v-am regăsit la ediția a 98-a a Ochiului Inteligent. Astăzi voi vorbi despre ceea ce se întâmplă în Republica Moldova și despre evenimentele de ultimă oră de pe scena politică: ce se mai petrece la Guvern, ce face Maia Sandu și, inevitabil, voi începe cu așa-zisele reforme promovate de ministrul Educației, Dan Perciun.
Ieri, în ședința de Guvern, Dan Perciun a propus – și a dus până la capăt – absorbția Universității din Cahul de către Universitatea Tehnică a Moldovei, în pofida faptului că cele două academii de științe, din Republica Moldova și din România, s-au pronunțat ferm împotriva acestei decizii. Ambele au insistat asupra necesității păstrării Universității din Cahul ca instituție distinctă, un centru de românism, o universitate care de peste 20 de ani activează într-un consorțiu cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.
Cu toate acestea, ministrul Perciun a impus această inițiativă. Îmi pare sincer rău că motivațiile politice ale acestei fuziuni au fost înțelese inclusiv în România și că, prin acest gest, Dan Perciun nu a făcut decât să-și scoată în evidență – îmi asum această afirmație – românofobia, chiar dacă este român cu acte în regulă.
Peste Prut, reacțiile au fost dure: comentatori politici, academicieni, avocați, rectori de universități. Și totuși, acest tânăr ministru, care nu are în palmaresul său nicio lecție predată în fața elevilor sau a studenților, care nu este și nu a fost niciodată pedagog, a mers înainte. Exact ca Maia Sandu în perioada în care a fost ministru al Educației: fără experiență didactică, dar rămasă în memoria colectivă prin introducerea camerelor la bacalaureat și prin închiderea a zeci de școli.
O localitate fără școală este o localitate fără oameni. Unde nu sunt oameni, nu există viață economică, nu există inițiativă, iar statul dispare. Republica Moldova ajunge tot mai mult să semene cu un stat-oraș, în care viața pulsează aproape exclusiv la Chișinău.
Revenind la Dan Perciun, această fuziune reprezintă o încăpățânare dusă până la extrem. Eu o numesc un atac de tip „raider” asupra sistemului de învățământ superior. Dacă absorbția Universității Agrare de către Universitatea Tehnică a putut fi, într-o anumită măsură, justificată, absorbția Universității din Cahul este un gest antiromânesc evident.
În același context, foarte curând va avea loc concursul pentru funcția de rector al Universității de Stat din Moldova. Profesorul Igor Șarov, un opozant al actualului ministru și al inițiativelor sale lipsite de bun-simț academic, nu va mai candida. Este limpede că PAS și Ministerul Educației vor încerca să-și impună propriul candidat.
Se vehiculează deja numele Aureliei Hanganu, actuala șefă a Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare, fost rector al Universității Academiei de Științe – o instituție artificială, creată în perioada comunistă și ulterior absorbită de USM. În prezent, această agenție funcționează anevoios, cu salarii mici, personal insuficient și cercetare aproape inexistentă, iar doamna Hanganu este prezentată drept „soluția” pentru rectoratul USM.
Raportul de forțe la USM este aproape egal: aproximativ 800 de profesori și peste 800 de cercetători proveniți din structurile Academiei de Științe. Acești cercetători, deconectați de procesul didactic, dar dependenți de bugetele alocate de Agenția condusă de doamna Hanganu, vor fi, cel mai probabil, mobilizați în favoarea ei. Așa se face „raiderism” în învățământul superior.
Problemele reale ale sistemului sunt însă altele: lipsa armonizării cu legislația UE și a României, un nomenclator al specialităților complet depășit, durate ale studiilor care nu respectă modelul Bologna, un Cod al Educației anacronic, cu două trepte de doctorat, exact ca în Rusia.
Profesorii universitari nu au beneficiat de majorări salariale din 2018. Abia din 1 septembrie 2025 indemnizațiile pentru titlurile științifice au crescut ușor. În acest context, Dan Perciun vine cu o aroganță proverbială și le dă lecții rectorilor și profesorilor, cu excepția rectorului Viorel Bostan, care, prin modificarea Codului Educației, se pregătește pentru un al treilea mandat.
La toate acestea se adaugă intenția ministrului de a introduce manuale de matematică din Estonia, traduse, ignorând complet România și tradiția gândirii matematice românești. Această ostilitate față de România nu mai poate fi ignorată.
Dincolo de Dan Perciun, s-a remarcat în aceste zile și Igor Dodon, care a declanșat o campanie agresivă împotriva unioniștilor, plină de panouri publicitare finanțate, cel mai probabil, din bani publici. Întrebarea nu este din ce bani face Dodon campanie, ci cum este posibil ca un personaj cercetat pentru trădare de patrie să fie deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
Dodon trebuie judecat penal pentru discursul său pro-Kremlin, pentru negarea războiului fascist al Rusiei împotriva Ucrainei și pentru subminarea statului. El ar trebui lipsit de cetățenie și expulzat, așa cum procedează statele baltice.
Republica Moldova este infestată de coloana a cincea. Agenți ai Kremlinului sunt prezenți în mass-media, în Parlament, în spațiul public, iar instituțiile statului par paralizate. În timp ce Ucraina luptă pe două fronturi – militar și intern –, la noi această caracatiță este lăsată să prospere.
Așa-numitul centru „Stratcom”, cu un buget anual de 20 de milioane de lei, ajunge să declare că unionismul ar fi o amenințare la adresa securității statului. Este o aberație. Unirea Republicii Moldova cu România, până la frontiera administrativ controlată de pe Nistru, nu este o amenințare, ci o necesitate urgentă.
Integrarea europeană este departe, iar Republica Moldova face prea puțin pentru a-și accelera parcursul. Unirea este singura soluție reală pentru salvarea acestui stat.
Dragi privitori, mă opresc aici.
Unirea Republicii Moldova cu România este soluția.
Așa să ne ajute Dumnezeu.
Dragi privitori,
vă invit să urmăriți cea de-a 97-a ediție a rubricii Ochiul Inteligent. După o analiză atentă a tuturor informațiilor apărute în ultimele zile despre afacerea Epstein, am decis să prezint propria mea evaluare asupra a ceea ce s-a întâmplat și asupra semnificației acestui caz.
Jeffrey Epstein, cunoscut ca apropiat al unor oameni extrem de influenți ai lumii, deținea o insulă în largul Statelor Unite, unde se desfășurau activități criminale grave. A fost condamnat pentru pedofilie la începutul anilor 2000, dosarul fiind ulterior închis. A fost din nou arestat în 2008–2009 și a executat doar 13 luni de detenție pentru aceleași infracțiuni.
Așa-numitele „fișiere Epstein” au constituit inclusiv un subiect de campanie politică pentru Donald Trump, actualul președinte al Statelor Unite. Vinerea trecută, Departamentul de Justiție al SUA a publicat aproximativ 3,5 milioane de documente, incluzând sute de mii de materiale video și o cantitate uriașă de corespondență. Ministrul Justiției a recunoscut că documentele au fost prelucrate în grabă, iar unele victime ale abuzurilor sexuale s-au revoltat, deoarece fețele lor nu au fost protejate corespunzător.
Cine a fost, de fapt, Epstein? După consultarea mai multor surse, cred că publicul are deja o imagine generală. Eu voi face doar o sinteză. Din punctul meu de vedere, ceea ce se întâmplă astăzi în lume, în jurul acestor fișiere, seamănă cu o otravă cu efect întârziat. Cazul Epstein va fi, fără îndoială, cel mai răsunător scandal al secolului XXI și va sta la baza unei reevaluări profunde a modului în care funcționează lumea.
Epstein nu a fost doar un pedofil. Moartea sa din 2019 – sinucidere sau crimă – rămâne controversată. Partenera sa, Ghislaine Maxwell, se află în detenție și este probabil singura persoană capabilă să depună mărturii decisive. Ea urmează să fie audiată în Senatul SUA.
Epstein avea abilități excepționale de analiză financiară și a creat modele financiare sofisticate. A construit o rețea de exploatare sexuală pentru a compromite și controla persoane extrem de influente. Pe insula sa erau aduse fete minore și băieți pentru divertismentul sexual al celor bogați și puternici. În aceste fișiere apar personalități care până recent erau considerate respectabile, invitate să țină conferințe și prezentate drept elite morale ale lumii.
Trebuie subliniat că documentele publicate nu reprezintă încă concluzii judiciare definitive. Multe informații sunt cenzurate, iar înțelegerea lor necesită analiză atentă. În acest context, apar indicii privind implicarea mai multor servicii de informații internaționale, inclusiv legături cu Rusia, FSB și KGB. Marea întrebare este de ce aceste structuri nu au detonat la timp această „bombă”.
Răspunsul este simplu: banii și puterea. Cei bogați își cumpără adesea impunitatea.
Dragi privitori, bine v-am regăsit! Astăzi suntem la cea de-a 96-a ediție a rubricii Ochiul Inteligent. Suntem aici în Chișinău și vom vorbi despre evenimentele de ultima oră care s-au întâmplat în Republica Moldova și mai cu seamă la nivel internațional.
Un subiect care a circulat foarte intens pe rețelele de socializare a fost cel legat de o cifră impunătoare, 160.000 de cetățenii a Republicii Moldova, care dețin și cetățenia Republicii României și probabil că și-au dorit și carte de identitate românească, deoarece această carte de identitate permite cetățenilor Republicii Moldova cu cetățenia română să aibă și indemnizații pentru copiii din familiile lor să lucreze peste hotare, nestingherit în spațiul occidental. Iar în conformitate cu noile modificări la legislația românescă, mai cu seamă regimul de ședere, acești 160.000 de cetățeni români originari din Republica Moldova s-au dovedit a avea cărți de identitate românești,cu un domiciliu fals, fie fals completament, fie un domiciliu ireal, deoarece au fost constatate adrese prin zona Vasluiului, Iașiului, unde zeci de mii de cetățenii a Republicii Moldova își aveau și ei domiciliul și pentru nimeni nu este secret, dragi privitori, că nu statul român se face vinovat de ceea ce s-a întâmplat, ci în primul rând cetățenii Republicii Moldova care și-au dorit cu orice preț carte de identitate românească și care au mers conștient la această tranzacționalitate cu firmele ce activează la marginea legalității aici în Republica Moldova. Nu este un secret pentru nimeni că foarte mulți cetățeni ai Republicii Moldova și-au redobândit cetățenia cu ajutorul unor avocați, iar acești avocați
Desigur că au fost cumva adunați toți sub umbrela unor firme. Aceste firme activează de foarte mult timp aici în Republica Moldova, iar persoanele care le gestionează practic au devenit multimilionari și desigur că avem toată libertatea de a presupune că aceste firme activează la limita legalității. Au existat tot felul de investigații care au scos la iveală faptul că mulți cetățeni din Rusia, din Ucraina, că n-aveau nicio treabă cu trecutul lor românesc și au redobândit cetățenia română și aveau, bine, mersi și cărți pe identitate.
Dragi privitori, aceste firme niciodată nu au fost cumva atacate în justiția fie moldovinească, fie cea românească, cu mici excepții, desigur, pentru activitatea pe care o desfășoară.
Deoarece ele, la prima vedere, s-ar părea că nu fac nimic grav, ele facilitează procesul de rădobândire a cetățenii prin ajutorul pe care chipurile l-ar oferi cetățenilor Republicii Moldova conștienți de acest fapt și care sunt gata să plătească bani, bani frumoși, vreau să vă spun, pentru ca cetățenia română să fie redobândită cât mai curând. Pe mine personal, ce m-a deranjat, nu doar în această istorie cu cei 160.000 de cetățeni români lipsiți de cartea de identitate sau somați să-și reperfecteze, m-a indignat, în primul rând, poziția civică, în general, a cetățenilor Republicii Moldova care și-au redobândit cetățenia română. La ce mă refer eu? Acești oameni care și-au redobândit cetățenia română și pașaportul românesc, cifra lor se ridică, apropo, la circa 1 milion, poate chiar 1 milion 200 de mii, din păcate, odată cu pașaportul românesc, nu-și asumă identitatea românească. Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că, mod deschis, spun că au pașaportul românesc și l-au dorit doar pentru ca să-și îmbunătățească propriile lor condiții de viață materială, pentru a lucra peste hotare,pentru a avea un salariu mai bun, dar nici de cum pentru faptul că se simt români sau că, Doamne fierește, și-ar dori unirea Republicii Moldova cu România. Dusarul, când este prezentat în fața autorităților române, candidatul trebuie să demonstreze și cunoașterea limbiei române. Cumva, funcționarul român depisează dacă acești candidați cunosc limba română, dar, din punctul meu de vedere, nu este suficient. Pentru că, atenție!Pentru a-și redobândi cetățenia română, toți candidații trebuie să prezinte piese justificative, adică documente în original care dovedesc faptul, demonstrează faptul că străbunicii candidatului, bunicii candidatului sau părinții candidatului în funcție de vârstă s-au născut pe timpul României Regale, pe timpul României Mare, adică între 1918-1940. Acum, dacă avem logică, ar trebui să ne întrebăm
Atunci când aduci aceste documente justificative, tu îți dorești cetățenia română și tu prezinți actele de naștere ale străbunilor tăi în România Mare, iar astăzi, în secolul XXI, tu îți dorești naționalitatea română, cetățenia română, dar nu prea îți asumi dorința revenirii sub cupola statului român și a teritoriului în care te-ai născut astăzi și care teritoriul, din păcate, astăzi nu face parte din România. Dacă aș avea putere să schimb legea cetățenii, desigur că astăzi, în conformitate cu toată legislația internațională, dreptul internațional, tot ceea ce înseamnă România stat-membru, ar fi imposibil de modificat în acest sens. Dar eu mi-aș dori foarte mult că odată cu acel mini-examen sau mini-test de cunoaștere a limbii române,
Candidatul să scrie și o declarație pe propria răspundere, cu semnătură, cu dată, cu tot, prin care solicitantul ar spune clar că el pledează pentru unirea Republicii Moldova cu România. Pentru că, fără o asumare, fie chiar și forțată de circunstanțe. Eu cred că acești oameni niciodată nu vor înțelege că cetățenia română, pașaportul românesc, nu este doar un permis material. prin care ei au acces la civilizație, la o viață materială mai bună, la o posibilitate de a lucra și de a câștiga mai bine, la o posibilitate de a-și educa ai lor copii într-un mediu mai sănătos și într-un mediu care le-ar asigura și o profesie bună și posibilitatea de a se realiza.
Acestea sunt reflexiile mele. Un alt fapt care m-a indignat foarte, foarte mult pe rețelele de socializare în aceste zile este atitudinea citățenilor sau, nu știu, nu vreau să le spun influențări, atitudinea unor jurnaliști, persoane, personaje cu pretenții de influențări pe rețelele de socializare care au văzut în acest inciden odiscriminare a cetățenilor Republicii Moldova, a bieților basarabeni, care și așa au pătimit. Păi acei basarabeni români care au pătimit, acei basarabeni români știu foarte bine cine este rusul și de ce trebuie să ne unim cu România. Dar ăștia care pur și simplu și-au perfectat pașapoarte și-au făcut cărți de identitate românești ca să profite de ele, n-au făcut decât să transacționeze propriul lor suflet. Deci, naționalitatea, cetățenia română este în primul rând un act suprem de asumare a identității românești. Pentru că foarte mulți din acești oameni care și-au făcut rost de pașapoarte românești, care și-au redobândit cetățenia română, nu respectă România, blamează România și cu atât mai mult nu-și doresc unirea Republicii Moldova cu România.
Am făcut mai multe campanii electorale pe teritoriul Republicii Moldova pentru că am avut activitate politică în trecut și cu text deschis îi întrebam pe potențialii alegători de ce nu votează în favoarea partidilor unioniste sau partidul unionist pe care îl reprezentam și întrebam dacă aveți pașaport românesc, de ce nu votați? E, că e, da, am pașaport românesc, da, copiii sunt în România, dar nu, nu vreau unirea cu România, vreau să fim aparte.
Și atunci, dragi privitori, apare o întrebare, retorică desigur, dacă prin absurditate am presupune, că mâine, de exemplu, Republica Moldova adopte o legislație prin care se interzice dubla cetățenie. Atenție! Se interzice dubla cetățenie. Întrebarea mea este următoară.
Ce vor alege cetățenii Republicii Moldova? Cetățenia ales pașaportul moldovenesc sau cetățenia pașaportul românesc? Eu cred că răspunsul este foarte clar. Având tankurile rusești în preajmă, dronele și rachetele lor deasupra capului nostru, desigur că cetățenii Republicii Moldova cu dublă cetățenie cu cea românească vor alege pașaportul românesc pentru că pașaportul românesc, cetățenia română, este calea spre libertate, este calea spre emancipare, este calea spre securitate și se vor dezice ușor de cetățenia Republicii Moldova, chiar dacă străduințele actuale partidelor de guvernare, a președintei Maia Sandu și toți cei care sunt în preajma ei, străduințele de a repune Republica Moldova în atenție a întregii lumi, Ele nu vor da nimic și vorbind de pe acest subiect, desigur că revenim, involuntar revenim la afirmațiile președintei Maia Sandu cu privire la votul său într-un eventual referendum pentru unire și că ea ar vota pentru unirea Republicii Moldova cu România.
Acâta oară este un lucru foarte bun că ea ar vota pentru și e un lucru foarte bun că ea a aruncat în spațiul public internațional, regional această chestiune și ea a fost salutată de foarte mulți jurnaliști, influențări din Ucraina. Au fost oripilați doar cei din Rusia și propagandiștii ruși. Din păcate n-a fost decât o fumigenă pentru că nu a avut o continuitate și nu a avut mai cu seama o continuitate
politică, o continuitate legală, legislativă și așa mai departe, pentru că nimeni astăzi nu mai pune problemă organizării acestui referendum sau cum ar trebui să facem ca să pregătim acest referendum, ce ar trebui să facem, că ar trebui să pornim o campanie de promovare a unirii Republicii Moldova cu România, așa cum mi-aș fi dorit eu, desigur, și foarte mulți unioniști, pentru că unioniști au fost înaripați de această zicere a Maia Isandu. Revenind la discursurile politice, desigur că discursul de ultimă oră,
Unul din cele mai discutate este și cel de la Strasburg în cadrul plenului adunării parlamentare a Consiliului Europei și acest discurs al Maie Sanduia a fost invitată. A fost unul de rutină, aș spune eu, pentru că
Am ascultat cu atenție discursul. Ea a folosit din nou niște cifre care au mai figurat într-un discurs al său în fața Parlamentului European. A vorbit despre războiul fierbinte din Ucraina și războiul hibrid al Rusiei împotriva Republicii Moldova. Ce nu mi-a plăcut mie personal în acest discurs? Cumva președinta Maia Sandu din nou a lăsat să se strecoară această opinie prepotentă, aș spune eu, precum că Republica Moldova are deja o experiență foarte bună în combaterea războiului hibrid și că a fost un discurs cumva moralizator, că Uniunea Europeană ar trebui să fie mai fermă, să ia decizii. După care a urmat o sesiune de întrebări-răspunsuri. Din acele întrebări, desigur că e foarte interesant că din cele…
Peste 10 întrebări care au fost adresate, pentru că timpul rezervat la APC este foarte scurt, o oră, care cuprinde și discursul și sesiunea de întrebări-răspunsuri, două au vizat afirmația președintei referitoare la votul pentru unirea Republicii Moldova cu România,
A venit o întrebare de la o doamnă deputată din Spania, membra grupului politic Stânga Europeană Unită. Asta ca să vă imaginați, ăștia sunt toți comuniștii, extremiștii de stânga. Iar alta a venit de la un deputat francez, membru în grupul ALDE.
Maia Sandu a evitat să răspundă direct la întrebare. A răspuns la întrebarea despre unire prin aceea că Republica Moldova este ancorată pe percursul său european și va face reforme și așa mai departe cu utilizarea cuvântului reziliență și reformă la patrat, la cub, în miit, în zicit și așa mai departe. Deci într-o terminologie birocratică pe care noi cu toții o cunoaștem. Prin urmare, subiectul unirii a fost cumva deja aruncat într-un colț. Nu mai e nevoie acum să vorbim de unire. Vorbim despre integrarea europeană. Care integrare europeană a fost promisă ucrainei? Țineți minte, s-a vehiculat într-un anumit moment data de 1 ianuarie 2027, data la care Ucraina ar fi urmat să fie admisă în UE.
Și zilele acestea, Cancelarul Germaniei Friedrich Merz a spus că această dată este absolut ireală pentru Ucraina. Ucraina nu poate fi primită în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2027, pentru că există criteriile de la Copenhaga și aceste criterii trebuie respectate, punct, fără virgulă, pentru că Republica Moldova merge la pachet cu Ucraina și în condițiile în care negociările nici nu au început, atenție, negociările nu au început, suntem în anul 2026, cererea de aderare a fost depusă în 2022, o dată conceperea războiului, vara, în 2023, nu știu de ce s-a sperat că se va da start negociărilor, nici pe departe, a trecut și 23, a trecut 24, a trecut și 25, negociările nu au început, iar 1 ianuarie este peste, 2027 este peste 2 ani, evident că până la acea dată nici Ucraina, nici Republica Moldova nu vor putea să devină membre ale Uniunii Europene. Cumva am simțit în discursul Maesandu la APC această impacientare a dumneiei referitoare la aderarea la UE. Sigur că în mod corect dânsa a pus accent pe pericolul rusesc, doar că aderarea la UE și pericolul rusesc nu se află într-o legătură logică, pentru că Uniunea Europeană nu este gata să prezinte sau să oferă o versiune accelerată de aderare a Ucrainei și a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Lucrul ăsta l-a spus și ministrul de externe al Danimar cei zilele acestea. Cumva subiectul este închis, iar noi aici în Republica Moldova am rămas cu ochii în soare. Negocierele nu au început.
Pentru aderarea Republicii Moldova la UE, ministrii și restul, membri ai guvernului, cumva încearcă să marșeze pe ideea că totul este bine, că noi avansăm, dar de fapt nu avansăm nici deloc, pentru că Parlamentul n-a văzut să înceapă adoptarea la pachet a legilor care țin de achiul comunitar. Sunt foarte, sunt zeci de mii de pagini de legi, atenție, zeci de mii de pagini de legi care trebuie adoptate, racordate și așa mai departe. Lucrul ăsta noi nu l-am văzut pentru că nu a fost anunțat de nimeni. Iar la APCE, delegația Republicii Moldova a fost reprezentată de trei deputați PAS, Renato Usate de la partidul nostru și Dodon de la partidul socialiștilor. Nu au văzut pe nimeni din partea Partidului Democrației acasă, deci au lăsat în afara jucului la adunarea parlamentară a Consiliului Europei, de ce vorbesc
în detalii despre acest for european. La moment este cel mai important for internațional, la microfonul căruia Republica Moldova are acces. Eu personal am făcut parte timp de șase ani în calitate de membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
Vreau să vă spun că am și medalea și statutul de membru onorific pe viață al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Probabil că sunt unicul fost politician activ care are și o carte editată cu toate discursurile mele pe care le-am ținut la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Mi-a plăcut foarte mult această activitate pentru că sunt vorbitoare de limbi străine și era foarte interesant să comunici cu aleșii din
Țările membre ale adunării parlamentare a Consiliului Europii, delegații naționale și un lucru a devenit foarte clar încă în acea perioadă, în momentul în care vorbești limba țării a cărei susținere ți-o dorești, lucrul ăsta contează foarte mult și lasă o amprentă extraordinară asupra relațiilor internaționale bilaterale. Și vorbind la acest subiect, apropo, oricât de mult ar fi demonstrat Macron, de exemplu, președintele Macron, că susține Republica Moldova, din păcate, de la 8 februarie, din 8 februarie 2026, intră în vigoare interdicția aplicată de Franța pentru un șir de produse importate din Republica Moldova pentru că ele conțin niște elemente chimice interzise pe teritoriul Uniunii Europene. Se vorba și de mere, prune, mai cu seama fructe și sigur că vă dați seama că oricât de mult ar flutura Franța și președintele Macron dragostea și susținere pentru Republica Moldova, lucrurile astea nu contează atunci când se vorba de standarde europene, norme europene, Deci legea trebuie să fie respectată și în Europa nimeni nu a anulat dreptul internațional. Dreptul internațional l-a anulat Putin și Trump spune că nu-i prea-i pasă de dreptul internațional, iar în Uniunea Europeană nimeni nu a anulat tratatele și acordurile care sunt și rămân în vigoare. Parcontră România, apropo de relațiile franco-române, România prin gura lui Nicușor Dan are adus în prim plan parteneriatul Bilateral, Franța, România, România, Franța. Și asta este foarte bine. Nicușor Dan este absolvent al școlii normale din Paris, este absolvent al Sorbonnei, a susținut teza de doctorat în matematică la Sorbonne, este vorbitor de limba franceză și desigur că era de așteptat ca acest parteneriat să devină și mai activ și mai frumos și mai prolific pentru că la moment solidaritatea europeană este cea care contează în conjunctura ce s-a format din cauza sau grație comportamentului administrației Trump 2 de la Casa Albă și desigur că din cauza războiului de agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei. Revenim pe acest făgaș regional și internațional războiul din Ucraina. Știți foarte bine că
Ucraina a trecut printr-o criză umanitară severă și se așteaptă din nou geruri de minus 30 la Chiev. Rusia a bombardat în mod expres țintele energetice, instituțiile energetice. din Ucraina pentru a lăsa țara în frig, fără lumină, fără căldură, a rămas și fără apă, oameni în vârstă au înghețat pentru că locuiau la etajele superioare ale cartierilor rezidențiale și deoarece ascensoarele nu funcționau, acești oameni au fost din păcate și au găsit moartea. printre care și o supraviețuitoare a Holocaustului. Zilele acestea a fost conmemorată victimele cu Holocaustului și, vorbind despre asta, o cetățeană a Chievului de peste 90 de ani și-a găsit moartea în apartamentul său înghețat de frig, dar ea
A fost supraviețuitoarea Holocaustului, a supraviețuit ororilor din Auschwitz, lagerului de concentrare din Auschwitz. Iată, asta face Rusia fascista lui Putin, Cremlinul fascist. Toate negociările de pace care s-au discutat, proiect de plan de pace și așa mai departe,
Deocamdată nu au dus la încetarea focului. Vorbesc toți cunoscătorii și experții despre situația reală și spun că aceste negociări s-au proptit în problema teritorială. A rămas o singură problemă nesoluționată, este vorba de Donbass, pentru că rușii insistă ca ucrainenii să elibereze Donbasul. Ucrainenii nu pot să facă acest lucru pentru că nu le permite Constituția, chiar dacă s-ar vota un referendum, chiar dacă Parlamentul Rada de la Chiev ar vota cedarea Donbasului. Lucrul ăsta nu este posibil pentru că, ulterior, politicienii responsabili de o astfel de decizie ar fi trași la răspundere. Deci, nu este soluționată problema teritorială și ar rămâne a fi, cumva, piedică principală în încetarea focului de lungul liniei frontului, ce face Trump. Între timp, el a renunțat la intervenția militară în Groenlanda. A fost o poziție pe care Trump și-a asumat-o probabil de cauza presiunilor care vin din partea Partidului Republican, pentru că în 2026, în toamnă, vor avea loc alegerile de jumătate de parcurs pentru Senat și Camera Deputaților.
Statele Unite ale Americii și ratingul lui Trump scade vertiginos din cauza comportamentului autorităților care răspund pentru migrația ilegală. Două persoane au fost omorâte de ofițerii acestor… acestei instituții ICE în Minneapolis. Deci pe fondalul acestor neînțelegeri, Trump scade vertiginos în rating, dar asta nu l-a împiedicat, chiar dacă americanii, conform datelor sociologice, susțin Ucraina și dezavoiază susținerea lui Putin. Asta nu l-a împiedicat pe Trump să afișeze portretul lui Putin la Casa Albă, deci momente de la întâlnirea cu Putinla Anchorage, în Alaska, și cei care au văzut acest gest, inclusiv eu, noi ne dăm foarte bine seama că e greu să-ți imaginezi că Trump, într-o bună zi, se va dezice de această pasiune bolnavicioasă pe care o are el pentru Putin. Zilele acestea, ieri, infrastructura energetică a Ucrainei nu a fost lovită de ruși. Trump s-a laudat că el ar fi fost cel care l-a rugat pe Putin să nu țintească și să nu lovească infrastructura energetică din Ucraina.
Zelenski nu crede că rușii se vor ține de cuvânt. Este anunțată a doua rundă de negociere, întâlniri la Abu Dhabi între ruși și ucraineni. Partea americană a refuzat să meargă acolo. Între timp, Putin, sau cel care îl joacă pe Putin, sosea lui, a zis că îl așteaptă pe Zelenski la Moscova. Zelenski a spus că ar fi bine ca Putin să vină la Chiev, nu el să meargă la Moscova. Vă dați bine seama că o întâlnire ai Putin sau pseudo-Putin, Zelenski este exclus să aibă loc pentru că la o astfel de întâlnire, cu siguranță că Zelenski pur și simplu l-ar anihila pe Putin, la câtă ură a strâns președintele Ucrainei pentru genocidul pe care administrația fascistă de la Kremlin, în frunte cu Putin sau în frunte cu soția lui, care îl reprezintă, care îl joacă, au făcut timp de patru ani pe teritoriul Ucrainei. Unele surse propagandiste rusești enunță o dată foarte interesantă, îi spun că Încetarea focului ar putea să fie încheiată până la 24 februarie, data la care se împlinesc patru ani de la începerea războiului de agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei. Eu sunt sceptică în privința acestei date. Un lucru este cert, economia Rusiei este pe brânci pentru că petrolul este vândut la prețuri foarte mici către India, către Chinezi, flota tenebra a Rusiei este persecutată. Uniunea Europeană pregătește cel de-al 20-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei și, mai cu seamă, o prevedere de ultimă oră că toate corebile, toate navele rusești care țin de flota sa tenebră, vor avea interdicție de circulație sau de navigare în apele țărilor membre ale Uniunii Europene, inclusiv Marea Britanie. Știți foarte bine că pe acolo merg aceste nave și mai încearcă să vândă petrolul rusesc. Acestea sunt
Reflexiile mele referitoare la tot ceea ce se întâmplă în Republica Moldova, în zonă, suntem cu toții cumva prinși în această stare de stand-by cu un război care nu se termină, cu o impredictibilitate aici pe teritoriul Republicii Moldova.cu necesitatea de a ne hrăni, de a ne întreține familiile și în același timp o stare de anxietate care este legată de impredictibilitatea zilei de mâine. Noi totuși trebuie să înțelegem oricare ar fi preocupările noastre zilnice, cotidiene,
Noi ne-am simțit mult mai bine și mult mai siguri și am fi mult mai optimiști dacă acest teritoriu între Prut și Nistru ar fi parte integratoare a României. Și nu vreau să ascult contraargumentele care zic, da’ voi nu știți cum să ne unim, da’ ce facem cu Găgăuzi, ce facem cu Rușii.
Nu facem nimic, ne vom uni cu tot cu ei, ne vom restructura teritoriul, vom adopta peste noapte legislația românească, cea care este și legislație europeană. Păcat că această decizie nu se ia din timp și nu se pregătește așa cum trebuie să fie pregătită, cu implicarea mass media, cu implicarea politicienilor care să-și asume deschis necesitatea unirii Republicii Moldova cu România. Ea este lăsată să trăneze și, din păcate, unirea este folosită pe post de fumigene. Inclusiv Maia Sandu a făcut acest lucru, a folosit unirea Republicii Moldova cu România ca un instrument de presiune asupra Uniunii europene. Eu nu cred că asta va da rezultat. Asta, din potrivă, va irita probabil că oficialii europeni, pentru că ori ești politician serios și îți asumi un deziderat politic precum este Unirea, ori nu te ocupi cu șantajul că nu poți forța Uniunea Europeană să te primească pe tine Republica Moldova dacă tu nu ești în stare nici legislația europeană să o adopți într-un regim mai rapid. Nu ești în stare să faci reforme pentru armonizarea instituțională și legislativă a Republicii Moldova cu ceea ce se cere în conformitate cu cele patru criterii de la Copenhaga și în conformitate cu tratatele de constituire a Uniunii Europene. Deci, unirea și numai unirea, dragi privitori, ne poate salva din acel man care ne-am pomenit cu toții atunci când dreptul internațional pe unele meridiane funcționează, pe altele meridiane nu mai funcționează. Un lucru din punctul meu de vedere este cert, această perioadă se va termina și nu este atât de, dacă trecem de eventualitatea unui război nuclear, desigur, pentru că Trump nu este veșnic la casal, pentru că regimul fascist de la Kremlin nu este veșnic, cu siguranță această perioadă de refractarea, dacă doriți, o perioadă de perturbări, de vârtejuri se va termina, pentru că nu poate dura la nesfârșit nebunia omenirii de a alege în funcție de conducere oameni inadecvați. Asta ni se întâmplă, asta ni se întâmplă de fapt, oamenii inadecvați, oamenii nebuni, oameni instabili psihici, psihic, au ajuns să conducă cu marile democrații, cu vechile democrații și totuși în acest haos, eu cred că dumneavoastră ați observat deja, Uniunea Europeană pare să fie structura geopolitică, politico-economică, cea mai adecvată care ia decizii cu întârziere, dar cumva care se înscriu într-o logică a umanității și a umanismului.
Sistemul educațional din Republica Moldova are numeroase hibe, iar oricât ar încerca actualul ministru al Educației Dan Perviun și cei care îl reprezintă la nivel înalt în Guvern, să laude așa-numitele reforme promovate de Dan Perciun nu dau, din păcate, rezultatele scontate. Am citit lista celor 15 „mari realizări” invocate de ministru pentru anul 2025 și pot spune că acestea sunt prezentate haotic, fără o abordare sistemică. Accentul cade aproape exclusiv pe cheltuirea banilor — fie publici, fie proveniți din granturi — pentru achiziționarea de echipamente destinate școlilor și universităților.
Din păcate, componenta materială nu este cea care determină calitatea învățământului, fie că vorbim despre școli, licee sau instituții de învățământ superior. Calitatea educației este asigurată de conținuturi, de cadrele didactice, de libertatea academică și de rigoarea intelectuală.
Cunoașteți cu toții scandalul legat de Universitatea din Cahul, care urmează să fuzioneze — sau poate deja fuzionează — cu Universitatea Tehnică a Moldovei. Există percepția că această decizie are și o motivație politică, în sensul în care actuala guvernare ar dori să-l favorizeze pe rectorul Bostan, oferindu-i posibilitatea unui al treilea mandat de rectorie. În același timp, la Universitatea de Stat din Moldova mandatul rectorului Igor Șarov s-a încheiat, iar acesta a declarat că nu va candida pentru un nou mandat, deși Codul Educației îi permitea acest lucru. Astfel, guvernarea are mână liberă să-și promoveze propriul candidat.
Vă prezint sumar care sunt, în opinia mea, cele mai grave probleme ale sistemului de învățământ superior din Republica Moldova.
În primul rând, la nivel documentar, nomenclatorul specialităților de formare profesională pentru ciclurile de licență și masterat este diferit de cel din România. Această lipsă de armonizare generează divergențe majore în parcursurile educaționale, în special în ceea ce privește durata studiilor. De exemplu, în Republica Moldova, pentru a deveni actor, agronom sau profesor de matematică ori fizică, este necesar un ciclu de licență de patru ani. Modelul Bologna, însă, prevede structura 3+2 — trei ani licență și doi ani masterat — cu excepții pentru domenii precum dreptul, medicina sau specialitățile tehnice, unde parcursul educațional este integrat în cinci ani și cumulează 300 de credite transferabile.
Acest nomenclator al specialităților nu este racordat nici la standardele internaționale ISCED elaborate de UNESCO, nici la cel românesc, alias european. Din această cauză, multe programe de formare nu se aliniază perspectivei europene, nici din punct de vedere al duratei studiilor, nici al creditelor transferabile și cu atât mai puțin al conținuturilor.
Am participat de mai multe ori în calitate de expert la evaluări externe ale calității programelor universitare și am analizat numeroase planuri de învățământ. Pot afirma că acest proces este excesiv de reglementat. Din cauza așa-numitelor standarde educaționale, elaborate de Ministerul Educației și Cercetării, programele de studii din diferite universități sunt aproape identice, până la coincidența denumirii disciplinelor. În acest context, ne întrebăm firesc: unde este libertatea academică? De ce continuă această suprabirocratizare și de ce ministerul nu face cel mai simplu lucru — armonizarea documentelor care reglementează calitatea învățământului superior, măcar cu cele din România?
Revenind la cazul Universității din Cahul, aceasta este considerată „prea mică”, cu prea puțini studenți și profesori, motiv pentru care este absorbită de Universitatea Tehnică. Între timp, la USM se caută un nou rector. Sunt curioasă cine va câștiga această competiție, și dacă va fi capabil să elimine hibele din sistema, precum de exemplu, planificarea activității didactice și științifice în universitățile publice din Republica Moldova, care se face încă pe baza unui document din anul 1995, inspirat integral din regulamentele sovietice.
Oricât de mult s-ar investi în clădiri, echipamente și infrastructură, dacă nu se face ordine în ceea ce privește calitatea gândirii științifice, prestația didactică a profesorilor și respectarea libertății academice, toate aceste investiții rămân inutile. Calitatea educației trebuie raportată nu doar la specificul local, ci cel puțin la standardele spațiului european, spre care Republica Moldova aspiră în mod declarat, fiind parte a procesului Bologna.
Apropo, Rusia a anunțat ieșirea din procesul Bologna, iar diplomele eliberate acolo riscă să valoreze cât o simplă foaie A4. Republica Moldova, deși formal parte a acestui proces, nu a reușit încă să se ridice la nivelul cerințelor privind asigurarea calității proceselor universitare și respectarea libertății academice în spiritul celor mai vechi tradițții universitare europene: Sorbona, Salamanca și Bologna.
În final, consider că intelectualii din instituțiile publice de învățământ superior ar trebui să-și asume nu doar rolul profesional, ci și misiunea de a promova identitatea noastră românească, indiferent de disciplina predată. Ei ar trebui să cultive în rândul studenților conștiința necesității unirii Republicii Moldova cu România, până la frontiera administrativă de pe Nistru. Aceasta este, în opinia mea, salvarea profesorilor, a studenților, a tinerilor și a celor care au mai rămas să construiască ceva între Prut și Nistru.
Aproximativ 160.000 de cetățeni ai Republicii Moldova, care dețin și cetățenia română și aveau cărți de identitate românești, au fost chemați de instituțiile competente ale României pentru a-și reînnoi documentele de identitate. De ce s-a ajuns aici? Pentru că, din păcate, în Republica Moldova, atunci când este vorba despre interese personale — libertatea de circulație, posibilitatea de a munci în Occident — tranzacționalismul a devenit o practică frecventă pentru rezolvarea acestor probleme.
Mulți s-au revoltat pe rețelele de socializare, acuzând statul român de discriminare și tratament inechitabil. Totuși, haideți să lăsăm emoțiile deoparte și să înțelegem un lucru simplu: legea trebuie respectată. Nu este normal ca 30.000–40.000 de persoane să aibă vize de reședință la adrese inexistente, în case demolate sau aproape complet distruse. Legea trebuie aplicată ferm și fără excepții.
Îmi pare sincer rău pentru cei care și-au manifestat nemulțumirea față de statul român și chiar au pus la îndoială necesitatea Unirii Republicii Moldova cu România, invocând aceste situații. Dar îi întreb pe jurnaliștii, influencerii și formatorii de opinie care critică această decizie: chiar nu vedeți cauza reală a problemei? Statul român a procedat corect atunci când a început să combată ceea ce poate fi numit mafia redobândirii cetățeniei române, o rețea care a acționat atât în instituțiile din România, cât și, mai ales, în Republica Moldova, fără ca împotriva ei să se ia măsuri reale timp de ani de zile.
Aceste firme s-au îmbogățit peste noapte, devenind adevărate imperii financiare. Avocați, funcționari din instituții moldovenești și românești au contribuit la această situație, iar consecințele sunt suportate astăzi de cei 160.000 de cetățeni care s-au pomenit fără acte de identitate. Mulți dintre ei au fost induși în eroare, iar unii, din lipsă de cunoștințe birocratice sau chiar din analfabetism funcțional, au acceptat să plătească sute sau mii de euro pentru a obține cetățenia română și o carte de identitate.
Această carte de identitate le permite cetățenilor Republicii Moldova care au și cetățenie română să beneficieze de indemnizații pentru copii, servicii medicale și alte drepturi sociale. Am participat personal la numeroase campanii electorale și, încercând să mobilizez alegătorii în favoarea partidelor unioniste, îi întrebam adesea dacă au pașapoarte românești. Răspunsul era, de cele mai multe ori, afirmativ. Când întrebam de ce nu votează pentru Unire, răspunsul era: „Poate că așa e mai bine – să avem statul nostru”.
Vă adresez o întrebare simplă: imaginați-vă că în Republica Moldova ar fi anulată legea care permite dubla cetățenie. Ce ar alege cetățenii? Cetățenia moldovenească sau cetățenia română? Răspunsul este evident: marea majoritate ar alege cetățenia română și pașaportul românesc.
Acest adevăr ar trebui să ne ghideze în luarea deciziile atât economice, cât a celor politice. Din punctul meu de vedere, este profund nedrept ca o persoană care deține pașaport românesc și este român cu acte în regulă să se opună Unirii Republicii Moldova cu România. Astfel de persoane se regăsesc nu doar printre alegătorii partidelor pretins europene, ci și printre susținătorii partidelor proruse, care promovează politica agresivă a Kremlinului.
Un exemplu este Partidul Socialiștilor, unde se regăsesc persoane cu cetățenie română. Lebedinschi, de pildă, a recunoscut într-o emisiune televizată că el și familia sa erau pregătiți să se mute în România (sic!) pentru a-și continua activitatea profesională. Cum este posibil ca cineva să fie român cu acte în regulă, dar să promoveze, pe teritoriul Republicii Moldova, moldovenismul și politica pro-Kremlin?
Dacă ar fi fost posibil, aș fi susținut modificarea legii cetățeniei române, astfel încât cetățenii din Republica Moldova care solicită redobândirea cetățeniei, pe baza dovezilor că strămoșii lor s-au născut în România Mare, să fie obligați nu doar să cunoască limba română, ci și să semneze o declarație pe propria răspundere că susțin Unirea Republicii Moldova cu România.
Unirea — și numai Unirea — Republicii Moldova cu România, până la frontiera administrativă de pe Nistru, va pune capăt tuturor nemulțumirilor și frustrărilor care au ex
plodat în ultimele zile pe rețelele de socializare.
Voi analiza declarația recentă a Maiei Sandu, făcută într-un interviu acordat unor jurnaliști britanici de prestigiu. Întrebată dacă susține Unirea Republicii Moldova cu România, președinta a răspuns că, în cazul organizării unui referendum, ar vota pentru Unire. Imediat însă, a adăugat că, din păcate, în Republica Moldova nu există în prezent un sprijin popular majoritar pentru această idee, iar direcția oficială a politicii externe rămâne integrarea europeană.
De ce apare această afirmație tocmai acum? Este o întrebare legitimă. Maia Sandu nu se află la prima declarație de acest tip. Încă din perioada fondării Partidului PAS, în cadrul primului congres, a fost întrebată dacă susține Unirea și a oferit exact același răspuns: ar vota pentru Unire într-un referendum, dar nu promovează acest obiectiv din lipsa sprijinului popular.
În calitatea mea de contemporan al Maiei Sandu și fost politician, vreau să menționez un fapt mai puțin cunoscut: în anul 2015 i-am propus doamnei Sandu crearea unui proiect politic explicit unionist. Din păcate, nu am primit niciun răspuns, iar câteva luni mai târziu a fost fondat Partidul PAS.
Ce trebuie să înțelegem, așadar, din această declarație recentă?
În primul rând, Maia Sandu, în calitate de președinte al Republicii Moldova, a formulat un răspuns corect din punct de vedere constituțional. Articolul 142 din Constituție stipulează clar că orice modificare privind statutul statului sau neutralitatea acestuia poate avea loc doar prin referendum, cu votul majorității cetățenilor — 50% plus unu. Prin urmare, afirmația că ar vota pentru Unire într-un asemenea exercițiu democratic este una corectă și responsabilă instituțional.
Un element extrem de important și pozitiv este însă faptul că această declarație a fost preluată de presa internațională. Ceea ce ani de zile a fost cunoscut doar în spațiul public intern — în 2015, 2016, 2017, 2018 — a ajuns acum pe agenții precum Reuters, Politico și în presa din România, Marea Britanie, Franța, Bulgaria și chiar Ucraina. Pentru prima dată, opțiunea Unirii Republicii Moldova cu România este discutată serios în presa internațională de referință. Acesta este un pas major.
Un alt aspect pozitiv este faptul că Maia Sandu se bucură de un rating solid atât pe plan intern, cât și internațional. Ceea ce spune ea este ascultat, urmărit și cântărit. Tocmai de aceea, ca unionist, nu pot să nu mă întreb de ce acest capital politic nu a fost folosit mai activ în ultimii cinci ani, mai ales după declanșarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Dacă această popularitate ar fi fost pusă în slujba ideii Unirii, subiectul ar fi fost astăzi mult mai prezent pe agenda internațională, nu doar integrarea europeană.
Am spus-o de nenumărate ori: după 24 februarie 2022, Unirea nu mai este doar un ideal istoric sau politic, ci o necesitate de securitate. Eu îmi doresc Unirea nu doar din convingere politică, ci din educație familială, din adevărul istoric transmis de bunici și părinți, din experiența directă a ocupației rusești, a exproprierilor și a distrugerii unei societăți care, în cadrul României, fusese prosperă.
Declarația Maiei Sandu nu a fost una pregătită. Întrebarea a apărut spontan, în contextul discuției despre limba română și emanciparea națională din anii 1989–1991. De aceea, răspunsul a fost sincer, dar rapid nuanțat prin invocarea lipsei sprijinului popular și a „conjuncturii internaționale”. Această referință este esențială.
Prin „conjunctură internațională” nu trebuie să înțelegem doar războiul Rusiei împotriva Ucrainei sau riscul extinderii agresiunii spre Odesa și zona Dunării. Este vorba și despre schimbarea de paradigmă la nivel global, în special despre comportamentul Statelor Unite sub administrația Trump 2, care ezită să mai joace rolul tradițional de garant al ordinii internaționale, al democrației și al drepturilor omului.
Maia Sandu nu a spus acest lucru explicit, dar este evident că sistemul de drept internațional este astăzi contestat prin acțiuni violente în multiple regiuni ale lumii. De aceea, semnalul transmis de președinta Republicii Moldova este unul extrem de important — atât pentru cetățeni, cât și pentru partenerii internaționali.
În același timp, trebuie să constatăm cu regret că în spațiul public intern s-a consolidat un discurs moldovenist agresiv. „Dragi moldoveni” a devenit formula standard a tuturor liderilor PAS, de la președinte la premier și președintele Parlamentului. Această retorică este preluată de artiști, influenceri și propagată masiv pe rețelele sociale, adesea într-o limbă română degradată, plină de rusisme. Este un discurs care marginalizează identitatea românească și care, paradoxal, s-a consolidat tocmai în anii guvernării proeuropene.
Reacțiile nu au întârziat să apară. După interviul Maiei Sandu, Igor Dodon și Vladimir Voronin — două relicve ale moldovenismului — au cerut demiterea președintei. Faptul că asemenea personaje, care nu au fost niciodată trase la răspundere pentru trădare de patrie, continuă să dicteze tonul politic este rezultatul direct al impunității. Voronin nu a fost sancționat pentru evenimentele din 7 aprilie 2009. Dodon, în pofida dovezilor publice de finanțare ilegală, a rămas neatins de justiție.
Când trădătorii nu sunt pedepsiți, ei revin și devin mai agresivi. Partidele antiromânești și prorusești ar fi trebuit demult interzise prin lege.
Îmi apăr votul pentru Maia Sandu, pe care am susținut-o în ambele mandate, tocmai pentru că am spus clar: dacă se va pune problema Unirii, ea nu se va opune. Și acest lucru s-a confirmat.
În 1918, Unirea s-a votat. În 1940 și 1944, ocupația sovietică nu a fost supusă niciunui referendum. Astăzi, trăim din nou o situație excepțională. Rusia poartă un război de exterminare împotriva Ucrainei. Bombardamentele lasă milioane de oameni fără apă, lumină și căldură. În asemenea condiții, Republica Moldova nu își poate permite ambiguități.
În final, ajungem inevitabil la subiectul comportamentului Statelor Unite sub administrația Trump 2. Donald Trump încearcă să-și stabilizeze popularitatea internă și manifestă un narcisism politic evident. Politica „America First” presupune retragerea din rolul de „polițist global”. Exemplele Afganistanului, Irakului și Vietnamului sunt grăitoare.
Revenirea la doctrina Monroe — redenumită ironic „Donroe” — arată clar că SUA își concentrează interesele pe continentul american, lăsând Europa să se descurce singură. În acest context, întrebarea nu este dacă Putin va fi „exfiltrat”, ci cât timp va mai rezista. Mulți specialiști sunt de acord: războiul se va încheia doar odată cu dispariția lui Putin sau a cercului său de putere.
Concluzia este una dură, dar necesară: Republica Moldova trebuie să acționeze lucid, curajos și strategic. Unirea cu România nu mai este doar o opțiune istorică — este o șansă de supraviețuire.
Zicerea Maiei Sandu despre Unire a scandalizat coloana a cincea din Republica Moldova – și nu doar pe “așteptacii” pe față ai lui putin, trădători gen Dodon, Voronin, Tkaciuk, Tarlev și alții, ci, și mai ales, pe cei care și-au pus măști de europeni de la 2016 încoace.
E vorba despre foști așa-ziși părerologi, experți, jurnaliști, foști politicieni, foști nomenclaturiști, mai cu seamă de limbă rusă, care, oripilați , varsă venin asupra Maiei Sandu și fac spume la gură, proliferând națiuni ruZești de genul: da ce facem cu transnistria, da ce vor zice găgăuzii etc.
O altă categorie aparte de așteptaci, care fac jocul coloanei a cincea rusofile, sunt îmbătrâniții dar și mai tinerii ONG-iști. Vai! Ce indignare în capetele lor de “farniente”: unde ne e țara? Unde ne e identitatea? Unde ne e calea cea dreaptă aleasă și plătită copios din fonduri externe pe probleme de căutare a pisicii negre într-o cameră obscură?!
Toți acești “eSperți” farniente, cu salarii de zeci de mii de euro lunar, care publică maculatură reciclată/tradusă din limbi exotice pentru a-i învăța pe cetățenii Republicii Moldova cum să… bla-bla-bla – după Unirea Republicii Moldova cu România vor rămâne șomeri. Căci nu vor mai fi fonduri pentru “farniente”.
Unirea este inevitabilă. Sunt comice reacțiile adverse – ele seamănă cu moartea vampirilor la vederea crucii.
Într-un interviu pentru doi jurnaliști britanici președinta Republicii Moldova Maia Sandu (minutul 7-8 din interviu, link în primul comentariu), fiind întrebată brusc chiar la începutul interviului dacă susține Unirea Republicii Moldova cu România, a răspuns (exact ca în 2015, cu 11 ani în urmă): aș vota pentru Unire în cadrul unui referendum.
La întrebarea – De ce? Maia Sandu a răspuns că “pentru o țară mică precum Republica Moldova, în actuala conjunctură internațională, este tot mai greu să faci față pericolului rusesc și să salvezi democrația”.
‼️Apoi, imediat, spune că NU există o majoritate populară pentru susținerea Unirii și că integrarea europeană are o susținere mai mare, deci – integrarea europeană rămâne vectorul politicii Republicii Moldova.
Văd că rețelele sociale sunt în extaz – dovadă că memoria politică populară e foarte scurtă.
Întrebările firești către președinta Maia Sandu sunt:
De ce au fost alungați unioniștii din spațiul mediatic public (TV, Radio publice)?
De ce au fost atacați și continuă să fie ostracizați TOȚI unioniștii fără excepție, mai cu seamă liderii partidelor unioniste?
De ce problema identității românești a cetățenilor dintre Prut și Nistru este ignorată, ba mai mult, liderii Pas în discursul politic public promovează un moldovenism feroce: noi, moldovenii, moldovenii, moldovenii, zi și noapte – iar din el se inspiră artiștii, comercianții, publicitatea etc.
‼️ Doamnă Președintă!
Declarați Unirea drept obiectiv național (Nicușor Dan așteaptă semnalul dumneavoastră) și veți intra în istorie.
În caz contrar, așa cum v-au sugerat jurnaliștii britanici, veți rămâne cu frustrarea în stilul Montenegro și Serbia, și, cu acest interviu pe YouTube, care va deveni obsolet și uitat de lume.
La 24 februarie 2022, în ziua când rusia fascistă a declanșat războiul de agresiune împotriva Ucrainei, sistemul de drept internațional, de facto, a fost aruncat în aer. Pacea, care a durat timp de 80 de ani în Europa, traversând perioada războiului rece, s-a încheiat. Instituțiile internaționale, create după cel de-al doilea război mondial – ONU, NATO, OSCE s-au pomenit într-o criză existențială profundă: rusia, ca stat membru (succesor al defunctei URSS) în Consiliul de securitate ONU continuă să-și păstreze dreptul de veto asupra deciziilor importante, chiar dacă este stat-agresor cu un lider declarat criminal de război de Curtea Penală Internațională; NATO manifestă comportament ezitant în a declanșa articolul 5 al Tratatului său fondator, când este vorba de atacuri sistematice asupra teritoriilor țărilor membre NATO (multiplele cazuri de încălcare a spațiilor aeriene, terestre și maritime ale Țărilor membre NATO în ultimii ani de război); OSCE a devenit nefuncțională din cauza lipsei de finanțare, care venea mai cu seamă din rusia.
Pe fonul incongruențelor instituțiilor internaționale, Ucraina este țara, care a devenit teatrul războiului genocidar al rusiei fasciste (să spunem lucrurilor pe nume, fără ambiguități și pretinsă corectitudine politică) – un război care a pus capăt păcii pe continentul european, un război care a lovit cu nulitatea în tratatele internaționale în vigoare. Este vorba despre Convențiile de la Geneva (set de patru tratate internaționale fundamentale, adoptate în 1949, care stabilesc normele Dreptului umanitar internațional pe timp de conflict armat, protejând persoanele necombatante – civili, medici, ajutoare umanitare, și pe cei care nu mai pot lupta – răniți, bolnavi, naufragiați, prizonieri de război), dar și despre Memorandumul de la Budapesta din 1994 – un acord prin care Rusia, SUA și Marea Britanie au oferit garanții de securitate Ucrainei (precum și Belarusului și Kazahstanului) în schimbul renunțării acestora la armamentul nuclear, moștenit după destrămarea URSS.
Rusia fascistă de patru ani omoară, violează civili de toate vârstele, distruge infrastructura civilă a Ucrainei – cea energetică, spitale, școli, instituții culturale, cartiere rezidențiale, astfel încălcând Convențiile de la Geneva, pe când Ucraina răspunde asimetric, respectând aceste Convenții, apărându-se și lovind doar ținte strategice militare și de susținere a complexului militar rusesc. Astfel, Ucraina continuă să respecte dreptul internațional, iar rusia fascistă – nu. Porta-vocile kremlineze fac referire la dreptul internațional doar atunci când le convine – un astfel de comportament este fățiș criminal și ipocrit.
Garanțiile de securitate, pe care trebuia să i le asigure Ucrainei SUA, Marea Britanie și rusia conform Memorandumului Budapesta (în urma acestuia Ucraina i-a transmis rusiei circa 2000 de focoase nucleare, astfel rusia devenind alături de SUA cel mai puternic stat nuclear cu peste 5 000 focoase nucleare) în 2014, odată cu anexarea de către rusia fascistă a Crimeii – pur și simplu nu au funcționat. Occidentul atunci a reacționat anemic și a continuat să facă business cu rusia criminalului putin.
Există o multitudine de experți care neagă rolul istoriei în politică. Mai mare eroare nu poate exista! Politica, la fiecare secvență temporală, este rezultatul presiunii pe care o exercită istoria asupra deciziilor luate de liderii timpului. Liderii politici sunt purtătorii memoriei istorice a națiunilor lor și acționează în virtutea victoriilor, înfrângerilor, dar și a dorințelor nerealizate în trecut, care dorințe iremediabil sunt legate de dominare, de putere, de cucerire. Europa Unită a subestimat sau poate chiar a ignorat poftele imperiale ale lui putin. Liderii europeni nu au studiat în măsură suficientă nici istoria continentului european, nici, mai cu seamă, istoria rusiei – țara care de-a lungul secolelor a putut să existe și să se hrănească doar din războaie, țara, pe care a înțeles-o cu 200 de ani în urmă Marchizul Astolphe de Custine ((1790 – 1857), autorul cărții “La Russie en 1839” – “Rusia în 1839” – o analiză strălucitoare, lucidă și severă a autocrației ruse. De Custine descrie rusia drept o țară în care frica ține loc de lege, unde aparențele ascund mizeria morală și unde poporul este dresat să admire propriul lanț. (https://anagutu.net/2025/11/01/invitatie-la-lectura-marchizul-astolphe-de-custine-rusia-in-1839/)
Occidentul relaxat, consumist, refuza să creadă că rusia lui putin ar fi capabilă să declanșeze un război fierbinte, chiar dacă semnalele au fost clare încă în 2008, când Georgia și-a pierdut Abhazia și Osetia de Nord în urma agresiunii ruse. În momentul în care putin, venit la putere în 2000, a afirmat că destrămarea URSS a fost cea mai mare tragedie a secolului XX, Occidentul trebuia să înțeleagă și să se pregătească de un nou război cu rusia. În realitate ruisa a continuat să fie curtată de Occident – ea a fost admisă în cluburile selecte (G8), rusiei i s-a permis (sic!) să devină finanțatorul principal al Consiliului Europei și al OSCE, să-și extindă prin corupție devastatoare rețeaua de agenți ai săi la cele mai înalte vârfuri ale politicii internaționale și la nivel național al multor state europene – unde partide extremiste și lideri ale acestora au ajuns la cheremul rușilor.
Occidentul a reacționat lent și inadecvat la declanșarea războiului genocidar al rusiei împotriva Ucrainei. Mai țineți minte ce ajutoare au trimis țările europene în primele luni ale războiului? Materiale sanitare, veste antiglonț….etc. De ce? De frică și din cauza dezunirii. Din păcate, dacă primul ajutor pentru Ucraina martiră ar fi constat din rachete cu rază lungă de acțiune, avioane, sisteme de apărare antiaeriană – victoria asupra rusiei fasciste ar fi fost asigurată rapid și cu pierderi minime. Dar nu a fost să fie! Din păcate, ajutoarele occidentale au venit porționat, lent și cu întârziere. Rezultatul este tragic – ucrainenii au continuat să moară, apărând libertatea și dreptul lor la națiune, dar și pacea la frontierele Uniunii Europene.
Între timp, Ucraina și-a mobilizat talentele inginerești, a devenit campioană în producerea de drone și rachete la costuri mici, a organizat operațiuni militare de succes, inclusiv adânc pe teritoriul inamicului. Însă, nici rușii nu au stat pe loc – mașinăria diabolică a resurselor sale s-a reprofilat în totalitate pe o singură platformă – cea a războiului. Pentru rusia nu contează prețul – fie că e vorba de carnea de tun sau de mijloace financiare. Rusia la ora actuală nu poate funcționa în afara războiului. Oligarhii și-au înmiit averile, economia de război asigură locuri de muncă și înflorirea businessului mic. Rusia poate duce acest război încă mulți ani înainte. Poporul acceptă, revoluții nu se prevăd, propaganda funcționează impecabil.
Zilele acestea se împlinesc patru ani de când rusia fascistă a lui putin duce acest război genocidar împotriva Ucrainei. Durata lui deja depășește durata așa zisului ”marelui război pentru apărarea patriei”, a cărui isterie ”victorioasă” a fost ridicată de putin la cotele supreme ale doctrinei sale propagandistice. Pentru rusia nu contează că succesele ”cuceririlor” pe frontul ucrainean (1% din teritoriul Ucrainei ocupat în 4 ani de război) nu este comparabil cu cel din al doilea război mondial (cucerirea Berlinului împreună cu armatele aliaților). Rusia a înțeles că poate. Poate să-și permită chiar și declanșarea unui alt război împotriva țarilor membre NATO și UE.
Reașezarea lumii a devenit necesară și inevitabilă în rezultatul războiului. Ucrainenii îl numesc Marele Război. Ei au dreptate – nu e doar un război între două națiuni slave, e un război total, mondial centrifug, cu varii puncte fierbinți pe glob. Un război care antrenează resurse umane, logistice, materiale din întreaga lume – efect al mondializării economice. Toate sunt amalgamate – nu există delimitare între reguli și sancțiuni. În pofida sancțiunilor împotriva rusiei, echipamentele sale militare conțin componente de fabricație occidentală, deoarece este imposibil să asiguri controlul lanțului valoric – de la extracție până la fabricare și transportare pe căi oculte, terțe etc. Petrolul rusesc circulă pe valurile tuturor oceanelor sub steaguri străine. Toate țările de pe glob sunt antrenate în acest Mare Război. Iar reașezarea lumii – a se înțelege reîmpărțirea zonelor de influență geopolitică, are loc acum, sub ochii noștri.
Revenirea lui Donald Trump la Casa Albă a impulsionat haotismul și impredictibilitatea în luarea deciziilor la nivel internațional. Cea mai grea misiune i-a revenit lui Volodymyr Zelensky – președintele Ucrainei, care doar în 2025 a vizitat 100 de țări, a făcut practic imposibilul pentru a-l impresiona pe Trump și pentru a încetini retragerea acestuia de pe balanța europeană anti-putin. Zelensky a demonstrat o abilitate diplomatică excepțională, chiar dacă, deseori, puteam intui revolta sa interioară împotriva ignoranței/indiferenței stăpânului de la Casa Albă. Trump, care, mai ieri insista până în pânzele albe ca Ucraina să semneze acordul referitor la metalele prețioase (acord ce asigura beneficii în valoare de circa 500 miliarde de dolari pentru SUA), îi promitea lui Zelensky că prezența companiilor investitoare americane în Ucraina sunt deja o garanție de securitate, azi deja nu mai vorbește despre acel ”deal”. De ce? Petru că Trump s-a dovedit a fi neputincios în a garanta securitate întreprinderilor americane din Ucraina când putin a bombardat în august 2025 întreprinderea americană de produse electronice din Moukatchevo, iar zilele acestea – întreprinderea americană din Dnipro (300 000 tone de ulei s-au revărsat pe străzile orașului).
Întrebarea zilei – pentru cât timp și ce formă trebuie să ia garanțiile de securitate, la care aspiră Ucraina prin vocea lui Zelensky? Am urmărit cu toții saga așa ziselor negocieri de pace ruso-americane. De ce ”așa zise”? Pentru că rusia fascistă a lui putin nu vrea pace, nici nu se pregătește de ea – kremlinul refuză o încetare măcar provizorie a focului, fiecare rundă de întâlniri SUA-Ucraina, UE – Ucraina este însoțită de atacuri rusești furibunde cu rachete și drone asupra întreg teritoriului Ucrainei. Populația Ucraine stă fără lumină și căldură pe timp de iarnă. Hâdoasa față a rusiei criminale nu întrezărește sens într-un eventual tratat de pace. În aceste condiții Uniunea Europeană, totuși, rămâne unicul partener fiabil, fidel al Ucrainei, cu mici excepții ungurești, slovace și cehe. Liderii Uniunii Europene și Marii Britanii demonstrează angajament și consecvență, țările UE și cele care fac parte din Coaliția Voinței sunt gata să trimită trupe pacificatoare pe teritoriul Ucrainei în calitate de garanție de securitate. Uniunea Europeană se va federaliza, cu siguranță, își va revedea Tratatele. Pentru că Vechiul Continent are tradiții de Pace. Uniunea Europeană rămâne garantul inamovibil al valorilor general-umane, al păcii și de acum încolo – și al securității noastre.
Dar, Zelensky nu renunță la SUA. Perseverent, cu încăpățânare, liderul Ucrainei, se agață de Trump și SUA, le mulțumește de sute de ori, îi presează insistent prin parabola ”SUA este motorul garanției de securitate a Ucrainei” și el reușește, deloc ușor, dar reușește să-l întoarcă pe Trump cu fața spre datoria morală a SUA – să vegheze nu doar asupra businessului american și al intereselor financiare, ci și asupra unei lumi mai democratice, mai drepte și mai libere.
Exfiltrarea lui Maduro, prietenul lui putin, dictatorul narcotraficant – este un prim pas (desigur, deloc univoc din punct de vedere al dreptului internațional) spre reasumarea de către SUA a rolului de cerber internațional la poarta democrației. Operațiunea infanteriei marine Delta, care a durat 34 minute și a demonstrat puterea și talentul militar american (a propos, el nu i se datorează lui Trump…) i-a dezmierdat narcisismul stăpânului de la Casa Albă – Trump nu s-a sfiit să-și afișeze extazul satisfacției sale, transferând asupra propriei sale persoane pentru a parada în fața camerelor de luat vederi toată supra-potența SUA. Trump este fericit și mulțumit. Asta contează pentru el, chiar mai mult decât ce se va întâmpla mai departe în Venezuela. Pentru că mai e mult până departe: compania americană Chevron care planifică să extragă petrol în Venezuela, va avea nevoie de garanții de securitate. De ce? În Venezuela rămân mii de mercenarii ruși, cubanezi, chinezi, care sunt la sol, și, fără o cizmă americană la sol forarea petrolului venezuelean de către companiile americane nu va fi deloc ușoară sau nu va fi deloc. Dar la moment – să-l lăsăm de Trump să-și savureze teatralitatea misiunii Delta.
Garanțiile de securitate americane pentru Ucraina pe durata a 15 ani sunt insuficiente – spune Zelensky, i el are dreptate. Președintele ucrainean vrea garanții pentru 50 de ani. E rațională dorința lui Zelensky, pentru că o pace de 15 ani, fie și cu garanții pe hârtie, nu este o pace durabilă – este o pace fragilă, care doar va întări și va îndârji rusia fascistă să se pregătească pentru o revanșă: un război și mai crunt, și mai sângeros. Un efect co-lateral al reașezării lumii ar putea fi destrămarea rusiei. Sunt 87 de subiecți federativi și confederativi în rusia. O destrămare a rusiei după modelul destrămării URSS ar fi benefică pentru amortizarea efectelor reașezării lumii. Eu consoder că destrămarea rusiei oricum va avea loc. Ne-o dorim cât mai rapidă!
Este important să înțelegem că omenirea a pășit într-o eră nouă, o eră post-pace, adică o eră în care rezolvarea conflictelor între țări/națiuni pe calea războiului nu mai este o interdicție. Am pășit în era războiului, era înarmărilor, era forței în care ”La raison du plus fort est toujours la meilleure” – Cel care este mai puternic are mereu dreptate: e morala fabulei lui La Fontaine ”Lupul și mielul”.
Și atunci, de ce fel de garanții de securitate are nevoie Ucraina?
Ucraina la ora actuală este țara/națiunea far, în raport cu care se va reașeza lumea. Rezultatul războiului va defini noul regim de securitate și de pace pe glob. Se vor reseta zonele de influență, se vor reface alianțe internaționale militare, se vor reorganiza instituțiile internaționale. În centrul tuturor alianțelor se va afla Ucraina.
Eu admir vizionarismul lui Volodymyr Zelensky- acesta își antrenează echipa politică prin rotația personalităților în cadrul instituțiilor, prin noi numiri, noi promovări, noi mutări, posibil și în scopul asigurării succesiunii. Dar, un lucru este cert – după război, viitoarea echipă prezidențială, guvernamentală a Ucrainei va fi dominată de oameni extrem de puternici, toți cu vocație militară, talentați, patrioți, integri. Pentru că Ucraina a înțeles că nicio garanție de securitate, promisă, fie și în scris, din exterior nu o poate apăra de o agresiune rusească: principiul Phoenix – resuscitarea din propria cenușă – rămâne a fi mântuirea. Deci, Ucraina se va înarma, Ucraina va avea cea mai pregătită armată din lume, Ucraina va avea cel mai tehnologizat armament, și da, Ucraina va redeveni stat nuclear. Pentru că cel mai puternic are mereu dreptate.
Republica Moldova? Dacă nu vrea să fie servită cu muștar la masa fasciștilor kremlinezi – trebuie să se unească cu România! Urgent! Altă șansă pentru a se salva pur și simplu nu există.
anagutu on 
